”SECUNDAR” - TEATRUL NAȚIONAL ”I. L. CARAGIALE” / Sala ”Ion Caramitru”

 CLIȘEE CU PRETENȚII PENIBILE SOCIO – PCLITICE

Timp de trei ceasuri (!!), publicul asistă la un spectacol (Alexandra Badea - text și regie) plictisitor și incoerent din care nu se înțeleg bine nici acțiunea și subiectul, că de mesaj și emoție nu poate fi vorba. Autoarea a emigrat din România în 2003 în Franța, a împrumutat din curentul teatral de acolo și din cel al îmbinării teatrului cu proiecții video, curente în prag de expirare în prezent, cu doința de originalitate. Practică în calitate de dramaturg aceiași metodă de colaborare pentru text cu actorii selectați în distribuție. Le prezintă un sinopsis, îi provoacă la improvizații, selectează din conținutul lor și construiește din această colaborare textul unui să-i zicem scenariu. A mai practicat aceiași metodă și la Naționalul bcureștean pentru spectacolul ”Exil”, comentat pe acest blog la data premierei. Rezutatul sub aspect de dramaturgie este ... un ghiveci cu pretenții filosofice de doi bani pentru comentarea opiniilor celor dintr-o comunitate. 

În cazul de față, Alexadra Badea afirmă - ”Nu intenționez să transmit un mesaj, asta cred că este treaba politicienilor, a jurnaliștilor, eu încerc să creez un spațiu de rezonanță în care mai multe voci să poată fi auzite cu care pot fi de acord sau nu.” Ar dori autoarea o analiză psihologică cu țintă socio -politică și amestecă de-a valma pomenirea unor puncte nevralgice ale actualității – sistemul sanitar, corupție, învățămât, revoluție, mineriadă, comunicare, anxietate, concurență, condiția femeii, etc. Invocările au o anume tentă politică discutabilă și nu comunică nimic convingător.

Spectacolul debutează cu un fel de ”prolog” despre sistemul medical. Această gravă temă este anulată pentru că secvența ar face parte dintr-o piesă la care lucrează regizoarea Sofia (Ada Galeș) cu un grup de șapte actori distribuți. Trece astfel de la un posibil fapt real, la punerea în scenă a unui spectacol de teatru. În grup intervine un incident, regizoarea e nemulțumită de Marta (Cosmina Olariu) care are personalitate și comentează indicațiile sale, iar aceasta o schimbă din rolul principal într-un rol secundar. Marta dispare, nu se mai prezintă la repetiții și se dezvoltă un fel de anchetă pentru căutarea ei, intervin și voci din off ale Inspectorului (Marius Bodochi) și ... Terapeutului (Alexandra Badea). Autoarea spectacolului Alexandra Badea a apelat pentru consultanță și la un psiholog și un criminalist, în intenția de a da credibilitate acțiunii !! Drumul căutării Martei dezvăluie relațiile intime dintre cei din echipa de teatru în teatru. Așa cum e prezentată breasla profesional și moral, nu face decât să denigreze creatorii teatrului adevărat ! Alexandra Badea ar dori o analiză psihologică a unei echipe când intervine un conflict, dar derularea aberantă a investigației psihologice nu are rezultat. Relațiile intime dintre actori cu actrițe, plus cea a regizoarei Sofia, nu duc nici măcar la deslușirea dispariției Martei. S-a sinucis aruncâdu-se de pe terasa teatrului sau ... a plecat la mânăstire, cum indică o replică. Majoritatea replicilor par lozinci din buletinele de știri, plus unele care cad în vulgaritate. ”Mi se umple curul de lacrimi” - este doar un exemplu. ”Scenariul” (textul) este o făcătură cu o acțiune dezlânată, falsă în intenții, mesaj și transmiterea de tensiune și emoție. Amintim că a fost în 1978 un film, ”Repetiție de orchestră” de Fellini în care metafora acțiunii ducea la mesajul analizei conflictului dintr-un grup! Era însă, un film de ... Fellini coerent în intenții.

Sub aspect teatral, regizoarea Alexandra Badea care ar avea un alter ego în personajul Sofia, folosește clișee în îmbinarea teatrului cu filmul. Pe scena mare a sălii, domină decorul trei ecrane pe care se proiectează imaginile a șase camere video. Ele surprind discuțiile particulare ale diverselor cupluri. Decorul se rezumă la o sală mică de spital plasată în fundalul centrului scenei, iar în față la un mic spațiu de grădină cu iarbă uscată și la fragmente din statuia unui cuplu, spații configurate în lateralele scenei. Prin aceste elemente se dorește o trimitere metaforică spre aspectul comunicării suferinde într-o comunitate. În afara decorului nefuncțional pentru a da atmosferă acțiunii, Cosmin Florea realizează și costumele numeroase, unele pretențios elegante ca pentru un bal. Aspectele video sunt luate din diverse locuri care se întrezăresc pe scenă, predominante în proiecții fiind imaginile de gros – plan cu chipurile personajelor. 

