marți, 3 decembrie 2013

“ CUM AM ÎNVĂȚAT SĂ CONDUC “ - TEATRUL DE COMEDIE (Sala NOUĂ )

IUBIRE NEPOTRIVITĂ, … SPECTACOL NEPOTRIVIT
         Teatrul de Comedie, ca și Teatrul “Bulandra” sau Teatrul Mic, și-au alăturat săli de spectacol, studiouri speciale, în principal atribuite tinerilor creatori, “mobilate” cu eforturi financiare în acest scop. La Teatrul “Bulandra” a apărut “Laboratorul de Noapte”, la Teatrul Mic funcționează sala “Foarte Mic”, atribuită unor proiecte, majoritatea lor datorate tinerilor. Teatrul de Comedie a renovat pe strada Sfânta Vineri un spațiu intimist de joc, Sala Nouă cu intenția de a servi inspirația tinerilor creatori în urma concursului “COMEDIA ȚINE LA TINEri”. Amintim că în cele cinci ediții derulate s-au remarcat regizori precum Marcel Țop, Alexandru Mâzgăreanu, Eugen Gyemant, Vlad Cristache, actori precum Ioana Anastasia Anton, Bogdan Cotleț, Dan Rădulescu sau scenograful Vladimir Turturică, nume apreciate astăzi în circuitul curent al diverselor premiere din teatre instituționalizate ori independente. Astfel de inițiative urmăresc sprijinirea tinerelor talente din numărul mare de absolvenți al numeroaselor universități cu profil artistic. Spațiile de joc oferite de teatrele citate sunt neconvenționale, mai bine sau mai modest dotate tehnic.
         Pentru Sala NOUĂ, Teatrul de Comedie a inițiat și un program exclusiv atribuit tinerilor, ce cuprinde proiecte inițiate de regizorii Vlad Cristache – “Urâtul”, selectat și în FNT, și de Eugen Gyemant – “Cum am învățat să conduc”, urmând premiere propuse de Alexandru Mâzgăreanu și Vladimir Anton. Discutabilă este alegerea repertoriului efectuată de tinerii regizori pe care “școala”, universitățile, nu au reușit să îi instruiască și pentru folosirea spațiilor neconvenționale, care le solicită alte reguli ale convenției teatrale.
         Eugen Gyemant a debutat în urmă cu câțiva ani, pe scena Teatrului Mic cu examenul de absolvire remarcabil, “Deșteptarea primăverii”. Cu timpul, numele său a fost legat de diverse spectacole în spații independente sau în cele ale unor teatre instituționalizate. La Sala NOUĂ, tânărul regizor optează pentru o piesă de Paula Vogel, dramaturg contemporan american, distinsă în 1998 cu Premiul Pulitzer. Nu se specifică dacă a adaptat piesa conceptului său regizoral, decât că îi aparține traducerea, simplistă totuși, ca limbaj al replicii. Scrierea amintește de “Lolita” lui Nabocov, cunoscutul roman dramatizat pentru marele ecran și teatru, tema adoptată de Paula Vogel fiind iubirea nepotrivită dintre o minoră și unchiul său. De la titlul metaforic al piesei până la prezentarea concretă a conflictului, narațiunea este frântă printr-un montaj haotic de înșiruiri surprinse la diverse vârste ale relației dintre Mititica și unchiul său, Peck. Nu lipsește aglomerarea de intervenții cu sens metaforic, de pildă replici susținute de regie prin portavoce, dar nici sensibile momente poetice. Peste toate, scrierea este încărcată de referiri la un specific local, la aspecte din viața americană.

Alexandru Conovaru (Bunicul, Jerome), Smaranda Caragea (Mama, Sally)
 și Delia Nartea (Mătușa Mary, Bunica , Judy)
 Textul montat de regizor se vrea a fi o analiză psihologică a imposibilei iubiri dintre cei doi, interzisă moral, în jurul căreia îi mai sunt atribuite relații superficial compuse cu familia. Varianta prezentată de regizor folosește un construct dramatic derizoriu. Spectacolul este lipsit de urmărirea relației psihologice de către regizor, dintre Mititica și Peck, pornită aparent de la lecția de condus automobilul dată de unchi nepoatei, transfigurată prin porniri erotice.  Într-un spațiu neconvențional, cu locuri restrânse pentru publicul aflat pe gradene în imediata apropiere a actorilor, regizorul vizualizează un spectacol gândit parcă pentru spațiul amplu al unei scene clasice. În colaborare cu scenograful Tudor Prodan, încarcă locul de joc cu obiecte mai mari sau mai mici pentru a indica trei spații ale acțiunii conform montajului situațiilor - casa familiei, un motel și o mașină. Nu mai discutăm că la premieră a mai plasat pe trotuarul de la intrarea printre blocuri la Sala NOUĂ, o limuzină americană din anii ’60! Nu era folosită regizoral, avea doar scopul minor al specificării epocii acțiunii. Pentru un astfel de spațiu restrâns, se mai apelează și la multe costume pentru a defini timpul acțiunii. Pentru personajele mătușa Mary, bunica și Judy, regizorul alege soluția vetustă a perucilor; rolurile sunt însă creionate credibil de Delia Nartea, în special cel al soției unchiului Peck.
Ioana Anastasia Anton (Mititica) și Șerban Pavlu (Unchiul Peck)
Vizualizarea teatrală exagerată, lipsită de intenții coerente pentru construcția atmosferei necesare situațiilor, degradează sensul relațiilor prin intervenția unor efecte penibile. La toate, mai contribuie și lumina stângaci manipulată și în plus proiecțiile. Ilustrarea teatrală a tematicii propuse de piesă despre o iubire nepermisă, ce nu are referire la pedofilie, este confuză, fără o bază motivată prin text, dornică de artificii metaforice fade, imaginate de regizor și scenograf. De pildă, Mititica nu poate fi … păpușa Barbie !
         Spectatorii sunt primiți în sala mică a acestuiu studiou prin … proiecții filmate în epoca acțiunii, selectate din filme alb-negru, zgomotos expuse ca sonor, despre păpușa Barbie sau Marilyn Monroe, etc. Adeseori proiecțiile dublează pleonastic situațiile, un exemplu fiind și monologul unchiului aflat la pescuit. Spre finalul reprezentației, regizorul uită de proiecții.
Ioana Anastasia Anton (Mititica)
 Viziunea regizorală cu pretenții de originalitate, aplică efecte inutile și deranjante pentru spectatorul aflat într-un spațiu intim, neconvențional, și jonglează cu stiluri de expresie diverse, de la cel realist, la suprarealism. Spectacolul lui Eugen Gyemant este salvat prin unele prestații actoricești personale, în prim-plan fiind Ioana Anastasia Anton în rolul principal, Mititica, interpretat cu intenții sincer trăite interior pentru a arăta naivitățiile feminității unei copile. Actrița reușește o performanță prin naturalețea combinării trecerii prin vârste diferite și importante ale feminității, anunțate mereu de proiecții. Când în prezentul acțiunii fiind, când copilă, când adolescentă, când inocentă în erotism și întoarcerea la copilărie, când matură, Ioana Anastasia Anton își desenează pregnant personajul, ca într-un film de analiză psihologică. Interpretarea sa ruptă de contextul vizualizării generale a piesei, impune excelent substratul scrierii și transmite emoție publicului.
Ioana Anastasia Anton (Mititica) și Șerban Pavlu (Unchiul Peck)
 Chiar dacă nu este apropiat din punct de vedere al charismei personale de profilul unchiului Peck, actorul Șerban Pavlu reușește admirabil să sugereze intențiile bărbatului atras inconștient la început, de farmecul naivității unei copile. La nuanță, actorul definește profilul lui Peck, un bărbat care își are și nefericiri personale în comunicarea cu familia, cu societatea. Distribuția se completează prin interpretarea unor personaje argument al conflictului major, unele corect sugerate în ciuda exagerărilor regizorale, de Delia Nartea (mătușa Mary, bunica și Judy) și Alexandru Conovaru (bunicul și Jerome). Smaranda Caragea însă,  cade în plasa efectelor derizorii regizorale atribuite personajelor Sally și mama. Actorii, în special Ioana Anastasia Anton și Șerban Pavlu, reușesc să transmită mesajul substanțial al scrierii în câteva scene ireproșabil derulate într-un spațiu de joc intimist încărcat inutil de efecte de imagine și completate de o sonorizare excesivă.
         “Cum am învățat să conduc”, titlu cu intenție metaforică pentru “cum pot învăța să îmi conduc sentimentul iubirii”, este un spectacol rezultat din ambițiile unui tânăr regizor care a ignorat însă, ilustrarea și analiza profundă a miezului psihologic provocator al tematicii. Rezultatul este un spectacol lung, de aproape două ceasuri, sufocat de o vizualizare scenică neconvingătoare. Oricărui regizor, maestru consacrat sau tânăr cu har cum a confirmat a fi prin alte spectacole și Eugen Gyemant, i se poate întâmpla realizarea unor spectacole neîmplinite.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu