“ TARTUFFE “ - TEATRUL METROPOLIS

EXERCIȚIU DE COMEDIE SATIRICĂ

         Repertoriile teatrelor din Capitală sunt atrase de piesa lui Moliere. Amintim de pildă, că în 2009 la Naționalul bucureștean, Andrei Belgrader, regizor român emigrat în America unde și-a consolitat statutul profesional și cel de pedagog, a oferit un remarcabil spectacol cu “Tartuffe”. În prezent, la Teatrul de Comedie, regizorul Laszlo Bocsardi a început repetițiile cu aceiași piesă. Anul trecut, la Teatrul Metropolis, regizorul Victor Ioan Frunză a realizat  “Tartuffe”, iar Nicoleta Hâncu este nominalizată pentru interpretarea rolului secundar al Elmirei la Gala Premiilor UNITER ce se va desfășura, luni 28 aprilie, la Târgu Mureș.

         La Teatrul Metroplis se propune un spectacol cu “dramaturgia :  Victor Ioan Frunză și Andrian Nicolae”, “versiune scenică” regizorul Victor Ioan Frunză. Este o adaptare a piesei la epoca actuală, sprijinită substanțial prin excelentele costume create de Adriana Grand. Traducerea în versuri cu iz actual, rezumă textul inițial al cărui final este schimbat. Impostorul Tartuffe nu va mai fi condamnat din ordinul regelui ca în piesa lui Moliere, ci va reuși să devină stăpân pe averea lui Orgon. Acesta și familia sa au obligația să își părăsească domicilul , să își împacheteze mobilierul. Finalul dramatic, amar inventat de “dramaturgia” celor doi autori citați mai sus, servește intențiile regizorale ale lui Victor Ioan Frunză. Rămâne discutabil însă, acest final pentru că nu își găsește sprijin solid în personajele centrale și statutul lor. Finalul apare ca morala unei fabule despre pericolul impostorilor. Regizorul a folosit piesa ca pretext pentru a demonstra că bigotismul, prostia pot fi manipulate și astăzi de impostori. Rezumarea conflictelor în care un rost esențial îl are și conflictul dintre generații, este simplist expusă în “adaptare”. Rămân piloni ai satirei Tartuffe și Orgon, cel din urmă fiind înfrânt de escrocul care folosind numele credinței, îi distruge viața.

         Ca întodeauna, scenografia Adrainei Grand este originală, inventiv concepută. Dezvoltă decorul în profunzime pe trei planuri. În centru, pereții poartă desenul unui inorog imens, amintind de soarta sa, dar  alte desene au un scop metaforic,  Adam și Eva, etc. În planurile din fundal se remarcă “toaca” la care apelează ca într-o mânăstire, Tartuffe. Costumele merg pe notă realistă, sunt veșminte elegante din “piele” sau rochii cu buline pentru soția cea tânără a lui Orgon, Elmire, toate cu accesorii ce sprijină expunerea tipologiilor.

         Regizorul Victor Ioan Frunză apelează ca mijloc principal al ilustrării conceptului său original la actori, majoritatea distribuției fiind alcătuită din tinerii interpreți cu care realizează de câteva stagiuni spectacole remarcabile, cum au fost de pildă, “Furtuna” sau “Îngeri în America”. Sunt numeroase accentele de vizualizare regizorală ale conceptului tratării novatoare a clasicei piese, unele savuroase în intenția satirică. De exemplu, isteria lui Orgon ca răspuns al nemulțumirilor celor tineri din preajma sa, pentru relația acestuia cu Tartuffe sau reușita scenă în care impostorul este la un pas să îi violeze soția, iar el aflat sub masă, rămâne blocat și mut. Excelent este Sorin Miron în rolul lui Orgon. În rest, acțiunea se derulează ca într-un exercițiu de comedie satirică pe un scenariu însă, forțat decupat. Așa zisa ilustrație muzicală, insistă pe toaca lui Tartuffe, ca în final, pe fâșâitul scoth-ului pus de Orgon pe mobilier.

         Din distribuție se detașează interpretarea lui Orgon de către Sorin Miron și cea a soției sale, Elmire de către Nicoleta Hâncu. Îngâmfarea lui Orgon, stupiditate atitudinilor sale, prostia ce îl domină sunt admirabil trăite expresiv, la nuanță de Sorin Miron. Revolta în fața imposturii lui Tartuffe și dorința de a îl demasca, sunt remarcabil susținute prin interpretarea Nicoletei Hâncu. Compus cu atenție în primul rând prin atitudinile ținutei este Tartuffe de către George Costin. Actorul îi definește dibaci esența caracterială, credința că poate înșela ușor pe cei naivi; acordă și o notă de perversiune erotică personală în relația cu Elmire. George Costin se dovedește din nou, alături de Sorin Miron și Nicoleta Hâncu , a fi actori de vârf din tânăra generație. În tânărul Damis, revoltat de manifestările tatălui său, Orgon și de pericolul ce îi reprezintă Tartuffe, reușește a se remarca Adrian Nicolae, chiar dacă scenariul lasă în plan secund intervențiile personajului. O adevărată surpriză este Adela Mărculescu în mama lui Orgon, care se adaptează strălucit noului concept de comedie satirică. În final, versiunea nu a găsit totuși,  rezolvarea credibilă a personajului. Completează distribuția, Irina Bucescu în Marianne, Lucian Rus în Valere, cuplul îndrăgostițiilor fiind discret creionat și de regie. La rândul lor, personajele servitorilor – Laurent, valetul lui Tartuffe (Mădălin Bradea) și Flipote, fata în casă (Elena Ghimpețeanu) -, sunt tratate de “adaptare” derizoriu. Din păcate, rezumatul original de “dramaturgie” propus afectează consistența personajelor, ce devin schematice.

         “Tartuffe sau Impostorul” rămâne prin multe secvențe un spectacol “marca Victor Ioan Frunză”, inspirat în expresia scenică, dar are și momente grăbit coordonate și datorită absenței coerenței “adaptării”. Publicul se amuză însă, copios, ca la un reușit spectacol de revistă, chiar dacă dorința de actualizare a piesei lui Moliere nu trimite convingător spre motivarea țintei satirice - realitatea curentă măcinată de impostură și bigotism, în care se petrec și astăzi, fapte precum cele ale lui Tartuffe. 

P.S. Foița program de sală, cu o grafică îngălată, face imposibilă parcurgerea informației utile referitoare la repertoriul curent și bogat în oferte al Teatrului Metropolis.

 Ultima sa premieră anunțată este “Folia, Shakespeare & Co”, un spectacol de Gigi Căciuleanu !