“ROSENCRANTZ ȘI GUILDENSTERN SUNT MORȚI” – TEATRUL DE COMEDIE / Sala “Radu Beligan”

UN EȘEC!  

       

  Regizorul spectacolului Eugen Gyemant precizează în programul de sală – “ … este un anti-spectacol despre moartea comediei. Am vrut să fie un spectacol serios, greoi, obositor, prost făcut, în care actorii să se simtă îngrozitor. Trebuia să vorbească despre lucruri filosofice, despre moarte și absurdul existenței. Dar a sfârșit prin a vorbi despre ceea ce este viu, nu despre moarte, despre pierdere, nu despre dispariție. N-a ieșit nici suficient de serios, nici suficient de greoi și obositor”; este o perfectă analiză a acestui eșec, numai că e finalizată de regizor cu … “A ieșit o comedie.”! Publicul îi contrazice însă, această ultimă afirmație, dovadă că la premieră, spectatori părăseau discret sala în timpul reprezentației. 

         Pentru punerea în scenă a acestei tragicomedii absurde s-au reunit în echipă, forțe creatoare prețuite în alte spectacole - regizorul Eugen Gyemant, scenografa Iuliana Vîlsan, alături de actori de marcă. Rezultatul muncii lor creatoare este însă, de astă dată un spectacol jalnic. Tom Stoppard lansează în 1967 această piesă, transformată după cea scrisă cu trei ani în urmă – “Rosencrantz și Guildenstern se întâlnesc cu Regele Lear”; acum, cele două personaje minore, argument în frământata acțiune din “Hamlet” se … întâlnesc cu eroul lui Shakespeare și curtea regală a Danemarcei; trecuți în neființă, cei doi filosofează despre existență și moarte, la intervenții ale personajelor celebre din capodopera bătrânului Will. În timp, ideea de a comenta personaje celebre a mai fost dezvoltată și de alți dramaturgi, de pildă chiar la Teatrul de Comedie se joacă “Nina” o inspirație reușită după “Pescărușul” de Cehov, realizată de Matei Vișniec. Astăzi, în secolul XXI, piesa lui Tom Stoppard, cu scrierea apropiată de stilul teatrului absurd, e depășită în intenții. Înscrierea în repertoriul și a unui Teatru de Comedie a acestei piese, e neaveniă. Tom Stoppard, personalitate activă și în analize teatrale culturale, rămâne prețuit astăzi, în principal ca scenarist pentru “Shakespeare in Love’ și “Anna Karenina”.

         Regizorul Eugen Gyemant alege “Rosencrantz și Guildenstern sunt morți” și o traduce într-un limbaj ne lipsit de trivialitate, cu replici, de pildă, “Paștele măsii de majestate!” și anihilează ironia subtilă practicată de dramaturg pentru o tragicomedie, anulează și nota comic amară a conflictului. Povestea celor doi amărâți, Rosencrantz și Guildenstern care nu știu dacă sunt morți sau mai trăiesc, e încadrată vizual prin scenografia Iulianei Vîlsan ce propune tărâmul unui cimitir ciudat; scena e acoperită cu pământ jilav, din care ies straniu mâini, corpuri dezgolite, ori un copil “păpușă” care ar vrea să fie … Hamlet la câțiva anișori. În acest cimitir de poveste absurdă, Rosencrantz și Guildenstern, vor fi mereu prezenți. Costumele costisitoare, croite în diverse stiluri, îmbracă …  absurd personajele, iar unele vor să susțină și caricatural, profilul lor; toate costumele afectează interpretarea personajelor de către actori . 

Evocarea dramei lui Hamlet cu replici “împrumutate” de la Shakespeare, se transformă prin viziunea regizorală și cea scenografică, într-o … bășcălie, lipsită de orice efect comic. Scenografia e completată prin efecte de fum și, firește, prin proiecții care sporesc nota generală a penibilului vizual. Dilmana Yordanova realizează video design, normal, la cerințele regizorului, cu imagini aberante, un cal alb, un elefant alb, forme ciudate în mișcare, lipsite de rezultat sugestiv; proiecțiile sunt pleonastic, absurd peste absurd! 

         Tema dramaturgului britanic nu e batjocura la adresa unui personaj celebru, Hamlet, ci ironia la adesa modului în care îi percep “filosofând” drama, doi oameni simpli, lipsiți de judecată. Gravitatea temei piesei e spulberată de viziunea regizorală, partea dramatică nu mai există, iar cea ironică la adesa prostiei umane, nu are consistență comică. În acest spectacol, totul e o vălmășeală de efecte teatrale eronate ce arată un spectacol … “greoi, obositor, prost făcut în care actorii să se simtă îngrozitor”.

         Minunații actori Silviu Debu și Bogdan Cotleț, cu realizări admirabile în alte spectacole, sunt Guildenstern și Rosencrantz, iar regizorul ar vrea să prezinte aceste personaje ca pe niște golani care nu înțeleg absolut nimic din ce se întâmplă în jur; interpretarea actorilor e fadă, “recită” fără sens replicile, se simt stânjeniți că nu compun personaje, ci execută indicații regizorale absurde. Anghel Damian e distribuit în Hamlet, după ce a realizat remarcabil rolul lui Treplev din “Pescărușul” în regia lui Andrei Șerban, la “Unteatru”; acest tânăr actor putea creiona nuanțat profilul rolului, solicitat de Tom Stoppard, dar conceptul regizoral îi anulează orice undă de credibilitate.

 Bianca Doba apare în acțiune în Ofelia, ca o școlăriță cu codițe blonde, prostuță, prin atribuțiile îndrumării regizorale. Lucian Iftime trebuie să fie un Polonius trăznit în manifestări.  Smaranda Caragea execută conștiincios interpretarea caricaturală a unei Gertrude sexy. Liviu Pintileasa, un alt nume prețuit al teatrului, reușește în unele momente, în ciuda viziunii regizorale, să sugereze esența personajului, Polonius.

         Puținele scene din reprezentație care prind sens major, sunt cele interpretate de Ilona Brezoianu, în rolul Actorul din trupa lui Shakespeare. În ciuda costumelor stranii pe care le poartă, actrița reușește să se adeseze publicului cu trimiteri clare la statutul actorului, “oglindă” a relității. Ilona Brezoianu impune acest personaj, într-o distribuție prost îndrumată de regizor.

         Laura Creț (Regina Actriță), Eduard Cîrlan (Alfred) și Angel Popescu (Regele Actor), rămân la nivelul aparițiilor caricaturale fără motivare raportată la piesa britanicului. O apariție lipsită de sens este și Antonia Boantă (Sufleur). Eugen Gyemant a avut la dispoziție o distribuție cu actori deosebiți pe care nu a reușit să îi folosească prin aplicarea unui concept regizoral “prost făcut” cu accente spre un grotesc absurd.

         “Rosencrantz și Guildenstern sunt morți” rămâne un eșec inexplicabil al unui teatru iubit de public. Nu recomand nimănui să meargă la acest spectacol, unde un bilet costă 50 de lei, preț firesc pentru un spectacol de calitate, nu pentru … unul penibil care se mai vrea a fi și comedie.