“ STRIGĂTE ȘI ȘOAPTE “ TEATRUL MAGHIAR DE STAT din CLUJ

1 NOIEMBRIE – FNT ( Ediția XXI )

Spectacolul aparține secțiunii “FOCUS : Andrei Șerban – cehoviziuni “ și are drept pretext transpunerea scenică a filmul de referință “Strigăte și șoapte” de Ingmar Bergman.

O explicație a afilierii acestui titlu secțiunii, ar putea fi motivul comun al filmului cu piesa “Trei surori” de Cehov. Filmul și piesa lui Cehov, au drept personaje centrale trei surori, cu aspirații însă, diferite.

Andrei Șerban se manifestă mereu ca un căutător de noi formule teatrale. “Strigăte și șoapte”, un alt spectacol multipremiat de UNITER în 2010 – pentru cel mai bun spectacol, cea mai bună regie, cel mai bun actor în rol principal : Zsolt Bogdan – , îl apropie însă, în esență pe Andrei Șerban de “realismul magic”, specific stil al regretatului Liviu Ciulei. Regizorul își stăpânește intențiile de a inova viziuni teatrale cu orice preț și se îndreaptă ca noutate doar spre creația unui celebru regizor de film, Ingmar Bergman. Propune alături de Daniela Dima, o adaptare originală după scenariul filmului cu intenția de a arăta cum Bergman a pregătit și trecut pe peliculă povestea a trei surori, Agnes aflată pe patul de moarte , Karin și Maria care îi veghează sfârșitul alături de servitoarea Anna. Subiect aparent al unui scenariu pentru o telenovelă. Rezultatul este un spectacol cu o “viziune magică”, atent dezvoltată pentru a da coerența necesară convingerii și cuceririi publicului cultivat prin “teatrul adevărat”, tradițional realist. Nu este însă, un spectacol obișnuit al stilului respectiv, ci surprinzător prin ambalajul formelor de expresie, prin tratarea teatrală a scenariului unui film. Poate fi considerată o inovație apropierea de Ingmar Bergman, cu toate că spectatorul care nu a auzit de regizorul suedez, rămâne impresionant numai prin vizualizarea teatrală a destinului dramatic al celor patru personaje feminine. Montajul paralel al adaptării, arată pe de o parte, febra creației pregătirii filmului de către personajul Ingmar Bergman, căruia i se mai atribuie și rolul de actor în alte personaje - argument al situațiilor din scenariul, iar pe de altă parte, ilustrează teatral secvențe din film.

Spectatorii, puțini la număr pentru că spațiul neconvențional nu permite mai multe locuri, sunt poftiți într-un “antreu” , unde un podium e domint de scaunul regizorului Bergman, care îi și primește pentru a le preciza la ce vor asista , distribuind actrițele în cele patru personaje. Sunt conduși, și obligați să își protejeze încălțările cu pungi de plastic ca la un muzeu, și pătrund într-o sală roșie, simplă , publicul fiind așezat în paralel cu spațiul de joc. Decorul lui Carmencita Brojboiu le va captiva atenția. În roșul pasiunilor ce vor urma a fi relatate, este mobilat spațiul cu divrse obiecte, de la ceasuri la scaune, un pat, etc, și inteligent transformat, cu delicatețe, în diferite locuri ale posibilei case în care se află Agnes și vin surorile sale.

Costumele sunt rafinat elegante pe linia jocului dintre alb și negru. Din nou, Carmencita Brojboiu se dovedește o scenografă de valoare pentru orice proiect regizoral. Fără artificii de imagine , regizorul derulează ritmat acțiune pe diversele planuri solicitate de adaptare. În scenă se petrec fapte reale de viață, realist , cu fine accente metaforice , ce sprijină dramatismul situațiilor. Multe momente din acest “film teatral” taie respirația publicului ce lasă tăcere absolută interpretării “magice” a actorilor. De pildă, moartea lui Agnes după o lungă suferință, este concepută realist în amănunt semnificativ, cu o sensibilitate șocantă pentru stilul lui Andrei Șerban.

Evident că o astfel de viziune regizorală nu se putea înfăptui fără excelenta contribuție a actorilor. Fiind la o distanță minimă față de spectatori, interpreții dovedesc știința dozării și interiorizării “strigătelor și șoaptelor” disperării intime din diverse motive, ale fiecărui personaj. Suferința lui Agnes, rol dificil, Aniko Petho, o trăiește și o exprimă prin toate fibrele expresiei cu o deosebită sensibilitate. Se pliază admirabil pe solicitarea regiei, pe nuditatea cerută în momentul dramatic al pregătirii lui Agnes pentru înmormântare. Sora sa, Karin , aparent o persoană distantă, este interpretată de Emoke Kato cu măsură la nuanță și în momentele de reținere față de situația suferinței lui Agnes,dar și în cele de cădere în nefericirile personale care revoltă personajul. Frivolă și senzuală este Maria, dar și ea nefericită în viață, cu ingeniozitate prezentată de Imola Kezdi, care jonglează cu stările impuse de situațiile în care este implicat personajul. Excelentă este și Csilla Varga în Anna, slujnica atașată de Agnes, o femeie simplă, marcată și de moartea copilului său. O lecție de actorie desăvârșită oferă Zsolt Bogdan prin adaptarea rolului lui Bergman la personajele doctorului, preotului, soțului uneia și celelaltei surori. Trece surprinzător de la o mască de expresie la alta, și compune doar în apariții scurte, credibil , profilul personajelor. Actorii practică o interpretare filmică, reținută, dar trăită cu tensiune interioră, respectând solicitările impuse de spațiul neconvențional. S-au adaptat spațiului Zsolt Bogdan, Aniko Petho, Emoke Kato, Imola Kezdi, Csilla Varga, după ce au experimentat colaborarea cu Andrei Șerban și în “Unchiul Vania”.

“Strigăte și șoapte” rămâne pentru ambiția lui Andrei Șerban de a descoperi noi forme teatrale, un spectacol de referință al harului său incontestabil. Este un spectacol coerent, sincer și direct în comunicarea emoției, cu migală construit, chiar dacă mai apelează la unele momente forțat plasate, ca proiecția din final, cu scene din filmul suedez pentru a sublinia apropierea de Bergman.

P.S. Spectacolele programate de FNT, din aceiași zi, sunt specificate în comentariul de mai jos.