”DE PROFUNDIS” - TEATRUL ”STELA POPESCU”

 UN SPECTACOL MARCAT DE ... SUPERLATIVE

Rar, foarte rar întâlnești astăzi un spectacol pentru care SUPERLATIVUL calității înalte se poate atribui fără rezerve compartimentelor sale – text, regie, scenografie, ilustrație muzicală și interpretarea actorilor. Curentul așa-zisului ”teatru modern” bântuie și afectează demersul principal al unui spectacol de a emoționa și a fi oglinda sufletului privitorului. ”De profundis” reușește performanța oglindirii destinului uman cu reușite și eșecuri, cu rele și bune. RĂZVAN MAZILU ne propune să îl privim și să ne recunoaștem în meandrele sale.

Spectacolul este dramatizarea lui Răzvan Mazilu după ”De profundis” de Oscar Wilde și ”Oscar Wilde și eu însumi” de Lord Alfred Douglas. Acest ”după” la modă acum, în sfârșit are un sens bine motivat pentru zilele noastre tulburi – să prețuim viața, să o iubim cu respect în comunicarea interumană și nu relațiile intereselor personale să o domine. Spectacolul acestui mare artist Răzvan Mazilu, dezvoltă percutant tema textului ”după” scrieri celebre din secolul al XIX-lea în formula ce poate fi definită fie de ”teatru – metaforă” sau ”teatru – dans” ori ”teatru – imagine”, dar în principală este TEATRU ADEVĂRAT.

”De profundis” sunt confesiunile lui Oscar Wilde din 1897 cu trei ani înainte de moartea scriitorului născut în Irlanda, rămas celebru ca valoare prin opera sa – piese de teatru, poezie, eseuri și mișcarea estetică ”Artă pentru Artă” inițiată în tinerețe. Confesiunile sunt mărturi din scrisorile adresale lui Lord Alfred Douglas pe care îl întâlnește în 1891 când Oscar Wilde era renumit prin scrierile sale, avea o familie și doi copii. Destinul său se schimbă însă, după această legătură cu Douglas, apar pregnant frivolitatea, egoismul în relația dintre cei doi, transformări de caracter și Oscar Wilde e condamnat la închisoare pentru ... homosexualitate, conform regulilor absurde ale epocii, eliberat apoi, sfârșește la Paris în singurătate. Regizorul Răzvan Mazilu alege acest subiect pentru a demonstra tulburător că în existența umană apar întotdeauna frământări dictate și de contextul social. Cu abilitate demonstrația e dezvoltată pe o linie generală specifică pentru condiția umană, în plan secund fiind cazul condamnării lui Oscar Wilde la închisoare. Tema indică impresionant necesitatea de a iubi Viața și prețui ofertele. Spectacolul arată confruntarea a două caractere ferme prin personajele Oscar Wilde și Lord Alfred Douglas.

Un decor excelent compus de Oana Micu, pune față în față cele două personaje la o masă lungă, încărcată de elemente cu trimiteri metaforice. Masa va deveni și spațiu de joc, iar spectatorii sunt plasați de o parte și alta a laturile ei. Personajele poartă costume negre create de Răzvan Mazilu, asemănătoare prin eleganța croiului, dar cu accente pentru definirea personalității. Coloana sonoră permanentă, este inspirat aleasă de Răzvan Mazilu din creații bine-cunoscute, subliniază stările prin care trec personajele aflate în confruntare. Imaginea generală a reprezentației creează la superlativ atmosfera și tensiunea mărturiilor unor multiple fețe ale caracterului uman.

Senzațională este interpretarea personajelor de către Răzvan Mazilu (Oscar Wilde) și Tudor Cucu – Dumitrescu (Lord Alfred Douglas). Cu un rafinament desăvârșit caracterizează Răzvan Mazilu pe Oscar, elementul principal fiind expresia corporală, nu replicile puține ce îi revin; corpul său ”vorbește”, comunică stări prin expresie, dans, mișcarea mâinilor și privire. O astfel de compunere a esenței și complexității unui personaj prin trăirile gestuale poate fi definită drept o creație artistică. Un actor de excepție se dovedește Tudor Cucu – Dumitrescu în Lord Alfred Douglas prin trăirea interioară iscată de subtextul parcurgerii scrisorilor cu mărturii primite de la Oscar; cizelează fiecare replică, dezvăluie ambiguitatea caracterului acestui personaj. Relațiile dintre personaje și ”dialogul” original dintre ele sunt baza ”oglindirii” unor caractere umane în care publicul se poate regăsi. 

Coregraful Răzvan Mazilu completează prezentarea celor două caractere printr-un senzațional moment de tango; în jurul mesei interpreții compun cu măestrie în ritm de tango, relațiile diverse și tensionate în comunicarea umană. Este o bijuterie această secvență ce nu o poți uita.

Trebuie subliniat că Teatrul ”Stela Popescu” are sediul într-o renovare care nu se finalizează și spectacolul a găsit găzduire la Muzeul Național de Artă în Sala Oglinzilor. Este inexplicabil de ce Teatrul Național ”I.L.Caragiale” nu îi poate oferi găzduire în una din sălile sale înzestrate tehnic pentru acest spectacol eveniment cultural; găzduiește însă, alte spectacole minore.

Se spune că ”speranța moare ultima”; sperăm mereu în atenția cuvenită unui act cultural din partea autorităților, dar ... ea nu prinde viață. Oscar Wilde în ”Artă pentru Artă” pleda pentru miezul estetic al Artei – frumosul, al teatrului de a captiva publicul emoțional. În zilele noastre pledoaria sa rămâne ... speranță.

