”PLATONOV” - TEATRUL „BULANDRA” / Sala „Toma Caragiu”

 ”ARTA ACTORULUI” ...

Profesia de actor este ”arta” de a întrupa pe scenă tipologii umane. Este însă, o ”artă” complexă, dependentă nu doar de harul actorului, ci și de inspirația creatorilor din umbra scenei – regizorului prin conceptul aplicat textului și scenografului prin imaginea acordată reprezentării. Toți actorii pot fi înfrânți pentru a transmite credibil publicului prin textul ales , un mesaj emoțional dacă cei din ”umbra” scenei nu îi valorifică. ”Platonov” la Teatrul ”Bulandra„ este un alt exemplu de absență a înfrățirii între creatori, în special în numele pretențiilor de inovație teatrală. 

Regizorii pornesc în genere, conceptul lor novator de la adaptarea clasicilor, ca și în cazul acestui ”Platonov” adaptarea englezului David Hare după A. P. Cehov, aleasă de regizorul Teodor-Cristian Popescu. ”Piesă fără titlu” se numea la început ”Platonov”, text catalogat drept primul exercițiu dramaturgic făptuit de nemuritorul Cehov. De la acest exercițiu a pornit stilul impus apoi de Cehov în dramatugie prin piesele sale anterioare celebre, de analiză psihologică profundă a personajelor aflate în conflict. Obțiunea tematică pentru dramaturg, dezvoltată substanțial și esențial în următoarele piese, a fost drumul existenței umane cu dorințe, vise, eșecuri, intercomunicări false sau adevărate, dictate de interiorul fiecărui personaj. ”Platonov” poate fi considerată prima treaptă a viitoarelor analize psihologice profunde efectuate de Cehov. În timp, ”Piesa fără titlu” a provocat mulți regizori de teatru și film. 

Dramaturgul englez David Hare a încercat a rezuma în adaptarea piesei lui Cehov, drumul lui Platonov, personajul cheie, cu suișurile și coborârile comice și tragice în acțiunea complicată a textului. Marea majoritate a personajelor au grad de rudenie între ele, trăiesc în mediul rural, unele avute, cu propietăți și bani, altele în lupta pentru a parveni, multe marcate interior și de pofte erotice, iar printre ele activează și ”învățătorul” Platonov, cu visele, dorințele sale. Nu lipsește din conflict nici consumul de alcool cu influențele de rigoare.

Regizorul Theodor-Cristian Popescu a încercat un experiment teatral nereușit cu această adaptare a piesei. Viața activă a societății din jurul lui Platonov, ironizată de el cu cinism, se derulează într-un decor de ”spațiu gol” propus de reputatul scenograf Cosmin Ardeleanu, ce poate fi o metaforă, depinde cum îl folosești. ”Spațiul gol” provine din vitala notă teoretică, aparținând marelui regizor Peter Brok. Pentru el acest ”spațiu” presupunea ”Teatru Mort. Teatru Sacru. Teatru Brut. Teatru Imediat”. Rezultatul apelării la teoria lui Peter Brok, este confuz ca transmitere de mesaj și ilustrare scenică a temei provocatoare publicului de judecare cu emoție a manifestării personajelor în acțiune, în ciuda faptului că distribuția cuprinde actori deținători ai harului profesional. Nu asistăm nici la „Teatrul Brut” prin acești actori, în centru fiind Șerban Pavlu (Platonov), un actor de valoare al teatrului, nici la ”Teatru Imediat”, totul fiind apropiat mai degrabă ... „teatrului mort”. „Împrumutul” teoretic al regizorului prin decorul lui Cosmin Ardeleanu, în principal, afectează grav „Arta actorului”.

În prima parte a reprezentației scena e goală, marcată printr-un podium alb, ușor modulat, dificil mișcării scenice, unde se mai plasează pe parcurs și trei scaune. În fundal există însă, un fel de burlan metalic strâmb, ce pare o rămășiță dintr-un alt decor. Pauza pentru cea de a doua parte a spectacolului, aduce în scenă tehnicieni îmbrăcați în alb care fixează cu efort niște ”stâlpi” negri. În derularea celei de a doua părți și ”burlanul” prinde imaginea unui ... neon strălucitor. ”Metafora” căutată vizual prin accentele transformării  „spațiului gol” inițial, e falsă, fără efect în raport cu textul, ca și cele trei scaune din prim parte a reprezentației. 

Colaborarea regizor și autor al „spațiului scenic” e jalnic raportată la substratul piesei. Maria Miu, un alt nume de marcă în scenografie, creează costumele diverse ale personajelor pe linie atemporală, cu eleganță și accente de culoare, dar lipsite de semnificații majore pentru tipologia rolului în acțiune. Acest ”spațiu gol” nu reușește să dea atmosferă analizei psihologiei personajelor și relaționării între ele. Lumina reprezentației e manevrată nesemnificativ, în special în „noaptea” din partea a doua. 

Dificultatea cea mai mare a acestui experiment teatral marcat de „spațiul gol”, o suferă interpretarea actorilor Teatrului ”Bulandra”. Lor se mai alătură și patru studenți la masterat ”Arta actorului” de la UNATC, unde regizorul Theodor-Cristian Popescu e profesor. Confuzia conceptului experimental evidentă în acest ”Platonov” luat drept pretext, se manifestă în primul rând, asupra interpretării rolului Platonov, dorit mai mult ca un Don Juan. 

Șerban Pavlu încearcă și reșește doar, în unele secvențe din acțiune, să atribuie substanță lui Platonov cel care privește cu cinism societatea din jur. Cu temperament , dublat de gând interior asupra relațiilor cu soția Sașa sau fosta iubită Sofia ori moșiereasa Anna, Platonov prinde consistență în interpretarea actorului, dar dezvoltarea coerentă a personajului este frântă de coordonarea viziunii regizorale a ansamblului reprezentației și prin decorul cu dificultăți pentru mișcarea scenică. Toți interpreții sunt afectați de conceptul regizoral practicat. Rodica Lazăr concepe reușit, de pildă, portretul general al tinerei văduve Anna dornică de iubire, propietara moșiei unde are loc acțiunea, dar substratul acestui personaj reprezentativ pentru gruparea socială căruia îi aparține e anihilat prin tratarea scenică a textului. Și Daniela Nane creionează credibil în notă generală, starea amară a fostei iubite a lui Platonov, Sofia care trăiește trist un alt mariaj. 

În diverse situații se remarcă punctând consistent în expresia solicitată de moment, relaționarea cu partenerii, și Gheorghe Ifrim (Șcerbuk), Dan Aștilean (Ivan), Lucian Ifrim (Porfiri), Constantin Dogioiu (Nikolai) și Cătălin Babliuc (Osip). În acest spectacol toți cei distribuiți demonstrază că au citit atent pe Cehov și adaptarea, dar le este imposibil în contextul conceperii teatrale a spectacolului, să construiească evolutiv personajele atribuite. Acest context – adaptare, viziune regizorală, scenografie, duce la o percepere confuză de către Marele Public și a subiectului acțiunii, a rostului intervențiilor fiecărui personaj interpretat de actorii ce dețin însă, subliniez, har pentru profesie.

Acest ”Platonov” rămâne un experiment derizoriu, îndepărtat de valoarea culturală a scriitorului Cehov prin adaptarea lui David Hare și de activare a publicului prin viziune regizorală, de a judeca emoțional viața cu provocările ei dictate de societate și de probleme individuale. „Arta actorilor” din distribuție nu mai are astfel, strălucire, când ne ... jucăm de-a teatru fără substanță în prezentarea scenică a unui text devenit derizoriu ca sens major.