UN SPECTACOL … “NEFERICIT”
“Nefericiții” este examenul de
masterat al întregii echipe de realizatori, susținut la UNATC, premiat la Gala
absolvenților din 2011, cu distincții pentru regie, scenografie și
interpretare, preluat apoi, anul acesta generos, în iunie, pentru zece
reprezentații de către Teatrul Odeon, la sala Studio. La Gala Actorilor “Hop”
de la Mangalia (comentată mai jos pe blog), marele premiu “Ștefan Iordache” a
fost câștigat de Sabrina Iașchevici pentru rolul Winnie din “Ce zile frumoase !”
de Samuel Beckett , iar pe tânăra actriță am remarcat-o și în “Nefericiții” ,
un spectacol însă, confuz regizoral.
Piesa
maghiarului Fust Milan (1888 – 1967) propune o acțiune complicată, alertă,
bogată în situații tragice, în final cu două sinucideri și a treia posibil a se înfăptui. Scrisă
în 1914, piesa poate fi un posibil subiect de inspirație pentru telenovelele
actuale care au invadat televiziunile. Piesa nu poate fi tratată totuși, ca o
satiră, fiind în conținut o dramă dictată de caracterul a cinci personaje. Pe
scurt amintim acțiunea, neinspirat lecturată de regie (Kovacs Zsuzsanna). Un
bărbat cu un caracter se pare imoral, Hubert Vilmos (Ioan Cortea), nu își află
fericirea în preajma Rozei (Sabrina Iașchevici), este într-o continuă căutare
și își apropie pe tânăra de 17 ani, Vilma (Ioana Marcoiu), iar pe mama sa
(Tania Filip) o disprețuiește pentru trecutul său și aceasta se va sinucide
până la urmă. Se va sinucide și Vilma, iar Roza este și ea la un pas să o facă
după moartea copilului pe care îl are cu Hubert. Mai intervine în această
stufoasă acțiune a familiei măcinate de pasiuni și nemulțumiri, măcelarul Sirma
(Silviu Debu) cel îndrăgostit de Roza, nefericit de neîmplinirea sentimentelor
sale. Selecția repertorială a acestei piese pentru un examen de masterat este
cel puțin ciudată, neoferind o bază de instruire culturală pentru un examen de
masterat.
Am urmărit
de două ori acest spectacol, la UNATC și la Teatrul Odeon. Tânăra regizoare
Kovacs Zsuzsanna a tratat cu superficialitate textul, într-o tentă forțat
comică, ironică și a încărcat ilustrarea teatrală prin lamentabile artificii –
ilustrarea poftelor erotice sau cea a încăierărilor dintre personaje, calmate
cu apa dintr-un sifon, etc. Nefericirile fiecăruia, regia încerca absurd să le
satirizeze și distrugea dramatismul posibil al situațiilor prin argumentele
ilogice ale vizualizării teatrale. De la reprezentația de la UNATC la cea de la
Teatrul Odeon a sporit durata spectacolului la două ceasuri și jumătate prin
efectele false de imagine. Amintesc de pildă, aparițiile în două scene ale unor
personaje stranii, lipsite de replică. Prima apariție fiind într-un posibil
delir sau coșmar al lui Hubert, când intervine o tânără femeie care interpreta
în limba maghiară un lung cântec, fără înțeles în raport cu situația. A doua
apariție se derula în pragul sinuciderii Vilmei când o doamnă în negru cu o
elegantă pălărie albă, traversa
fără rost scena ca la o paradă
de modă. În spectacol, viziunea regizorală a plasat mult mai multe momente
artificiale mai ales în configurarea relațiilor dintre personaj.
De exemplu,
relația complicată dintre Roza și noua iubită a lui Hubert, Vilma, o împingea
la final, spre lesbianism între cele două. Mișcarea scenică și relaționările
dintre personaje erau ilogic adeseori, aplicate regizoral într-un decor de
excepție , ofertant pentru a sprijini tensiunea solicitată de conflictele
acțiunii. Tânărul arhitect și masterant la scenografie, Cristian Stănoiu a
intuit sensurile textului și a propus un decor original, minimal – un podium
pătrat, mobilierul rezumându-se la câteva scaune cu rost simbolic, așezate jos
pe laturile spațiului de joc, folosite de actori pentru a indica și zona
acțiunii. Schimbarea locului acțiunii mai era marcată de o mașină de scris și
de un televizor care însă, nu se întrebuința. Decorul se completa ingenios
printr-un fundal din panouri transparente pentru a trimite spre lumea
exterioară și a izola universul “nefericiților”. Intențiile reușite ale
scenografului dictau încadrarea ca într-o radiografie a situațiilor, decorul
“juca” în fiecare moment, dar era superficial exploatat de regie. Rar se
întâlnește un decor minimalist, funcțional multiplu în expresie, ce poate
“participa” la acțiune sugestiv. Costumele erau apropiate de tipologia
personajelor, cu unele excepții, precum cel neinspirat al doamnei în negru cu
pălăria albă. Din păcate, decorul inventiv conceput de Cristian Stănoiu, dar ne
speculat pe deplin de regie, rămânea o reușită în sine a scenografului, dar
autorul se anunță o personalitate creatoare, necesară înnoirii vizualizării
teatrale, când șansa îi va oferi însă, o colaborare cu un regizor care citește
scenic în profunzime textul ales.
