“ D’ALE NOASTRE “ – TEATRUL NAȚIONAL “ I.L.CARAGIALE “ (Sala Mare)

UN EXPERIMENT MEMORABIL

         Dansator, coregraf și profesor, GIGI CĂCIULEANU are o bogată biografie artistică internațională, începută la noi sub îndrumarea maestrei dansului nostru contemporan, Miriam Răducanu. Meșterul propune pe prima scenă a țării pentru “Anul Caragiale” un experiment, un spectacol nonverbal,  ilustrativ prin expresie corporală, inspirată de întreaga operă a lui Nenea Iancu. Este o demonstrație de excepție a faptului că scriitorul secolului XIX, “aniversat” în 2012, rămâne și astăzi contemporanul nostru și nu numai al nostru. Fără să apeleze la replica sa spirituală, numai prin mișcare, dans și firește o coloană sonoră cu motive muzicale semnificativ alese, demonstrează acest adevăr. Întreprinde demersul său pe scena mare a Teatrului Național “I.L.Caragiale” sub auspiciile Centrului de Cercetare și Creație “Ion Sava” în partereniat cu Art Production.

Aspect din repetiții

         Gigi Căciuleanu și-a gândit proiectul pentru a se adresa unui target larg de spectatori. Pe de o parte atrage pe cei care cunosc ca un “libret de operă” piesele, schițele lui Caragiale, pe de altă parte se adresează necunoscătorilor spre a le transmite cu ironie aspecte din “lanțul slăbiciunilor” umane. Creatorul reușește să exploateze satira scriitorului, sensurile majore ale scrieriilor sale, dându-le un grad de universalitate printr-un alt limbaj decât cel al cuvântului, apelând la un alt stil convențional, expresia corporală, și propune “teatru coregrafic”. Nu relatează scenic acțiunea din “O scrisoare pierdută”, “D’ale carnavalului” sau “Năpasta” ori cea din schițe. Extrage spre ilustrare doar esența conflictelor universal valabile printr-un montaj alert , comunicată de interpretarea unei echipe excepționale.

         Tânăra scenografă Corina Grămoșteanu sprijină inspirat conceptul lui Gigi Căciuleanu. Decorul pare aparent simplu cu acel fundal și trei cuburi în negru, dar cu laturi transparente și ușor manevrabile pentru configurarea unor spații speciale de joc. În debutul reprezentației spectatorii sunt întâmpinați de unsprezece manechine golașe repartizate în diverse ipostaze, în acest decor, fiind simbolic imaginea celor unsprezece interpreți care vor transmite apoi, intențiile conceptului de “teatru coregrafic” asupra operei lui Caragiale. Este “prologul” de imagine al convenției. La început, interpreții continuă sensurile “prologului” și poartă costume asemănătoare ca imagine cu cele ale manechinelor, sunt personaje neutre care vor interveni spre comentare, adeseori sub această vestimentație “uniformă” , completătă spre final cu adausul unei părți în negru al ținutei generale.  

Ținuta uniformă a ansamblului, Corina Grămoșteanu o transformă sugestiv pentru cei care se detașează interpretând în diferite secvențe, personajele active ale lui Caragiale, prin diverse elemente de costum sau accesorii. Gigi Căciuleanu apelează la transformarea ținutelor spre a sublinia jocul dintre real și absurd al personajelor, oameni de fapt, dintr-o lume veșnic tumultosă. Absurdul unor situații, regizorul – coregraf îl definește a fi și “logica” lumii cotidiene. Excelent conduce Gigi Căciuleanu expresia mișcării corporale, a dansului modern desprins ca gest uneori din tehnica clasică spre a sugera tipologii sau situații. Cu originalitate apelează cu rost la celebrele bastoane din epoca lui Nene Iancu, devenite în multe secvențe “parteneri” de expresie ai interpreților. Cu măestrie creatorul construiește teatrul coregrafic, fiind regizorul original care se rezumă strălucit numai posibilitățile de expresie corporală ale interpreților , înlocuind cuvântul. Actorii “trăiesc” gestual situații, stări, tipologii.

Aspect din repetiții

         “Gigi Căciuleanu Romania Dance Company” reunește unsprezece tineri, majoritatea actori la bază, dar și coregrafi, cu harul exprimării prin dans modern, prin gest și mișcare, prin pantomimă chiar. Un exemplu ar fi tânărul actor Lari Giorgescu apreciat și premiat pentru diverse roluri în teatru verbal, ce este o admirabilă prezență în echipă, dar și în momente solistice. “Monologul” său “Discurs electoral” este excepțional interpretat. Sunt remarcabili și alți actori, precum Ștefan Lupu, Istvan Teglas cunoscuți din diverse spectacole, cărora li se alătură Alexandru Călin și Adrian Nour care dețin și experiența acumulată la Passe Partout DP (trupa lui Dan Puric). Prin calitățile de “dansatori” dovedite în “D’ale noastre” sunt senzaționali acești tineri actori de teatru. Se integrează ireproșabil echipei, interpreți cu studii coregrafice și chiar o bogată practică în domeniu, cum sunt Vanda Ștefănescu, Ioana Macarie, Ramona Bărbulescu, alături de Rasmina Călbăjos, Ioana Marchidan, Cristian Nanculescu. Cei unsprezece își dăruiesc talentul cu tot sufletul proiectului, și fiecare reușește să se detașeze de ansamblu prin momente solistice speciale, sugerând credibil tipologiile lui Caragiale și lumea sa, dar și a noastră, actuală.

         Evident că aceste performanțe ale expresiei prin dans teatral, nu se puteau realiza fără o coloană sonoră originală, editată de Lucian Stan și Marius Marchidan. În ideea universalității lui Caragiale, creatorul coloanei sonore Gigi Căciuleanu combină compoziții semnate de Lucian Stan, Marius Mateșan, Dan Handrabur, Cristina Handrabur, Cristian Stanciu, Vlaicu Golcea, Mitoș Micleușanu cu inserturi muzicale din Vivaldi, Beethoven, Verdi, Johann Strauss, Mozart, Bizet, Enescu sau Bach. Poate șoca această combinație a “montajului muzical” prin treceri de la ritmuri balcanice la inserturi din “Traviata” sau alte acorduri celebre, până la ritmuri actuale. Combinația este un suport al sugestiilor și tensiunii mișcării .

         Ca într-un film cu o formulă originală, spectacolul cuprinde douăzeci și unu de secvențe , unele cu rost de comentariu al situațiilor expuse, altele cu sens real conflictual. Sunt unele secvențe, ca de pildă, “Cvintet Urban” ori “Rumanoid Blues” sau “Cvartet Monden” care par a înstrăina arta mișcării de esența lui Caragiale. Rămân memorabile însă, secvențe precum, “Frații de Partid”, “Cetățean Be-At”, “Mitici”, “Revoluție în Papuci”, “D’ale mahalalei”, “Înger Căzut” ori “Carnaval”. Sunt mici bijuterii ale artei noului gen – “teatru coregrafic”. Finalul reprezentației impresionează, când întreaga echipă coboară în preajma publicului și  prin expresia gesturilor subliniază  că și publicul face parte din lumea prezentată, subliniind scopul major al spectacolului.

         “D’ale nostre” se poate considera și o adevărată lecție de studiu pentru regizorii de teatru ambițioși de a actualiza cu orice preț opera lui Caragiale, răstălmăcind însă, aiurea sensurile sale.

         Până în acest moment, spectacolul Naționalului bucureștean este primul evaniment marcant din “Anul Caragiale”. Din nou, se dovedește că Gigi Căciuleanu rămâne un artist de o valoare inconfundabilă, care ne propune de astă dată, un Caragiale cu adevărat contemporanul nostru, al celor care astăzi sunt … “duși de un frenetic lanț al slăbiciunilor, călcându-se în picioare unii pe alții, fără milă, permanent și reciproc”. Sunt cuvintele regizorului - coregraf ce stau la baza satirei amare din “D’ale noastre”, un spectacol unicat despre realitatea noastră inspirat de nemuritorul Caragiale.