Unii interpreți au experiența filmului și se vede în expresie stare interioară a personajului prin imaginile video surprinse, alții nu. Prin aceste imense gros – planuri se anulează relația și nuanțele comunicării între partenerii de dialog. Regizoarea Alexandra Badea mai apelează și la o serie de ”cortine” video cu gros – planuri fixe ca imagine și cu cânticele în franceză (muzica originală Călin Țopa) , drept comentarii inutile ale situațiilor. Directorul de imagine Boroka Biro execută solicitările viziunii regizorale.

Actorii care au colaborat și la ”scenariu”, manifestă, cum pot în acest concept regizoral, talentul demonstrat pe deplin în alte spectacole. Se luptă cu propunerea regizorală și reușesc să-i facă față credibil în unele secvențe, Emilian Oprea, Istvan Teglas, Mihai Călin, Alexandru Potocean, alături de Crina Semciuc, Diana Dumbravă. Personajele atribuite sunt însă, schematice. Sofia regizoarea, motor al analizei situației dispariției Martei, rămâne cel mai fals construit personaj și Ada Galeș încearcă să îi creioneze cât de cât un profil special. Sofia trimite de fapt la viziunea regizorală eșuată a Alexandrei Badea pentru un spectacol original lipsit de substanță emoțională.

Finalul spectacolului este ... cireașa de pe tort! Se trece la tema feminismului, condiția femeii fiind subiect tematic important în acest ”scenariu”. Se prezintă un fel de carnaval săltăreț, cu bărbați în costum de femeie, cu unele costume de epocă. Această scălămbăială dintr-un carnaval fără rost, se finalizează cu interpretarea celebrei melodii ”Un actor grăbit ...” a regretatei Laura Stoica și solicitarea publicului de a aprinde luminița telefonului mobil! Ridicolul acestui spectacol atinge punctul culminant prin acest final.

”Secundar” nu se poate numi nici măcar experiment teatral. Rămâne un proiect cheltuitor de bani pentru ambițiile unei persoane venite din Franța să ne vorbească despre amara noastră actualitate socială pe care nu o percepe, iar pe cea politică o ”gândește” ignorând și orice regulă existențială  universal valabilă.

”ÎN LARGUL MĂRII” - TEATRUL NAȚIONAL ”I. L. CARAGIALE” / Sala Picultua

 UN REUȘIT SPECTACOL CU SUBSTRAT ACTUAL

Celebrul scriiitor polonez Slawomir Mrozek scrie piesa în 1961. Este considerat dramaturg al teatrului absurd și piese precum ”Emigranții” sau ”Tango” sunt jucate pe scenele lumii. Calificarea de teatru absurd pornește de la anii cumpliți din Polonia în care concepe tematic piesele pentru a se feri de cenzura stalinistă. Mrozek servește astfel teatrul de idei. Iată că și în prezent o piesă ca ”În largul mării” rămâne actuală când are și șansa de a fi pusă în scenă inspirat de un regizor – Felix Alexa cu o echipă admirabilă pentru a specula subtil subtextul fiecărei replici.

Un afiș excelent cu sens major 

Este o comedie putem spune neagră prin substratul dramatic. Subiectul apatent e simplu, cu trei persoane naufragiate, ajunse pe o plută în largul mării. Sunt disperate că nu mai au hrană. Le este foame. Soluția ar fi - ”Mâncatul omului de către om”, cum spune o replică. Hotărăsc să aleagă și sacrifice pe unul pentru a se hrăni. Alegerea se face prin metode cunoscute - ”Să organizăm alegeri generale”, apoi - ”Trebuie să anulăm alegerile” , replici foarte actuale. Situația celor trei pare absurdă, dar are la bază pofta de putere pentru hrana personală. Personajele par desprinse simbolic din partide politice. În etapele istoriei omenirii - ”Pâine și circ” a dominat metodele unor dornici de câștigul puterii și nu morala de a servi societatea. Degradarea morală este tema majoră a acestui spectacol.

Regizorul Felix Alexa propune credibil un spectacol în care umorul ascunde dramatic apelul de a judeca manifestările celor ajunși pe pluta puterii. Decorul lui Ștefan Caragiu sugerează semnificativ esența temei și dă atmosferă spectaculos acțiunii. Folosește mereu cu sens scena rotativă. Cei trei naufragiați – Grasul, Mijlociul și Slabul -, sunt persoane în unifrme elegante în alb și negru, cu papion. Prin costume Liliana Cenean le definește apartenența la o clasă avută, aflată sub ”masca” imaginii ce le ascunde pofta imorală de hrană. Fără exagerări metaforice, imaginea teatrală trimite simbolic la zona puterii. 

Disribuția, bine coordonată de regizor, prilejuiește actorilor interpretări ireprșabile, deosebite. Se remarcă Victoria Dicu în Nafragiatul gras drept o actriță de valoare. Nu foloseșe datele prsonale pentru o compoziție de imagne, consruiește rolul în profunzime prin evidențierea sensurilor multiple la fiecare replică rostită. Relaționează cu partenerii și în tăcere. Victoria Dicu excelent deomostrează că Naufragiatul gras este un simbol al puterii. ”Gras” prinde sensul abilității în lupta pentru câștig imoral. Un alt profil tipologic îl impune minunat, Șerban Pavlu în Naufragiatul mijlociu, un ”bucătar” prin biografie. Actorul speculează datele personajului la nuanță, subliniază pericolul celui care manipulează dibaci relațiile cu cei din preajmă. Victimă devine spre final, Naufragiatul slab. Emilian Mârnea redă cu mulă convingere, tipologia celui lipsit de forță, naivului dornic de o ”libertate” al căru sens nu îl percepe însă. Cei trei actori reușesc să prezinte emoționant aparența absurdă a unor tipologii reale, aspect foarte greu pentru orice interpret. Distribuția se completează prin intervențiile personajelor argument – Poștașul și Lacheul. Eduard Cîrlan și Andrei Finți prin interpretare și jocul imaginii de prezentare, servesc să spulbere ideea de absurd și să susțină dramaticul tristei realități.

De mult timp Naționalul bucureștean nu a mai integrat în repertoriu un spectacol reușit și actual tematic. Provoacă râsul publicului privind ”foamea” puterii, dar și îl alarmează că se află în ”largul unei mări” cu valuri greu de stăvilit.

”PORTUGALIA” - TEATRUL ”BULANDRA” / Sala ”Luviu Ciulei”

”OGLINDA” REALITĂȚII POATE PROVOCA RÂSUL, DAR ... 

... trezește și amărăciunea privind cum oamenii dintr-un segment social major sunt ușor manipulabili. Astăzi, strada fierbe de protestele acestor oameni. 

Scriitorul maghiar Zoltan Egressy, personalitate marcantă, scrie în 1997 piesa ”Portugalia”, o tragicomedie despre realitatea societății din multe țări din Europa de est după căderea zidului Berlinului. Titlul piesei este doar o trimitere metaforică. Acțiunea nu se petrece în Portugalia, ci într-un loc oarecare ce poate fi și un sat cu oameni simpli, în special din Europa de est. Oamenii se cunosc după poreclele date în sat și se strâng la cârciumă să discute despre problemele lor. Trăiesc, iubesc, au dorințe personale, alcoolul le este obișnuință. Sunt anonimii unei societăți care uită de ei, le ignoră problemele comunitare, dar le folosesc naivitatea pentru inerese cei ajunși la vârful puterii decizionale. În sat vine un străin, scriitor călător spre Potugalia, căutător al capătului acestei lumi care îl nemulțumește, aflat poate la Cabo da Roca și stârnește conflictul. Dramaturgul surprinde cu pricepere viața acestul segment social, ne pune în față ”oglinda” unei realități amare, dar esențiale pe care o ignorăm. Replica e plină de tâlcuri sub aparența umorului spontan, cade și în vulgaritatea limbajului des întâlnit stradal, fiind un avertisment al decăderii sociale. 

Attila Beres, regizor român de origine maghiară, a studiat la fostul IATC (astăzi UNATC) și-a dorit să lucreze la Teatrul ”Bulandra”, dar a emigrat în Ungaria unde este director general al Teatrului Național din Miskolc. Ajunge astăzi la teatrul visat în tinerețe și realiează un spectacol admirabil în stil realist cu tentă suprarealistă, mai ales spre finalul reprezentației, despre noi și realitatea în care trăim. Din primele scene se preciează actualitatea. Oamenii vor lămuriri asupa sensului cuvântului ”DEMOCRAȚIE”. Înainte ”democrația era populară”, cred sătenii, dar aum nu îi mai percep sensul și regulile care nu le știau nici în trecut. Fără ostentație teatrală regizorul speculează prin o excelentă distribuție de actori, fiecare replică, ansamblează acțiunea coerent cu trimiteri subtil metaforice sonore de muzică modernă și efecte de imagine prin care departajează evoluția conflictului. Decorul lui Andu Dumitrescu inspirat construit realist, arată o cârciumă din care astăzi nu pot lipsi și ... ”păcănelele”, iar jocul lor de lumini sugestiv subliniază substratul situațiilor conflctuale. Costumele sunt perfect concepute, cu detali atribuite fiecărui personaj de Nina Brumușilă pentru caracterizare. Viziunea regizorală conduce credibil convenția teatrală tradițională, la modernizarea firesc solicitată astăzi 

Actor fiind la bază, regizorul Attila Beres acordă atenție deosebită lucrului cu distribuția și fiecare actor realizează performanță în a da viață personajului atribuit. Marius Chivu Pascu este Cârciumarul care conduce acțiunea și o face excelent. Este un om simplu, atent la mica sa afacere pentru câștig și grijuliu față de fiica sa, Funduliță pe care o vrea căsătorită și urmașă la conducerea cârciumii. Cu dibăcie actorul arată profilul celui lipsit de atitudini și de dorința de cunoaștere a lumii din jur. Personajul Funduliță marchează profilul segmetului tânăr din comunitate, aflat în totală degringoladă. Maria Veronica Vârlan punctează profilul tinerii naive aflată în confuzie existențială. Senzațional este Cătălin Babliuc în Sfeclă, polițistul satului concediat, îndrăgostit de Funduliță. În fiecare moment al conflictului actorul dă sens major situațiilor omului simplu nemulțumit de viața comunității marcată de reguli de neînțeles. Dialogul lui Sfeclă cu Preotul rămâne o scenă de referință pentru tema piesei și prin interpretarea actoilor. Cu precizie definește Silviu Geamănu  Preotul ce vine mereu la cârciumă, fiind singurul vizitator pe care îl latră însă, câinii. Efectul sonor are trimitere cu sens major pentru situația disperată în care se află comunitatea acestor oameni simpli. 

Compoziții reușite făptuiesc Andreea Bibiri (Femeia), Lucian Ifrim (Satana), Adrian Ciobanu (Clamă), în personaje semnificative pentru unele grupări sociale. Vin mereu la cârciumă, Femeia și soțul Clamă. Soția are darul beției și Andreea Bibiri nuanțat compune personajul cu trimitere și la cauzele ce o împing la alcool. Clamă e șmscherul satului, apropiat al primarului, iar actorul îi arată caracterul cu fină exresivitate. Uimitor este Lucian Ifrim în nefericitul bețiv Satana al cărui singur prieten este calul său alb adus la cârciumă, un ... ponei. În această comunitate apare străinul călător în căutarea unei alte lumi, numit cu sens Poreclă. Acțiunea arată că își are și el nemulțumirile sale într-o căsnicie eșuată cu o femeie avută. Și în confruntarea cu acest rol dificil, Andrei Huțuleac se dovedește un actor de valoare al generației sale. Treaptă cu treaptă actorul dezvăluie stările omului cu visuri, aspirații frânte, dar și cum provoacă tensiune în comunitate că naiva Funduliță este îndrăgostită de el. Apariția Soției venită din altă sferă socială este credibil redată de Anca Androne. 

”Portugalia”, o tragicomedie, este printre puținele spectacole din reperoriul curent al teatrelor, de strictă actualitate, cu sensuri majore pentru a servi rostul teatrului în viața publică. Regizorul Attila Beres mărtuisește - ”Dacă vrea cineva să vadă o comedie desre nefericrea omului, să vină”. Acest spectacol reușit cu trupa de actori de mare clasă a Teatrului ”Bulandra”, pune Marelui Public pe scenă ”oglinda” unei realități amare. Râzi, dar apoi rămâi pe gânduri - cu ce burete putem oare șterge noroiul așternut pe această realitate?

”MANAGERUL” ... ÎN TEATRELE DE STAT

 INTERIMATUL ȘI REZULTATELE SALE

Sus cortina! - se spune o dată cu venirea toamnei și startul unei noi stagiuni teatrale. Ce premiere vor lansa teatrele așteptăm cu interes. Aceste premiere sunt și rezultat al prestării serviciului de ”manager” dintr-un teatru.

Definiția rolului de ”manager” ar fi - persoană care se ocupă de problemele finanțării și organizării unei întreprinderi. Termenul a avut în trecut referire mai ales în zona sportului. Astăzi a fost preluat de diferite compartimente, inclusiv de teatre. Directorul unui teatru devine manager. Teatrul finanțat de stat nu beneficiază însă, de o legislație solidă și modernă pentru meniea sa de a servi cultural, emoțional, educativ, publicul de diverse categori sociale. ”Managerul” a devenit ... o persoană, mai rar o personalitate de valoare, un funcționar preferat de cei aflați la putere, de pricipalii săi finanțatori. Mai mult, ”managerul” în multe cazuri, mai ales în teatrele Capitalei, este ... ”interimar”. E schimbat cum bate vântul! Efectul se vede în ofera teatrelor care nu mai au un profil cultural abil conturat. Nu mai discutăm că această legislație ignoră teatrul independent care a prins rădăcini și prezintă unele spectacole de calitate culturală peste cea din teatrele de stat. În ciuda condițiilor grele de existență seresc admrabil și tendința inovației teatrale.

Puțini regizori consacrați pe care îi avem, alături de cei care caută calea consacrării, dicează repertoriile teatrelor. Ei aleg un teatru, îi prezintă managerului un proiect și colaoratorii săi (scenograf, compozitorul ilustrației muzicale și ... actori din alte teatre în distribuție), acesta le dă undă verde să îl pună în scenă și semnează retribuțiile financiare. Proiectul este doar al   regizorului. Se ajunge astfel și la situații absurde. Figurează de pildă, variante cu ”O noapte furtunoasă” de Caragiale în repertoriul a trei teatre de stat din Capitală, plus unul independent! Teatrele nu mai au un secretariat literar care împreună cu managerul să contureze un repertoriu necesar profilului instituției, echipei de actori din colectiv și să propună regizorului o serie de texte originale sau clasice pentru montare. Legislația teatrelor permite un număr de actori angajați cu contract de muncă, dar nu toți apar în distribuiți și se apelează de către regizori la colaboratori. Salariile merg și la ce absenți din proiectele regizorilor! Cei consacrați mai servesc pentru câștig personal și o serie de spectacole independente sau seriale tv. Într-o astfel de legislație cu multe hibe, managerul devine un funcționar.

