”PERPLEX„ - TEATRUL NAȚIONAL „I. L. CARAGIALE” / Sala Atelier

 UN SPECTACOL CARE TE LASĂ ... PERPLEX!

Teatrul Național din Capitală a practicat în stagiunea trecută înscrierea în repertoriu a o serie de proiecte cu tentă experimentală în demersul de a servi curentul inovației teatrale, modernizării spre „un altfel de teatru”. Rămâne de constatat efectul audienței la Marele Public la participarea acestui curent mult discutat. Rezultatul este că Naționalul bucureștean ... își închiriază sălile de spectacol pentru tot felul de „șușe” independente cu actori și din rândul instituției, mai mult sau mai puțin reușite, dar cu succes la public pentru a subvenționa ... experimentele derizorii înscrise în repertoriu. „Perplex” este unul din ele!

Marius von Mayenburg, autorul german al piesei, este o personalitate controversată pe plan internațional, ca dramaturg și regizor, considerată un avangardist promotor al curentului teatrului absurd într-o formulă novatoare la teatrul din Berlin Shaubuhne. Piesele sale atrag și la noi pe regizorii căutători de inovație teatrală. ”Perplex„ lansată în 2010 este o piesă în care împletește dramaturgul stiluri specifice lui Ionesco, Pirandello, Beckett. Textul se vrea o farsă , o satiră metaforică despre relațiile comunicării în familie și în viața socială, totul raportat în final la importanța construcției unui act teatral. Dramaturgul precizează că personajele, patru la număr, trebuie să poarte numele actorilor distribuiți. Tema aleasă și prin subtextul replicii, dorește atenționarea asupra stării grave în care se află comunicarea umană, cauzată și de știri absurde despre societate.

Subiectul se stabilește în primele scene prin soirea acsă după vacanță a cuplului Medeea (Medeea Marinescu) și Giani (Gavril Pătru). Cuplul a încredințat casa pentru a îi uda florile prietenilor - Alice (Alexandra Sălceanu) și Pit (Petre Ancuța) și o găsește devastată. De la această ”prefață” se declanșează o cavalcadă de scene, un coșmar, deliruri.

Se ... filosofează absurd cu trimiteri la Platon sau Darwin, se ajunge la transformare unui bărbat în ... elan care va susține o relație sexuală cu celălalt bărbat, etc. În final, la solicitarea textului, spațiul de joc se golește prin demolarea decorului, iar actorii aflați pe o scenă goală își caută regizorul. Textul ca și spectacolul , lasă ... perplex publicul! Absurdul absurdului se vrea un ”altfel de teatru”, dar fără efect provocator la judecarea temei.

Regizorul Ștefan Iordănescu optează pentru colaborarea cu fiica sa Dorothea Iordănescu pentru scenografia devenită ... un personaj cu rost simbolic. Vizual jocurile alb – negru (decor și costume) vor să sugereze pe linie generală, coșmarul relațiilor celor două cupluri. Muzica originală (Dorothea Iordănescu), efectele video (Sebastian Hamburger) foarte numeroase, ca și întreaga scenografie, distrug substanța haosului existențial dorit de dramaturg. Derularea scevențelor în care personajele își schimbă posibila identitate, devine un fel de montaj cu video clipuri goale de conținut. Suprasolicitarea vizuală anulează și interpretarea actorilor de posibile personaje aflate în conflict. Fiecare actor se descurcă așa cum poate să definească transformările de stări prin care trece ca personaj, ca într-un spectacol de estradă sau unul ca imagine pentru copii. În acest concept regizoral sufocat de imaginea vizuală, absentează efectul satiric al temei dorită a fi transmisă publicului de dramaturg. De ce poate rămâne perplex publicul? Doar în fața transformărilor imaginii scenice șocante, dar lipsite de o elementară logică pentru a servi o temă de interes general nici măcar cu rezultat comic minor!

Marele Public trăiește și pe plaiul mioritic, o realitate existențială care îl lasă zilnic ... perplex. Textul lui Marius von Mayenburg din 2010 cu un substrat major - comunicarea, pare depășit în intenție de stările prezentului pentru a oferi spre receptare un mesaj direct prin această ilustrarea scenică. Selecția repertorială și viziunea regizorală, fac din ”Perplex” un spectacol experiment penibil care iscă senzația – jalnic a ajuns și mișcarea teatrală, ofertele sale pentru publicul suferind de situația unei societăți în care cei din vârf fructifică manipularea celor afectați de analfabatismul funcțional. Teatrul trăiește de milenii prin demersul său provocator educațional la emoție și judecată, nu prin experimente derizorii, curente absurde apuse cu trecerea vremii.