“ NEGUȚĂTORUL DIN VENEȚIA “ – TEATRUL “ TAMASI ARON “ din SFÂNTU GHEORGHE

5 NOIEMBRIE – FNT ( Ediția XXI )

Shakespeare a fost mai mult prezent în actuala ediție a FNT, decât în cele precedente prin spectacole culturale de marcă, precum “Macbeth (Un studiu)” în regia lui Radu Penciulescu, “Furtuna” în regia lui Victor Ioan Frunză (Centrul Cultural UNESCO : “Nicolae Bălcescu”), “Nevestele vesele din Windsor” în regia lui Alexandru Tocilescu (Teatrul Metropolis) – comentate pe blog la data premierei, cărora li s-au alăturat “Othello și prea iubita lui Desdemona” în regia lui Mihai Măniuțiu (Teatrul de Mișcare Studio M. din Sfântu Gheorghe) și “Neguțătorul din Veneția” în regia lui Laszlo Bocsardi (Teatrul “Tamasi Aron” din Sfântu Gheorghe). Mai tinerii regizori, cât și teatrele, îl ocolesc pe Shakespeare pentru dificultatea scrierilor sale care pune la grea încercare, atât pe regizori, cât și pe actori.

Printre puținii regizori inventivi, dar reținut în a folosi “inovații” teatrale, fără o motivare credibilă în piesa aleasă, este Laszlo Bocsardi. Pune în scenă clasici ai dramaturgiei (Moliere, Shakespeare) cu intenția de a demonstra că valoarea lor constă în actualitatea conflictelor și personajelor, fără să aplice trimiteri forțate spre realitate și zonele sale sociale, chiar politice. “Traduce” scenic și “Neguțătorul din Veneția” de Shakespeare, mergând pe linia subtilă de a atenționa că problemele personajelor sunt aceleași , indiferent de timpul scrierii. Spre a nu isca posibile confuzii în cazul acestei piese , introduce un scurt prolog din afara textului pentru a preciza că antisemitismul ca tentativă de percepere prin prezența importantului personaj Shylock, cămătarul evreu, nu își găsește loc în viziunea sa regizorală și nici în scriere. Cuvântul introductiv, didactic, își poate avea rost pentru extremiștii cu mai puțini neuroni care însă, nu calcă în sălile de teatru. Laszlo Bocsardi își centrează conceptul regizoral pe două teme veșnic actuale, goana după bani și ce presupune cu adevărat sentimentul iubirii. Etica, morala sunt puncte centrale ale piesei și pentru ilustrația teatrală a regizorului.

Laszlo Bocsardi reunește în jurul său o echipă excelentă , de la scenografi, la actori. Propune vizualizarea în spații neconvenționale, în costume atemporale. În prima parte a reprezentației, spectatorii așezați pe gradene, vor urmări lansarea acțiunii într-un decor aparent simplu, funcțional. O schelă indică spațiul de joc, cu diverse posibilități. Personajele urcă și coboară scări, cum urcă și coboară evoluția lor pe scara valorilor morale. În partea a doua , dominată de scena procesului în care Shylock își revendică plata pentru banii dați neguțătorului venețian, Antonio, se mută spațiul de joc de pe scenă în sală. Publicul este pe scenă cu fața spre sală, cortina roșie, suport al scenelor ce au drept punct al acțiunii - dragostea, se ridică apoi, ca importantul proces să se petreacă în centrul sălii, cu personaje răspândite și la etaj, cu “avocatul” Portia la marginea scenei, în fața spectatorilor, reprezentându-i parcă la judecată. Perfect motivată este această schimbare de decor ce subliniază rolul actului justițiar plasat adeseori între milă și interes. Admirabil sunt manevrate spațiile acțiunii prin decorul creat de Jozsef Bartha. Costumele sugerează discret caracterele personajelor. Antonio, cel singuratic și egoist, care stârnește conflictul este îmbrăcat în veșminte moderne, în negru. Ducele Veneției rămâne singurul care poartă un costum de epocă în amintirea că autoritatea statală era atunci, un mediator și nu o persoană implicată în actul justițiar. Costumele aparținând lui Judit Dobre Kothay desenează inspirat și prin accesorii, tipologia fiecărui personaj. “Ilustrația muzicală” este o surpriză, fiind condusă original de Katalin G. Incze, prin sunete live, intervențiile unui flautist sau, în final , prin o arie dintr-o celebră operă, ca o “cortină” ce cade moralizator peste conflicte.

Mulți cercetători ai operei lui Shakespeare au considerat această piesă scrisă prin 1596, drept o comedie. Regizorul Laszlo Bocsardi urmărește consecvent firul dramatic al scrierii, iar rezultatul este o tragicomedie, amară. Conceptul său are la bază trei stâlpi ai acțiunii. Primul este Shylock care își câștigă existența dând bani cu camătă. Shakespeare și nici regia, nu îl tratează ca un avar veros. Shylock îi dă bani lui Antonio, un armator bogat, aflat în criză financiară, pentru ca acesta să își ajute prietenul îndrăgostit, Bassanio, de o femeie la rândul ei, bogată, Portia. Clauza împrumutului fără camătă , dacă acesta nu va fi restituit la timp, e să se taie “un fund de carne” din trupul lui Antonio, care o ia drept o glumă. Pentru Shylock este însă , o garanție sigură, după ce statutul său a fost de multe ori batjocorit. Acest personaj complex al piesei este excelent interpretat de Laszlo Szakacs. Trăiește tensionat dramele interioare ale celui marginalizat căria societatea nu îi poate accepta religia, fapt ce îl înrăiește, ca și durerea părăsirii de către fiica sa, Jessica. Actorul la nuanță definește pe Shylock, ca un om chinuit, trist, cu un destin dramatic, care își caută un drum în viață încălcând uneori inconștient chiar, și reguli morale. Un alt stâlp al reprezentației devine Antonio, ca opozant al cămătarului. În interpretarea reușită a lui Laszlo Matray, Antonio își permite a fi adeseori cinic, fiind sigur pe avutul său ca armator, dar suferă un eșec ce îl duce la un pas de moarte prin aplicarea clauzei lui Shylock. Interpretul sugerează și mândria lui Antonio că este un om avut, în relațiile sale cu tinerii prieteni din jur, ce devine rigid, distant cu alții și cu reprezentanții justiției, înțelegând greșeala acceptării clauzei propusă de evreu. Al treilea stâlp al încercărilor la care sunt supuse personajele, încercări ca niște teste de moralitate, devine Portia. Testul inelului dăruit iubitului Bassanio, definește sentimental dragostei, rostul cuvântului dat. În Portia, nobila bogată la poarta căreia vin mulți pretendenți la mâna ei, Gizella Kicsid realizează remarcabil personajul. În scena memorabilă a procesului, când Portia se travestește în avocatul lui Antonio, actrița oferă o fină bijuterie de interpretare a fiecărei replici în raport cu pledoaria sa pentru stabilirea adevărului.

“Neguțătorul din Veneția” este un spectacol captivant, provocator prin sugestii referitoare la regulile elementar morale ale vieții. Este singurul spectacol din cele jucate în limba maghiară în festival, cu o piesă cunoscută în prealabil, care nu solicita urmărirea atentă a traducerii, pentru că relațiile dintre personaje, situațiile, prin interpretarea credibilă a actorilor, comunicau sensurile, transmiteau emoție sau stârneau râsul, în cazul momentelor comice. Jozsef Kolcsar (Bassanio), Alfred Nagy (Lorenzo), Gabor Erdei (Lancelot), Zsuzsa Gajzago (Nerissa) și toți cei distribuiți în roluri de plan secund erau ireproșabili, jucau cu dăruire și implicare în situații.

“Neguțătorul din Veneția” a oferit publicului un spectacol original, în spații neconvenționale atribuite de regizor drept argument pentru susținerea impresionantă a sensurilor majore și actuale ale piesei – rostul moralei în viața curentă și al adevărului în justiție.

P.S. Vineri 4 noiembrie s-au prezentat în FNT : “Macbeth” (Teatrul Național “I.L.Caragiale”), “Blifat” (Teatrul Odeon), “Cântăreața cheală & Lecția” (Teatrul de Comedie) – comentate pe blog și “Othello și preaiubita lui Desdemona” (Teatrul de Mișcare Studio M. din Sfântu Gheorghe), “Mai întâi te naști” (Teatrul “Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe), iar sâmbătă 5 noiembrie : “Ivanov” (Teatrul “Bulandra”) – spectacol comentat pe blog, “Galaxia Svejk (Teatrul Țăndărică), “Yerma” (Teatrul Tineretului din Piatra Neamț), “Mansardă la Paris” (Papiertheatre din Franța), “Platonov” (Teatrul Național din Târgu Mureș), “Despre iubire la om” (Teatrul “Sică Alexandrescu” din Brașov).