”Managerul interimar” din fișa de post rămâne doar cu atribuții financiare. Răvășește mulți bani pentru proiectul unor regizori consacrați. Nu mai judecă alături de colectivul artistic, necesitatea proiectului, cum poate servi profilul teatrului, actorii angajați cu contract și publicul său. Cum și teatrul caută inovație în expresie, aspect perfect normal în evoluția sa de secole, managerul acceptă totuși, orice formulă sub numele experimentului. Majoritatea sunt însă jalnice, nu au substanță culural emoțională. Spectacolele rezultate sunt refuzate repede de public. Nișa inovației teatrale rămâne strict necesară, dar trebuie să dețină atractivitate prin mesajul exprimat, motivare și coerență emoțională. 

”Managerul” obligatoriu are menirea să studieze și categoriile de public căruia se adresează teatrul său prin oferta repertorială. Avem un anume public tradițional și unul tânăr pe care dorim să îl atragem și spre tearu. În rândul publicului tânăr se simte la noi cum crește analfabetismul funcțional. Aspect alarmant. ”Managerul interimar” îi servește, în majoritatea cazurilor, comedii derizorii, vulgare, cu efecte erotice sau închiriză sălile și pentru astfel de ”șușe”. 

Teatrele din Capitală au în majoritate ”manageri interimari”. Instituțile naționale, cum e și Teatru Național ”I.L. Caragiale” se află în subordinea Ministerului culturii care coordonează numirea managerului și fondurile atribuite instituției. De trei ani de când Naționalul nu mai are un manager prin decesul marelui om de cultură Ion Caramitru, Naționalul trăiește în tot felul de interimate oferite de Ministerul culturii. Rezultatele se văd. Ajunge să își închirieze sălile pentru că din numeroasele sale premiere, puține rezistă la public sau sunt neglijate în pomovare. Celelalte teatre cu interimari manageri depind de Primăria Capitalei. ”Interimarii” se descurcă și ei cum pot. Majoritari sunt regizori stimați, dar mai puțin pricepuți la solicitarea de a fi managerii unui teatru. La Teatrul ”Bulandra” și chia la Teatrul ”Nottara”, s-a făcut simțită tendința priceperii ”managerului interimar” în oferta repertorială. Teatrul Odeon nu a mai avut forță prin interimarul său, să construiască noi proiecte diferite (a oferit într-o stagiune ... o singură premieră!), iar Teatrul Excelsior a căzut pe linia unor experimente discutabile în raport cu profilul instituției. Și exemplele pot continua. Nu interimarii sunt principalii vinovați, ci legislația politicienilor, majoritatea fiind analfabeți cultural. Ei nu merg la teatru, dar dau verdicte privind viața teatral culturală.

Legislația, plus ”managerii interimari” afectează astăzi mișcarea teatrală și căutările de inovație în domeniul cultural. Lupta pntru valoarea unui spectacol e sufocată, atât financiar, cât și de calitatea – text, regie, interpetare în proiecte lipsite de consistență cultural emoțională. Teatrul există de milenii prin această emoție transmisă Marelui Public indiferent cărui segment social aparține. Managerul e obligat să respecte această regulă când construiește repertoriul instituției pe care o conduce. În prezent, funcția majorității managerilor se rezumă la probleme financiare și amiciții cu regizorii. Trist! Teatrul a trecut mereu prin tot felul de situații dictate și de mediul politic. Amintim de pildă – cenzura, în prezent înlocuită de ... finanțare. A învins întodeauna și va învige pentru respectarea VALORII sale educațional culturale. Dar până atunci ... teatrele au ”manageri interimari” și o legislație învechită dictată de politicieni analfabeți cultural cu funcție dictată de interese particulare.

``O NOAPTE FURTUNOASĂ`` - TEATRUL DE COMEDIE / Sala ``Radu Beligan``

 JALNIC!

Toți spectatorii cunosc piesa genialului Caragiale că ar fi o comedie. Acest spectacol jalnic cu pretenții de originalitate teatrală, nu reușește să transmită publicului comicul situațiilor, să provoace râsul privind savuroasa expunere a conflictelor mereu actuale și în prezent. Regizor este actorul Andrei Huțuleac apreciat pentru roluri interpretate admirabil în spectacole regizate de Victor Ioan Frunză.

Acum în ``rol`` de regizor, Andrei Huțuleac declară, într-un amplu comentariu din programul de sală : ``N-am încercat să-l reinventăm pe Caragiale. În niciun caz. Autorii mari nu au nevoie de asemenea eforturi. Dar am încercat să nu ne opunem ideii legitime că orice iterațiea a sa în alt timp decât în cel care a fost scris presupune măcar o încercare de a explora moduri în care mai poate fi el povestit spectatorului de azi.``! Conceptul său regizoral contrazice însă, pe deplin declarația. Bomboana pe coliva conceptului care nu ar vrea ``să-l reinventeze pe Caragiale`` este finalul reprezentației - Chiriac, amantul Vetei, îi taie gâtul cu un briceag soțului acesteia, jupân Dumitrache și îl aruncă în beciul de unde mereu se aud ... câini lătrând. La aplauze, când se prezintă actorii, interpretul lui Dumitrache poartă în brațe un cățeluș, un teckel negru. Este acest mizerabil final doar una din laturile cu intenții metaforice din viziunea regizorală care lasă publicul tăcut, fără zâmbet, ca întreaga reprezentație. 

Ambalajul vizual propus de scenografa Maria Nicola pentru a servi regia spectacolului, este penibil. Decorul propune două planuri – parterul unei locuințe aflată în renovare, cu mobilă aruncată la nimereală care are și un beci, iar sus, dormitorul Vetei lipsit de mobilier, unde renovarea s-a terminat, la care se ajunge din laterală cu o scară de metal specifică zugravilor, manipulată de personaje. 

Lighing design Lucian Moga, la dorința regizorului, lasă în beznă parterul luminat numai cu lanterne de mărimi diferite, purtate de personajele care se zbat să comunice între ele. Spiridon e dotat cu ... o lanternă roșie pe frunte! Dormitorul Vetei, proaspăt văruit, gol, are doar pe tavan un candelabru, iar peretele dinspre public e ``mobilat`` de o imensă jaluzea. Lumina domină acest spațiu de joc. 

Costumele scenografei în cazul unor personaje (jupân Dumitrache sau Nae Ipingescu) ar dori trimiteri spre epoca scrierii piesei, dar ... Zița vine în ținută modernă, se dezbracă apoi în fața publicului și își pune o rochie albă ca de mireasă, Veta poartă o cămașă de noapte albă. Celelalte personaje sunt și ele aberent înveșmântate.

 În intenția trimiterii spre timpul actual, prima apariție a lui Spiridon îl indică a fi un livrator de meniu de la Glovo care aduce bucate pentru jupân Dumitrache și amicul Nae, purtători de lanterne! Cadrul vizual al reprezentației distruge perspectiva interpretării credibile a personajelor de către cei șapte actori stimați ai Teatrului de Comedie. Regizorul Andrei Huțuleac, actor ca profesie de bază, a uitat că personajele și replica lor sunt miezul unui spectacol. Actorii turuie replicile, nu le mai speculează sensurile, nu le dau efect comic. Nu voi nominaliza actorii care au avut neșansa distribuirii în acest trist spectacol de comedie.

Viziunea regizorală total confuză, apelează la efecte vulgare ca să facă trimitere spre lumea mahalalei unde se petrece acțiunea. Regizorul introduce și un prolog – argument al vulgarității efectelor din spectacol pentru a atenționa că prima montare a piesei în secolul al XIX- lea a fost desfințată însă, de critici pentru ... vulgaritatea textului. Regizorul răspunde prejudecăților de atunci prin ... vulgaritatea expresiei teatrale ivită în numele așa zisei modernizări. Prezintă un act sexual între Veta și Chiriac după modelul unui film porno. Scene vulgare sunt numeroase, dar nu servesc prin nimic umorul situațiilor conflictuale și substratu piesei. Vulgaritatea sporește și prin muzica originală a lui Cezar Antal în ideea de a surprinde lumea de astăzi a mahalalei ce preferă manelele. Textele insistă, cum nu fac nici maneliștii, pe referiri la ... organele sexuale. Debutul reprezentației în întuneric total se face cu ... o manea, ca apoi manelele să intervină drept cortine muzicale între scene.

``O noapte furtunoasă`` oferită de Teatrul de Comedie, ridică o întrebare – DE CE a ajuns un teatru apreciat pentru alte numeroase spectacole din repertoriul curent, să apeleze la un proiect regizoral realizat jalnic, lipsit de logică și un minim demers comic, satiric cu o piesă renumită de Caragiale?

P.S. Programul de sală sprijină pe deplin starea jalnică a spectacolului. Distribuția uită să menționeze personajul Rică Venturiano și firește, interpretul! Programul de sală cuprinde o bogată documentare, numai că grafica sa aiuristică face de multe ori imposibilă citirea textului.

GALA PREMIILOR UNITER – EDIȚIA XXXII

 UN SPECTACOL CU UN ``AMBALAJ`` REUȘIT ...

Dragoș Buhagiar, președintele UNITER, staroste al breslei creatorilor de teatru am putea spune, atenționa că ``Nu întâmplător ne aflăm în această sală a Teatrului Național București, în spațiul amprentat de energia lui Ion Caramitru. Este unul dintre acele momente când îl simțim aproape și ne amintim inconfundabila-i voce dând startul evenimentului Gala Premiilor UNITER``. A dominat emoțional evenimentul cultural, cum era și firesc, evocarea lui Ion Caramitru, inițiatorul Galei și președinte UNITER până la trecerea sa în neființă din 2021.

Ediția XXXII găzduită de Naționalul bucureștean în sala mare care are gravat pe frontispiciu numele Ion Caramitru, a beneficiat de un ``ambalaj`` modern, strălucitor, inspirat coordonată fiind înmânarea premiilor. Regizorul Bobi Pricop în scenografia lui Cosmin Florea cu multe steluțe simbol al participanților, a impus atmosferă de sărbătoare evenimentului, completată de scurte momente artistice izbutite. Spectatorii au răspuns în ținute elegante mesajului că suntem ÎMPREUNĂ toți slujitorii teatrului pentru a aplauda VALORILE creatoare din anul 2023. Putem spune că actuala ediție prin imaginea generală a urcat cu succes o treaptă spre prețuirea proiectelor UNITER și a echipei senzaționale de organizatori în frunte cu directorul executiv Aura Corbeanu.

Substanța Galei – premiile pentru valoare a primit noi destinații. În prima etapă a nominalizării s-au introdus noi compartimente - ``Spectacol de teatru de animație / teatru pentru copii``, ``Muzică originală & sound design``, ``Video design``și ``Lighting design``. Motivarea e pornită de la evoluția tehnologiei care pătrunde și în expresia teatrală. În unele spectacole impune o aură specială de interes pentru substratul tematic al acțiunii, în altele duce la eșecul reprezentației prin exagerarea apelului la efecte rezultate din tehnologie.

Senatul UNITER a acordt premiile sale, aplaudate și la actuala ediție cu entuziasm : Premiul de excelență ``Ion Caramitru`` - VALER DELLAKEZA, Premiul pentru întreaga activitate – OANA PELLEA, DAN CONDURACHE, PETRICĂ IONESCU (Petrika Ionesco), VIORICA PETROVICI, MIRUNA RUNCAN, plus trei premii speciale.

Sistemul de premiere din cadrul Galei pentru stagiunea anuală, are la bază două echipe de jurați – prima selectează și propune nominalizări pentru acordarea premiilor și cea de a doua alege laureații din selecția primilor jurați. Prima echipă este alcătuită din critici, analiști ai fenimenului teatral, cea de a doua include în echipa juraților și un actor, un regizor, un scenograf. Cum subiectivismul e nelipsit în aprecierea actului artistic, intervine activ și în cazul de față pentru jurați și ...

... CUM S-AU ACORDĂ PREMILE RĂMÂNE DISCUTABIL

În această ediție pentru prima oară, juriul selecționer (Alina Epîngeac, Cristina Rusiecki și Octavian Szalad – analiști ai fenomenului teatral) a sporit numărul nominalizării pentru diverse sectoare de parcă în 2023 mișcarea teatrală a marcat multe spectacole memorabile. Demersul selecționerilor are la bază nu doar subiectivismul, ci și dorința de a mulțumii pe toată lumea cu un premiu. Din proiectul nominalizărilor a absentat și precizia evidențierii TEATRULUI INDEPENDENT care activează în condiții grele și oferă de multe ori spectacole remarcabile. 

Jurații au nominalizat pentru ``muzică originală & sound design`` - patru nume (!), pentru actor în rol secundar – patru nume (!), pentru actriță în rol principal - cinci nume (!), pentru actor în rol principal – patru nume (!), iar pentru regie, premiul ``Lucian Pintilie`` - cinci nume(!!!) și pentru cel mai bun spectacol – patru titluri (!!!). Concluzia unor astfel de numeroase nominalizări ar fi de pildă, că avem regizori minunați, când se simte ... lipsa lor și actorii s-au apucat de regie. Te cuprinde ``neliniștea`` în fața acestor nominalizări când mai constați și că nu a primit nici o nominalizare un spectacol care lasă publicul cu respirația tăiată ... ``Neliniște`` de la Teatrul Odeon, în regia lui Bobi Pricop, cu Dorina Lazăr în rolul central, interpretat admirabil

. A primit însă, o nominalizare pentru ``lighting design`` și un premiu pentru scenografie, spectacolul cu aceiași piesă de la Teatrul Național din Târgu Mureș, compania ``Liviu Rebreanu``. Un alt exemplu de confuzie în nominalizări o aflăm și în cazul celui mai bun spectacol.

Precizăm că în toate marile gale internaționale, în special pentru domeniul popular cinematografia – premiul pentru cel mai bun film se completează prin o serie de alte premii ce includ fie interpreți sau scenografi sau alți creatori și din rândul lor, dar nu lipsește regizorul. O logică elementară funcționează pentru că valoarea unui act artistic – film sau spectacol de teatru nu se realizează decât prin creația adiacentă a multora din echipa participantă la proiect. În ediția Galei se premiază drept cel mai bun spectacol din cele patru nominalizate ``Antologia dispariției`` de la Teatrul Național ``Vasile Alecsandri`` din Iași care mai obține premii doar pentru ``video design``și ``actriță în rol secundar``! Absentează din lisra nominaliărilor pentru cel mai bun spectacol ``Oedip``, un memorabil spectacol cultural în formulă teatrală modernă, în regia lui Andrei Șerban; este nominalizată doar Cerasela Iosifescu pentru rolul Iocasta și obține premiul meritat pentru cea mai bună actriță. Actrița realizează o creație în acest personaj, dar ... nu o putea făptui fără un regizor și parteneri din distribuție! Mai sunt multe exemple care demonstrază confuziile în desemnarea valorilor dintr-o stagiune. Toate nominalizările și premiile acordate se află pe rețelele de socializare .

VALOAREA creatorilor – actori, regizori, scenografi și colaboratori la imaginea generală a reprezentației, se confirmă prin acele spectacole care transmit publicului emoție culturală. Teatrul rezistă, trăiește și în epoca evoluției tehnologiei prin respect pentru acea regulă și când tehnologia o folosește cu rost pentru tema și mesajul textului din proiect, nu doar în numele modernizării mișcării teatrale.

Ediția XXXII a acestei Gale a încântat ca imagine, a mulțumit pentru momentul de a reuni, a fi împreună pe slujitorii teatrului de către organizatori, dar a și întristat prin confuziile juraților în alegerea unor valori ale anului 2023.

Proiectul UNITER inițiat de regretatul Ion Caramitru, a devenit o tradiție culturală vitală vremii în care autoritățile de la putere ignoră cultura. Gala rezistă și prinde noi valențe de îmbunătățirea formatului pe viitor și cu o sporită atenție pentru teatrul independent. 

`` CALLAS / MASTER CLASS`` - OPERA NAȚIONALĂ BUCUREȘTI

 MEMORABIL SPECTACOL PENTRU ORCINE!

Spectacolul este un act cultural unicat, senzațional și necesar oricărui spectator, iubitor de teatru sau operă. Americanul Terrence McNally a scris în 1995 acest text subtil în construct, inspirat de biografia celebrei soprane Maria Callas, dar dezvoltat pe tema cerințelor artei pentru interpret și relația cu publicul. Subiectul o are în centru pe Callas aflată la final de carieră care susține un master class cu studenții aspiranți la succes în belcanto. Fiecare tânăr provoacă destăinuirile divinei Callas. Astfel, textul devine un original one woman show. În interpretarea profesoarei Callas cea exigntă, OANA PELLEA demonstrează din nou, că este o mare actriță, conștientă de importanța atribuțiilor pe care trebuie să le dețină un artist în raportul relației cu publicul pentru a transmite emoție culturală. (Actrița a întreprins și la Naționalul bucureștean, un altfel de recital în rolul de povestitor al destinului tragic al Lenei Constante, deținut politic abuziv de regimul comunist. Spectacol impresionant prin tema aleasă de artista – cetățean pentru a oferi publicului de astăzi, o lecție de istorie a trecutului de tristă amintire. Comentarii aflați pe acest blog.)

Istoria carierei lui Callas, bogată faptic, devine un argument pentru substratul textului și mesajul spectacolului. Uimește și lasă publicul cu respirația tăiată, nu biografia-pretext a divinei Callas, ci motivele care i-au adus prețuirea publicului. Oana Pellea cu măestrie cizelează profilul personajului, transformat în judecător al solicitărilor necesare pentru întemeierea actului artistic. Interpretarea sa cuprinde multiple valențe – de la relația directă cu publicul luat drept partener, la cea cu studenții, până la momentele sensibil dramatice când destăinuie și judecă pasiunea pentru artă și sacrificiile solicitate. Confesiunile personajului se petrec prin proiectarea chipului actriței în gros-plan. O astfel de interpretare tulburătoare prin nuanța expresiei chipului, privirii, Oana Pellea o face magistral. 

Opera Națională București manifestă constant preocuparea de modernizare a spectacolelor. Acum, propune o producție aflată la îmbinarea dintre teatru și operă, o ``lecție`` și pentru soliștii stilului tradițional de interpretare, dar și pentru arta teatrală. Sub direcția muzicală - Daniel Jinga, în regia lui Laurențiu Rusescu (traducere și adaptare), spectacolul cucerește pe iubitorii operei, dar și pe cei ai teatrului. Acțiunea se derulează pe diverse planuri, bine coordonate regizoral și muzical. Un plan lansat în debutul reprezentației este relația lui Callas cu publicul, apoi relația profesoarei cu studenții care provoacă planul confesiunilor divinei în gros-plan. Împletirea acestor planuri prilejuiește Oanei Pellea trăirea intensă a fiecărui moment în a susține excelent miezul tematic al pledoariei pentru adevărul actului artistic. Actrița realizează o creație în personajul devenit simbol al artei. 

Completează armonios acest one woman show prezența partenerilor la master class. Ana Stamate este tânăra naivă studentă Sophie și definește muzical și ca actriță, admirabil rolul, ca și Alexandru Nagy pe tenorul Tony și Bianca Mărgeanu pe temperamentala soprană Sharon. Creionează relațiile cu profesoara cu atenție, Alexandru Burca în Manny, corepetitorul pianist și Alexandru Popa în rolul mașinistului. 

``Callas`` este un manifest unic despre autenticitatea artei provocatoare de emoție culturală publicului, un spectacol a cărui magie sporește prin recitalul de excepție al Oanei Pellea de care tatăl Amza Pellea poate fi mândru acolo printre stelele valori unde se află. În toamnă spectacolul se va relua în repertoriul Operei Naționale București și recomand publicului să îi caute data prezentării.

P.S. În 1997 la Teatrul ``Nottara`` s-a prezentat acelați text, dar în altă versiune - ``La divina`` în interpretarea desăvârșită a Victoriei Cociaș și în regia lui Radu Gabrea. (Spectacol comentat și pe acest blog.) Acel spectacol reușit nu specula însă, pregnant substratul tematic al evocării biografiei divinei – rostul artei pentru cultivarea publicului, făptuit cu sacrificii de creatori.