`` DUPĂ D`ALE ˜ -TEATRUL ``BULANDRA`` / Sala ``Toma Caragiu``

 LAMENTABIL!

Criza regizorilor în momentul actual la noi, se face pe deplin simțită. Un argument este și această premieră, ca și cea de la Teatrul Odeon - ``Julieta fără Romeo``.

Cornel Scripcaru, un actor de valoare al Teatrului ``Bulandra``, cu evoluții remarcabile în spectacolele unor mari regizori, ca Andrei Șerban și Ducu Darie, compune în rolul de regizor și ``o adaptare după capodopera caragialiană D`ale Carnavalului``. ``Este o poveste limpede, cu un limbaj clar, actual, pentru că vreau să îl apropii pe Caragiale de generația tânără``, precizează actorul – regizor, în foița program de sală. 

Spectatorul, indiferent din ce generație face parte ca vârstă, nu va înțelege mai numic din textul prezentat publicului prin asocierea lui Caragiale cu această ``adaptare``.Textul reprezentației se poate rezuma la cel mult zece pagini prin unele replici împrumutate din piesa genialului Caragiale, luat drept pretext. ``Limbajul`` nu este ``clar`` și nici conflictul acțiunii, geloziile iscate de infidelitate în amor, se rezumă la personaje lipsite total de consistență. Piesa dramaturgului Caragiale e terfelită de această ``adaptare``, referința sa satirică la un anume segment social, dispare.

 Autorul spectacolului, Cornel Scripcaru, mai precizează în foița program de sală că își dorește - ``un spectacol foarte serios, presărat cu stropi de umor``. Rezultatul este un spectacol plictisitor, cu ``stropi de umor`` surveniți nu din conflicte și replică, ci doar prin unele momente de ... pantomimă ca la circ, devenite suport de bază în conceptul regizoral. Textul e înlocuit de gesturi, expresii ale actorilor, mișcare scenică, plus ilustrație muzicală abundentă asezonată cu stridente efecte sonore. Cornel Scripcaru, autor și al ilustrației muzicale, amestecă ca într-un ghiveci fără sare și piper, motive muzicale din celebre arii de operă, cântece portugheze sau folclorul nostru!

Într-un astfel de amalgam de intenții regizorale aplicate, fără logică și substanță pentru acțiune, cu muzică, pantomimă și absența replcii, evident că și actorilor le vor reveni personaje searbede. Nae Girimea (Alex Călin), propietarul frizeriei , unde în ``adaptare`` se petrece toată acțiunea, amantul Didinei și al Miței, devine un personaj derizoriu care nu relaționează cu cei din preajmă, ascultă mereu cu căștile muzică al cărui sonor surzește publicul. Didina (Ioana Anastasia Anton) apare ca o elevă cu rucsacul în spate, apropiată mai mult de Iordache (Alin State), un funcționar de la frizeria lui Nae Girimea, cel care e de fapt, amantul ei.

``Adaptarea`` și regia sugerează că Iordache este un ... intelectual, pasionat de lectură și ea dansează cu el ca într-un bal, carnavalul piesei lui Caragiale, fiind absent din reprezentație! Crăcănel (Adrian Ciobanu) și Pampon (Constantin Dogioiu), cei înșelați de Mița și Didina cu Nae, sunt tratați ca personaje din scheciuri posibile la ... teatrul de revistă. Mița (Manuela Ciucur) primește prin ``adaptare`` replici apropiate cât de cât de Caragiale, dar rămâne în ansamblul reprezentației tot un personaj lipsit de consistență, mimat fals regizoral în relațiile cu partenerii conflictului amoros. Actori afirmați prin talentul deținut, cad victime acestei viziuni regizorale lipsite de sens care nu transmite nimic publicului, nici emoțional dramatic, nici comic, 

Un nume de valoare în scenografie, Nina Brumușilă concepe un decor din panouri pentru frizeria lui Nae Girimea, decorat cu trimitere la epoca acțiunii piesei lui Caragiale. Costumele scenografei sunt însă, în linie actuală. Discrepanța dintre indicile decorului și costumele personajelor moderne, nu face decât să arate absența regiei în coordonarea vizuală a reprezentației.

``După D`ale`` nu poate atrage nici pe cei din tânăra generație, cum dorește autorul spectacolui. Ei poate că habar nu au de piesa lui Caragiale, dar acțiune teatral confuză a reprezentației, nu poate face decât să îi îndepărteze de teatru. E trist acest proiect teatral care afectează prestigiul istoric al Teatrului ``Bulandra``, dar demonstrează și criza regiei, când actorii devin regizori. Oare chiar nu mai produc universitățile de artă și tineri regizori? E drept, ei sunt instruiți pentru această importantă profesie, de tot felul de ``doctori`` care nu au pus în scenă ca regizoiri vreun spectacol remarcabil.