O EXCEPȚIE, UN PAMFLET POLITIC INCITANT
“Este oare Caragiale depășit?”,
se întreabă regizorul Tompa Gabor în
scurta și penetranta sa prezentare din programul de sală, și răspunde printr-un
spectacol remarcabil, surpriză, demonstrând actualitatea lui Nenea Iancu.
Zeci de “adaptări” după clasici,
întâlnite mereu în repertoriile teatrelor, în care regizorii vor a fi mai
presus de dramaturgi, au degradat cultural valoarea clasicilor. Iată însă, că
regizorul Gabor Tompa se dovedește un creator, care îl cooptează pe Caragiale
ca partener pentru a demonstra cât de actuale râmăn sensurile, replicile majore
ale scrierii sale. Propune o “adaptare după Caragiale în cădere liberă” într-o
“versiune scenică de Gabor Tompa și Andras Visky” a piesei “Conul Leonida față cu
reacțiunea”, scrisă în 1880. Rezultatul este “un spectacol de Tompa Gabor”, un
pamflet politic unicat în parteneriat cu I.L.Caragiale pe care îl ia drept
pretext pentru a arăta cât de prezentă și vie este replica scriitorului ce s-a
refugiat în exil voluntar în 1905 la Berlin. Spectacolul rezultat este o
comedie amară despre noi cei de astăzi, afectați existențial de puterea
politică, dar inconștienți de demersurile și pericolul ei.
Regizorul Tompa Gabor îmbină
surprinzător, cu inventivitate teatrală, două epoci – cea a lui Ceaușescu și
prezentul rezultat activ din trecut chiar și după “revoluția din’89”. Și unde e
Caragiale și conul Leonida cu Efimița sa, pot întreba unii? În selecția
replicilor cheie ale dramaturgului și prin sugerarea expresivă a inconștienței
judecării societății și demersurilor politicianiste de către cele două
personaje. Un decor rece, aparent neutru, inventiv și funcțional, servește
ilustrarea pamfletului teatral. Scenogragia creată de Carmencita Brojboiu dă
atmosferă unui spațiu în care orice se poate întâmpla, indiferent de timpul
concret; îngrădește “elegant” o lume bolnavă. Muzica lui Vasile Șirli devine un
contrapunct satiric al situațiilor. Senzaționala echipă de actori a Teatrului
Maghiar de Stat din Cluj, propune trimiteri satiric metaforice prin
“personajele” atribuite, prezente mereu indiferent de epoca istorică; Leonida
(Hathazi Andras), Efimița (Bogdan Zsolt), Safta și Ruz Peter (Bacs Miklos),
Dulceață (Viola Gabor), Rahat (Farkas Lorand), Borkan (Balla Szabolcs), Șerbet
(Laczko Vass Robert) și Revoluția (Panek Kati) sunt personajele acestei
“adaptări după Caragiale în cădere liberă”, construcție dramatică originală,
interpretate remarcabil de fiecare actor .Replica este rostită în limba
maghiară și română, ambele naționalități fiind trăitoare ale aceleiași
realități.
Debutul reprezentației aduce în scenă … ofițerii fostei
Securități! Printre dosarele lor se află evident, și cel al Efimiței, o femeie
sărmană urmărită pentru drumul insistent prin magazinele “epocii de aur”, indică
replica scenariștilor prin citirea de către un securist a “notei informative”
despre respectiva. Finalul reprezentației o aduce, firesc, pe Safta. “Am venit
să fac curățenie!”, spune ea, dar nu o va face, va fi învelită în plastic
transparent de “băieții de bine” din scenă și “răsplătită” cu gemul din
borcanele din jur. Momentul e marcat și de agitarea unui steag gri, tern,
găurit la mijloc. Impresionant se sugerează astfel teatral, printr-o metaforă
amplă, cumpărarea ieftină a electoratului bezmetic prin forța încă existentă a
mentalității cultivate și prin Securitatea activă în trecutul apropiat. Este o
ilustrare teatrală originală a răului politichiei ce macină și astăzi
prezentul.
"Electoratul" este
și Safta, dar și Leonida, și Efimița, care discută sugestiv teatral prin
desenul unor compoziții – Hathazi Andras (Leonida) și Bogdan Zsolt (Efimița)
fiind remarcabili – despre “republică”, “revuluție”, “constituție”, “legi” –
“bașca pensia”, precum naivele personaje ale lui Caragiale. “Aurora
democratică” ziarul din care se informează Leonida este în scena respectivă …
“Scânteia” , un exemplar vechi, accent pentru ilustrarea acestui moment major al spectacolului.
Nu este un experiment acest spectacol, ci o continuare teatrală a esenței
valorii perceperii realității de către Caragiale. Desigur, vârstele posibile
ale spectatorilor sunt diferite, iar cei mai tineri s-ar putea să nu poată
recepta acest pamflet la adresa trecutului și prezentului, pornit din piesa lui
Caragiale, și datorită lipsei informării elementare din școala de astăzi și
mass media actuală.
Tompa Gabor mai
întreabă la finalul scurtei sale alocuțiuni din programul de sală: “Cui i-e frică
și astăzi de I.L.Caragiale, profetul teatral care privind stupefiat
evenimentele de azi, și-ar cumpăra din nou un bilet DUS spre Berlin?”. Mulți îl
cumpără însă astăzi, din nemulțumirile față de
societate și politica manifestată de cei sus puși. Râsul provocat spectatorilor
este dublat de tristețea avertismentului asupra realității actuale, surprinse
cândva în esență și de Caragiale. Spectacolul lui Tompa Gabor este un eveniment
teatral original, coerent realizat ca un pamflet politic, impresionant.
Curentul estetic pentru teatru de atitudine tematică, cum e un un astfel de
spectacol, este aproape absent din peisajul nostru teatral, și nici măcar
teatrul independent nu se apropie de el din lipsă se pare de tineri cu
imaginație și documentare.
“Leonida gem session”, reprezentație integrată secțiunii
“Caragiale, inevitabilul” din FNT, rămâne un excelent demers de înnoire a
imaginii teatrului nostru, o provocare pentru implicarea în concretul
realității pornind de la valorile clasice ale dramaturgiei. Spectacolul
comentat pe scurt mai sus, trebuie vizionat cu orice prilej al ofertei vreunui
festival din țară. Propune publicului o altă convenție cultural - teatrală
demnă de prețuit.
P.S. În afara “Divanelor” – dezbateri și a altor
“Evenimente conexe”, în ziua de marți, 29 octombrie, s-au mai prezentat și “PĂLĂRIA FLORENTINĂ”, “NĂPASTA”,
comentate pe blog, alături de “SOLITARITATE”,
vizionat în ziua următoare a “jurnalului” dedicat FNT.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu