TEATRU ... RADIOFONIC ...
Cinci actori își reunesc forțele creatoare și realizează un spectacol colectiv pe o temă spinoasă din actualitate – singurătatea vârstnicilor; Ionela Pop, Raul Coldea, Nicoleta Esinencu, Oana Hodade, Doru Talaș, coordonați de Nicoleta Esinencu, prezintă o sumedenie de “evocări-baladă”, amintiri cu întâmplări din viața unor oameni vârstnici. “Baladele” sunt însă, prea numeroase și expuse static sub aspect teatral, dar în ansamblu spectacolul reușește să transmită emoție în prezentarea temei alease. “Baladele Memoriei” a fost unul din puținele spectacole selectate pentru Festivalul Național de Teatru care servea motto-ul festivalului - “Teatrul, clipa magică a istoriei”.
Originalitatea reprezentației se află în “scenariu” al cărui personaj central e ... Memoria, cu diverse momente esențiale din viață, cele sentimentale personale, dar și cele cu trimiteri la efectele sociale grave care au afectat viața multora. Evocatorii memoriei aveau în 1989, între 30 și 40 de ani, în prezent fiind pensionari, iar celor care astăzi sunt încă tineri, spectacolul le lansează întrebarea vitală referitoare la cum vor fi tratați peste 30 de ani; “Baladele Memoriei” devin un caleidoscop al vârstelor și existenței oamenilor, raportate la sistemul social de la noi.
Teatral spectacolul nu are tensiune și mișcare scenică în derularea evocărilor, multe sunt prezentate prin voci înregistrate de un magnetofon bătrân sau transmise radiofonic. “Motorul”, Memoriei este o Doamnă vârstnică, prezentă în scenă care își amintește întâmplări din viața sa, dar “dă cuvântul” din off pentru evocări și celor apropiați; Ionela Pop este acea Doamnă, un personaj esențial al “baladelor”, excelent redat de interpretă, cu o rostire nuanțată a fiecărui cuvânt pentru a îi sublinia substratul ideilor pe care le servește cu trăire intensă.
Tinerii actori Oana Hodade și Doru Talaș, “acompaniază” relatările prin folosirea “aparaturii” expusă în fața publicului, specifică unei cabine de radio de pe timpuri. Interpretările “baladelor” din off, uneori sunt încărcate de trăire interioară, alteori, unele sunt superficial rostite.
Tinerii actori Oana Hodade și Doru Talaș, “acompaniază” relatările prin folosirea “aparaturii” expusă în fața publicului, specifică unei cabine de radio de pe timpuri. Interpretările “baladelor” din off, uneori sunt încărcate de trăire interioară, alteori, unele sunt superficial rostite.
“Baladele Memoriei” rămâne un experiment teatral reușit prin ținta tematică – Omul și Societatea, chiar dacă amintește de teatru radiofonic fiind un spectacol static teatral, iar unele evocări nu servesc convingător esența demersului tematic.
sunt de argint de la Garman, m-am căsătorit acum 8 ani fără un copil, căutam cu disperare o soluție pentru că doctorul a spus că nu pot rămâne însărcinată, dar un prieten de-al meu m-a îndrumat către un jucător de vrăji numit Dr. White și i-a explicat problemele mele și mi-a promis că totul va fi bine cu mine în 12 zile, mi-a dat câteva instrucțiuni pe care le-am făcut perfect, am fost la spital pentru test și mi-au confirmat că sunt însărcinată cu o săptămână și acum am frumosul meu fiu și mai am o altă sarcină chiar acum, mulțumesc ție dr White, contactează-l pentru tot felul de soluții,
RăspundețiȘtergere1) dacă doriți să returnați Ex.
2) dacă vrei vraja să rămâi însărcinată.
3) dacă doriți să opriți avortul spontan.
4) dacă vrei să fii iubit de cineva.
5) vraja pentru a vindeca tot felul de boli sau boli.
Si altii.
el este cel mai bun și foarte adevărat. wightmagicmaster@gmail.com. WhatsApp: +17168691327
nu-mi venea să cred că mă voi reuni vreodată cu fostul meu iubit, eram atât de traumatizat, rămânând singur, fără corpul care să rămână lângă mine și să fiu cu mine, dar am fost atât de norocos într-o anumită zi să întâlnesc acest lucru dr. puternic, vrăjitor Dr Wight, după ce i-a spus despre situația mea, a făcut tot posibilul uman ca să vadă că iubitul meu se întoarce la mine, într-adevăr, după ce a lansat vraja, fostul meu iubit a revenit la mine mai puțin de 48 de ore, a venit fostul meu iubit înapoi, implorându-mă că nu mă va mai părăsi niciodată, 3 luni mai târziu ne-am logodit și ne-am căsătorit, dacă aveți aceeași situație, contactați-l pe dr. wight, pe e-mailul său: wightmagicmaster@gmail.com. mulțumesc foarte mult, domnule, că mi-ați redat fostul iubit înapoi, adresa de e-mail a lui: wightmagicmaster@gmail.com.
RăspundețiȘtergereWhatsApp: +17168691327
Sunt cu soțul meu de 7 ani fără copil, eu și soțul meu am încercat tot posibilul, dar nu am avut niciun rezultat, până când am întâlnit o prietenă de-a mea foarte bună care mi-a povestit despre Dr Dawn acuna și cum a ajutat-o, i-am explicat. totul la Dr Dawn acuna dupa ce am contactat-o pe Whatsapp, a promis ca ma ajuta, mi-a dat niste instructiuni pe care le-am facut perfect, spre surprinderea mea am ramas insarcinata la 2 saptamani dupa ce m-a ajutat si acum am un copil frumos acum, Toate mulțumită Dr. Dawn acuna, contactați-o pentru o soluție rapidă la problema dvs.
RăspundețiȘtergere*Daca vrei sa ramai insarcinata.
*Dacă vrei să-ți întorci iubitul.
*Dacă vrei să vindeci vreo boală.
*Dacă vrei noroc în viața ta.
*Dacă doriți să opriți avortul spontan și altele,
: e-mail { dawnacuna314@gmail.com}
Whatsapp: +2348032246310
Cred cu tărie că împărtășirea asta cu voi, băieți, va fi de ajutor.
RăspundețiȘtergereTreceam printr-o „despărțire” dificilă, probabil acum 2 luni și mi-am dorit înapoi fostul meu, am încercat tot ce am putut, dar nu am putut-o recâștiga până când un prieten de-al meu mi-a prezentat un vrăjitor grozav online numit Dr Jasper, de fapt. Nu am vrut niciodată s-o contactez, dar din păcate am făcut-o din cauza dragostei puternice pe care o aveam pentru fosta mea. acest mare vrăjitor mi-a dat câteva instrucțiuni pe care le-am făcut perfect, eram atât de curioasă pentru că mi-a spus că fosta mea mă va suna în trei zile.
Am fost atât de surprinsă două zile mai târziu, fostul meu, care s-a despărțit de mine și nu a vrut să mă vadă sau să vorbească niciodată cu mine, m-a sunat spunându-i că îi pare atât de rău pentru tot ce s-a întâmplat, ar trebui să o iert, a mai spus că a fost o greșeală uriașă și că ea mă iubește cu adevărat și vrea să o luăm de la capăt... Îmi împărtășesc această mărturie pentru că marele vrăjitor m-a instruit să fac acest lucru în semn de apreciere și pentru ca întreaga lume să știe cât de rapid și de puternic funcționează vraja lui. contactează-l pe Dr. Jasper pe Gmail, ea este cea mai bună: doctorjaspermagic@gmail.com