TEATRUL DE COMEDIE – “ELLING”

UN SPECTACOL EMOŢIONANT PE MUCHIA DINTRE RÂS ŞI PLÂNS

În repertoriile oferite de teatrele noastre, “Elling” poate fi considerat un spectacol cu totul aparte. Povestea celor două personaje principale este specială. Elling şi prietenul său, Kjell Bjarne, suferă de dizabilităţi mentale, au fost trataţi într-un spital specializat şi povestea lor începe când li se oferă o locuinţă pentru a fi reintegraţi social conform programului de socializare specific ţărilor avansate şi în special celor nordice. Alegerea repertorială a acestei piese, o adaptare a romanului norvegianului Ingvar Ambjørnsen, “Fraţi de sânge”, aparţine regizorulu Vlad Massaci. Acest regizor are o preocupare constantă de-a prezenta publicului nostru creaţiile recente ale unor autori de peste hotare, în special din ţările nordice. Amintim că de curând, a regizat la Teatrul “Nottara”, “Aniversarea”, scenariul danezilor Thomas Vinterberg şi Mogens Rukov pentru filmul multipremiat “Festen” (comentariile se află pe blog). Acum, a ales romanul norvegianului Ingvar Ambjørnsen scris în 1996 şi dramatizat de Axel Hellstenius şi regizorul Petter Næss. După ce dramatizarea s-a bucurat de succes în spectacolul de la Oslo, regizorul Petter Naess a realizat filmul “Elling”, nominalizat în 2001 la Oscar pentru cel mai bun film străin.
Pentru publicul nostru, şi mai ales pentru cel al Teatrului de Comedie obişnuit să se amuze la spectacolele sale, “Elling” îl poate surprinde prin pledoaria sa referitoare la necesitatea socializării indivizilor cu grave probleme mentale. Această temă socială este, la noi, multora străină. Spectatorii, la începutul reprezentaţiei, pot fi nedumeriţi şi vor reacţiona prin râs la frica manifestată de cei doi de a ieşi pe stradă, de a răspunde la telefon, de a comunica. O reacţie firească. Apoi, când se derulează spectacolul şi descoperă motivele fricii personajelor - biografice, sociale - râsul va amuţi adeseori. Viziunea regizorală cu rafinament, fără nici o ostentaţie, îmbină comicul cu dramaticul. Jocul de-a răsul-plânsul va avea câştig de cauză, emoţionând spectatorii.
Regizorul Vlad Massaci a urmărit minuţios în vizualizarea teatrală drumul socializării celor doi prieteni suferinzi mental, singuratici şi temători în contactul cu fluxul social al vieţii, atenţionând că sunt oameni cu multă sensibilitate. A ştiut să exploateze convingător cazul lui Elling şi Kjell pe care proiectul de socializare îi aduce într-un apartament şi îi obligă să se gospodărească singuri, să contacteze pe cei din jur şi să părăsească temerile care le-au închis gândurile, intimitatea ca într-o carapace. Surprinzător dezvoltă aproape cinematografic Vlad Massaci acomodarea celor doi la viaţa curentă, la câştigarea libertăţii comunicării prin folosirea, în primul rând a unei scenografii de excepţie datorată inventivităţii lui Andu Dumitrescu. De fapt, cuvântul scenografie, ce include decorul şi costumele, nu e potrivit pentru ce a compus vizual Andu Dumitrescu. Decorul său este aparent simplu, o cameră cu două paturi marcată de un perete alb. Pentru a localiza şi alte spaţii ale acţiunii, peretele se roteşte, deschide un culoar, iar zidul exterior al locuinţei celor doi devine util pentru un alt spaţiu de joc. Intervin proiecţiile cu rol major în a preciza spaţii diverse pentru situaţiile acţiunii. Proiecţiile sunt ingenios realizate, cu imagini realiste în debutul lor şi cele cu tentă metaforică pe parcurs, ajungând la o imagine emblematică în final, care printr-un desen îmbină simbolurile vitale ce au animat socializarea personajelor. Dublarea decorului prin proiecţii este captivantă, dă originalitate spectacolului, îl scoate din plasa convenţiilor banale.
În special prin piesele montate la Teatrul Act, Vlad Massaci s-a impus ca un regizor preocupat de teatrul psihologic, intimist. Măiestria sa în această zonă se face din nou simţită prin alegerea distribuţiei şi îndrumarea actorilor care interpretează memorabil personajele ce le revin. Cu uşurinţă Marius Florea Vizante (Elling) şi Sandu Pop (Kjell Bjarne) puteau aluneca pe panta exagerării prin expresie şi rostirea cuvântului în compunerea acestor roluri speciale, de compoziţie şi puteau pedala pe linia comicului. Actorii se concentrează să susţină echilibrul între comic şi tragic precum nişte acrobaţi care merg cu detaşare pe un cablu ce traversează o prăpastie. Reuşesc două creaţii în aceste dificile partituri. Minunat construieşte Marius Florea Vizante pe Elling, cel care a terminat liceul şi are chiar talent în a scrie poezii, dar e într-o continuă panică, se teme de singurătate că îl va părăsi prietenul, se teme să relaţioneze cu lumea din jur. Personajul se destăinue în unele momente publicului, iar actorul poartă acest dialog interactiv cu dibăcie. Destăinuirile despre viaţa lui Elling fac adeseori ca râsul spectatorilor să amuţească fiind înlocuit de emoţia provocată la aflarea destinului său trist. În nici o clipă Marius Florea Vizante nu părăseşte linia personajului, frământările sale interioare obsesive. Sandu Pop în rolul lui Kjell Bjarne ne prilejuieşte cunoaşterea unui actor de valoare. Mai exuberant, mai stângaci în percepere elementară a realităţii şi mai copilăros, Kjell prin interpretarea desăvârşită a actorului îşi destăinuie pofta sa de viaţă şi cunoaştere a celor din jur. Sandu Pop trăieşte cu sinceritate, impresionant, fiecare stare a personajului, de la cea de frică la cea de îndrăgostit de vecina gravidă. Interpretarea lui Marius Florea Vizante şi Sandu Pop este apropiată de cea de film, prin economie în expresie şi pauze în exprimare, dublate de o intensă trăire interioară a stărilor care transmit emoţie publicului. În personajul secundar Frank, asistentul social care se îngrijeşte de acomodarea cu noile condiţii a celor cu dizabilităţi în comunicare, Şerban Georgevici este remarcabil. Susţine cu mult firesc relaţiile cu cei doi, dar sugerează şi problemele personale care îl amărăsc. Mihaelei Măcelaru îi revin trei personaje pe care le defineşte credibil în esenţa lor. În prima proiecţie, ce este un filmuleţ prea lung al camerei de supraveghere când eroii erau internaţi în spital, actriţa o interpretează pe sora de caritate. Apare apoi în rolul unei vânzătoare trăznite de la un fast food stradal, ca în final să interpreteze cu sensibilitate pe Reidun, femeia gravidă de care se va îndrăgosti Kjell.
Desigur “Elling” are ca scriere un specific al ţărilor nordice, prin referiri chiar la viaţa politică norvegiană, mai puţin cunoscută publicului nostru, dar modul de tratare în profunzime al textului este excelent. Scoate în evidenţă emoţionant consecinţele lipsei de comunicare a celor izolaţi bolnăvicios de lume, tristeţea lor, dar şi comicul perceperii firescului vieţii. Acest spectacol sperăm că va respecta şi în următoarele reprezentaţii coerenţa jocului dintre comic şi dramatic, şi va atrage publicul prin calitatea interpretării, îi va stârni interesul prin reîntâlnirea cu doi actori deosebiţi într-o montare admirabil condusă regizoral. “Elling” rămâne o nouă reuşită a Teatrului de Comedie chiar dacă la lectură textul ar putea părea unora dificil de materializat scenic. Iată că se poate prezenta atractiv publicului şi o temă străină preocupărilor sale curente, dar importantă pentru bunul mers al unei societăţi.