UN PROIECT CULTURAL AȘTEPTAT, HAOTIC APLICAT
PRECIZĂRI NECESARE
Vreme de cinci decenii, teatrul tv. a
produs spectacole memorabile rămase în arhiva sa și reprogramate din când în
când și în prezent , fie pe TVR 1 ,TVR 2
sau decedatul canal Tv Cultural. Teatrul tv a fost o realizare incontestabilă a
televiziunii publice în timpul când era supusă cenzurii comuniste. După ’89,
producțiile teatrului tv au apărut sporadic în grilă. În sfârșit, în ocombrie
2013 postul public căruia îi plătim lunar și o taxă pe factura la energie
electrică, lansează proiectul teatrului tv, ce până acum, se dovedește a fi
haotic conceput prin oferta prezentată.
Teatrul tv este un demers special,
aflat între teatrul pe scenă și film, datorat și capacităților tehnice ale
televiziunii aplicate convenției teatrale obișnuite. Surprinderea în imagini a
unui spectacol beneficiază de operatori specializați pentru acest gen de
“emisiune” teatrală, de profesioniști ai montajului în selectarea planurilor de
joc – generale și prim planuri, modalități esențiale pentru reușita unui
spectacol de teatru tv. Locul acțiunii, decorul, costumele, machiajul sunt de
asemenea puncte importante pentru transmiterea convingătoare pe micul ecran a
unui spectacol de teatru. Conceptul regizoral și actorii rămân firește, cele
mai importante elemente ale acestui demers, necesar a fi speculat însă, de
profesioniștii tehnicii televiziunii. Peste toate, un proiect de teatru tv
trebuie să dezvolte un repertoriu special. Cui se adresează teatrul tv? Marelui
public, și în principal spectatorilor care stau comod acasă , nu merg la
teatru, vizionează telenovele sau alte emisiuni, celor cu un nivel cultural
mediu. Acestui public reprezentațiile teatrului tv trebuie să îi ofere un
repertoriu informativ cultural, să nu mai spunem și educativ.
Dacă astăzi postul public nu mai
este supus cenzurii “epocii de aur”, se simte totuși în repertoriul actualului
proiect, prezența … cenzurii financiare, dar și o mentalitate vechie alăturată
unor interese particulare. Postul public se vaită de lipsa fondurilor, dar …
realizează o sumedenie de emisiuni de așa zis divertisment, penibile, cu
“vedete” de carton, în care firește, investește fonduri, rezultatul fiind o
audiență minoră. Pentru repertoriu, teatrul tv apeleză la preluări din teatrele
instituționalizate, la nimereală. Sunt necesare și aceste preluări efectuate
însă, în urma unei selecții riguroase din cele cu adevărat valoroase, ce pot
deveni documente de arhivă pentru istoria teatrului nostru. Se știe că teatrul
este o artă efemeră, spectacolele mor când nu mai sunt prezentate publicului,
teatrul tv poate salva pe cele remarcabile. Dacă are cine să urmărească
selectarea valorilor?! Și din nou, subliniem că și preluarea unui spectacol în
repertoriul teatrului tv are nevoie de o echipă tehnică de specialiși.
DEBUT NECONVINGĂTOR
Selecția titlurilor pentru un
repertoriu cu pretenții culturale a fost lipsită de consistență. Acest proiect
generos ca intenții s-a lansat prin difuzarea unor spectacole preluate din
teatre: “Regina mamă” (Teatrul Național “I.L.Caragiale”), “Chinezii” (Teatrul
Național “Marin Sorescu” din Craiova), “Furtuna” (Centrul Cultural UNESCO
“Nicolae Bălcescu”), “Actorul” (Teatrul Masca), comentate la data premierii.
Printre ele s-a strecurat, în sfârșit, și o producție proprie a postului public,
“Hedda Gabler”. Să alături pe Shakespeare (“Furtuna”) și pe Ibsen (“Hedda Gabler”) lui Michael Frayn
(“Chinezii”), Manlio Santaneli (“Regina mamă”), să uiți de Caragiale, denotă însă, nepricepere repertorială.
Debutul proiectului cu “Regina mamă” în două episoade,
ar fi avut poate drept motivare respectul față de o mare doamnă a teatrului
nostru, Olga Tudorache , căruia îi era dedicat spectacolul naționalului
bucureștean. Piesa nu servea totuși, linia culturală a unui astfel de proiect.
Nici “Actorul” pe un scenariu și în regia lui Mihai Mălaimare, personalitate de
valoare a teatrului specializat în pantomimă, nu se integra pretențiilor teatrului
tv. Ambele reprezentații se puteau difuza, după ce teatrul tv își cucerea și
cultiva publicul pentru un target cât
mai numeros. “Chinezii” este o comedie apropiată de teatrul bulevardier!
“Furtuna” e un apreciat experiment , excelent conceput de regizorul Victor Ioan
Frunză, dar experimentul își află cu greu un loc pentru atragerea
telespectatorilor străini de tendințele novatoare ale mișcării teatrale. Toate
aceste preluari din teatrul curent erau prezentate pe micul ecran stângaci, ca
pe o scenă oarecare, filmarea și montajul fiind jenante. Prin aceste preluări
se arătă că acest proiect nu beneficiază de un management cultural cum se
cuvine a activa la postul public de televiziune.
Discutabilă rămâne și prefațarea
fiecărui spectacol difuzat, de către meșterul Radu Beligan. Întâlnirile cu
domnia sa sunt prețioase, dar la fiecare reprezentație dânsul citește eseuri
personale despre artă ce nu au nicio legătură cu spectacolul care urmează
a fi difuzat. Radu Beligan prezintă o
lecție culturală generală, dar
neatractivă pentru telespectatorul din … Ciorogârla care se uită la
postul piblic. Nu îl provoacă să urmărească spectacolul programat.
“HEDDA GABLER”
 |
| Ilinca Goia (Hedda Gabler) |
Scrisă cu mai mult de o sută de ani în
urmă, “Hedda Gabler” consolida linia teatrului psihologic. Confruntarea
dramatică dintre mediocritate și valoare, dintre ambiții, orgolii și realitate,
se înfăptuiește prin personaje în profunzime definite psihologic. Regizorul
Dominic Dembinski conduce textul și ilustrarea sa spre contemporaneitate. Forțează
motivarea ambiguu în special pentru
reflectarea ambițiilor, dorințelor Heddei ca urmașă a unui general
… nazist. Ibsen trata această influență
asupra Heddei a tatălui militar pentru argumentarea psihologică a eroinei în
autoritatea sa, fără a îi atribui generalului apartenența la o ideologie anume.
Nu mai discutăm că nazismul nici nu exista la data scrierii piesei. În
spectacol influența generalului decedat este aplicată exagerat.
Tabloul său plasat în fundal domină atmosfera
reprezentației,ca și intervențiile cu imagini filmate în care generalul
(Valentin Popescu) se află în preajma unei case distruse. Se accentuează ideea
originii naziste a tatălui . Intervin o serie de filmări bine venite pentru
teatrul de televiziune, ca și cele referitoare la familia lui Tesman, soțul
Heddei, numai că acelea cu generalul nu își găsesc substanță în scriere. Se
insistă în imagini pe pistoalele Heddei, moștenite de la tată, dar personajul
nu se va sinucide, în final, pentru că acesta ar fi fost general nazist.
 |
| Imagine generală a decorului |
Haosul casei ce trebuie renovată în care se mută Hedda alături de Tesman
este compus exagerat prin decor,
sprijinit și prin costumele eroinei , ca și prin schimbările inutile de
peruci pentru sublinierea ambiguității atitudinilor sale. Imaginea scenografiei
vrea a servi ideea originală a regizorului că Hedda este victima influenței
tatălui general nazist care a devastat în război lumea.
Regizorul lucrează atent cu actorii
pentru ca jocul lor să fie filmic, cu măsură a expresiei. Ilinca Goia compune
admirabil personajul Hedda Gabler, peste efectele regizorale inutile, se
transpune în femeia nevrotică, ambițioasă, care trăiește interior drama
profundă a eșecurilor personale din viață, din iubire. Este ironică, are forță,
dar dublează stările prin sugerarea nefericirilor intime.
 |
| Ilinca Goia (Hedda Gabler) și Adrian Titieni (Tesman) |
Spectacolul lui Dominic Dembinski
prezentat în două episoade, deține calitățile conceperii unui reprezentații de
teatru tv. Regizorul folosește abil
posibilitățiile tehnicii necesare unui astfel de gen prin filmări și montaj.
Adaptarea însă a scrierii lui Ibsen prin suprasolicitarea ilogică a prezenței
generalului devenit un nazist, sfărâmă o parte din substratul psihologic al
piesei. “Hedda Gabler” poate fi considerat un spectacol experiment, ce pentru
telespectatorul de astăzi, preocupat de problemele curente existențiale,
provoacă greu emoție prin încărcarea artificială a sensurilor sale majore.
După “Hedda Gabler” teatrul tv a mai prezentat în această săptămână, … un
filmuleț cu pretenții al Casei de Producții tv, “Efectul Genovese”, scenariu și
regia aparținând lui Jon Gustin. Motivul ajungerii sale în proiectul teatru tv
ar fi fost că scenariul pornea de la o piesă a Alinei Nerega, având drept temă
principală un posibil conflict într-o familie dintre fată și părinți; tânăra
află că tatăl prețuit a fost turnător la securitate. Această temă gravă prin conflict, replică și imagine, prin monologul coșmar al fetei, era confuz redată de către
scenaristul și regizorul, Jon Gustin. Absența motivațiilor conflictului domina
filmulețul. De pildă, se comunică spre final, că fata descoperă din dosarul de
turnător al tatălui, că mama leșina în momentul … orgasmului. Astfel regizorul
motivează scena erotică din debutul filmulețului cu leșinul fetei , pe imaginea
sa dezbrăcată fiind anunțată distribuția ! Fata ar fi moștenit mama în
comportament, care a avut în tinerețe și un accident pe linia de metrou; la
final, fata revoltată de descoperirea că tatăl a fost informator, se va
sinucide pe linia de metrou ! Îndrumarea actorilor de către regizor, îi
dezavantaja pe aceștia în definirea personajelor.
Teatrul tv este un proiect lansat de
două luni de zile, dar aplicarea sa până acum, denotă practicarea unui
repertoriu ales la nimereală. Păcat! Desigur, se află la început de drum, numai
că deocandată, drumul se dovedește … a nu fi asfaltat !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu