“ D’ALE CARNAVALULUI “ – TEATRUL NAȚIONAL “ RADU STANCA “ din SIBIU

3 NOIEMBRIE – FNT ( Ediția XXI )

Sala Operei Române din Capitală a fost luată cu asalt de public, mai ales de spectatori tineri, dornici să vizioneze “D’ale carnavalului” de la Teatrul Național “Radu Stanca” din Sibiu, în special pentru că regia aparținea lui Silviu Purcărete. Era o mare bucurie să vezi că și teatrul poate câștiga o astfel de popularitate, nu numai “vedetele” rock , pop. Desigur, Silviu Purcărete a obișnuit publicul cu spectacolele sale memorabile din scrierile clasicilor, și amintim numai, “Faust”. Așa că era firesc marele interes al bucureștenilor pentru a urmări propunerea sa cu piesa lui Caragiale.

Cu fantezie creatoare, respectând însă, pios scrierea lui Caragiale, Silviu Purcărete propune un “carnaval” al sentimentelor, al “traducerilor în amor” dintr-o lume mizeră a mahalalei, în scenografia spectaculoasă al lui Dragoș Buhagiar. Scena goală, doar cu câteva cărămizi pe podea și un tomberon, întâmpină spectatorii. Reprezentația începe prin pătrunderea pe o laterală a scenei a unui tir venit cu spatele, din care se descarcă elementele de decor, mobilierul frizeriei lui Nae Girimea. Se dezvelește apoi, un perete lateral alcătuit dintr-o imensă oglindă ce va avea un rost semnificativ în spectacol. Decorul este conceput ingenios de Dragoș Buhagiar ca un spațiu flexibil, căruia regizorul îi atribuie importanța de personaj prin folosirea permanentă a amănuntelor sale. În vreme ce în frizerie începe acțiunea, în planul fundalului încep pregătirile pentru “carnaval”. Mahalaua se agită, se descarcă navete cu băutură din tir, se pregătește grătarul. Cu fină ironie, scenograful desenează linia costumelor pentru fiecare personaj, în special cele de “carnaval”. Pampon e îmbrăcat în urs, Crăcănel în iepuraș, ținutele lor sporesc hazul disputelor dintre ei. În seara “carnavalului” va ploua , vor apela la umbrele personajele, noroiul mahalalei îi stânjenește, vor încerca să se protejeze călcând pe cărămizile zărite de spectatori la început. Revenirea în frizerie în actul trei se dorește a fi plină de mister, se petrece în semiîntuneric. Lumina slabă dezavantajează totuși, adeseori expresia actorilor. Va interveni și poliția, însoțită de un câine lup bănuim, pentru că din cauza luminii slabe abia i se zărea conturul. Imaginea generală a spectacolului prin scenografie și întrebuințarea elementelor ei, servesc originalitatea viziunii regizorale.

În afara scenografiei devenită partener activ al regiei, Silviu Purcărete apelează, ca element important al conceptului său, și la muzică, firește, luând drept colaborator, ca întodeauna, pe Vasile Șirli. Pentru a da fiecărei scene un contrapunct sonor cu sevă comică, Vasile Șirli manevrează cu măestrie ilustrația muzicală. De exemplu, venirea lui Nae Girimea cu un casetofon la care ascultă celebra arie “Casta Diva” din “Norma” de Belllini, rămâne un moment comic de excepție. Nae este un fante de Obor, cu pretenții snoabe, care prin replica lui Caragiale, motivează prezența ariei : “Curat, ca la Norma !“. Nicu Mihoc îl caracterizează cu reținere pe Nae, “frizer și subchirurg”, ca un Don Juan de mahala. Lângă arii din opere își găsesc perfect locul în colajul muzical al lui Vasile Șirli, și refrene populare, cum ar fi și cântecul lui Iordache din prima scenă. Marius Turdeanu este admirabil cum sugerează profilul de șmecher al lui Iordche care încearcă să protejeze ițele complicate ale amorurilor lui Nae. Firește “carnavalul” își are muzica sa, ireproșabil susținută de grupul D’ale Band, care, activ, completează numărul de figuranți ce animă atmosfera reprezentației. Universul sonor este bogat și în efecte, ca de pildă iscarea unei furtuni pe măsură ce în scenă tensiunile amoroase cresc. Muzica lui Vasile Șirli este un compartiment reușit al spectacolului.

Viziunea regizorală urmărește să respecte personajele, nu să le condamne satiric pentru faptele lor amoroase. Silviu Purcărete a forțat însă, nota de a demonstra că de fapt, comicul ascunde dramele personale ale fiecărui personaj. Ridicolul situațiilor prin care trec nu mai degajă adeseori umorul specific momentului. Actorii se adaptează cerinței regiei, unii cu mai multă credibilitate în interpretare, alții mai stângaci. Cuplul Pampon – Crăcănel, se detașează din distribuție. Pampon e un tip corpolent, iar Crăcănel un individ înalt și slăbuț, amintind de Stan și Bran. Senzațional îl definește la nuanță prin priviri, gestică și ținută, Constantin Chiriac pe Iancu Pampon, “particolerul” cu pretenții, tempamental în atitudini și prostovan în înțelegerea situațiilor. La rândul său, Adrian Matioc este excelent în Mache Răzăchescu, ce-i mai zice și Crăcănel. Actorul îi dă o aură de individ sensibil, deziluzionat în amor și mereu mirat de ce se petrece în jurul său. Constantin Chiriac, Adrian Matioc și Marius Turdeanu, transmit prin firescul jocului, de multe ori, comicul situațiilor și replicii. Din păcate, acest comic transpare destul de greu în ansamblul spectacolului. În Mița Baston, Ofelia Popii, cu temperament exploziv, trăiește exagerat isteric “traducerile amoroase”. Personajul este linear construit. În scene savuroase precum, cea dintre Mița și Nae, cu “sticluța cu vitrion englezesc” sau păruiala din actul trei dintre Mița și Didina, interpreții nu reușesc să convingă de penibilul dramei personajelor și să provoace efectul comic, râsul spectatorilor, manifestările lor fiind doar scheme de mișcare și expresie. În cazul ultimei scene dată ca exemplu, mai funcționează și rezultatul unei idei regizorale inexplicabile și greu de motivat prin piesa pe care Silviu Purcărete a respectat-o, ca Didina să fie … trei Didine (Cristina Ragos, Raluca Iani și Serenela Mureșn) ! De ce ? Un posibil răspunsuri ar fi că Nae ar avea mult mai multe amante, toate îmbrăcate la fel, uniform, ca și Mița ?! Că euforia “carnavalului” îl determină să o vadă triplu pe Didina, asemănătoare cu înfățișarea Miței ?! Se pot găsi multe răspunsuri greu de acceptat la această “găselniță” regizorală inutilă, care contribuie la scăderea miezului comic al piesei. Fără farmec este interpretat și Catindatul, de Liviu Panciu care trece superficial peste numeroasele ipostaze atribuite cu sens de dramaturg.

“D’ale carnavalului” este un spectacol cu pretenția de a avea o mare amploare prin scenografie și ilustrația muzicală, gândite provocator, dar fără mare rezultat pentru efectul vizualizării scenice a comediei lui Caragiale. Spectacolul lui Silviu Purcărete transmite parțial provocarea lui Caragiale, ironia cu care a privit lumea obișnuită a mahalalei, a celor cu pretenții de “particolari” și “patroni” dintr-o clasă mijlocie a societății, și nu dintr-o mahala sordidă de astăzi. Caragiale rămâne contemporanul nostru prin conflicte și personaje, solid construite, des întâlnite și în prezent, ce merită pe deplin ironia dramaturgului dacă sunt descifrate de interpreți, de regizor, minuțios, și nu numai din dorința de originalitate cu orice preț.

P.S. Joi, 3 noiembrie , cei ce prețuiesc teatrul au mai avut de ales următoarele spectacole : “Macbeth” ( Teatrul Național “I.L.Caragiale ), “Metoda” (Teatrul “Nottara”), “Blifat” (Teatrul Odeon) – spectacole comentate pe blog la data lansării, și “Mai întâi te naști” (Teatrul “Andrei Mureșan” din Sfântu Gheorghe), “Othello și preaiubita lui Desdemona” (Teatrul de Mișcare Studio M din Sfântu Gheorghe).