EVENIMENT – O NOUĂ SALĂ DESCHISĂ PROIECTELOR ORIGINALE
Prestigiosul Teatru “Bulandra”, instituție cu un bogat
istoric, unde “teatrul adevărat” a cultivat căi novatoare de expresie, a
inaugurat o nouă sală de spectacol, un “Laborator de noapte”. Unde ? În
imediata apropiere a Sălii “Liviu Ciulei”, în fostul atelier de pictură al
teatrului, la etajul întâi al sălii plasate în bulevardul Schitu Măgureanu
nr.1. Este o sală cu un spațiu de joc alternativ, modular, transformabil, cu
aproximativ 60 de locuri pentru spectatori, înzestrat cu o dotare tehnică
apreciabilă. Este o sală ideală pentru proiecte originale, inventive , dedicată
profesioniștilor, tinerilor artiști independenți sau cu experiență în teatrele
instituționalizate, este … un laborator de creație ale cărui rezultate se supun
judecății publicului. Ușile sale sunt deschise oricărei inițiative, poate
găzdui recitaluri, work-shop-uri, spectacole de teatru-dans, lecturi de
piese,etc .
Nu
trebuie uitat că este o onoare să poți prezenta un proiect în această sală ce
aparține Teatrului “Bulandra”, teatrul marilor valori.
Regizorul
și directorul teatrului, Alexandru Darie, personalitate de frunte a mișcării
teatrale, a inițiat acest demers cu scopul încurajării inițiativelor
independente. “Laboratorul” poate deveni și un loc pentru completarea studiilor
creatorilor de teatru prin experimente. Se așteaptă cu interes proiecte de la
cei dăruiți profesiei alese.
Într-o
capitală europeană, cum se pretinde Bucureștiul, unde numărul spațiilor
teatrale este restrâns în raport cu alte capitale din UE, lansarea acestei săli
este un eveniment. Vom comenta mai jos, spectacolul inaugurării celei de a treia sală a Teatrului "Bulandra".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu