“SÂNZIANA ȘI PEPELEA” – TEATRUL NAȚIONAL “LUCIAN BLAGA” din CLUJ (FNT)

O ÎNCÂNTARE !

         Regizorul Alexandru Dabija este un maestru în a prezenta povești sau chiar piese de teatru aparținând unor nume de valoare ale scriitorilor noștri de demult. Deține știința de a le evidenția sensuri mereu actuale. Printr-o adaptare discret înfăptuită, scutură de praf și piesa lui Vasile Alecsandri “Sânziana și Pepelea”, cunoscută și prin intențiile de satiră politică aplicată de autor pe formatul unui basm și oferă un spectacol încântător derulat teatral cu ajutorul unei echipe excepționale. Spectacolul provoacă bună dispoziție, dar și judecarea caracterului special al românului, legăturii sale cu religia, cu obiceiuri, totul tratat cu fină ironie.

         Mereu în mișcare, spectacolul prinde imagine atractivă prin decorul ingenios și funcțional  conceput de Cristian Rusu ca un paralelipiped dreptunghic, în continuă schimbare pentru a indica locurile diverse solicitate de povestea fetei de împărat răpită de zmeu. Decorul se amplifică prin folosirea a două spați de joc suprapuse și se completează cu proiecția statică din fundal și câteva elemente precum “butoiul” cu surprize. Costumele pe linie contemporană sunt ironic departajate prin accesorii. Aceastei scenografii reușite, regizorul îi speculează admirabil ofertele. Completează minunat viziunea regizorală, muzica originală compusă de Ada Milea și Anca Hanu prin cânticelele pline de umor , dar și de tâlc. Mișcarea scenică, am putea spune chiar coregrafia lui Florin Feroiu, sporesc savoarea acestui spectacol.

         Regizorul Alexandru Dabija “dirijează” și întrebuințează inventiv prezența “corului” babelor din sat drept comentator al situațiilor, dar cu dibăcie urmărește personalizarea tipologică a fiecărui membru din echipa strânsă în jurul unui preot. Actorii intră în jocul propus de regizor cu plăcere și dăruire, iar majoritatea lor trec dezinvolt de la un prsonaj la altul, colorându-l diferit cu multă pricepere, fără să alunece pe panta exagerării. Cântă, se modulează expresiv pe diverse tipologii, construiesc chiar mici gaguri pline de umor, ireproșabil, toți cei distribuiți. Este foarte dificil să te adaptezi unei astfel de convenții teatrale cu solicitarea de a puncta cu sens numeroase personaje.  Distribuția pe care o vom cita precizând și ce personaje tipologic divers  revin fiecărui actor, dovedește pe lângă har, profesionalism și spirit de echipă, credință în originalitatea proiectului  regizoral – Anca Hanu (Sânziana, Baba Catrina, Zâna), Miriam Cuibuș (Baba Rada, Zâna Lacului), Angelica Nicoară (Baba Anghelina, Zâna), Irina Wintza (Baba Marghioala, Zâna), Romina Merei (Tândală, Baba Gheorghița), Adriana Băilescu ( Baba Casandra, Zâna), Patricia Brad (Pasărea măieastră, Baba Safta, Zâna), Matei Rotaru (Pepelea), Ionuț Caras (Zmeul, Baba Anica), Radu Lărgeanu (Papură, Baba Domnica), Cristian Grosu (Codruța), Adrian Cucu (Pârlea), Cătălin Herlo (Lăcustă), Dragoș Pop (Pârlea), Cristian Rigman (Popa Parodie), Miron Maxim (Zorilă), Silvius Iorga (Murgilă, Statul Palmă Barbă Cot), Mihnea Blidaru (Cuviosul Mihnea Trompetistul).

         “Sânziana și Pepelea” este o mică bijuterie, cizelată de regizorul Alexandru Dabija pornind de la filonul folcloric, cu ironică trimitere spre metehnele noastre, ce și astăzi fac ravagii în lupta dintre binele și răul cotidian.

“ PARALLEL “ – GroundFloor Group din Cluj (FNT)

VEȘNICA PRETENȚIE DE A FI ORIGINAL …

         Proiectul colectiv produs de GroundFloor Group la Fabrica de Pensule din Cluj a stârnit numeroase dezbateri pornite și de la selecționerii pentru Premiile UNITER 2014 care îl considerau drept “cel mai bun spectacol al stagiunii”. Au obțimut apoi, din partea juriului final, Premiul pentru debut  Lucia Mărneanu - una din cele două interprete și Leta Popescu – unul din cei doi regizori. Ciudată premiere când și "bodoki – halmenkata" cum se semnează cealaltă interpretă, ca și Sinko Ferenc, celălalt regizor și autor al decorului, al coregrafiei, al conceptului reprezentației, era evident că au depus același efort creator în colectiv.

         Spectacolul dura aproximativ o oră. Mai mult de jumătate din timpul său, două persoane, ca niște adevărate sportive, executau în paralel, diverse exerciții. Renunțau după un timp la costumul sportiv, rămâneau în chiloți și executau exerciții cu mingi de fotbal. În fundal, erau plasate două pișoare ca la un WC al bărbaților, ce vor deveni … parteneri pentru un moment al persoanelor respective. Una dintre ele va desprinde pișoarul și îl va purta ca o cască pe cap, etc. La vedere, cele două persoane își vor lega apoi, sânii cu scoci și vor îmbrăca veșminte diferite. Una dintre persoane sugera a fi bărbat, cealaltă o posibilă femeie. În fața unor microfoane, așezate firește în paralel , vor susține în limba engleză fiecare monologuri “filosofice” despre indentitatea sexuală. Se vroia a fi un accent  satiric la adresa feminismului care masca de fapt, problemele statutului femeii în raport cu bărbații. Totul era ambalat în muzică originală, mai interveneau în scena finală și niște songuri, la baza interpretării fiind însă, mișcarea corporală. Spectacolul era o făcătură cu pretenții de originalitate, care mai amuza spre sfârșit pe unii spectatori când apărea replica.

         Intenții de a revoluționa convenția teatrală există de când lumea. Majoritatea au eșuat. “Parallel” poate aminti, de pildă, de Fernando Arrabal, personalitate suport a suprarealismului. Se dorea “o experiență teatrală fără prejudecăți”, de “teatrul din cioburile oglinzii” de prin anii ’60. Din păcate, efortul evident al celor două interprete nu reușea să transmită convingător o provocare sau emoție. Nu comunica nimic, reprezentația era pornită din dorința de a șoca prin efecte surpriză. Cândva porcul era tăiat pe scenă din dorința de inovație teatrală, altădată mirosurile deveneau mijloc teatral, acum … facem fitness teatral ca să purtăm un pișoar pe cap. Sunt diverse încercări penibile de a ... revoluționa teatrul !

         Premiile de debut rămân însă, nedrept distribuite pentru că toată echipa a făcut eforturi mari să prezinte acest demers novator jalnic. Între cele două interprete: Lucia Mărneanu și "bodoki - halmenkata" nu existau diferențe, decât sub raportul înălțimii. Sârguincios ambele executau mișcarea impusă de regie, trăiau chiar intens situațiile absurde derulate în paralel.

         “Parallel” nu dovedea consistență, rigoare în intenția experimentului original. Unele din “inovațiile” folosite se dovedeau și  împrumuturi din alte experimente apuse.

P.S. SÂMBĂTĂ, 1 NOIEMBRIE În FNT au mai fost oferite la secțiunea “Maeștri” spectacolele “IVANOV” ( pe scrierea lui Cehov, spectacolul lui Andrei Șerban de la Teatrul “Bulandra”), “ANIVERSARE” (piesă de Thomas Vinterberg și Mogens Rukov, regia Vlad Massaci, Teatrul “Nottara”), alături de “MAZL – TOV AND JUSTICE FOR ALL” (text și regie Andrei Munteanu, Teatrul Evreiesc de Stat), “CABARET”  și “HOP (și noi) în FNT” (premianții Galei Tânărului Actor , ultima ediție de la Costinești) – spectacole comentate pe acest blog și “Cinci ore cu Mario” (Unteatru)

DUMINICĂ, 2 NOIEMBRIE În ultima zi a FNT au fost prezentate la secțiunea “Maeștri”, “CĂSĂTORIA” (piesa lui Gogol în regia lui Yuri Kordonsky, Teatrul “Bulandra”), “REVIZORUL” (piesa lui Gogol în regia Horațiu Mălăele, Teatrul de Comedie), alături de “RINOCERII” ( piesa lui Eugene Ionesco în regia lui Robert Wilson, Teatrul Național “Marin Sorescu” din Craiova), “PARALLEL”, “MAZL – TOV AND JUSTICE FOR ALL”, “ȘASE DIN 49” ( de Gyorgy Spiro, regia Alexandru Maftei, Teatrul de Artă), “HOP (și noi) în FNT”  – spectacole comentate și “Cinci ore cu Mario” (Unteatru), “Acasă, în miezul verii” (piesă de Tracy Letts, regia Claudiu Goga, Teatrul Național “Vasile Alecsandri” din Iași).

“CABARET” – TEATRUL GERMAN DE STAT din TIMIȘOARA (FNT)

CU O TRUPĂ ADMIRABILĂ SE POATE IMPUNE MUSICALUL

         În mișcarea noastră teatrală, genul special al musicalului nu își găsește loc în repertoriile curente. Cauzele sunt clare, ridică mari dificultății interpreților care trebuie nu numai să definească personajele, ci să și cânte, să danseze, totul dirijat de un regizor instruit pentru acest gen, inspirat, alături fiind și o orchestră ca muzica să fie live. Remarcabilul dansator Răzvan Mazilu s-a preocupat cu timpul de coregrafie, a inițiat proiecte de teatru – dans, a îmbinat cerințele coregrafiei cu cele ale regiei și în FNT se afirmă ca un realizator de excepție al genului de spectacol musical. Un exemplu al reușitei sale rămâne și proiectul FNT cu “West Side Story” comentat în acest “jurnal” al festivalului. Înainte însă, de a descoperi tinerele talente pentru distribuția din “West Side Story”, concepe acest musical deosebit ,“Cabaret”, cu trupa stabilă a Teatrului German de Stat din Timișoara, una din trupele de frunte ale mișcării noastre teatrale.

         “Cabaret” de Joe Masteroff pe muzica lui John Kandrer, propunere de musical pornită de la o piesă de teatru și povestiri în proză, a cunoscut reprezentații fabuloase pe toate meridianele, dar în special la New York și în Germania, iar filmul “Cabaret” cu Liza Minnelli, regizat de Bob Fosse, din anii ’70 a fost distins cu șase premii Oscar. A pune în scenă acest musical, poate fi riscant având în vedere realizările anterioare memorabile din cinematografie și teatru. “Cabaret” are și un subiect dramatic ce se petrece în anii ’30,  când nazismul cucerește puterea; două cupluri de îndrăgostiți vor fi afectate de situație – cântăreața dintr-un cabaret Sally, îndrăgostită de un american, și mai vârstnica doamnă Schneider îndrăgostită de evreul Schultz. Fiind tratat în ambalaj muzical, conflictului i se amplifică sensurile prin “songuri” cu trimiteri esențiale prin referiri la viața și societatea în care trăiesc personajele, melodii cunoscute și datorită unor interpretări celebre.

         Cu mult curaj, Răzvan Mazilu optează pentru “Cabaret” , găsind și un sprijin solid într-o echipă de actori profesioniși ce se adaptează strălucit genului. Spectacolul său încântă privirea și prin “ambalajul” vizual conceput cu meșteșug de Dragoș Buhagiar. Ținând cont de punctul de pornire al acțiunii – cabaretul, decorul său prezintă o scenă de cabaret cu spectatori la mese, dar ingenios dezvoltă și mai multe spații de joc în planuri diferite. Printre ele se află și locul de sus atribuit orchestrei, partener important de sprijin pentru interpreți, muzica fiind redată astfel, live. Orchestra dirijată de Peter Oschanitzky se achită ireproșabil de rolul său. Costumele și machiajul cu fantezie imaginate de Dragoș Buhagiar, sporesc strălucirea imaginii reprezentației. Dansul solicită mereu o parte din distribuție, iar actorii se adaptează fără reproș indicațiilor  coregrafului Răzvan Mazilu.

         Cuvintele sunt sărace pentru a elogia meritele trupei și pe cel care a îndrumat-o pentru reușita unei confruntări cu un proiect musical de anvergură. Spectacolul are ritm interior prin actorii dăruiți fără rezervă fiecare, rolurilor de prim plan sau celor secundare. Interpretarea de excepție a personajului Sally de către Daniela Torok,  te face să crezi că ar fi profesionistă în spectacolele de operă sau operetă și nu o actriță desăvârșită care mai este dotată muzical cu un glas minunat. Spre deosebire de solistele operei sau operetei, Daniela Torok reușește să dea nuanțe multiple cu sensibilitate,  situațiilor prin care trece Sally. În rolul americanului Cliff, se remarcă Konstantin Keidel prin farmecul definirii precise a personajului.

Cuplul doamna Scneider – domnul Schultz câștigă sens valoros pentru povestea dramatică de la cabaret prin interpretarea cu mare finețe și sinceră trăire interioară, datorată actorilor Ida Jarcsek – Gaza și Christian Bormann. Reușesc să detașeze prin expresie și ținută alte personaje ce motivează drumul acțiunii - George Peetz (Conferencier), Tatiana Sessler (Domnișoara Kost), Radu Vulpe (Ernst Ludwig). Interpreții care alcătuiesc grupul Kit Kat Klub – Giris: Olga Torok, Silvia Torok, Anne – Marie Waldeck, Cristina Romândașu, Suzana Vrânceanu și cei din Kit Kat Klub – Boys: Horia Săvescu, Richard Hladik s-au adaptat excelent solicitării unui musical , cântă, dansează și desenează profilul personajelor. Unii interpreți i-am întâlnit și în distribuția unui mare spectacol , “Fetița din bolul peștișorului auriu” în regia lui Radu Afrim – comentat pe acest blog; au trecut surprinzător de la partituri dramatice dificile, la genul muzical, de pildă, Olga Torok, Silvia Torok sau Horia Săvescu.

         Reușita acestui spectacol “Cabaret” ne demonstrează că musicalul poate deveni un gen de succes pentru public și la noi, dacă întâlnește un regizor profesionist și o echipă de actori dedicați cu totul sufletul scenei, precum cea a Teatrului German din Timișoara.

“ÎN TRAFIC” – TEATRUL NAȚIONAL TÂRGU MUREȘ, Compania “Liviu Rebreanu” (FNT)

CE E PREA MULT STRICĂ

         “În trafic” a obținut în 2014, Premiul UNITER ca piesa anului, iar   spectacolul “Companiei “Liviu Rebeanu” poate fi considerat un spectacol de autor, dramaturgul Alina Nelega fiind regizorul propriului text. Piesa prezentată în FNT era un lung monolog în interpretarea actriței, Elena Purea. “Monologul” includea mai multe personaje prin care erau atacate mai multe teme în mod confuz. Se încerca sugerarea a șase (!) femei și un … câine, fiecare având problemele sale. O femeie era nemulțumită de mariajul cu soțul, petrecut mai mulți ani, alta era o femeie, om de afaceri, înșelată, alta o polițistă ce se confrunta cu situația unui accident sau a unei crime, cățelușul era nemulțumit de eutanasierea maidanezilor, etc. Acest ghiveci tematic, regizoarea Alina Nelega încerca să îl compartimenteze prin “cortine” de dans susținute de un grup de tineri – Andrei Chiran, Claudiu Banciu, Mihai Bloj, Simon Kalman Attila, ce se dovedeau buni dansatori, dar rostul lor nu își găsea motivare convingătoare prin text în spectacol.

         Actrița Elena Purea se lupta ca toate cele șase personaje femei, plus un câine, să aibă un contur credibil, să sugereze cauzele ce frământau pe fiecare. Regia plasa mereu interpreta cu fața la public, ca la un examen. În unele momente, Elena Purea reușea să definească personajele când textul era mai substanțial, în altele repeta aceleași modalități de expresie și doar accentele de costum mai precizau identitatea unui alt personaj. Scenografia concepută de Tiberiu Toitan și Oana Micu încerca prin desene pe scândura scenei, să trimită spre diversitatea spațiilor de joc solicitate de text.

         Alina Nelega s-a impus ca dramaturg în principal prin “Amalia respiră adânc”, dar acum, rolul de regizor pentru “În trafic” se pare că îi dezavantaja scrierea.

P.S. VINERI, 31 OCTOMBRIE Ca în fiecare zi a programului FNT s-au mai oferit publicului  - “PĂI DESPRE CE VORBIM NOI AICI, DOMNULE?” (Teatrul Act, un text de Cătălin Ștefănescu după romanul “Moromeții” de Marin Preda, regia Alexandru Dabija – un spectacol de excepție), “REVIZORUL” (piesa lui Gogol în regia lui Felix Alexa la Teatrul Național din București), “NOUL LOCATAR” (Teatrul “Nottara”) - spectacole comentate pe acest blog, plus “Sânziana și Pepelea” (Teatrul Național din Cluj, regia Alexandru Dabija, autorul textului Vasile Alecsandri)