COMEDIA LA EA ACASĂ
De opt ani , bucureștenii beneficiază de un festival cu o structură inspirat aleasă, COMEDIA. Dar nu orice fel de comedie, ci spectacole numai cu piese românești. Festivalul este printre puținele din multitudinea de astfel de manifestări din întreaga țară care are un proiect util structurat pentru sprijinirea dramaturgiei românești, constatarea stării mișcării teatrale actuale, fiind însă, și atractivă pentru public. Teatrul de Comedie, beneficiar al unuia dintre puținii manageri din domeniu, George Mihăiță, cu “un secretariat literar” activ și priceput, a depus eforturi să impună publicului Festivalul Comediei Românești cu un dublu scop : atenționarea asupra dramaturgiei noastre, dar și atenționarea spectatorilor că nu presupune comedie de calitate orice repezentație de divertiment tv. vulgară , fără miză consistentă, cum înțelg, din păcate, acest gen majoritatea teatrelor care imită “trend-ul” cultivat de mass-media vizuală. Publicul este dornic de bună dispoziție, iar teatrul trebuie să-i îndeplinească această cerință respectând însă, menirea sa de pilon cultural. În ciuda crizei economice provocatoare de frâmântări, festCo a fost totuși, organizat de către Teatrul de Comedie în colaborare cu Primăria Municipului București și de către Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, iar spre deosebire de alte ediții, biletele la cele cinsprezece spectacole selectate din întreaga țară au fost rapid epuizate.
Am avut dificila sarcină de a fi, pentru prima oară, selecționer unic la un festival. S-au înscris patruzeci de spectacole pentru a concura, din teatrele instituționalizate sau independente. Când caietul program al festCO era la tipar s-au mai trezit câțiva realizatori de spectacole că ar dori să participe la competiție. Din păcate era prea târziu. De-a lungul celor opt ediții, Festivalul Comediei Românești a demonstrat care ar fi preferințele repertoriale ale teatrelor noastre privind comedia autohtonă. În unele ediții, s-a practicat alegerea în repertoriu a … dramatizărilor după basme, în altele, preferat a fost Matei Vișniec. Caragiale cu greu și-a aflat un loc în repertorii, cu toate că este foarte actual. Poate peste doi ani când se va împlini un secol de la dispariția sa, să sperăm că Festivalul Comediei Românești va înregistra mai multe spectacole de calitate cu piese de Nenea Iancu. Curios rămâne și faptul, că dramaturgia noastră din urmă cu două decenii este ignorată de teatre. Cea aservită regimului comunist de tristă amintire își merită uitarea, dar dramaturgii care au scris comedii apropiate unele, și de stilul absurd, rămân demni de interes, au o construcție dramatică solidă și o tematică pe deplin valabilă chiar și astăzi. Tudor Popescu, Teodor Mazilu sau Dumitru Solomon sunt printre puținii dramaturgi dispăruți care merită a fi înscriși în patrimonial dramaturgiei noastre, alături de înaintașii lor, precum Sebastian, Mușatescu sau V.I.Popa.
Ediția a opta a festCO a produs câteva surprize. Teatrul “Maria Filotti” din Brâila și-a adus aminte, cu ajutorul regizorului Victor Ioan Frunză, de Dumitru Solomon și schițele sale dramatice. Multe teatre au descoperit și au înscris în repertoriu piesele lui Eugene Ionesco pentru că s-a împlinit o sută de ani de la nașterea sa. O altă surpriză ar fi descoperirea unui nume nou în dramaturgie, Mimi Brănescu, actor de profesie, dar care a reușit să se afirme și ca dramaturg preocupat tematic de problemele actualității. Lui i s-a alăturat și Peca Ștefan, un alt dramaturg popular prin piesele sale cu adresă directă la realitatea zilelor noastre.
Am descoperit la selecție și unele teatre care au ales în repertoriu pe Caragiale, dar spectacolele erau jalnice. De pildă, Teatrul “Tony Bulandra” din Târgoviște propunea “Conu’Leonida față cu reacțiunea” în regia lui Corneliu Jipa. Viziunea regizorală dezvolta penibile intenții de teatru absurd, completate prin introducerea de replici personale cu scopul de a satiriza lumea politică de astăzi. Caragiale era considerat a fi prea mic pentru intențiile regizorale ! “D-ale carnavalului” de la Teatrul “Jan Bart” din Tulcea, în regia lui Ion Dobre, se axa pe efecte prin care ar fi vrut să sublinieze … erotismul piesei. Actorii păreau niște amatori incapabili să descifreze elementar sensurile replicilor. Teatrul “George Ciprian” din Buzău s-a oprit la “O noapte furtunoasă”. Regizorul Toma Enache s-a bazat pe o distribuție cu nume stimate ale teatrului (Adrian Titieni, Silviu Biriș etc.) puși în situații vulgare de conceptul regizoral ce se bază pe multă agitație, fără motivare, și efecte verbale stridente pentru a produce un umor de … maneliști. Un alt spectacol încărcat cu vulgaritate era și “Visul unei nopți de iarnă” de Tudor Mușatescu în regia lui Andrei Mihalache de la Teatrul de Nord Satu Mare. Spectacolul regizat amatoristic, terfelea piesa cu replici inventate în numele umorului de gang. La Teatrul “Alexandru Davila” din Pitești, regizorul Dan Tudor ambiționa a trata în termenii absurdului un text banal de “clasic”, “Patriotica română” de Mircea Stefănescu, iar rezultatul era un spectacol din care cu greu se mai înțelegea linia elementară a satirei cu iz politic. Am citat doar câteva exemple din cele patruzeci de spectacole dornice să participe la acest festival-concurs, din care cu greu am ales cinsprezece în ideea că juriul alcătuit din regizoarea și pedagogul Sanda Manu, criticul Marina Constantinescu și actorul Vladimir Găitan, vor avea de unde selecta pentru premierea celui mai bun spectacol, regizor, scenograf, actor și actriță în roluri principale și secundare.
Impresia lăsată de această selecție este că teatrul practică încă, un stil învechit de interpretare actoricească și mai ales că regizorii își doresc să șocheze cu orice preț prin viziuni extravagante și adeseori vulgare și nu mai ține cont de datele esențiale ale pieselor alese pe care vor să le rescrie în numele actualizării. Criza regiei este evidentă!! Tot mai rar se întâlnesc regizori “purtători de cuvânt” ai dramaturgului cu ajutorul substanțial al actorilor. Regizorii nu mai acordă atenția cuvenită actorilor, necesară pentru îndrumara ca interpretarea lor să fie credibilă în scopul evidențierii mesajului piesei dorit de viziunea scenică. Acești regizori nu vor decât să se evidențieze pe dânșii și majoritatea denotă lipsuri grave de pregătire culturală, de fapt profesională. Spectacolele prezente în festCo sunt în mare parte comentate pe acest blog, la timpul premierelor.
De opt ani , bucureștenii beneficiază de un festival cu o structură inspirat aleasă, COMEDIA. Dar nu orice fel de comedie, ci spectacole numai cu piese românești. Festivalul este printre puținele din multitudinea de astfel de manifestări din întreaga țară care are un proiect util structurat pentru sprijinirea dramaturgiei românești, constatarea stării mișcării teatrale actuale, fiind însă, și atractivă pentru public. Teatrul de Comedie, beneficiar al unuia dintre puținii manageri din domeniu, George Mihăiță, cu “un secretariat literar” activ și priceput, a depus eforturi să impună publicului Festivalul Comediei Românești cu un dublu scop : atenționarea asupra dramaturgiei noastre, dar și atenționarea spectatorilor că nu presupune comedie de calitate orice repezentație de divertiment tv. vulgară , fără miză consistentă, cum înțelg, din păcate, acest gen majoritatea teatrelor care imită “trend-ul” cultivat de mass-media vizuală. Publicul este dornic de bună dispoziție, iar teatrul trebuie să-i îndeplinească această cerință respectând însă, menirea sa de pilon cultural. În ciuda crizei economice provocatoare de frâmântări, festCo a fost totuși, organizat de către Teatrul de Comedie în colaborare cu Primăria Municipului București și de către Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, iar spre deosebire de alte ediții, biletele la cele cinsprezece spectacole selectate din întreaga țară au fost rapid epuizate.
Am avut dificila sarcină de a fi, pentru prima oară, selecționer unic la un festival. S-au înscris patruzeci de spectacole pentru a concura, din teatrele instituționalizate sau independente. Când caietul program al festCO era la tipar s-au mai trezit câțiva realizatori de spectacole că ar dori să participe la competiție. Din păcate era prea târziu. De-a lungul celor opt ediții, Festivalul Comediei Românești a demonstrat care ar fi preferințele repertoriale ale teatrelor noastre privind comedia autohtonă. În unele ediții, s-a practicat alegerea în repertoriu a … dramatizărilor după basme, în altele, preferat a fost Matei Vișniec. Caragiale cu greu și-a aflat un loc în repertorii, cu toate că este foarte actual. Poate peste doi ani când se va împlini un secol de la dispariția sa, să sperăm că Festivalul Comediei Românești va înregistra mai multe spectacole de calitate cu piese de Nenea Iancu. Curios rămâne și faptul, că dramaturgia noastră din urmă cu două decenii este ignorată de teatre. Cea aservită regimului comunist de tristă amintire își merită uitarea, dar dramaturgii care au scris comedii apropiate unele, și de stilul absurd, rămân demni de interes, au o construcție dramatică solidă și o tematică pe deplin valabilă chiar și astăzi. Tudor Popescu, Teodor Mazilu sau Dumitru Solomon sunt printre puținii dramaturgi dispăruți care merită a fi înscriși în patrimonial dramaturgiei noastre, alături de înaintașii lor, precum Sebastian, Mușatescu sau V.I.Popa.
Ediția a opta a festCO a produs câteva surprize. Teatrul “Maria Filotti” din Brâila și-a adus aminte, cu ajutorul regizorului Victor Ioan Frunză, de Dumitru Solomon și schițele sale dramatice. Multe teatre au descoperit și au înscris în repertoriu piesele lui Eugene Ionesco pentru că s-a împlinit o sută de ani de la nașterea sa. O altă surpriză ar fi descoperirea unui nume nou în dramaturgie, Mimi Brănescu, actor de profesie, dar care a reușit să se afirme și ca dramaturg preocupat tematic de problemele actualității. Lui i s-a alăturat și Peca Ștefan, un alt dramaturg popular prin piesele sale cu adresă directă la realitatea zilelor noastre.
Am descoperit la selecție și unele teatre care au ales în repertoriu pe Caragiale, dar spectacolele erau jalnice. De pildă, Teatrul “Tony Bulandra” din Târgoviște propunea “Conu’Leonida față cu reacțiunea” în regia lui Corneliu Jipa. Viziunea regizorală dezvolta penibile intenții de teatru absurd, completate prin introducerea de replici personale cu scopul de a satiriza lumea politică de astăzi. Caragiale era considerat a fi prea mic pentru intențiile regizorale ! “D-ale carnavalului” de la Teatrul “Jan Bart” din Tulcea, în regia lui Ion Dobre, se axa pe efecte prin care ar fi vrut să sublinieze … erotismul piesei. Actorii păreau niște amatori incapabili să descifreze elementar sensurile replicilor. Teatrul “George Ciprian” din Buzău s-a oprit la “O noapte furtunoasă”. Regizorul Toma Enache s-a bazat pe o distribuție cu nume stimate ale teatrului (Adrian Titieni, Silviu Biriș etc.) puși în situații vulgare de conceptul regizoral ce se bază pe multă agitație, fără motivare, și efecte verbale stridente pentru a produce un umor de … maneliști. Un alt spectacol încărcat cu vulgaritate era și “Visul unei nopți de iarnă” de Tudor Mușatescu în regia lui Andrei Mihalache de la Teatrul de Nord Satu Mare. Spectacolul regizat amatoristic, terfelea piesa cu replici inventate în numele umorului de gang. La Teatrul “Alexandru Davila” din Pitești, regizorul Dan Tudor ambiționa a trata în termenii absurdului un text banal de “clasic”, “Patriotica română” de Mircea Stefănescu, iar rezultatul era un spectacol din care cu greu se mai înțelegea linia elementară a satirei cu iz politic. Am citat doar câteva exemple din cele patruzeci de spectacole dornice să participe la acest festival-concurs, din care cu greu am ales cinsprezece în ideea că juriul alcătuit din regizoarea și pedagogul Sanda Manu, criticul Marina Constantinescu și actorul Vladimir Găitan, vor avea de unde selecta pentru premierea celui mai bun spectacol, regizor, scenograf, actor și actriță în roluri principale și secundare.
Impresia lăsată de această selecție este că teatrul practică încă, un stil învechit de interpretare actoricească și mai ales că regizorii își doresc să șocheze cu orice preț prin viziuni extravagante și adeseori vulgare și nu mai ține cont de datele esențiale ale pieselor alese pe care vor să le rescrie în numele actualizării. Criza regiei este evidentă!! Tot mai rar se întâlnesc regizori “purtători de cuvânt” ai dramaturgului cu ajutorul substanțial al actorilor. Regizorii nu mai acordă atenția cuvenită actorilor, necesară pentru îndrumara ca interpretarea lor să fie credibilă în scopul evidențierii mesajului piesei dorit de viziunea scenică. Acești regizori nu vor decât să se evidențieze pe dânșii și majoritatea denotă lipsuri grave de pregătire culturală, de fapt profesională. Spectacolele prezente în festCo sunt în mare parte comentate pe acest blog, la timpul premierelor.
SCURTE OBSERVAȚII DESPRE SPECTACOLELE CONCURENTE
Selecția a stârnit și nemulțumiri pentru că unele din cele cinsprezece spectacole dovedeau hibe grave, discutabile, ale regiei sau interpretării actoricești, dar un festival nu se poate derula doar cu cinci sau șase spectacole. Publicul și juriul au avut o ofertă amplă pentru a constata starea actuală a teatrului, a repertoriului și a modului cum este pus în scenă. Deasemenea, recunosc că unele spectacole au fost selectate doar în urma vizionării lor doar pe DVD, iar când le-am urmărit “în direct” reprezentațiile la Teatrul de Comedie am constatat starea lor jalnică. Iată câteva exemple. FEMEIA ȚINTĂ ȘI CEI ZECE AMANȚI după Matei Vișniec de la Teatrul “Radu Stanca” din Sibiu, rămâne cel mai dezagreabil spectacol din festival. Avea pretenția de a fi un experiment care anihila și textul lui Matei Vișniec și se integra tendinței spectacolelor lipsite de o elementară transmitere emoționanlă a unui mesaj precis definit. Adaptarea textului și regia aparțineau lui Claire Dancoisne, un nume minor din Franța de la teatrul La Licome. Viziunea sa încerca un suprarealism ieftin, primitiv. Actorii interpretau personaje devenite păpuși mecanice, fals dirijate de regie. Singurul aspect meritoriu era scenografia Liei Manțoc, decorul său sugera “camera groazei” dintr-o lume robotizată prin amănunte inventive dar neexploatate de regie. Muzica stimatului Vasile Șirli încerca să contribuie la creare atmosferei solicitate de scrierea inițială, dar era inutilă pentru un spectacolul incoerent conceput de Claire Dancoisne. “GUNOIERUL” de Mimi Brănescu de la Teatrul Clasic “Ioan Slavici din Arad. Spectacolul regizat de Alex Mărgineanu distrugea orice sens al scrierii printr-o vulgaritate stridentă. Actorii, printre care se afla și regizorul care și-a asumat rolul unui personaj important, erau, dramatic, sub Țociu și Palade. Încercau să provoace râsul publicului doar prin exagerări și grimase lamentabile. “LECŢIA” de Eugene Ionescu de la Teatrul Dramatic “Fani Tardini” din Galați în regia lui Țino Geirun era încărcată de efecte teatrale forțate care ignorau textul inițial, acum ciuruit și de o adaptare neinspirată. Singurul aspect profesional demn de reținut erau acele momente singulare în care actorii încercau sporadic să creioneze un posibil profil credibil al personajelor.
DESPRE PREMIANŢI
Premiul pentru scenografie : ADRIANA GRAND pentru decorurile și costumele spectacoluli “IDENTITĂȚI” – 7 piese scurte de Dumitru Solomon, direcția de scenă Victor Ioan Frunză, Teatrul “Maria Filotti” din Brăila. Spectacolul este comentat pe blog, dar din păcate, reprezentația de la Teatrul de Comedie nu a mai avut același farmec de la sediu din Brăila, pentru că spațiile de joc nu mai ofereau aceiași consistență a imaginii și nu sprijineau trecerile de la o schiță dramatică la alta, cu tâlc concepute de regizor. Surprinzător rămâne totuși că Victor Ioan Frunză nu a opținut premiul de regie meritat, scenografia fiind doar un element al valorii acestui spectacol original și coerent în ideile tramsmise.
Premiul pentru cea mai bună actriță în rol secundar – ex-aeqvo : ADA SIMIONICĂ pentru rolul Maria din spectacolul “Acasă la tata” de Mimi Brănescu, regia Alexandru Dabija, Teatrul Act și JANKOVICS ANNA pentru rolul Doamna cu voal din spectacolul “Și cu violoncelul ce facem ? ” de Matei Vișnec, regia Zakarias Zalan, Teatrul “Tomcsa Sandor” din Odorheiul Secuiesc. Spectacolul Teatrului Act este comentat pe blog. Ada Simionică e actrița care în orice spectacol apare în ultimele stagiuni se reține prin personalitatea interpretării partiturii care i s-a atribuit. Din condiții financiare, spectacolul “Și cu violoncelu ce facem” nu a fost prezent în Capitală, dar rămâne o reușită de tratare a tendințelor absurde ale scrierii, atât de către regizor, cât și de către actori. Firescul era cheia unui fin umor degajat de o lume reală ce trăiește absurd. De altfel, și următorul premiu certifică valoarea celor care au contribuit la impunerea acestui spectacol.
Premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar : SZUCS-OLCSVARY GELLERT pentru rolul Domnul cu ziar din spectacolul “Și cu violoncelul ce facem ? ”
Premiul pentru cea mai bună actriță în rol secundar – nu s-a acordat. La un festival – concurs întodeauna se iscă discuții pentru definirea a ce presupune rol principal și rol secundar. De astă dată, spectacolele concurente nu aveau o ofertă consistentă de roluri feminine principale, prin dramaturgie. Poate doar personajului elevei din “Lecția” lui Eugene Ionescu sau bătrânei din “Scaunele” li se putea atribui calificativul de rol femenin principal, dar interpretările respectivelor partituri nu au convins juriul.
Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal : HORAȚIU MĂLĂELE pentru rolul Profesorul din spectacolul “Lecția” de Eugene Ionesco, regia Horațiu Mălăele, Teatrul Național “I.L.Caragiale” Acest spectacol a fost comentat în suplimentul “Timpul liber” al ziarului România liberă.
Premiul pentru cea mai bună regie : HORAȚIU MĂLĂELE pentru spectacolul “Lecția” al Teatrului Național “I.L.Caragiale”. Actorul Horațiu Mălăele a reușit de la “Revizorul”, spectacolul Teatrului de Comedie, să se impună în primul pluton al regizorilor de valoare pe care îi avem și așa destul de restrâns ca număr de personalități creatoare. Și “Lecția” este un spectacol bine strunit regizoral, dar Cred că premiul pentru regie în cazul acestui festival fi meritat a fi distribuit ex-aeqvo, ca și în cazul interpretării rolurilor secundare feminine, lui Victor Ioan Frunză pentru”Identități” și lui Horațiu Mălăele pentru “Lecția”.
Premiul pentru cel mai bun spectacol : “5 MINUTE MIRACULOASE ÎN PIATRA NEAMȚ” de Peca Ștefan, regia Ana Mărgineanu, Teatrul Tineretului din Piatra Neamț.
Selecția a stârnit și nemulțumiri pentru că unele din cele cinsprezece spectacole dovedeau hibe grave, discutabile, ale regiei sau interpretării actoricești, dar un festival nu se poate derula doar cu cinci sau șase spectacole. Publicul și juriul au avut o ofertă amplă pentru a constata starea actuală a teatrului, a repertoriului și a modului cum este pus în scenă. Deasemenea, recunosc că unele spectacole au fost selectate doar în urma vizionării lor doar pe DVD, iar când le-am urmărit “în direct” reprezentațiile la Teatrul de Comedie am constatat starea lor jalnică. Iată câteva exemple. FEMEIA ȚINTĂ ȘI CEI ZECE AMANȚI după Matei Vișniec de la Teatrul “Radu Stanca” din Sibiu, rămâne cel mai dezagreabil spectacol din festival. Avea pretenția de a fi un experiment care anihila și textul lui Matei Vișniec și se integra tendinței spectacolelor lipsite de o elementară transmitere emoționanlă a unui mesaj precis definit. Adaptarea textului și regia aparțineau lui Claire Dancoisne, un nume minor din Franța de la teatrul La Licome. Viziunea sa încerca un suprarealism ieftin, primitiv. Actorii interpretau personaje devenite păpuși mecanice, fals dirijate de regie. Singurul aspect meritoriu era scenografia Liei Manțoc, decorul său sugera “camera groazei” dintr-o lume robotizată prin amănunte inventive dar neexploatate de regie. Muzica stimatului Vasile Șirli încerca să contribuie la creare atmosferei solicitate de scrierea inițială, dar era inutilă pentru un spectacolul incoerent conceput de Claire Dancoisne. “GUNOIERUL” de Mimi Brănescu de la Teatrul Clasic “Ioan Slavici din Arad. Spectacolul regizat de Alex Mărgineanu distrugea orice sens al scrierii printr-o vulgaritate stridentă. Actorii, printre care se afla și regizorul care și-a asumat rolul unui personaj important, erau, dramatic, sub Țociu și Palade. Încercau să provoace râsul publicului doar prin exagerări și grimase lamentabile. “LECŢIA” de Eugene Ionescu de la Teatrul Dramatic “Fani Tardini” din Galați în regia lui Țino Geirun era încărcată de efecte teatrale forțate care ignorau textul inițial, acum ciuruit și de o adaptare neinspirată. Singurul aspect profesional demn de reținut erau acele momente singulare în care actorii încercau sporadic să creioneze un posibil profil credibil al personajelor.
DESPRE PREMIANŢI
Premiul pentru scenografie : ADRIANA GRAND pentru decorurile și costumele spectacoluli “IDENTITĂȚI” – 7 piese scurte de Dumitru Solomon, direcția de scenă Victor Ioan Frunză, Teatrul “Maria Filotti” din Brăila. Spectacolul este comentat pe blog, dar din păcate, reprezentația de la Teatrul de Comedie nu a mai avut același farmec de la sediu din Brăila, pentru că spațiile de joc nu mai ofereau aceiași consistență a imaginii și nu sprijineau trecerile de la o schiță dramatică la alta, cu tâlc concepute de regizor. Surprinzător rămâne totuși că Victor Ioan Frunză nu a opținut premiul de regie meritat, scenografia fiind doar un element al valorii acestui spectacol original și coerent în ideile tramsmise.
Premiul pentru cea mai bună actriță în rol secundar – ex-aeqvo : ADA SIMIONICĂ pentru rolul Maria din spectacolul “Acasă la tata” de Mimi Brănescu, regia Alexandru Dabija, Teatrul Act și JANKOVICS ANNA pentru rolul Doamna cu voal din spectacolul “Și cu violoncelul ce facem ? ” de Matei Vișnec, regia Zakarias Zalan, Teatrul “Tomcsa Sandor” din Odorheiul Secuiesc. Spectacolul Teatrului Act este comentat pe blog. Ada Simionică e actrița care în orice spectacol apare în ultimele stagiuni se reține prin personalitatea interpretării partiturii care i s-a atribuit. Din condiții financiare, spectacolul “Și cu violoncelu ce facem” nu a fost prezent în Capitală, dar rămâne o reușită de tratare a tendințelor absurde ale scrierii, atât de către regizor, cât și de către actori. Firescul era cheia unui fin umor degajat de o lume reală ce trăiește absurd. De altfel, și următorul premiu certifică valoarea celor care au contribuit la impunerea acestui spectacol.
Premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar : SZUCS-OLCSVARY GELLERT pentru rolul Domnul cu ziar din spectacolul “Și cu violoncelul ce facem ? ”
Premiul pentru cea mai bună actriță în rol secundar – nu s-a acordat. La un festival – concurs întodeauna se iscă discuții pentru definirea a ce presupune rol principal și rol secundar. De astă dată, spectacolele concurente nu aveau o ofertă consistentă de roluri feminine principale, prin dramaturgie. Poate doar personajului elevei din “Lecția” lui Eugene Ionescu sau bătrânei din “Scaunele” li se putea atribui calificativul de rol femenin principal, dar interpretările respectivelor partituri nu au convins juriul.
Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal : HORAȚIU MĂLĂELE pentru rolul Profesorul din spectacolul “Lecția” de Eugene Ionesco, regia Horațiu Mălăele, Teatrul Național “I.L.Caragiale” Acest spectacol a fost comentat în suplimentul “Timpul liber” al ziarului România liberă.
Premiul pentru cea mai bună regie : HORAȚIU MĂLĂELE pentru spectacolul “Lecția” al Teatrului Național “I.L.Caragiale”. Actorul Horațiu Mălăele a reușit de la “Revizorul”, spectacolul Teatrului de Comedie, să se impună în primul pluton al regizorilor de valoare pe care îi avem și așa destul de restrâns ca număr de personalități creatoare. Și “Lecția” este un spectacol bine strunit regizoral, dar Cred că premiul pentru regie în cazul acestui festival fi meritat a fi distribuit ex-aeqvo, ca și în cazul interpretării rolurilor secundare feminine, lui Victor Ioan Frunză pentru”Identități” și lui Horațiu Mălăele pentru “Lecția”.
Premiul pentru cel mai bun spectacol : “5 MINUTE MIRACULOASE ÎN PIATRA NEAMȚ” de Peca Ștefan, regia Ana Mărgineanu, Teatrul Tineretului din Piatra Neamț.
EXEMPLU REUȘIT DE INOVAȚIE TEATRALĂ
Acest spectacol a mai fost prezent în Capitală cu prilejul unui reușit turneu al Teatrului Tineretului din Piatra Neamț, găzduit de Teatrul Odeon și comentat pe blog. Atunci, nu m-am referit la acest spectacol pe care doar l-am selectat cu bucurie pentru festCo.
Este firesc ca regizorii să caute noi modalități de revitalizare a teatrului , de scoaterea sa din convenții prăfuite. Majoritatea regizorilor însă, măcelăresc piese consacrate în numele contemporaneizării lor, modernității expresiei teatrale. Li se pare mai simplă această modalitate. “5 minute miraculoase în Piatra Neamț” este produsul unei echipe admirabile, dramaturg – Peca Ștefan și regizor – Ana Mărgineanu, care propune o formulă nouă de convenție teatrală, lunând în vizor problemele actualității. Cei doi realizatori, și prin acest spect
acol, pun în practică scenică un proiect original “Despre România numai de bine”, un generic cu fină ironie atribuit. Tinerii depun efortul de a se documenta asupra atmosferei dominante într-un oraș, Peca Ștefan îi face o radiografie-pretex, nu cu intenții concrete de document, iar Ana Mărgineanu îl ilustrează teatral. Au realizat mai întâi, “Povești adevărate, complet inventate despre Baia Mare” pe care cu regret nu l-am vizionat, iar acum spectacolul de la Piatra Neamț.Peca Ștefan este un tânăr dramaturg afirmat prin spectacole incintante, dar uneori fragile în propunere dramatică, dar în cazul de față, demonstrează că a câștigat maturitate în surprinderea unor aspecte esențiale specifice momentului societății actuale, reușind o construcție dramatică apropiată de un scenariu de film. Surprinde satiric trei probleme spinoase ale prezentului social, legate motivat dramatic printr-un personaj, profesorul Poenaru. Dramele existențiale a trei familii, analizate cu o ironie amară, sunt ușor de întâlnit în orice oraș, nu numai la Piatra Neamț. Au universalitate dramatică nu doaraplicație pe plaiurile mioritice !! Un liant al lor, lansat, este produsul miraculous de la Piatra Neamț, “Forever Young” , evident satiric. De la bun început, doi tineri eleganți îi fac reclamă, că … “fără de publicitate societatea noastră nu ar putea trăi”, cu argumentul că produsul este naturist și fabricat la Piatra Neamț. Toată acțiunea este perfect argumentată de Peca Ștefan și servește ironic demonstrării conflictelor cu tentă socială din cele trei familii. Biografiile personajelor sunt produs al societății actuale. Profesorul Poenaru (Tudor Tăbăcaru) e părăsit de soția plecată în Italia și a avut elev pe Vlad, compozitorul (Cezar Antal), fiind totodată dascăl și elevei rebele, Diana (Andrea Gavriliu). Soția lui Vlad, Ramona (Ecaterina Hâțu) este agent de vânzări pentru “Forever Young”, o femeie pragmatică, doritoare să își sporească veniturile prin preluarea unei fetițe, Felicia (Teodora Andreea Răucă) ca asistent maternal. Diana, adolescenta revoltată, tentată de droguri, trăiește alături de mama sa (Nora Covali) afectată de dispariția soțului în urmă cu mai mulți ani, ajunsă o femeie bigotă. Acestea sunt familiile radiografiate de dramaturg. Spre final personajele vor trece într-o lume fantastică. Nu mai au soluții de viață. Regizoarea Ana Mărgineanu dezvoltă în amănunt propunerea dramaturgului Peca Ștefan, iar trecerile în fantastic se înfăptuiesc strălucit cu motivare în text. Din cauza beției la necaz, profesorul delirează când își pregătește un aluat pentru prânzul său, care … prinde viață, ca și hainele din dulap ale soției. Mama va fi păcălită de dealer-ul care vrea să-i vândă droguri Dianei, iar zidurile casei, covorul se manifestă … miraculous. Sticluța Feliciei care a ajunsă în îngrijirea cuplului Vlad-Ramona, va degaja un spumant miraculous. Miracolul este al unui final deschis judecării de către public a unor posibile rezorvări ale situațiilor în care au ajuns personjele. Unul propune un happy-end musical, celălalt este un final încărcat de dramatism. Excelentă este colaborarea dramaturg-regizor care a realizat acest spectacol modern, original și captivant, mustind a veridicitate, apropiat tempoului nostru existențial.
Acest scenariu inedit se petrece într-un decor datorat Ioanei Murariu, alcătuit cu personalitate, manevrat tehnic senzațional când se trece în zona fantasticului. La prima vedere este secțiunea unei case, cu mici “cuiburi” pentru fiecare localnic. Și prin sprijinul scenogrfic imaginea teatrală a spectacolului este încântătoare. Pe lângă reușita liniei teatrale de ansamblu a spectacolului, regizoarea Ana Mărgineanu s-a mai impus și prin îndrumarea actorilor pentru a realiza ireproșabil portretele personajelor în care au fost distribuiți. Cu finețe și firesc concepe Cezar Antal pe Vlad, acel compozitor ambițios căruia îi sunt antipatici copiii, dar micuța Felicia îi schimbă mentalitatea. În scenele cu Felicia – fermecător interpretată de Teodora Andreea Răucă -, este deosebit de atent la nuanțele transformărilor personajului său, și trece peste dificultatea de a avea drept partener un copil care poate atrage mai mult atenția spectatorilor. Ecaterina Hâțu o caracterizează verosimil pe Ramona, femeia cu principii discutabile. Revolta Dianei, dar și sensibilitatea sa aparte, cât și dorința de a avea o mamă prietenă apropiată de frământările ei, sunt remarcabil relatate de Andrea Gavriliu. Această actriță pe care am urmărit-o și cu prilejul turneului în Capitală efectuat de Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, demonstrează că deține un talent aparte, capacități de expresie surprinzătoare. Pe mama Dianei, Nora Covali, ferindu-se de punctarea unei compoziții de vârstă, o caracterizează emoționant ca o femeie sărmană, chinuită de obsesii, căzută în misticism. Naturalețea jocului său este impresionantă. Profesorul Poenaru, un om cu suflet generos, distrus de plecarea soției, îi prilejuiește lui Tudor Tăbăcaru o evoluție deosebită, prin interpretarea sa rafinată încărcată de nuanțe pentru a defini portretul personajului său nefericit. Mici compoziții tipologice, delicat compuse realizează Isabela Neamțu (Actrița, Chelnărița, Asistenta socială, Baba și Soția lui Poenaru) și Dragoș Ionescu (Actorul, Doctorul, Dealer-ul, Producătorul). O contribuție aparte la reușita acestui spectacol, pe lângă interpretările credibile ale personajelor, revine și aranjamentului muzical conceput de Cezar Antal, mișcării scenice datorate lui Andrea Gavriliu, lui Jonathan Wise – desing grafic și lui Alexandru Boicu – editare imagine/video.
“5 minute miraculoase în Piatra Neamț” poate fi considerat un spectacol eveniment al stagiunii trecute. Meritorii sunt inspirația, modernitatea tratării temelor alese de către Peca Ștefan și Ana Mărgineanu. Acești tineri creatori au avut o evoluție sinuoasă de-a lungul timpului, dar au câștigat maturitate și în configurarea unui stil personal de exprimare teatrală prin argumente de expresie profund gândite, cu o deosebită fantezie. Premiul pentru cel mai bun spectacol opținut la festCo este răsplata meritată a valorii unor creatori și a teatrului care i-a sprijinit.
Festivalul Comediei Românești, cea de a VIII ediție, poate fi considerat o reușită prin expunere la publicul bucureștean a curentelor noastre teatrale și remarcarea unor noi valori ale dramaturgiei noastre și ale celor ce o slujesc cu devoțiune.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu