“ NĂPASTA” – TEATRUL NAȚIONAL “I.L.CARAGIALE “ (SALA MULTIMEDIA )

UN SPECTACOL IMPRESIONANT, PROVOCATOR

         Spectatorii vor fi repartizați pe două laturi ale sălii ce alcătuiesc un “L” care completează spațiul de prezentare al unui decor elegant, modern, un salon dominat de culoarea albă cu un “covor” negru, având o latură și cu un spațiu de joc special, un podium, dar și un ecran pentru proiecții. Vor fi întâmpinați de proiecția unei păduri “suferindă” de venirea toamnei. În centru, într-o lumină difuză, în fața “covorului”, stă pe gânduri un personaj, ce vom descoperi apoi, că este Dragomir. Efecte muzicale live sprijină crearea unei atmosfere speciale pentru originala propunere de a urmări clasica și cunoscuta “Năpastă” a lui I.L.Caragiale, singura piesă a autorului aparținând genului tragic. Conceptul regizoral datorat lui Radu Afrim poate șoca pe cei închistați în regulile convenției teatrale tradiționale și prăfuite de timp, dar spectacolul este o realizare culturală a noutății de expresie provocatoare, impresionantă, slujind cu respect esența valorii scrierii lui Caragiale.

         Iată că, în 2012 un regizor inspirat scutură praful vremii așezat pe  “Năpasta”, mult controversata piesă, încă de la lansarea ei în 1890. Prin acest spectacol de marcă, Naționalul bucureștean finalizează proiectul integralei Caragiale, lansat cu intenția de sprijin cultural  “Anului Caragiale”, dedicat omagierii sale. Sârguincios documentat asupra scrierii, regizorul Radu Afrim reușește a demonstra astăzi, după peste un secol de la punerea în circulație a piesei, cât de contemporan rămâne scriitorul, chiar și prin singura sa piesă tragică. În mileniul trei, regizorul descoperă și exploatează teatral consistența dramatică a sensurilor scrierii, ce nu se pot supune timpului istoric și sunt mereu actuale. În tratarea contemporană a acțiunii, piesa nu devine un pretext, ci prilej de evidențiere a perceptelor morale conținute în subtextul său. Respectă linia conflictului și relațiile dintre personaje, le amplifică vizual teatral, păstrează o parte din replica existentă în piesă. “Năpasta” în propunerea lui Radu Afrim devine … o tragedie antică adaptată zilelor noastre, “comentată” de un “cor” de tineri implicați în acțiunea petrecută într-un salon de modă, ce aparține creatoarei Anca. Poate contraria comparația, dar spectacolul sugerează convingător posibila contemporaneitate a piesei. Vizualizarea teatrală cu intenție realistă apropie însă, reprezentarea de suprarealism și dezbină libertetea de expresie obișnuită, o eliberează de constrângerea convențiilor clasice. Radu Afrim provoacă receptorul din sală în a judeca porunci subconștiente de când lumea, “să nu ucizi”,”să nu hulești”, chiar dacă acțiunea lasă îndoieli asupra făptașului. Și printr- un element din decor, cu chipul modern al lui Christos, sugerează aceasta.

         Pentru Marele Public surpriza principală rămâne îmbinarea armonioasă a acțiunii cu muzica mereu prezentă și spectaculosul vizualizării fiecărei scene teatrale. Decorul, dominat de culoarea albă, creat de tânăra scenografă Vanda Maria Sturdza, servește admirabil intenția imaginii de suprarealism a reprezentației. “Covorul” negru de la început, se descoperă a fi … pământul,  ca simbol justițiar suprem. Cu sens precis, mereu, contactul tuturor personajelor cu pământul , ridică tensiunea dramatică a acțiunii. Coregrafia Silviei Călin, mișcarea scenică ritmată, au drept “partener” … “covorul” de pământ. Jocul permanent alb-negru, se finalizează vizual prin roșul violent de pe fundalul “afișului” cu parada de modă –Anca, femeia care a căutat mereu răzbunare pentru moartea iubitului din adolescență. Excelent conduce Radu Afrim propunerea de a privi dorința de adevăr a eroinei pentru un posibil act criminal, petrecut cu opt ani în urmă. Ambiguitatea înfăptuirii faptei și urmările dramatice pentru Ion, cel acuzat de vinovăție, sunt subtil sugerate teatral. Intențiile regiei sunt servite de decor, dar și de  costumele lui Cosmin Florea, cu fantezie debordantă desenate, în special în secvența de sfârșit, a unei parade de modă, o parabolă a defilării destinelor. Subtil, acea paradă compune la un moment dat o imagine, ce amintește de clasică “Pieta”, personajul central fiind victima acțiunii, Ion.

         O altă coordonată importantă a viziunii regizorale este muzica și interpretarea live, datorate Luizei Zan și lui Valentin Luca. Nici un moment nu este lipsit de completare muzicală, iar cele principale beneficiază și de inspirate cântece speciale. Linia muzicală este excepțional realizată  și are fine accente folclorice. Radu Afrim sugerează astfel, prin nota muzicală și imaginea mișcată a acțiunii, trimiterea spre esența temei aleasă de Caragiale, inspirată de tradiția lumii satului, de originile țărănești. Este bine cunoscut Radu Afrim ca un regizor cu o rară  forță imaginativă, dar de astă dată, o pune în practică scenică în mod coerent, ireproșabil, marcat de atenționarea că este contemporanul nostru Caragiale, și prin singura sa dramă, “Năpasta”. Strălucit îi servește conceptul, echipa de realizatori aleasă, iar în prim-plan, firește, rămâne distribuția de senzație selectată, alcătuită în majoritatea sa din tineri actori, mai puțin cunoscuți, cărora le-a oferit prilejul afirmării depline.

Crina Semciuc

         Prologul reprezentației indică nunta Ancăi cu Dragomir, punctată de compoziția “Frumos plâng ochii miresei”. Se precizează apoi, printr-o proiecție, că au trecut opt ani. Anca apare ca o femeie tânără , energică, o creatoare de modă, dar marcată în subconștient de pierderea iubitului din adolescență printr-o posibilă crimă. În acest rol foarte dificil, raportat atât la piesă, cât și la conceptul regizoral, Radu Afrim alege două tinere actrițe, pe Crina Semciuc și Simona Popescu, și în diverse spectacole va alterna distribuirea lor. Am urmărit două reprezentații  și în fiecare, cele două actrițe sunt remarcabile, și reușesc să configureze totuși, diferit portretul personajului cheie, Anca. Pentru serialul tv, deosebit de la HBO, “În derivă”, Crina Semciuc s-a ras în cap și a reușit să creioneze personajul Beatrice, și apare acum în “Năpasta”, ca o nonconformistă creatoare de modă. Este o adevărată performanță interpretarea celor două roluri. Dezvoltă impresionant, fără nici un moment exterior, cu forță dramatică, frământările interioare ale femeii aparent mereu, dornică de iubire și succes. Crina Semciuc transformă pe Anca într-un personaj, specific tinerei generații , dar nu uită să păstreze interior, durerea ce o macină, regretele, pe care le transmite cu un firesc aparte în fiecare clipă. Interpretarea sa degajă coerent subtextul dramatic interior, ce motivează manifestările Ancăi.

Simona Popescu

 Minunată este și Simona Popescu, în altă reprezentație. Actrița accentuează sensibil dubla stare a personajului, aparența nonconformismului său, pentru care convingeriile propii sunt speciale. Iubește lumea din jur, are poftă de viață, dar prin privire și expresie ascunde mereu, o dramă personală. După un remarcabil rol în “Cum gândește Amy” la Teatrul Mic, Simona Popescu revine în atenție ca o actriță deosebită, capabilă de rafinate interpretări dramatice. Anca este credibilă în cele două interpretări, prin fațetele diferit acordate de către actrițe, în expunerea dramei personajului; prima e tensionant adaptată la mediul actual curent, cealaltă, mai aparte, se atașează dificil de acest mediu, din cauze personale extreme. Crina Semciuc și Simona Popescu își afirmă pe deplin personalitatea, ca actrițe de vârf ale tinerei generații.

Marius Manole

Senzațional, din nou apelăm la acest cuvânt, este Marius Manole în Ion. Pentru orice actor, un personaj taxat ca nebun devine o piatră de încercare. Radu Afrim nu și-a dorit totuși, ca Ion să fie rezultatul tratamentului ca victimă a condamnării pentru crimă, ci un om care nu se poate desprinde de adevărul lumii în care a trăit și crede. Marius Manole concepe în Ion, drama neînțelegerii greșelilor sau a nedreptăților lumii. Privirea actorului comunică mereu disperarea căutărilor spre o lume normală. Caută trecutul celui aflat la răscruce de drumuri, prin dansul de inspirație folclorică– excepțional interpretat și  prin expresii particulare permanente. Este memorabilă conceperea rolului și interpretarea lui Marius Manole, expert în mișcarea trăită sincer, interior. Excelentă este și interpretarea lui Mihai Călin în Dragomir, considerat în montări anterioare, criminalul lui Dumitru, soțul și iubitul, Ancăi. Actorul prezintă un altfel de Dragomir, ambiguu, iubește pasional pe Anca și are remușcări pentru gestul care a dus la dispariția lui Dumitru fără intenția de crimă, fiind o încăierare între doi tineri ce  iubeau aceiași femeie. Sunt multiple nuanțe admirabil sugerate de actor. Emilian Oprea desenează cu pricepere personajul lui Gheorghe cel îndrăgostit de Anca; pare un tânăr naiv în cunoașterea lumii, dar vital  în iubirea erotică.

         “Corul” modern al tragediei imaginate de Radu Afrim , bine îndrumat de regizor, este compus dintr-o echipă de tineri actori, care se exprimă remarcabil doar prin expresie gestuală și susținere marcantă a relațiilor, fiind alcătuit din Alexandra Poiană, Andreea Perju-Dociu, Anamaria Olaș, Alina Badea, Cătălin Jugravu, Vlad Trifaș, Eduard Haris și Cezar Vlad. Sunt nume demne de reținut.

         “Năpasta” lui Radu Afrim este un spectacol eveniment al vieții teatrale , răscolitor, impecabil conceput, lipsit de artificii teatrale inutile, profund în transmiterea novatoare, actuală a mesajului piesei, cu real efect emoțional.

P.S. Cu “Năpasta”, Teatrul Național “I.L.Caragiale”, aflat încă un an și jumătate în stadiul de consolidare și renovare, a inaugurat și un nou spațiu, Sala Multimedia. Spațiul, foaierele sale ample, sunt dedicate, în principal, expozițiilor. Premiera a fost prefațată de expoziția Ion Sălișteanu, o valoare a artei plastice. S-a alăturat expoziției eveniment, o altă expoziție - “Icoane, credință și tradiție”, cu o reușită prezentare de icoane originale.