”NELINIȘTE” - TEATRUL ODEON

 CUM SE DEFINEȘTE PE SCENĂ CUVÂNTUL ”FORMIDABIL„

Definiția acestui superlativ „formidabil” se poate atribui destul de rar unui spectacol izvorât din viața prezentului frământată de nuneroase ”neliniști„. Teatrul „oglindă” a vieții sugerează din ce în ce mai neconvingător realul ”neliniștii” din interiorul spectatorului. La Teatrul Odeon se va întâlni cu tema - neliniștite clipe de viață, iubire și împlinire personală prin biografia personajului Ulma Richter.

În 2018, rusul Ivan Vîrîpaev – dramaturg, regizor de teatru și film, scenarist, actor, scrie piesa „Neliniște”. Valoarea sa creativă este condamnată de Putin, iar el reușește să se refugieze în Polonia. Piesa are aparent o acțiune simplă, un interviu cu o scriitoare de mare succes, aflată la un pas de Premiul Nobel, de origine poloneză/germană, Ula Richter care trăiește la New York. Ziaristul polonez Krzysztof Zielinski vine să îi ia un interviu cu speranța că va fi o punte de lansare în cariera sa, fiind însoțit de fotograful Michael. Ula are în preajmă ca antrepenor pe Steve și pe fiica sa Natalie. Cei doi vor să îi protejeze imaginea de mărturii speciale din biografia sa care le consideră neadecvate succsului romancierei de care beneficiază și ei. Ula va vorbi însă, despre ce a însemnat viața în bogata sa biografie, cu drame, iubire și rostul artei, indiferent de formele de creație. Din umbra acțiunii, un Prezentator punctează metaforic, cu accente poetice, mărturiile Ulei. Tot acest ”interviu”, cu o desăvârșită construcție dramatică, Ivan Vîrîpaev îl deruleză cu mult suspans și atacă substratul existențial trăit și de noi în prezent. Ula invocă la început „sângele” ce îi curge în vene, originea provenită de la o mamă poloneză violată de un german nazist. În mărturiile sale se va vorbi apoi despre efectele holocaustului, dar și dspre rasism, despre iubirea care poate lua forme diferite, poate funcționa și în cazul ziaristului care e gay, și spre final despre rostul expresiei creatoare care trebuie să transmită emoție. Textul, bine tradus de Raluca Rădulescu, este cu adevărat valoros prin stilul lipsit de orice ostentație când evocă subtil clipe de viață posibile oricui , dar este și dificil pentru o reprezentare scenică atractivă. Stâlpul reușitei unui spectacol are la bază interpretarea personajului Ula cea care jonglează abil cu adevăruri dramatice, completate de fantezia sa creatoare manifestată în romane. 

Regizorul Bobi Pricop cu inspirație alege pentru interpretarea personajului Ula pe DORINA LAZĂR Reușita deplină a spectacolului o săvârșește însă, prin coordonarea întregii distribuții pentru a fi continuu în relație cu Ula, a da sens major mărturiilor sale, a crea o atmosferă de suspans dialogului, fără niciun artificiu regizoral exterior. Sunt rari regizorii de astăzi care își construiesc viziunea regizorală asupra piesei și miezului tematic, prin Actori ca element central și îndrumarea lor de a reda copleșitor cuvântul rostit. Bobi Pricop unește excelent o întreagă echipă pentru a exploata tematica piese. Îi este alături și scenografa Oana Micu. Decorul său aparent pare un cadru simplu, cu fotolii închise la culoare așezate în semicerc, dar are două accente luminoase care îi dau valoare simbolică prin plafon și semicercul din fundal. Remarcabil servește scenografa prin decor și costumele elegante, închise la culoare, viziunea regizorală și substratul piesei de a ilustra evocarea unor clipe de viață către lumină. Regizorul și scenografa sunt în umbra spectacolului, dar Marelui Public actorii le tansmit substanța conceptului de prezentare a piesei și o fac minunat. 

DORINA LAZĂR uluiește publicul prin transpunerea în personajul Ula, femeia cu poftă de viață, ambiguă însă, în evocarea stărilor prin care a trecut și trece pentru a reuși să își împlinească dorințele. Ula stă în fotoliul din centrul scenei pentru a da interviul solicitat de ziarist, înconjurată de celelalte personaje. Dorina Lazăr cu mare artă în descifrarea subtextului replicii, trăiește momente din trecutul biografic al Ulei, dar și efectul lor asupra celor din prejmă, tratați cu fină ironie. Rostirea replicii actrița o completează adeseori prin gesturi aparent mărunte și priviri către cei din jur spre a spori substratul cuvântului. Dramaturgul completează caracterizarea personajului complex Ula și prin mărturiile dinspre final despre ce presupune Arta,Creația, indiferent de aspectul manifestării prin literatură sau alte formule și de ce nu, chiar teatru. Cu forță interioară Dorina Lazăr demonstrează că artă presupune gând și suflet, comunicare de emoție, păstrând linia personajului, o scriitoare răsplătită cu succes de cititori. Ca o mare actriță, Dorina Lazăr făptuiește o creație în a da substanță umană, sinceră, credibilă personajului. La aproape nici un spectacol, nu am întâlnit cum ce se petrece pe scenă paralizează publicul, rămas cu respirația tăiată în fața ”oglinzii„ unor clipe de viață.

Cinci actori din distribuție, completează ireproșabil, prezentarea unor personaje argument pentru conflict, roluri aparent secundare în derularea cu suspans a acțiunii ... ”un interviu” în care intervin cu puține replici, dar esențiale. Nicoleta Lefter este Natalie, fiica Ulei cea dornica să păstreze tăcerea evocării trecutului mamei cu gândul la reușita personală. Cu finețe actrița creionează personajul, sporind caracterizarea prin expresia ținutei și dezvoltarea relațiilor în tăcere. Niko Becker, un tânăr actor, construiește în amănutul expresiei pe ziaristul polonez la început de drum, dar redă remarcabil și efectul pe care îl au asupra sa mărturiile Ulei. Steve, antrepenorul Ulei, omul egoist al interesului, este perfect prezentat de Alexandru Papadopol. Cucerit de farmecul lui Natalie, fotograful Michael își manifestă prezența la interviu, iar Mihai Smărăndescu o face impecabil în relaționarea cu celelalte personaje. Dramaturgul aduce în acțiune și personajul Prezentatorul pentru a spori prin accente poetic metaforice, mărturiile Ulei. Cu sensibilitate la nuanțe, Gabriel Pintilei compune rostul Prezentatorului pentru subiectul piesei, fiind deosebit și în momologul final. ”Neliniștile” interioare ale fiecărui personaj secundar sunt sugerate excelent de actorii care completează distribuția.

”Neliniște” este spectacolul de „teatru adevărat” încărcat de emoție care intră în rândul restrâns al evenimentelor artistice. Regizorul Bobi Pricop a ales o piesă de valoare a dramaturgului Ivan Vîrîpaev și a cizelat o „bijuterie” de spectacol, cu o „piatră prețioasă” – Dorina Lazăr.