UN SPECTACOL DE NEUITAT
De mulți ani, nu am avut ocazia
să urmăresc un astfel de spectacol memorabil, tratând o piesă clasică, perfectă
solicitării contemporane prin
expunerea teatrală a universalității
sensurilor scrierii. Fără să știrbească un cuvânt din cunoscuta piesă de
Shakespeare, “Romeo și Julieta”, regizorul lituanian Oskaras Korsunovas
prezintă o dramă socială în care ura este o prejudecată cu tradiție. Fără o
motivare profundă, ura macină cele două familii vecine, Montague și Capulet,
victime fiind Romeo și Julieta. Tinerii caută să se elibereze prin iubire de
această “tradiție”, dar își găsesc libertatea numai prin moarte. Gradat,
regizorul atacă fenomenul prejudecății și sentimentului urii. La început,
disputele dintre cele două familii sunt privite ironic, trece apoi la
satirizarea acidă a diverselor manifestări, aspectul general comic, domină
lansarea conflictului. Dar încet, încet infiltrează și amplifică posibilul
rezultat tragic pe care îl provoacă iresponsabila nebunie a urii. De la râs
provoacă apoi, lacrimi în ochii
spectatorului. Rar, foarte rar se poate sesiza la un spectacol, cum numeroase
scene opresc parcă respirația publicului, cum reușea această reprezentație.
Din
2003 când s-a lansat, spectacolul cutreieră întreaga lume și uimește prin
stilul coerent și original de a propune o temeinică analiză pentru o lectură
teatrală contemporană asupra
poveștii, adeseori considerată romantică, despre iubirea lui Romeo și a
Julietei sale. Regizorul Oskaras Korsunovas a lucrat spectacolul pe două
planuri, îmbinate armonios. Acțiunea decurge teatral pe o linie realistă care
subtil trece în planul manevrării unor simboluri existențiale majore, ce
construiesc vizual, motivat, metafore impresionante. La începutul
reprezentației, spectatorul obișnuit cu ideea de a asista la tragedia iubirii
dintre doi adolescenți, “clasic” neacceptată de părinți, este uimit de imaginea
decorului de excepție creat de Jurate Paulekaite. Sunt așezate alăturat, în
imediata vecinătate, două brutării sau pizzerii, cu pereții încărcați de
ustensilele necesare și alte obiecte, multe diverse pentru a da personalitate
fiecărui spațiu. De pildă în planul de sus –în spațiul de joc important din casa
Capulet, printre alte obiecte e izolat și un cărucior pentru copii. Julieta și
Romeo puteau fi o familie dacă ura părinților nu le distrugea destinul ?!
Pereții celor două case asemănătoare ca aspect general, sunt despărțiți de un
spațiu liber, care spectatorul va remarca pe parcursul acțiunii că are forma
unei mari cruci. Îi dezbină absurd
credința în ură și îi apropie tragic credința prin iubire. În debutul
spectacolului, membrii celor două familii, în veșminte centemporane sugestive
(costumele Jolanta Rimkute), se aliniază în spațiile ce le revin. Actorii
privesc fix în ochii spectatorilor, și în tăcere reușesc primul moment magic de a le opri respirația.
Prezintă sugestia convenției alese de regizor. Ca într-un prolog, se
declanșează apoi, agitația în cele două brutării unde membrii familiilor
pregătesc aluatul, firește din făina ce va deveni și materie primă pentru a
sublinia simbolic situații dramatice. Făina din “pâinea noastră cea de toate
zilele” este esența vieții, ca și a …
spectacolului. Cu chipurile albe de făină vor trece în neființă cu
dorință de viață frântă de ura din jur și personajele lui Shakespeare. În
spațiul dintre cele două familii, ca notă comună, e adusă în scenă, în momente cheie, o “cuvă” – un vas
metallic al frământării pâinii, a … vieții. Acea cuvă va … “înghiți” în final și pe cei doi
îndrăgostiți. Am relatat doar câteva
imagini din numeroasele aspecte teatrale ale reprezentației, spre a
atenționa asupra rolului de partener al decorului pentru intențiile simbolice
tematice ale conceptului regizoral, manevrate magistral prin desprinderea
motivării din “miezul”
conflictelor reale. 
Pentru amplificarea tensiunii atmosferei și sensurilor
ascunse și descoperite vizual în conflicte, contribuie admirabil și o serie de
alte compartimente ale spectacolului. Manipularea luminii puncta sensul unor
situații limită; ilustrația muzicală în stil italian, cât și multe accente
sonore particulare, sprijineau
ritmul dramatic și chiar comic al momentelor; plastica mișcării scenice
deținea surprinzător expresii originale. Spectacolul era o încântare vizuală,
servită strălucit de toți actorii din distribuție. În orice rol, central sau de
plan secund, interpretarea era impresionantă, ireproșabil dezvoltată la nuanță
în susținerea relațiilor. De la Rasa Samuolyte – minunată în Julieta, până la
Giedrius Savickas în Romeo, de la Egle Mikulionyte – surprinzătoare cu tâlc în
relațiile celei care este doica Julietei, până la Dainius Kazlauskas în
Mercuțio, de la Darius Gumauskas în Tybald și până la interpreții numeroși ai
fiecărei familii, toți actorii dovedeau talente speciale, mulate cu perfecțiune
pe profilul personajelor și intențiile regiei. Transpunerea în personaj a
fiecărui interpret, uimea.
În
acest spectacol erau multe scene ce nu se pot uita ușor. De pildă, “duelul”
original dintre Mercuțio și Tybalt, urmărit de Romeo care părea răstignit pe
“crucea” dintre cele două case sau celebra scenă dintre cei doi îndrăgostiți
așezați fragil pe marginea vârfului “crucii”, în vreme ce în spațiile de jos se
derulau discret imagini, precum cea a frământării din aluat a două siluete ori
finalul încărcat de sensibilitate, impresionant, al morții celor doi tineri îndrăgostiți, ca urmare a urii generale din jur. Fiecare scenă cunoscută pentru că
“Romeo și Julieta” a devenit prin trecerea timpului, un “libret” cultural prin
alte spectacole și ecranizări, surprindea prin rezolvarea scenică și adevărul
modivării.
Păcat că acest spectacol unicat al lui Oskaras
Korsunovas, despre care se poate scrie o carte, nu a avut decât două reprezentații,
una la Craiova și alta în Capitală. Spectatorii au nevoie de astfel de
spectacole contemporane pornite din valori dramatice clasice, în care replica
autorului este respectată cu sfințenie, iar creatorul “traducerii” scenice,
alături de echipa aleasă, descifrează și descoperă multitudinea de sensuri
ale cuvântului și conflictului pe care le vizualizează credibil și novator, și provocă emoție și gând interior, receptorului mileniului trei.
“Romeo
și julieta” a fost marele eveniment al Festivalului, un spectacol exemplar, o
adevărată “lecție” culturală despre cum se poate descifra scenic astăzi, o
piesă de referință, concepută în urmă cu cinci secole, care conține sensuri
universal valabile, rămase firești și importante pentru realitatea curentă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu