vineri, 22 ianuarie 2010

TEATRUL ARCA (LA SCENA) – “SUPERMARKET”

MULTĂ MUNCĂ ÎN … ZADAR

De la bun început precizez că sunt o susţinătoare a teatrului independent, care are nevoie nu numai de sprijinul popularizării sale, ci şi de un ajutor legislativ, cum se întâmplă în ţările surate europene. Printre locurile, puţine încă din Capitală, unde funcţionează teatru independent, se află şi La Scena , într-un saţiu de excepţie, o clădire veche din Calea Călătaşi nr. 55, renovată şi mobilată cu bun gust, pentru diverse activităţi de club, la un pas de Piaţa Unirii. Este un unicat în peisajul “locaţiilor” independente. Cei de “La Scena” s-au ambiţionat şi au amenajat un spaţiu dedicat numai teatrului în podul clădirii, unde activează Teatrul ARCA de câţiva ani, cu un repertoriu care lansează proiectele tinerilor creatori independenţi. Unicat la Teatrul Arca a fost spectacolul “Top Dogs” (“Şomerii”) în regia lui Theo Herghelegiu care reunea în distribuţie nume surprinzătoare pentru teatrul independent precum Valeria Seciu, Victor Rebengiuc, Şerban Ionescu sau Claudiu Bleonţ. A fost un spectacol cu măiestrie regizorală conceput de Theo Herghelegiu. “La Scena”, tânăra regizoare a mai prezentat şi “Locuind cu vampirul”, fiind şi autoarea textului acestui spectacol amuzant. Regizoarea are un CV bogat, lucrând atât în teatrul independent cât şi în cel instituţional. Revine acum la Teatrul Arca, dornică a demonstra că se poate realiza şi un musical independent. “SUPERMARKET” este primul musical independent, coproducţie Teatrul Arca şi Teatrul Inexistent.
Theo Herghelegiu a muncit sârguincios ca scenarist şi regizor pentru acest spectacol prin care şi-a dorit să avertizeze cât de grav şi înşelător este fenomenul consumismului, febra cumpărăturilor, ce ameţeşte şi degradează individul. De la intenţie până la realizarea sa sub forma unui spectacol musical, este însă cale lungă, mai ales că acest gen are cerinţele sale speciale. Rezultatul efortului echipei de a concepe un musical în care se cântă şi se dansează este … un spectacol lung de trei ore, cu repetarea obsedantă a unor motive şi încărcarea sa cu personaje fals introduse metaforic în contextul acţiunii lipsite de un conflict viabil şi petrecută într-un supermarket. Scenariul lui Theo Herghelegiu este primul vinovat de eşecul calităţii acestui spectacol. Personajele aleargă după cumpărături într-un supermarket sau se refugiază printre rafturile sale ca să scape de obsesiile personale şi singurătate, conflictul este inexistent, se înfiripează numai o iubire ciudată între Romicela (Raluca Botez) cea căreia nu i se motivează depresia trâmbiţată şi Tutu (Ionuţ Burlan), un cărăuş zilier al magazinului. Lumea care populează supermarketul, Theo Herghelegiu încearcă să o marcheze prin câteva tipologii. Două fete cu ifose – Manuela (Andreea Duţă) şi Graţiela (Adriana Drăguţ) – sunt obsedate de cumpărături şi vor să-şi umple cărucioarele pe care le tot plimbă prin scenă. Mai apare un cuplu de gay, interpretat de Eduard Jighirgiu şi Karl Baker, numai că nota sa tipologică precizată la începutul reprezentaţiei, scenariul o pierde pe parcurs, şi cei doi băieţi, care îşi plimbă şi ei coşurile prin magazin, încep să tragă ochiade femeilor din jur, să fie interesaţi de farmecul lor. Lumea cumpărătorilor e animată de … un cor; cei patru care îl alcătuiesc sunt Cristina Moldoveanu, Nicolae Predica, Oleg Apostol şi Ioana Cioraţă care se achită conştiincios de dificila sarcină de a comenta cântând şi dansând viaţa de cumpărător, în momente standard desenate scenic, mereu repetate. În acest supermarket, scenarista mai plasează - paraşutează- ca să-i dea o atmosferă absurdă, un personaj, pe Maşa din … “Trei surori” de Cehov !!! Este, fireşte, obsedată că vrea să ajungă la Moscova, rosteşte în partea a doua a reprezentaţiei şi un lung monolog în care se îmbată, normal, cu vodcă. Intervenţiile Maşei cea venită şi după veşminte din altă epocă, sunt penibile raportate la intenţiile de bază ale scenariului şi accentuează senzaţia de ghiveci fără sare şi piper a spectacolului. Actriţa, Dana Voicu se luptă să dea o cât de câtă credibiltate frământărilor interioare ale sărmanei Maşa. Finalul scenariului trece în absurdul grotesc, Tutu se transformă într-un salam, Romicela într-o balerină, un corist devine şi el balerin, etc. Scenariul e jalnic, chiar dacă autoarea a muncit mult să aibă şi cuplete, şi monologuri adaptabile musical.
Regizoarea Theo Herghelegiu a încercat să îşi ilustreze teatral scrierea sa conform cerinţelor unui musical, numai că spaţiul de joc al teatrului este restrâns, aşa că mişcarea, dansul sunt înghesuit derulate. Coregrafia (Silvia Călin) este modestă şi repetă aceleaşi expresii de dans. La capitolul muzică (Eduard Jighirgiu - compoziţie), au fost folosite motive din tot felul de şlagăre cu intervenţii personale banale. Scenografia (Daniel Titza) nu este nici măcar minimalistă. Prin tot felul de banere se încearcă indicarea raioanelor unui supermarket, iar costumele nu au personalitatea solicitată de tipologia personajelor. Desigur spectacolul este realizat cu foarte puţine fonduri, dar lipsa banilor nu scuză şi lipsa de imaginaţie.
Mai trist este că unsprezece tineri actori depun eforturi să cânte ajutaţi de lavaliere, să danseze, dar nu prea au pe ce partituri să-şi impună personalitatea. Singura care reuşeşte să depăşească fragilitatea textului este Raluca Botez în Romicela. Actriţa are un farmec special în expresie, este sinceră în creionarea naivităţii personajului şi în dialogurile interactive cu spectatorii. Pare paradoxal, dar acest musical eşuat lansează o tânără actriţă, pe Raluca Botez de la care este de aşteptat o bună evoluţi dacă va avea norocul întâlnirii cu partituri consistente. Distribuţia cuprinde unii actori de la Teatrul “Toma Caragiu” din Ploieşti (Cristina Moldoveanu, Ionuţ Burlan, Karl Baker) şi independenţi în căutarea afirmării, unii cu experienţe minore în sitcomuri sau seriale. Aceşti tineri care s-au achitat onorabil de sarcinile dificile ce le-au revenit, rămân totuşi victimele unui proiect lipsit de consistenţă, dar ambiţios.
Spectacolul, în intenţia de a condamna consumismul, un viciu ce proliferează şi afectează individul, putea fi interesant. Durează însă trei ceasuri, deoarece scenariul repetă obositor motivările sale, şi în plus trenează prin introducerea excentrică a personajului Maşa.
Tinerii spectatori ai Teatrului Arca priveau cu interes experimentul de aşa zis musical al colegilor de generaţie care însă, nu prea le stârnea amuzamentul, iar la pauza dintre cele două părţi, câţiva au părăsit discret sala.

3 comentarii:

  1. Manifestul Partidului Consumist
    Acest articol a aparut si in Academia Caţavencudin 06 Ian 2010 | autor Alexandru Varzaru
    519 vizualizări
    Dacă despre începutul lui 2010 nu am încă o părere definită, despre 2009 ştiu că l-am sfîrşit într-un fel interesant, la o avanpremieră a unui nou spectacol* de Teo Herghelegiu, un musical cu actori – am prins eu din zbor la discuţiile de după – care provin din Ploieşti. Cum să încep? În primul rînd, eu nu am mai văzut aşa ceva, actori cu nenumărate partituri muzicale, care cîntă de la un cap la altul, timp de vreo trei ore. Ştiu că au mai încercat la un moment dat la TNB un musical, cu Ştefan Bănică, o superproducţie adusă de pe Broadway.S-ar putea să fi fost un spectacol bun, s-ar putea să nu, habar nu am. S-ar putea ca în ultimii ani să mai fi fost şi alte spectacole de genul acesta în România, dar cum eu cu teatrul am luat-o mai uşor de vreo 32 de ani, nu am termen de comparaţie şi nici căderea să mă pronunţ. O să spun doar că am rămas cu gura căscată. Piesa se numeşte Supermarket şi, am impresia, are un mesaj anticonsumist.

    Corul, nişte personaje aflate în permanenţă printre rafturi invizibile, cîntă obsesiv „Cumpăraţi, cumpăraţi, cumpăraţi“. Cum eu sînt fan al consumismului, m-am cam trezit pus la zid. În spaţiul imaginar al supermarket-ului, mai multe destine se întretaie: o fată timidă şi stresată, care îşi găseşte pacea plimbîndu-se prin supermarket, se îndrăgosteşte de un angajat. Un cuplu gay se agită în stilul „puii mei“ la shopping. Două ţoape consumiste se războiesc în faţa caselor de marcat ca Mihaela Rădulescu cu Andreea Marin. În fine, mai e şi personajul Maşa, rătăcit prin magazin din literatura rusă, stresîndu-i pe toţi cu nevrozele ei ruseşti. Dana Voicu, în rolul Maşa, e demenţă pură.

    Mai zic o impresie şi plec: spectacolul mi s-a părut un pic prea lung. Parcă, la sfîrşitul primei părţi, îi mai trebuiau vreo zece minute pentru un final frumos. În loc de asta, după pauză, a venit partea a doua, tot de o oră şi jumătate. Trebuia să plec să cumpăr ceva de la Carrefour, şi, din cauza asta, n-am mai reuşit să ajung.

    RăspundețiȘtergere
  2. ...mediaZA:

    Mult-stimata doamna (tovarasa!?!) Lucaciu,
    Noi va multumim pentru cronica si pentru observatiile atat de neasteptate despre spectacol – la urma urmei, cand toti te lauda, e sanatos sa te mai si injure cineva, nu?... Desigur, conteaza si CINE te injura, insa asta este alta discutie. Eu va scriu acum pentru a va lansa o simpla intrebare, si aflati ca este din partea distributiei, ca pe mine nu ma mai mistuie de mult nelamuriri despre astfel de… “cronici”. Asadar – colegii mei (o parte din ei) ar dori sa stie carui fapt datoreaza TONUL de rautate asmutita necontrolat asupra lor si reaua-vointa care strabate articolasul dvs. de la primul la ultimul paragraf. Trecem peste judecata de gust – nu v-a placut si pace! – e o tara libera, doar. Trecem si peste mermeleala profesionala (textul dvs este total nearticulat si scris fara cea mai mica umbra de competenta), dar e greu sa trecem peste aceasta curiozitate (omeneasca) : ce v-au facut, dom’le, bietii oameni, de-i scuipati si-i huiduiti si-i porciti orbeste???
    Sa stiti ca ei sunt, totusi, niste artisti, nu niste infractori scapati in lume. Asa ca un pic de atentie si delicatete nu strica, atunci cand ii luati la tocat. Dar asta tine de un palier prea subtil al deontologiei, ca sa-l inteleaga tot… “cronicaru’”. Pardon de expresie. Ma scuzati, n-o luati personal.
    Cu amuzament si relaxare,
    Aceeasi independenta, “toxica” pentru unii –
    Theo Herghelegiu

    RăspundețiȘtergere
  3. Draga Theo
    reactia ta mi se pare exagerata si nedemna de un regizor! Aceasta doamna pe care nici macar nu o cunosc, nu a huiduit, si nu a scuipat, ci si-a expus parerea. Asa cu tu ti-ai expus parerea intr-un spectacol, asa stimata doamna isi permite sa isi expuna o parere a ceea ce a vazut si nu cere bani nimanui pentru asta. Cred ca ar trebui sa rasfoiesti un pic critica care apare la spactacolul pe care l-ai creat si sa faci o centralizare a parerilor criticilor, oamenilor simpli care nu te cunosc si nu a prietenilor tai si a prietenilor actorilor cu care se umple sala de spectacol, asa cum s-a intamplat luni, 22 februrie!
    Mult succes in continuare!

    RăspundețiȘtergere