”JURNAL DE ROMÂNIA. 1989” TEATRUL NAȚIONAL ”I.L.CARAGIALE” / Sala AMFIEATRU

SPECTACOL DE EXCEPȚIE. POATE EMOȚIONA ȘI RĂSCOLI SUFLETUL

Teatrul Național ”I.L.Caragiale” reușește în plină criză a pandemiei, să ofere prima premieră cu public în sală. Dispune după consolidare și reconstrucție de sala Amfiteatru, în aer liber, pe acoperișul clădirii. Respectă indicațiile de restricție ale crizei, și din peste 300 de locuri ale sălii, pune la dispoziția publicului 60. Managementul teatrului se dovedește din nou, reușit, în vreme ce majoritatea instituțiilor teatrale se luptă cu disperare să prezinte spectacole din repertoriu, online sau în grădini de vară amărâte, cu scene ce nu se pot adapta la imaginea generală a reprezentațiilor de la sediu. Teatrul Odeon dispune de o sală unică în care plafonul e manevrabil și astfel sala e în aer liber, dar joacă spectacole din repertoriu la ... Herăstrău!

Tema scenariului dezvoltă provocator ideea că ”Tu faci istorie și atitudinea ta contează”, cum precizează Carmen Lidia Vidu în documentatul program de sală. Primele file biografice din istoria mult controversată a ”revoluției” din decembrie 1989, sunt ”scrise” în acest spectacol, de patru actori de excepție care povestesc cum au trăit și judecat personal evenimentele din 21 – 25 decembrie. Ion Caramitru, Oana Pellea, Florentina Țilea și Daniel Badale nu interpretează personaje, își dezvăluie public o parte din propria biografie. Dezvăluirile se petrec într-un spațiu ”mobilat” de proiecții vido, conceput remarcabil de regizoare. Proiecțiile devin punct forte al reprezentației. Sunt uneori însă, exagerate pentru că nu lasă vizual liberă și expresia emoției actorilor când evocă date din biografie. Proiecțiile beneficiază de imensul ecran-perete al spațiului de joc din sala situată pe acoperișul clădirii. Trecătorii prin Piața Universității recepționează aceste proiecții și sunt uimiți. Conținutul lor dictat de scenariu redă cunoscute imagini din acele zile dramatice, dar și din viața actorilor și sprijină consistent tema spectacolului. Cristian Baciu dirijează demersul multimedia, Ovidiu Zimcea îl punctează muzical reușit, iar Gabriela Schinderman îl completează spre final cu o bandă desenată pentru a spori efectul video.

Miezul spectacolului rămân actorii, dar și cei care li se alătură cu precizări prin scurte interviuri video. După 30 de ani de la acele zile care au schimbat fața României, actorii redau cu emoție în glas amintirile biografice. ”Fraților am învins!” rostea atunci, Ion Caramitru. Acum, actorul condamnă vehement comunismul și dezastrul social lăsat în urmă. Amintirile biografice marcate de originea sa ca aromân sunt dramatice. A refuzat să fie membru pcr, a participat activ, riscant la evenimentele din decembrie, a refuzat să fie în consiliul frontului salvării naționale alcătuit de Ion Iliescu și amintim noi, nu are prețiosul ”certificat de revoluționar” deținut de o sumedenie de politicieni actuali. Este un actor-cetățean care amintește cu emoție și modestie, momente din biografia sa. Oana Pellea are tristețea realității de astăzi și destăinuie momentul biografic de atunci, când a venit la televiziune – singurul post tv care funcționa, și a fost considerată de unii ... teroristă. Sinceritatea amintirilor sale e impresionantă. Florentina Țilea, copil fiind la Iași în ”epoca de aur comunistă”, e un caz special. Era aleasă să îi dea flori lui Ceaușescu și să-i recite versuri laudative când vizita capitala Moldovei. A trăit atunci, copil fiind, momentul de la Târgoviște din 25 decembrie cu tristețe, când dictatorul a fost împușcat. Își amintește astăzi, că niciodată acesta nu a privit-o în ochi și subliniază că mentalitatea din trecut a unora, mai poate fi prezentă la unii și astăzi. Un alt caz special este cel al lui Daniel Badale, soldat pe tabul pus în fața protestatarilor printre care se afla și Ion Caramitru. Era uimit și confuz de ce vedea în fața tabului, dar nu a reacționat violent. A început să judece apoi, să înțeleagă revolta concetățenilor. Mărturiile biografice ale acestor actori-cetățeni, diferite, dar sensibil evocate, sunt cu adevărat file din istoria acelui moment, provocatoare. Personal recunosc, că eu și prietena Kathi Hussein, vecină de bloc, născută și activă în România, ca spectatori, am fi dorit să amintim și noi cum am trăit acele zile. Aceasta e senzația provocatoare transmisă de spectacol. Poate atunci când pandemia va fi trecut, iar spectacolul se va prezenta într-o sală obișnuită, sugerez că ar fi necesară o interacțiune cu spectatorii, moderator fiind un actor din distribuție, diferit în fiecare seară. Spectacolul poate înregistra astfel și alte file personale din istoria acelui moment. Firește că la ora 23.00 când se finalizează reprezentația la Sala Amfiteatru, un astfel de demers nu se poate susține.

Celor patru minunați actori-cetățeni care sunt seva spectacolului, li se alătură prin scurte interviuri video – Dan Voinea, fostul procuror care a instrumentat ”Dosarul Revoluției”, Germina Nagâț, membru al Colegiului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) și englezul Dennis Deletant, expert în studiul comunismului în România. Scurtele lor intervenții sunt opinii cu informații inedite.

Trebuie subliniat că ”Jurnal de România.1989” nu este o evocare banală, prezintă file personale de viață, raportate la momentul trăit de noi toți. Emoționează și răscolește sufletul. Surprinde prin originalitate și inovație în expresia teatrală, servind tema necesității de a judeca astăzi comunismul și istoria sa care a distrus societatea, finalizată dramatic cu pierderi de vieți. Repercusiuni are și acum prin unele mentalități active la unii cetățeni, sub scutul politicienilor. Publicul nu va asista la o relatare cu scop politic, ci la o provocare de atitudine în fața istoriei trăită de cei cu vârste de peste 30 de ani, dar solicită atitudine și de la generația străină de anii comunismului și evenimentele din decembrie 1989. ”Jurnal de România.1989” servește memorabil menirea către public a actului teatral – cultură și educație.