Regizoarea
Kovacs Zsuzsana nu a construit o viziune solid argumentată asupra nefericirii
ce frământa fiecare personaj și nu a
îndrumat mai ales colegii de generație, actori, pentru o coerentă prezentare a
rolurilor. Toți cei din distribuție demonstrau în unele momente, o percepere
personală complexă a personajelor . Mulți dintre ei aveau experiență scenică
câștigată din alte spectacole și competiții, unde au fost remarcați cu diferite
prilejuri artistice. Candoarea, naivitatea Vilmei, marcau interpretarea Ioanei
Marcoiu prin sensibilitatea și gândul interior, susținute credibil de actriță.
Vilma sa suferea privind nefericirile celor din preajmă și încerca să îi ajute
cu naivitate. Păcat de tratarea derizorie de către regie a sinuciderii
personajului ce nu mai dădea posibilitate actriței să completeze caracterizarea
Vilmei. Deosebit era Silviu Debu în măcelarul Sirma. Apreciat pentru compoziția
din “Povești de familie” de la Teatrul “Maria Filotti” din Brăila
(reprezentație comentată pe blog), actorul continua linia unei compoziții și în
acest spectacol. Îl construia pe Sirma ca un om cu suflet bun, nefericit că
viața nu i-a prilejuit o parteneră de nădejde. Cu forță dramatică în expresie
definea Sabrina Iașchevici pe Roza, femeia care îl iubește de fapt, pe Hubert,
dar caută pedepsirea prin răzbunare pentru infidelitatea sa. Actrița nuanța cu
finețe frământările Rozei, dar regia nu îi specula pe deplin bunele intenții.
Dublul sens al multor situații – mama care își pierde copilul, sacrificiile
erotice cu Sirma, relația cu Vilma, era ignorat de regie, iar Sabrina
Iașchevici încerca să descifreze subtextele dramatice conținute, și reușea
adeseori. Tânăra actriță se dovedește a fi un talent aparte, ultima dovadă este
și marele premiu “Ștefan Iordache” acordat de juriu la actuala ediție a Galei
de la Mangalia pentru rolul înfăptuit la “UnTeatru”. Un alt premiat cu aceiași
distincție, dar la ediția din 2010 a Galei Tinerilor, era Ioan Cortea, distribuit în Hubert.
Regia vroia să îl prezinte pe Hubert doar ca un bărbat infidel ridicol, actorul
însă, sugera în multe momente, și durerile personale survenite în urma unor
eșecuri. Ioan Cortea vroia să se apropie de consistența personalității lui
Hubert, și izbândea uneori. Dr. Beck, prietenul lui Hubert era un rezoner ce
încearcă a îi ajuta pe cei din jurul său, iar Corneliu Ulici portretiza
convingător personajul, fără a fi însă, implicat mai activ de regie în
relaționarea cu partenerii. Ioana Ancea, nume reținut și din spectacolul
“Fantoma, dragostea mea” de la Teatrul Metropolis (comentat pe blog), doar în
aparițiile din câteva scene, în sora lui Hubert, se detașa prin relatarea
sinceră a disperării unei femei înfrânte de viață. Artificial regia , în două
scene, îi schimba niște peruci stridente de prostituată. Sânziana Tarța într-un
alt rol secundar, o țărancă îngrijitoare a copiilor părăsiți de părinți, se
plia pe situații cu sinceritate în expresie. Actorii încercau definirea
substanței dramatice a personajelor atribuite, dar tendința de comedie ori
satiră impusă fals și exagerat de viziunea regizorală , le anula adeseori
intențiile dictate chiar de replică.
Distribuția
se completa prin Tania Filip, prof.univ.dr. și prorector al UNATC, în mama lui
Hubert. Actrița se adapta conceptului regizoral, prezentând pe această stranie
mamă care se sinucide în final, doar ca o femeie șireată, comică uneori,
lipsită de relație cu fiul și cei din “familia” sa. De ce se sinucide, este o
întrebare căreia interpretarea și regia nu îi dădeau răspunsul solicitat și de
text.
Acest examen de masterat de la UNATC cu “Nefericiții”, o
alegere repertorială discutabilă, s-a transformat într-un experiment regizoral
intoxicat de ambiția exagerărilor de teatralitate , lipsit de subtilitate în
prezentarea tematicii propuse de dramaturg. Este, printre multe altele, un
exemplu al crizei regiei ce se manifestă alarmant în viața teatrală actuală. Apare
o altă întrebare fără răspuns, cum sunt pregătiți viitorii regizori în
universitățile învățământului artistic de către profesorii doctori care ar avea
o experiență câștigată, … în ce spectacole memorabile ?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu