vineri, 15 octombrie 2010

“SPITALUL SPECIAL” – TEATRUL NAȚIONAL ‘I.L.CARAGIALE”

UN SPECTACOL … TRIST

Teatrul Național “I.L.Caragiale” încearcă de câțiva ani impunerea unui proiect necesar societății noastre, ce poate contribui la însănătoșirea sa morală - “Procesul comunismului” - numai că nu prea are cu ce piese să îl susțină. Mulți s-au lăudat că dețin o “dramaturgie de sertar”, nepusă în scenă pe timpul comunismului și cenzurii. Au trecut anii și după ’89 această dramaturgie nu a invadat scenele. Se dovedește că nu a existat, a fost un mit. Proiectul primei scene a țării, cum e considerată cea a Naționalului bucureștean, a debutat cu un spectacol memorabil – ce se mai joacă sperăm și în actuala etapă a stagiunii - “Comedie roșie”, în regia lui Alexandru Tocilescu, având la bază textul lui Constantin Turturică. Demn de interes a fost și spectacolul “Complexul România” datorită intențiilor textului tinerei Michaela Michailov. Celelalte spectacole integrate în acest proiect nu au beneficiat de texte ce ar fi putut provoca un “proces” de dezvăluire credibilă pentru tânăra generație, a vremii de tristă amintire care a lăsat în urmă multe victime, iar efectul mentalității din acel timp se face simțit și astăzi.

“Spitalul special” de Iosif Naghiu este un text distins cu premiul UNITER pentru “cea mai bună piesă a anului 1993”. Iosif Naghiu (1932 – 2003) rămâne în patrimonial dramaturgiei noastre ca dramaturg a cărui valoare a fost contestată de cenzura comunistă. Scrierea sa se apropie de stilul teatrului absurd prin care încerca să ascundă de cenzură, intențiile sale de a satiriza tarele “societății multilateral dezvoltate” dinainte de ’89. În “Spitalul special”, text scris după “evenimentele” acelui an istoric nu s-a putut desprinde de obișnuința vechiului lui stil, când a vrut să atace tematic momentul “revoluției” din decembrie ’89. Cu trecerea anilor și apariția unei minime documentări asupra momentului evocat, a intervenit în receptarea textului o decantare asupra înțelegerii contextului scrierii, a tematicii sale, și piesa nu mai poate stârni efectul emoțional obligatoriu pentru o reprezentare scenică. Tematic subiectul din “Spitalul special” este mult prea grav și dureros, dar stilul expresei scenice prin scriere obligă la un spectacol cu tentă suprarealistă care amestecă decizii asupra unor destine - revoluționar și terorist – cu erotism, viol, etc. Intenția metaforică a scrierii de a evoca întâlnirea într-un spital, cu o conducere ciudată – Dr. Burlacu (Constantin Dinulescu), Dr. Păun (Bogdan Mușatescu), cândva secretarul de partid al instituției -, a revoluționarului naiv Pițu (Dorin Andone) cu Lăutaru (Mihai Verbițchi), cel care l-a rănit, determină conflicte simplist derulate. Intervin cu posibilă miză dramatică, Dr. Deseară (Teodora Mareș), Sora șefă (Carmen Ionescu), Evdochia, o infirmieră sexy (Brândușa Mircea), un lucrător din spital parșiv, Sandu (Andrei Duban) și Cpt. Suciu (Răzvan Popa) confuză reprezentare a autorității, alături de o serie de personaje de plan secund. Se trece de la situații realiste la cele cu nuanțe grotești, în planuri fantastice, mai toate cu primare tente erotice. Pițu și Lăutarul trăiesc când în plan real, când în cel fantastic. Din această textură dramatică a unei să-i spunem fabule politice, spectatorul cu greu descifrează sensuri. Finalul susținut de Pițu, revoluționarul, ar fi morala spectacolului exagerat imaginată scenic.

Regizorul Ștefan Iordănescu a respectat linaia textului și a dezvoltat vizual un spectacol apropiat de curentul suprarealist, cu efecte spectaculoase dar care nu produc emoție, ci mai mult nedumerire și chiar plictiseală. Corectă prin intenții este concepută scenografia realizată de Dorothea Iordănescu. Spațiul de joc, decorul său, este ofertant trecerilor de la o posibilă realitate la delir. Regizorul a apelat inspirat la efectele proiecțiilor (media Marius Mateașan) în scopul de a atenționa asupra consistenței subtextului politic al tematicii. De la imagini din ’89, la cele ale prezentului Parlament și actualilor politicieni, proiecțiile vor să sublinieze dramatica legătură dintre cele petrecute în urmă cu două decenii și actualitate.

O distribuție numeroasă, citată mai sus, în marea sa majoritate are de interpretat personaje schematice. În aceste roluri marcate de confuzie puteau fi distribuiți chiar All Pacino sau Julia Roberts că nu aveau șanse de a le sublinia convingător sensurile mult prea încărcate metaforic prin desenul situațiilor.

“Spitalul special” este un … spectacol trist pe o temă fierbinte, cu pretenția de a invoca un moment controversat al istoriei noastre într-o formulă dramatică neconvingătoare .

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu