“ TREI FEMEI ÎNALTE “ - TEATRUL “UNTEATRU”

TREI TINERE ACTRIȚE DE EXCEPȚIE

         Există o zicere de mulți privită astăzi,  cu neîncredere : “Dacă vrei, poți !”. Un grup de tineri entuziaști, dedicați teatrului, au aplicat-o impresionant. Mai întâi au găsit calea de a sluji scena independentă și au înființat – “UNTEATRU”, fără mari pretenții, într-o casă veche din spatele CEC-ului de pe calea Victoriei, pe strada Ilfov. Casa veche trebuie renovată, poate propietarii chiar o vor vinde cuiva, dar tinerii au fost găzduiți pentru a face un  teatru într-un spațiu modest , cu 40-50 de locuri, cu o scenă plasată “clasic” și suport tehnic minimal. Cei de la “UNTEATRU” au primit și pe colegii de la Liceul de arte plastice pentru a expune lucrări în foaierul lor ponosit. Este exdraordinară inițiativa tinerilor de la “UNTEATRU” care vor să slujească un scop cultural, absent din demersurile societății actuale. Tot respectul pentru căutarea unui spațiu de afirmare.

         “Trei femei înalte”, producție “UNTEATRU” în colaborare cu ArCuB, este un exemplar examen de creație oferit de o echipă restrânsă de tineri entuziaști care pot asigura evoluția teatrului nostru. Spectacolul poate fi considerat o reușită nesupusă convenției obișnuite, și tinere actrițe acceptă compoziții de vârstă. “Trei femei înalte” este o adaptare după textul lui Edward Albee, dramaturgul american apropiat ca stil de absurd și suprarealism, mult jucat la noi cu piesa “Cui i-e frică de Virginia Woolf?”. Viziunea regizorală realizată de Andrei și Andreea Grosu, s-a influențat prin expresia teatrală practicată de suprarealism, adaptarea urmărind ilustrarea originală a unui … “monolog” despre viața unei femei ajunsă la 91 de ani. O primă parte a reprezentației, oferă o imagine aparent absurdă a evocărilor acestei femei (Cristina Casian), suferințele vârstei, în compania slujnicii sale (Florina Gleznea) și a unei vizitatoare ciudate, o tânără aparent naivă (Nicoleta Lefter). În etapa a doua, regia descifrează inspirat prin cele trei femei aspecte din destinul bătrânei. Stau în fața unui “covor al vieții” strâns, vârstele s-au spulberat, iar cele două personaje aparent secundare din planul anterior,  susțin monologuri, destăinuiri complementare istoriei  precizate de bătrână. Conceptul regizoral este original și reușit ca intenții, chiar dacă uneori pedalează exagerat pe accente suprarealiste. Decorul, costumele create de Vladimir Turturică, sprijină substanțial viziunea regizorală. Decorul pare o plasă din material alb, fluid, cu desene ciudate, o “cușcă” discretă a vieții, ce se va strânge în final, sugerând moartea bătrânei. Eroinele nu se vor prezenta la aplauzele finale, pentru a sublinia frângerea destinului relatat. Meritul regiei sporește prin implicarea desăvârșită a celor trei tinere actrițe, a căror interpretare uimește și taie de multe ori respirația publicului. Cristina Casian realizează strălucit compoziția bătrânei de 91 de ani, o propunere foarte grea pentru o tânără actriță. A obținut în 2007, după absolvirea studiilor la clasa regretatului profesor Ion Cojar, Premiul de debut la Gala UNITER pentru recitalul din “Amalia respiră adânc” de la Teatrul Act. Actrița părea apoi, dispărută  din peisajul teatral, dar revine acum în forță, descifrând cu mare finețe destinul unei femei măcinată de amintirile care o mai țin în viață. Trăiește realist, firesc evocările unei vieți surprinzătoare. Dragostea, căutarea ei, pofta de trai comod sunt evocate cu măestrie ca argument existențial, de tânăra actriță. Este excelentă Cristina Casian care realizează cu inteligență, o compoziție credibilă în acest dificil personaj. Florina Gleznea apropiată de Edward Albee și prin afirmarea sa la absolvire în Martha din “Cui i-e frică de Virginia Woolf ?”, concepe acum, în slujnică, în prima parte, o analiză a situației bătrânei. Reacționează la hachițele vârstei bătrânei, cu porniri “bărbătești” de autoritate și realizează admirabil o compoziție specială. În ultima scenă, dezvăluie emoționat într-un monolog, atitudinile sale motivate de suferințele și chiar eșecurile din trecut ale acestei femei ajunsă slujnica bătrâneții. Florina Gleznea prin compunerea acestui personaj, completează portretul bătrânei printr-o trăire interioară a fiecărui moment, prin comunicarea subtextului unor aspecte dintr-o viață dramatică. Minunată este interpretarea sa, ca și a partenerei Nicoleta Lefter  care configurează o posibilă trimitere spre tinerețea bătrânei. Actriță a Teatrului Odeon, Nicolete Lefter compune la nuanță portretul personajului, cu farmec al expresiei, transmite naivitățile riscante ale tinereții. În monologul final, dezvoltă sensibil tensiunea ascunsă a nereușitelor unui destin frământat, cât și amărăciunea lungii sale existențe. Tinerele Cristina Casian, Florina Gleznea și Nicoleta Lefter susțin de fapt, un extraordinar examen de actorie, în care vârsta nu mai contează, ci doar harul de a descifra profund replica , a îi evidenția sensurile multiple. Este de senzație interpretarea acestor actrițe, angajate într-un dificil experiment inconvenabil vârstei lor. Au însă, personalitate și dețin forța talentului care poate anihila pretențiile speciale ale textului și regiei.

         Povestea bătrânei din “Trei femei înalte” și spectacolul în sine, pot șoca ca demers emoțional, dar evoluțiile celor trei tinere actrițe dăruite cu tot sufletul relatării unui destin, rămân de neuitat. Cristina Casian, Florina Gleznea și Nicoleta Lefter, confirmă că sunt nume de viitor ale teatrului nostru, dacă … vor avea și șansa de solicitare și în alte proiecte pe măsura capacităților demonstrate. Prin “UNTEATRU” tânăra echipă a arătat că talentul nu poate fi înfrânt chiar și într-o societate haotică și sub aspect cultural, unde valorile sunt ignorate.

P.S. Regret că nu am putut dispune de imagini din spectacol, ci numai de afișul său.