Spectacolul propus de Răzvan Mazilu și echipa sa, salvează speranța de la uitare, are modernitate și rămâne printre puținele oaze în care te poți refugia să privești cu emoție ”oglinda” lumii actuale. ”De profundis” este spectacolul ... superlativelor, născut din spiritul creator care dă imagine novatoare credibilă teatrului astăzi. Este un spectacol de la care oricine va pleca mulțumit că a avut șansa de a dărui aplauze unor Artiști admirabili. 

FESTIVALUL NAȚIONAL de TEATRU (FNT) – Ediția 35 (16 - 26 Octombrie)

 PRETENȚII CULTURALE, PUȚINE REUȘITE

O criză generală macină în prezent întreaga lume, afectează evident și teatrul, element cultural important. Valoarea, în orice domeniu, e ignorată în contextul sociopolitic actual.

Proiectul FNT inițiat de UNITER în urmă cu peste 30 de ani, a început ca ”un barometru valoric” al stagiunii teatrale din anul precedent organizării acestui eveniment cultural. FNT avea un singur selecționer care viziona spectacole propuse și considerate drept reușite de teatrele din țară și alegea pe cele care serveau pe deplin rostului cultural educațional al mișcării teatrale. Ultimele ediții își schimbă schema organizării, cu trei selecționeri, fiecare cu subiectivismul personal în alegerea spectacole, efectuată pe mai multe paliere – tematice și în special cel al modenizării expresiei teatrale.

Afișul are un sens metaforic - INIMA TEATRULUI E ... BOLNAVĂ

Actuala ediție a optat pentru sloganul ”Te privește!” - ”un îndemn la solidaritate și responsabilizare civică, cât și confirmarea dialogului estetic dintre artist și spectator. Tema mizează pe coerență și consistență estetică și pe atitudini auto-reflexive care însoțesc procesul de creație. FNT aduce recunoaștere prezenței active și rolului pe care publicul îl joacă în ecosistemul teatral.” Sloganul are această motivare generală , dar ridică și întrebări, legate de substana estetică recunoscută de selecționeri în spectacolele alese, dar și de public. Ediția 35 a avut trei selecționeri, numiți acum ”curatori”: Ionuț Sociu – dramaturg și jurnalist, Alina Epîngeac – critic de teatru și Raluca Cîrciumaru – critic de teatru, plus nouatea prezenței unui artist asociat pe regizorul Radu Afrim. ”Curator” e definit ca o ”funcție flexibilă de administrare și supraveghere” și îi revine o mare responsabilitate, nu subiectivism în manifestare! Respectivii curatori au selectat 34 de producții teatrale din întreaga țară, alături de trei spectacole - ”Focus: Radu Afrim”, drept exemplu de valoare creativă. Oferta ”curatorilor” este însă, discutabilă în raport cu ecoul audienței la public.

Preșrdintele UNITER, Dragoș Buhagiar face o declarație substanțială cu referință la necesitatea motivării respectivei oferte, numai că multe spectacole au dovedit absența ei în conceptul dezvoltat. Iată ce declară acest creator al valorilor, Dragoș Buhagiar: ”Ediția din acest an a FNT-ului stă sub srmnul esteticii și eticii privirii. Cum privesc artișii și artistele de teatru crizele lumii din jur? Cum le explorează prin spectacolele timpului nostru? Cu câtă onestitate ne privim și ne aceptăm diferențele? (,,,)” Răspunsurile la aceste întrebări selecția le-a dat confuz în funcție de credințele estetice personale ale celor trei ”curatori”, în special privind dramaturgia și tematica sa.

Un răspuns îl dau mereu însă, regizorii, majoritatea având credința că sunt mai presus de dramaturgi, fie că ar fi Shakespeare, Cehov sau X dramaturg contemporan. Sunt regizori care propun un spectacol DUPĂ un dramaturg cu valoare clasică sau o ”adaptare”, unii nici măcar nu mai anunță metoda folosită; publicul merge să vadă o piesă celebră de Shakespeare și privește la o acțiune din care nu înțelege  mai nimic. Alții folosesc proza drept text teatral. Mai activează și cei care își scriu singuri un text pentru un spectacol. Un alt răspuns aparține regizoarelor, ”artistele” care se cred discriminate și cad pe calea feminismului, că nu există egalitate în drepturile femeii și bărbaului, nici măcar în acordarea unor premii.

”Responsabilizarea civică cât și confirmarea dialogului estetic dintre artist și spectator”, cum îșă dorea sloganul ediției, a fost greu de sesizat în spectacolele pezentate. Dezbaterile programate în FNT nu ofereau un răspuns ”consistent” curentului ”estetic” lansat de regizori.

 Tema ”crizele lumii din jur”, teatrul ca oglindă a realității, motive esențiale de milenii în menirea teatrului, erau atacate în puține spectacole. Ignorată a fost relația act artistic și public necesară să transmită spectatorilor o stare emoțională cu substanță cultural educativă și prvocatoare de a judeca realitatea în care trăiește.

Programul FNT a fost foarte bogat prin o sumedenie de manifestări în completarea prezentării celor 34 de spectacole – lansări de carte, expoziții, teatru radiofonic, dezbateri, spectacole lectură. Un modul demn de toată stima și necesar micării teatrale a fost ”FNT educațional” adresat adolescenților, curator Mihaela Michailov. Inițiativa ar merita un proiect separat de FNT.

Actuala ediție a FNT a fost ”oglinda” prezentului spartă de efectele haosului din contextul socal în care trăim – criza financiară și impostura celor care o dirijează cu rezonanță și în mișcarea teatrală.

P.S. Vom prezenta în postările următoare și motivarea comentariului prin câteva exemple de spectacole reprezentative pentru sloganul ”Te privește!”, dar și unele eșecuri alarmante pentru involuția teatrului în momentul actual.