UN SPECTACOL PENTRU CARE “ VIAȚA E … UN COȘMAR “
În ultima perioadă, stagiunea în curs a oferit numeroase spectacole de calitate, unele chiar adevărate evenimente teatrale cărora le-am acordat atenția cuvenită pe blog. Dar … în același timp, teatrele au produs și alte spectacole discutabile sub aportul lor calitativ privind menirea culturală a teatrului și atragerea emoțională a publicului, la provocarea sa de a judeca propunerea scenică de reflectare, din diverse unghiuri, a vieții.
“ Viața e vis “ aparține clasicului autor spaniol Calderon de la Barca, valoare culturală universală, este scrisă în 1635, stilul baroc fiindu-i specific . Selecția repertorială a acestei piese este apreciabilă și instigatoare pentru o viziune regizorală. Regizorul Dragoș Galgoțiu ia însă, drept pretext piesa pentru un spectacol DUPĂ Calderon de la Barca, evident mânat de pretenția de originalitate a tratării scenice. Cu ce scop totuși, rămâne o enigmă după vizionarea spectacolului. Nici măcar dorința de contemporaneizare a unui text clasic nu transpare. Acel “DUPĂ“ Calderon de la Barca specificat pe afiș, duce la o viziune regizorală în care elementara înțelegere a subiectului ce se vrea comentat teatral cu mesaj, lipsește, nedumerește chiar pe spectatorul care cunoaște piesa devenită acum doar un pretext pentru regizor. Mai logic ar fi fost să își conceapă dânsul un text pentru a comunica : “Viața e un coșmar“, replică, e drept, folosită la un momen dat și de autorul spaniol. Numai că dramaturgul apelează la acest considerent în situația unui conflict atent conturat. Povestea moralizatoare a regelui Basilio care își închide fiul, Segismundo, în turn, temător că va fi urmașul său sângeros la tron și toate complicațiile conflictuale ale piesei, dispar. Se inventează în schimb, trei visători cu menirea absurdă de comentatori, iar alte personaje sunt dublate de umbra lor, etc. Conflictul autorului e spulberat în numele unei maniere teatrale expresioniste lipsite de un elementar sens. Dragoș Galgoțiu încearcă și în alte spectacole, de pildă “Epopeea lui Ghilgameș“, această manieră având drept rezultat false experimente estetice, lipsite de comunicarea motivată a unor idei prin text.
Vizual spectacolul poate atrage prin costumele create de Doina Levintza, un maestru în domeniu, derulate ca la o paradă de modă într-un decor haotic expus al cărui autor nu e menționat pe afiș. Doina Levintza concepe fastuos costumele lumii regale, în ireproșabil stil baroc. Costumele sunt singura atracție pentru spectator, dar viziunea regizorală le folosește ca un oarecare motiv al imaginii reprezentației. Estrella schimbă, de exemplu, numeroase veșminte nobiliare în consens cu epoca lui Calderon de la Barca, dar fără o minimă motivare în viziuniea regizorală. Dizgrațiosă este manevrarea unui decor cu tot felul de panouri, cu un lift luminat cu neon, etc, prin care se dorește a se creea spații neconvenționale lipsite de sens în raport cu ceea ce se întâmplă pe scenă. Decorul nu reușește să transmită nici măcar lupta dintre real și fantastic existentă inițial și în piesa lui Calderon de la Barca.
Spre finalul reprezentației, unul din visătorii inventați de regizor, înveșmântați în straie contemporane, spune : “Ce e viața? Un delir. Un coșmar“. Spectacolul devine un … coșmar prin teatralitarea sa cu proiecții practicate la început al căror rost e uitat apoi, cu dans, fum, muzică stridentă, tăceri dublate de o ilustrare vizuală grotesc desenată, dar cu … majoritatea costumelor frumoase desprinse parcă din tablouriile epocii baroce. Spectacolul nu are emoția vieții. E doar o fantezie teatrală schiloadă prin care o piesă clasică este contrafăcută fără un sens convingător pentru spectatorul de astăzi.
Distribuția reunește 13 actori stimați care conform cerințelor regiei recită, declamă replici. Se resimte în sală că sunt stingheri în rolurile tratate regizoral simplist și sufocate de efecte scenice derizorii. Nu vom nominaliza pe nimeni din actorii care au avut ghinionul să fie distribuiți în acest coșmar vizual din respect pentru interpretările remarcabile din alte spectacole. În “Viața e vis“ devin doar funcționari teatrali.
Publicul se pare că nu dă năvală la un astfel de experiment. Doamna care m-a însoțit la acest spectacol într-o sală cu multe locuri libere pentru că premiera sa fusese în urmă cu câteva reprezentații , mi-a mulțumit de invitație spunând ca un simplu spectator : “Superbe costume ! Trist spectacol pentru că nu am înțeles nimic din intențiile sale !“.
P.S. Ilustrația foto aparține Mihaelei Marin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu