PREMIILE UNITER PENTRU 2013 - EDIȚIA XXII

ARGUMENTAREA SELECȚIEI CELOR … “TREI CIOBĂNEI”

         În prezent, societatea noastră mioritică nu mai este preocupată de evidențierea valorilor culturale. Breslele luptă cu greu să își definească valorile. UNITER susține cu dârzenie proiectul Premiilor acordate anual printr-o Gală, ajunsă la cea de a XXII-a ediție. Cu timpul însă, premiile au ajuns să își piardă din recunoaștere prin absența unui regulament ferm al selecției celor nominalizați. Astăzi, teatrul și prin dezvoltarea celui independent, cuprinde mult mai multe oferte decât când a apărut în urmă cu peste două decenii acest necesar proiect. Breasla reunește în Uniunea Teatrală din România (UNITER) - actori, regizori, scenografi și critici, unii afiliați și Secției Române a Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru. De mai multe ediții nominalizările selecției valorilor din anul teatral precedent, sunt dictate de opțiunile, mai mult sau mai puțin subiective, a trei “critici”. Apoi, în cadrul Galei, se constitue un alt juriu ce acceptă reprezentarea breslei și printr-un actor, un regizor, un scenograf, alături de doi critici. Numai că acest juriu nu prea mai are ce să premieze din nominalizările … primilor “gânditori” critici.

         Cea de a XXII-a ediție aduce pentru prima dată și ARGUMENTUL selecționerilor. Se lămuresc în proporție de 80% din cei din breaslă– actori, regizori, scenografi asupra “gândirii” colegilor critici, că nu îi reprezintă. Despre Marele Public nu mai discutăm, fiind considerat de “critici” o cantitate neglijabilă. Într-o societate degradată, măcinată de interese meschine, de absența unei solide pregătiri pentru a judeca “vorbele” ce ne intoxică pe toate planurile existențiale, “criticii” sunt la fel ca și “analiștii” antenelor tv. Un exemplu este chiar nominalizarea la premiu a unui critic ajuns să elogieze antenele într-o publicație culturală, mai ceva decât un spectacol de teatru adevărat!

         Ediția XXII a “beneficiat” de selecția a trei să le spunem tineri critici: Andreea Dumitru, Ionuț Sociu și Sebastian-vlad Popa. Cu insistență căutați să descoperiți date despre dânșii. Iată și argumentul selecției întreprinse de dânșii. Începe prin două principii forte. Primul ar fi “vitalitatea expresivă și ideatică a creatorilor de a depăși stereotipiile teatralității ca formă de complicitate gregară între artist și public.” Dânșii atenționează de la bun început, că sunt mai presus de spiritul de turmă al “complicității gregare între artist și public”. Spectatorii și creatorii parcă ar fi niște oițe ce trebuie să se supună celor trei ciobănei care le arată ce fir de iarbă este mai gustos! Cel de al doilea principiu-argument al selecției este “forța prin care spectacolul dramatic se manifestă ca dimensiune autonomă față de prestigiul textului literar, ceea ce, de altfel, este de mult subînțeles și rareori înțeles.”! Vor să impună o … noutate, că spectacolul de teatru câștigă în valoare când se distanțează față de textul scris de un dramaturg sau îi descoperă valențe noi. Piesa ar trebui să rămână după dânșii doar un pretext, o adaptare, etc. De ce nu propun categoric drept valoare, spectacolul în care regizorul este și autorul textului? Din aceste două principii decurg și “criteriile specifice” selecției celor trei “ciobănei”.

         Mai întâi “observarea regiei de teatru ca act de gândire care trece dincolo de nomenclatorul de teme morale, îndeobște întâmpinate entuziast de critica de specialitate : " criza lumii contemporane", "pierderea identității", "incomunicabilitatea, "inadaptarea", "conflictul dintre generații", "dezumanizarea", "alienarea" etc.” Care ar fi totuși “nomenclatorul” dânșilor pentru valoarea mesajului unei viziuni regizorale? Ce să comunice regizorul publicului de astăzi care trăiește “criza lumii contemporane”? Urmează însă, și un răspuns la întrebările noastre naïve de spectator: “observarea regiei de teatru ca act de gândire și de sensibilitate care înțelege omul ca un câmp de contradicții ireductibile, revelatorii.” Acele “contradicții ireductibile” personale a miliardelor de locuitori ai planetei au și ele o cauză. Nu sunt o boală psihică, iar regia trebuie să gândească asupra cauzelor ce afectează interiorul uman. Conform criteriului celor trei, în mod cert cel mai bun spectacol ar putea fi cel al … unui internat la Balamuc. Trec apoi la definirea criteriului valoric acordat actorilor :”se deduce calitatea actorului care-și depășește propia eficiență expresivă verificată. Spectacolele nominalizate, dar și actorii nominalizați apar în acest sens juriului nu doar ca excepții, dar și ca fenomene rarisime de vocație artistică. Sentimentul entuziast și îngrijorător este acela de a fi identificat valori nereprezentative pentru teatrul românesc de astăzi.” Cei trei jignesc actorii care au câștigat prețuire print-o sumedenie de roluri, fiind mâna forte a regizorului ce i-a distribuit în diverse personaje. Nu poate fi catalogat un actor ca un “fenomen rarisim de vocație artistică” doar printr-un singur rol. Poate fi premiat pentru personajul realizat, dar nu calificat drept “fenomen”.

 Rostul scenografiei într-un spectacol este ignorat în “argumentul” celor trei “ciobănași”.

         “Nominalizările de spectacol și de regie coincid, fără nici o intenție în acest sens, cu adeziunea reală, numărabilă, cuantificabilă a publicului. Depășim cu această ocazie și falsul complex al rupturii dintre ceea ce se numește "teatrul de artă" , experiment sau laborator teatral și public.”, mai precizează selecționerii. “Coincidența” între nominalizarea celui mai bun spectacol, cât și a celor care i-au dat valoare – regizor sau actori este apreciabilă. Dar… este penibilă intenția de a spulbera bariera între experimente și Marele Public Această “barieră” nu există. Publicul nu are un spirit de turmă, are aspirații speciale, ce se dovedesc a fi interesate de teatru. E drept, în timp îl sancționează dacă nu îi comunică provocator o ideea credibilă. O barieră apare între teatrul instituționalizat și cel independent care l-a rândul său merge pe două căi – cel din săli obișnuite ca format și cel din cafenele, având și el targeturi diverse de spectatori. Teatrul independent afirmă însă, creatori valoroși, dar are nevoie de promovare și recunoaștere.

         În argumentul celor trei “ciobănași” intervin și o serie de precizări printre care și aceasta :”Juriul ține să evidențieze radicalitatea poeticii dramatice a spectacolului Parallel, proiect artistic colectiv creat în condiții de producție minimală, cu actori și regizori debutanți. Parallel (producător :GroundFloor Group, coproducător: Colectiv A, Cluj-Napoca) s-a aflat în proximitatea nominalizării pentru cel mai bun spectacol.” De ce nu au nominalizat până la urmă acest spectacol jucat la Fabrica de pensule din Cluj drept cel mai bun? Nu am întâlnit nici un comentariu că ar fi un eveniment, dar poate că este!

         Acești jurați selecționeri mai solicită și premii speciale pentru “Poezia visului” de la “Unteatru” (comentat pe acest blog) și pentru “jurnalista și traducătoarea Raluca Rădulescu pentru redimensionarea în discurs contemporan a uneia dintre cărțile fundamentale pentru practica și teoria teatrală: K.S.Stanislavski – Munca actorului cu sine însuși”. Senzațională și meritorie propunere!! Cei trei “ciobănași” au manifestat însă, în “argumentul” dânșilor că…  ori nu l-au citit pe Stanislavski, ori nu l-au înțeles. Vom aminti pe toți cei nominalizați la momentul Galei de la Târgu Mureș din 28 aprilie.

         “Întreaga lume e o scenă” spunea bătrânul Shakespeare! Și pe această “scenă” pot deveni premianți regizorii numai dacă vor aplica până și asupra lui Shakespeare criteriile “esteticii” juraților mioritici selecționeri ai Galei UNITER, … “Unu-i moldovan,/Unu-i ungrean/Și unu-i vrâncean”… Amar rezultat al unei selecții efectuate de orgolioși care se cred mai presus de Aristotel, Stanislavski, Grotowski, Peter Brook ori alții ca aceștia!!

P.S. Așa cum atrag atenția autorii acestui “Argument al nominalizărilor Galei Premiilor UNITER 2014”, capodopera estetică a dânșilor, integral poate fi citită pe w.w.w.uniter.ro