“ COMEDIE PE ÎNTUNERIC “ – ArCuB

DEPLORABIL !

         ArCuB este Centrul de Proiecte Culturale al Primăriei Municipiului București, o instituție activă, cu multe proiecte admirabile. Printre proiecte se includ adeseori și spectacole de teatru, firesc, unele reușite, altele deplorabile, cum este și “Comedie pe întuneric”. Cauza unor eșecuri teatrale se află în proporție de 90% în sfera regiei, compartiment creator suferind de o gravă criză, ce afectează întreaga noastră mișcare teatrală.

         Comedia britanicului Peter Shaffer, este o piatră de încercare a inventivității oricărui regizor. Peter Shaffer , coleg de generație cu John Osborne care lansa curentul “furioșilor” în teatru, este autorul cunoscutei piese “Amedeus”, iar înaintea ei, a scris în 1965 și “Comedie pe întuneric”. Textul are pregnant nota unei farse, dictată și de provocarea petrecerii majorității  acțiunii pe … întuneric. Pe scurt, un cuplu vrea să își anunțe căsătoria tatălui fetei, și așteaptă și vizita unui milionar colecționar de artă pentru a cunoaște “operele” viitorului soț. Subiectul pare simplu, dar Peter Shaffer introduce de la bun început, o surpriză, pana de curent produsă în modesta garsonieră a cuplului, căreia cei doi logodnici vor să-i dea o altă față, pretențioasă. Din acel moment începe cavalcada situațiilor comice pe care trebuie să o rezolve teatral regizorul piesei. Cristian Dumitru, un regizor apropiat de film și producții tv, nu a găsit soluții atractive pentru propunerea dramaturgului. A manevrat amatoristic , confuz, luminile în detrimentul actorilor și al construcției comice a situațiilor scenice. Lipsit de inventivitate fiind, regizorul Cristian Dumitru rezolvă lamentabil convenția comică lansată original de Peter Shaffer. Nici dacă posibilitățile tehnice ale scenei de la ArCuB ar fi reduse, regizorul nu ar avea o motivare pentru modul penibil în care a tratat scenic vizualizarea teatrală a piesei. Lucrul cu actorii și constructul comic al diverselor situații ale conflictului sunt tratate de regizor ca într-un divertisment tv derizoriu.

         Scenografia concepută de Raluca Ștefan – Negoescu, important pilon al acțiunii este submediocră. Miza comică este “jocul” mobilierului, obiectelor “împrumutate” de logotnicul și “artistul plastic” Miller (Tiberiu Păun) de la vecinul său Harold (Vlad Jipa), propietar al unui magazin de antichități. Obiectele sunt derizoriu concepute de scenografă și nu susțin miza comică a farsei, ca și costumele.

         Peste toate, în convenția originală propusă de text și eșuată scenografic, vizual, regizorul Cristian Dumitru nu reușește să folosească actorii, distribuiți discutabil în personajele precis construite topologic de Peter Shaffer. Manevrarea actorilor în scenă în funcție de conflictul situațiilor este facilă. De pildă, ar fi relația pe “întuneric” dintre Clea (Viorica Bantaș) venită la Miller, care se răzbună pe dragostea apusă între cei doi, dându-i … palme peste posterior. Regizorul tratează relațiile dintre personaje vulgar, confuz, ignorând profilul lor. Agitația din garsoniera rămas fără lumină, este ilustrată teatral penibil de regizor. Personajele devin niște oameni de paie, cu o nervozitate fără o motivare credibilă iscată de situație.

         Firește, actorii se luptă cu propunerea esențială a dramaturgului și cu tratarea sa regizorală superficială. Tiberiu Păun în “artistul” logodnic Miller, nu are carisma personală solicitată de rol, și interpretarea sa se susține doar prin naivitatea specifică personajului, sugerată verosimil. Cristina Florea în Carol, logodnica sa, este exterioară în configurarea relațiilor complicate ale farsei, falsă în expresie mereu. Prin experiența sa cunoscută, Anda Caropol reușește să rezolve parțial implicările vecinei Miss Furnival în cavalcada situațiilor comice. Tatăl lui Carol, prin interpretarea lui Cornel Ciupercescu, rămâne o apariție atractivă, actorul desenând portretul unui militar autoritar, dar fără să îi speculeze starea relațională cu fiica sa. Vecinul Harold, regia dorește să aparțină lumii homosexualilor. Vlad Jipa o sugerează cu intenție comică, dar fără de rost pentru ansamblul situațiilor. Un rol aparent dublu, electricianul confundat cu așteptatul miliardar dornic să cunoască operele logodnicului, Vioriel Comănici îl rezolvă parțial, cu bune efecte comice, fiind însă, stânjenit de tratarea la suprafață a relațiilor dictată de regie. Neconvingătoare este Viorica Bantaș în Clea, fosta iubită a lui Miller. Actorii sunt victimele regiei unui text ofertant, lipsit de un solid concept regizoral pliat pe solicitările comice ale piesei.

         La “Comedie pe întuneric”, unii spectatori se pot amuza ca la răposata emisiune tv “Vacanța mare”, nu pentru consistența umorului textului. Rămâne regretabilă investiția ArCuB în acest proiect.

P.S. În 2005, la prima ediție a concursului dedicat tinerilor creatori, “COMEDIA ȚINE LA TINEri”, inițiat de Teatrul de Comedie, lui Alex Mihail i-a fost atribuit premiul de regie pentru “Comedie pe întuneric”. Era un spectacol savuros, cu o distribuție ce integra actori care astăzi au devenit vedete tv. Nu comparăm spectacolele, dar inexplicabil rămâne, de ce acest tânăr regizor a dispărut din peisajul nostru teatral, locul său fiind ocupat de “ambițioși” de ocazie, acceptați cu riscul de a produce spectacole dezagreabile.