``NEPOTUL MEU, VENIAMIN``- TEATRUL DE COMEDIE / Sala ``Radu Beligan``

 UN SPECTACOL ATRACTIV

Teatrul de Comedie în colaborare cu Teatrul Evreiesc de Stat, lansează pentru iubitorii de teatru propunerea de a o cunoaște pe Ludmila Ulițkaia, un mare scriitor rus contemporan care dezvoltă în acțiune teatrală o tematică actuală – conflictul dintre etnii și cel între generații. Pentru unii spectatori este însă cunoscută Ludmila Ulițkaia ca prozator de talie internațională, răsplătită cu numeroase distincții pentru romanele sale traduse și editate la noi. Romanele sunt impresionante, captivante prin poveștile consistente despre viața cu bunele și relele sale. Analiștii o consideră pe Ludmila Ulițkaia ``un Tolstoi modern``. Născută în 1943 într-un sat din Urali, a trăit și a cunoscut în amănunt viața din Rusia cu aspecte comune și în multe țări ale lumii. Este astăzi unul din principalii disidenți intelectuali din Rusia care condamnă regimul autoritar dictat de interesul celui care conduce statul. La sfârșitul anilor `70, Ludmila Ulițkaia s-a angajat pentru un timp, consilier literar la Teatrul Evreiesc de Stat din Moscova, a scris scenarii și s-a apropiat atunci de teatru, ca apoi să se lanseze ca romancier. ``Nepotul meu, Veniamin`` este una din foarte puținele piese de teatru datorate Ludmilei Ulițkaia.

Autoarea propune scenei povestea tragi-comică a unei femei evreice, dornică de o familie și de urmașii ei, ca orice om. Acțiunea este plină de întâmplări neașteptate, degajă sensibilitate, dar și mult umor ; oferă imagini din viața unor oameni obișnuiți din care nu lipsesc suferința și bucuriile. Umorul punctează mereu acțiunile personajului central, Esfir Livovna (Maia Morgenstern), căreia îi revin monologuri esențiale pentru substratul acțiunii, mai ales în prima parte a piesei. Alături de Esfir este Elizaveta Iacovlevna (Emilia Popescu), opusul ei prin echilibrul judecării situațiilor. Completează seria întâmplărilor neașteptate, Sonecika (Andreea Alexandrescu), Vitea (Răzvan Krem Alexe, iar în alte reprezentații Andrei Miercurea). Alegerea repertorială a acestei piese este meritorie prin conținutul tematic bogat în trimiteri la actualitate.

Regizorul Vlad Massaci își bazează conceptul spectacolului pe actori, dar uneori uită sensul tematic și să cizeleze mai ales interpretarea personajului central pentru a susține miezul acțiunii, substratul ei. Maia Morgenstern este o actriță care își investește marele talent în o sumedenie de spectacole ale teatrului instituționalizat, dar și în teatru independent. Înzeastrează cu talentul său exploziv rolul Esfirei, o femeie singură care își dorește ca nepotul Veniamin, personaj mereu invocat, dar care nu apare pe scenă, să aibă o familie și urmași. Maniera interpretării acestui personaj special, degajă mult umor apropiat mai mult de una din `gaițele` lui Kiritescu, decât de tipologia și situația specială a Esfirei. Impune farmec și ironie în caracterizarea personajului, dar îl îndepărtează de substratul tematic al biografiei sale. Emilia Popescu în Elizaveta cea din preajma Esfirei, compune cu măsură rolul celei echilibrate în analiza situațiilor neașteptat ivite și susține nuanțat relațiile cu partenerii. Maia Morgenstern și Emilia Popescu sunt actrițe prețuite pentru calitățile lor, cu experiență, dar regizorul nu reușește să le speculeze strălucit capacitățile în raport cu contextul piesei.

Excelenți sunt cei doi tineri actori – Andreea Alexandrescu în Sonecika și Răzvan Krem Alexe în Vitea. Naivitatea apropiată de inconștiență a fetei infiată de la un orfelinat, Andreea Alexandrescu o trăiește cu fină expresie, credibil emoțional. Colegul de școală al naivei, Vitea, prinde viață scenică minunat prin interpretarea lui Răzvan Klim Alexe. Inițiativa regizorului de a aduce acest cuplu la marginea scenei este admirabilă, pentru că tinerii, indiferent de posibila etnie a fiecăruia, demonstrează că iubirea poate învinge această barieră și comunicarea umană e necesară, iar actorii reușesc să servească pe deplin intențiile textului.

Regizorul apelează pentru imaginea generală a viziunii sale asupra textului, la apreciata scenografă Iuliana Vîlsan. De astă dată decorul său e mult prea încărcat cu tot felul de mobilier și obiecte cu posibile intenții metaforice pentru lumea aflată în acțiune pe scenă. Cele două spații de joc, cel al Esfirei și cel al Elizavetei, se departajează doar prin efecte ieftin vizuale și nu sugerează semnificativ personalitatea locuitoarelor.Tot pe linie metaforică , scenografa compune și costumele. Personajele centrale, Esfir și Elizaveta, poartă uniforme, ilustrate exagerat prin jocul între alb și negru. Textul compune personalitatea fiecărui personaj, dar actorii sunt dezavantajați de această scenografie sufocantă.

Cortine muzicale departajează secvențele acțiunii și sunt inspirat concepute ritmic de Vasile Șirli.

``Nepotul meu, Veniamin`` rămâne un spectacol atractiv prin intențiile textului unei scriitoare de valoare universală și prin prezența în distribuție a două personalități teatrale. Ne putem amuza la acest spectacol în care însă, provocarea tematică la gând interior a conflictului mereu actual dintre etnii e destul de fragil transmisă.