“ MUTTER COURAGE “ – TEATRUL MIC

NUMEROASE INTENȚII PENTRU UN EXPERIMENT …

         Teatrul Mic în ultima etapă a stagiunii anului trecut s-a dovedit activ prin selecții repertoriale deosebite, în spectacole cu intenții de experiment precum “Mutter Courage și copiii ei” (cronică de război) de Bertolt Brecht și “Volpone” de Ben Jonson.

Rodica Negrea (Mutter Courage)

         “Anna Fierling și copiii ei” piesa lui Brecht devine cunoscută în timp ca “Mutter Courage”, iar la Teatrul Mic se prezintă sub aspectul unei “versiuni scenice” aparținând unuia din prestigioșii regizori ai mișcării noastre teatrale actuale, Victor Ioan Frunză. Amintim că este una din piesele importante ale dramaturgului, teoreticianului și poetului, Bertolt Brecht (1898 – 1956), scrisă în 1945, înaintea “Micului Organon” în care își definea conceptul său de “teatru epic” și “efectul distanțării” în interpretare. Cu trecerea vremii, conceptul său a înregistrat vârfuri de succes și a devenit apoi, o cale de inspirație regizorală sub alte formule însă, în  tratarea teatrală . În “versiunea scenică” personală, regizorul Victor Ioan Frunză urmărște, în special , ca interpretarea actorilor să respecte tendințele susținute de dramaturg în “Micul Organon”, distanțarea față de personaj. Scenariul adaptării piesei și prin reducerea songurilor, se îndepărtează însă, de argumentarea lui Brecht a teoriei sale. Rezultatul este un spectacol bogat în stiluri, reunite într-o reprezentație, cu o coerență fragilă de credibilitate.

         Bertolt Brecht a scris piesa cu intenția de condamnare a războiului. Regizorul îi amplifică mesajul pentru a condamna pe cei care profită din specularea războiului. Numai că în scrierea lui Brecht, Anna Fierling e un om la limita sărăciei și pornește ca negustor pe front alături de copii pentru a se salva, nu numai pentru interese meschine. Fiind lucidă , acceptă traiul în situația extremă a războiului și nu mai are scrupul în manifestarea interesului pentru existența  familiei. Războiul îi va ucide însă, copiii. Dramaturgul alege drept suport războiul de 30 de ani pornit din landurile germane ce atacă Polonia. Firește acest motiv inspirat din evenimentele secolului XVII,  este doar un pretext pentru dramaturg și pentru regizor, dar substratul tematic devine prin spectacol exploatat diferit. Conceptul regizoral de a condamna afacerile celor indiferenți că participă la un război ucigaș, nu își află un suport major în cazul femeii, ce își dorește câștig pentru familia sa săracă. Versiunea renunță la unele songuri eplicativ atribuite de dramaturg Annei Fierling, ca abia în final să inventeze un song original al adaptării, moralizator ca într-o fabulă pentru a susține conceptul regizoral, dar și tematica esențială a piesei. Prin acest monolog – excelent interpretat de Rodica Negrea – cu disperare Anna constată greșala “afacerii” sale de a se implica în războiul ce i-a ucis copiii în lumea “de rahat” în care au trăit. Adaptarea și viziunea regizorală, insistă   pe amplificarea rolului lui Kattrin, fiica mută a Annei. Muzica live sub direcția lui Tibor Cari, plusează pe efecte sonore de percuție și suflători pentru a sublinia uneori exagerat, pericolul războiului.

Rodica Negrea (Mutter Courage) și Ilinca Manolache (Kattrin)

 În viziunea teatrală unele scene merg pe linie realistă, altele suprarealistă, cu o “distanțare” în interpretarea ce devine confuză în raport cu fluxul tragic al acțiunii propiu-zise. De pildă, aducerea în fața mamei a fiului mort sau cea a lui Kattrin victimă a unui viol ori moartea fiicei prin prăbușirea baloturilor comercializate de Anna, sunt scene ce prejudiciază prin teatralitatea excesivă coerența reprezentației. Fantezia regizorului sufocă în unele momente motivarea dramatică oferită de scriere.

Claudiu Istodor (Preotul militar)

         Așa cum este și lumea lui Mutter Courage, haotică și cu rezultate tragice în demersuri, decorul Adrianei Grand servește intenția prin aglomerarea de cutii, baloturi și butoaie negre, unul dintre ele devenind și loc de refugiu pentru Kattrin. Acestea obiecte sunt depozitele pentru negoțul Annei și înlocuiesc “clasica” și cunoscuta căruță a femeii. Costumele,  în special prin accesorii, intenționează a sugera diverse armate, cel purtat de Mutter Courage fiind apropiat de uniforma de pe timpul lui Stalin. Fără substanță convingătoare în intenții, lumina este manevrată mereu, dar nu exploatează decorul.

         În îndrumarea actorilor, regizorul vrea să aplice tehnica de interpretare din “Micul Organon” prin care actorul trebuie să se distanțeze de trăirea stărilor personajului, nu trebuie să se transpună în personaj, ci să îl prezinte schematic. Rodica Negrea încearcă adaptarea forțată la tehnica brechtiană, dar vizual teatral unele situații sunt compuse regizoral realist, iar actrița cu măestrie luptă să dea fior dramatic interior acestei “distanțări” , neservită de contextul construcției vizuale. Actrița definește esența personajului, iar în monologul final, impresionează prin explicarea cauzei dramaticului său destin. Rodica Negrea demonstrează că putea realiza o creație memorabilă în Anna Fierling, dar “versiunea” și conceptul regizoral îi frâng din strălucire. Tânăra actriță, Ilinca Manolache se confruntă în personajul Kattrin cu ambiguitatea unor situații, pornite și din impunerea exagerată în prim plan a rolului. “Vorbirea” prin strigăte  a mutei Kattrin, dorințele ei tăinuite, subliniate excesiv de regie, nu dau consistență dramatică personajului. În alte spectacole, Ilinca Manolache a demonstrat că deține un har deosebit, nespeculat de astă dată de regie. Remarcabilă este Andreea Grămoșteanu în Yvette, o femeie ușoară, profitoare și ea de situația limită a războiului. Interpretează cu sensuri precise songul ce îi revine , nuanțează divers stările personajului. 

Rodica Negrea (Mutter Courage) și Mircea Rusu (Bucătarul)

Se remarcă, de asemenea, Mircea Rusu în șmecherul bucătar, cu finețe configurat fiind profilul său, o surpriză oferind și prin interpretarea admirabilă a songurilor. Claudiu Istodor definește în profunzime supstratul tipologiei preotului militar ce asimilează și pe cea a pastorului profitor din textul inițial. Andreea Grămoșteanu, Mircea Rusu și Claudiu Istodor, dezvoltă o interpretare pe linie realistă a personajelor, excelent înfăptuită pentru că regia nu îi solicită și supune  tehnicii “distanțării”. Completează minor distribuția acestei “versiuni”: Cuzin Toma (Eiliff, fiul cel mare), Ștefan Lupu (Schweizerkaas, fiul cel mic), Radu Zetu (Recrutorul), Bogdan Talașman (Plutonierul), Avram Birău (Spionul) și Petre Moraru (Colonelul), prezența lor în personajele – argument ce le revin, nu este speculată de regie.

         Spectacolul cuprinde unele scene deosebite, cum sunt cele ale Annei cu bucătarul, cu pastorul , cu Yvette, dar și momente încărcate de efecte derizorii, întâlnite în secvența dintre mamă și fiica plină de sânge sau încercarea lui Kattrin de a compune din haine portretul unui cuplu. “Muttet Courage” este o “versiune scenică”, un experiment după piesa lui Brecht în care se încearcă îmbinarea mai multor stiluri teatrale în dauna coerenței reprezentației. Spectacolul nu captivează emoțional în scenele cheie ale “teatrului epic” propus de dramaturg, atrage doar prin acțiunea dramatică și prin unele momente actoricești remarcabile.