“MANTIA DE STELE . ÎNDRUMAR ASTROLOGIC PENTRU GHICIT” - TEATRUL MIC

UN SPECTACOL LAMENTABIL

Se pare că nu mai există dramaturgie. În stagiunea care s-a încheiat, alături de “Oscar și tanti Roz” de la Teatrul “Bulandra”, ne mai întâlnim cu o altă dramatizare la Teatrul Mic, “Mantia de stele. Îndrumar astrologic pentru ghicit”. Regizorii dictează repertoriile teatrelor instituționalizate, iar acestea își pierd personalitatea prin repertorii configurate la nimereală, după bunul plac și interesul chiar și financiar al acestora. Dramatizările și adaptările se plătesc, poate mai puțin decât drepturile de autor ale unor dramaturgi, dar sunt tentante pentru regizori.

Teatrul Mic a optat repertorial pentru dramatizarea romanului original “Mantia de stele. Ghid astrologic de ghicit” al unei reputate personalități a culturii sârbe, Milorad Pavic, editat tot de Humanitas Fiction, ca și “Oscar și tanti Roz”. Dramatizarea și evident și regia, aparțin Nonei Ciobanu. Dramatizarea schimbă puțin subtitlu, considerând că “Îndrumar astrologic pentru ghicit” e mai aractiv decât specificarea autorului, Milorad Pavic , “Ghid astrologic de ghicit”. S-ar putea ca aceste specificări ale titlurilor să provoace interesul celor preocupați de astrologie, de horoscoape. Vor fi păcăliți pentrucă nu e vorba de … Urania de la o televiziune și nici de alte doamne “specialiste” în domeniu. Nu e un îndrumar (ghid) despre ce ne rezervă astrele în funcție de zodia în care s-a născut fiecare. “Ghidul astrologic de ghicit” al sârbului Milorad Pavic , un roman special scris în 2000 poate fi considerat un poem filosofic. Autorul a studiat filosofia, iar scrierea sa e încărcată de o fină poezie care însoțește povestea fantastică a iubirii unor personaje care se regăsesc peste secole, în zodii diferite, cu influențele de rigoare. Pentru a documenta spectatorul care n-a avut plăcerea să parcurgă cele 172 de pagini ale romanului cu cele cele șase capitole esențiale ale sale, plus scurtele capitolele finale de rafinate concluzii, programul de sală al spectacolului încearcă să rezume astfel dramatizarea : “ O tânără se trezește într-o dimineață într-un așternut străin, în altă zodie decât cea în care e născută, a Racului. Așa începe odiseea ei psihotică în diferite existențe și timpuri, drumul ei între hotarele visului. “Autobiografia corală” a eroinei este formată din cinci istorii de dragoste, cinci vise în care sufletul-pereche își urmează calea hotărâtă de astre. Îdrăgostiții din primul vis trăiesc pe malul Dunării în secolul al XV-lea : Filipa Avranezovic femeia Scorpion îl ucide cu o sărutare înveninată pe un frumos Vărsător. Visătoarea se trezește bărbat, Capricon, în cea de-a doua istorie, îndrăgostit de o frumoasă “cu privire verde” din zodia Berbecului. A treia istorie dezvăluie din corespondența purtată de Teodora, cea născută în zodia Peștilor, cu profesorul ei, experiența stranie a timpului și o legătură misterioasă cu un Săgetător orb, cel care îi fură timpul în secolul al XVIII-lea. În a patra poveste, Arhondula Nehama este Fecioara vorbind greaca și ebraica, iar la hotarul dintre viață și moarte își întâlnește ursitul Geamăn. În cea de-a cincea istorie, o iubire totală, plină de vrăji și disperare, Minotaurul uită de sine și de dragostea ce îl leagă de o Balanță.” Acestea ar fi coordonatele dramatizării unui roman apropiat prin intenți de un poem filosofic !!! Dramatizarea încearcă să rezume cele 172 de pagini ale scrierii într-un scenariu sec sub aspect dramatic, artificial poetic prin replicile alese. De aici și senzația că marea majoritate a celor șaisprezece actori distribuiți recită replicile ca școlarii obligați să învețe pe de rost o poezie. Materialul dramatizării nu le le poate oferi prilejul construirii, schițării personajelor ce le revin, ei fiind actori stimați ai Teatrului Mic, remarcați în alte spectacole. Ca stil, scrierea lui Milorad Pavic se apropie de oniric, de fantastic. Viziunea regizorală se vrea încărcată de metafore, simboluri determinate de proza autorului sârb, dar ca vizualizare teatrală sunt confuze pentru spectatorul care așteaptă transmiterea unui mesal coerent, emoționant. De pildă, manevrarea mărului (biblic) în diverse momente, sugerarea prin niște “bâte” a unor falusuri, că despre dragoste ar fi vorba (!!) sau aparițiile haotice ale bărbaților fără cap, etc nu reușesc să construiască atmosfera fantastic-poetică solicitată de scriere. Cele cinci povestiri alese în dramatizare nu au o elementară legătură logică în încercarea de ilustrare teatrală a lor, spulberată de ambiția regizorală de a se apropia de suprarealism. Curentul își are reperele sale și în teatru, nu numai în literatură și artele plastice. Fantasticul, oniricul, suprarealismul au convins în artă prin consistența sugestiei. Acest spectacol încearcă un amalgam de ilustrări scenice lipsite de provocare emoțională și meditativă.

Iuliana Bălțătescu semnează: decor, light design, multimedia, simpliste ca rezultat al vizualizării. Lumina e confuză, decorul ar vrea să sugereze un copac al vieții anost ca imagine, o fântănă e folosită de ghicitoarea în astre etc. Aspectul general al imaginii este modest în sugestii. Costumele Doinei Levintza sunt elegante ca linie, dar nu susțin prin accesorii semnificative jocul dintre realitatea situațiilor și fantasticul viselor, drumul zbaterii personajelor aflate în căutarea iubirii influențată de astre. Pentru prima oară nu nominalizez actorii, ei fiind victimile ambiției regizoarei care nu îi include drept parteneri de bază în înfăptuirea scenică a conceptului său. Marea majoritate a actorilor este distribuită în diverse roluri și apariții modeste de figuranți.

Spectacolul a avut doar câteva reprezentații din motive obiective determinate de numeroasa distribuție. “Mantia de stele” rămâne o încercare nereușită de experiment teatral și ridică întrebarea – de ce această dramatizare când repertoriul Teatrului Mic nu abundă în piese de rezonanță ? Scrierea lui Milorad Pavic merită doar lecturată.