marți, 7 octombrie 2014

“SOSESC DESEARĂ” – TEATRUL DE REVISTĂ “CONSTANTIN TĂNASE”

ÎN CĂUTAREA … COMEDIEI
         “Sosesc deseară” de Tudor Mușatescu, recomandat drept “comedie sentimentală”, este o alegere repertorială nepotrivită pentru profilul Teatrului de Revistă “Tănase”. Publicul acestui teatru activ este obișnuit cu reprezentațiile de revistă, cu scheciuri, cuplete satirice la adresa actualității, cu muzică și balet, iar actorii săi știu să servească minunat cerințele impuse de profilulul special al acestui gen teatral .

Tudor Mușatescu rămâne un dramaturg prețuit al secolului trecut, “Titanic – Vals” și “… escu” se joacă cu succes și în prezent, în teatrele de repertoriu. “Sosesc deseară” , scrisă în 1931, înaintea celor două piese citate, rămâne însă, ca o comedie simplistă după modelul bulevardier, prăfuită de trecerea timpului și nu se situează în topul valoric al scrierilor sale. Regizorul Nae Cosmescu nu a făcut efortul de a actualiza cât permite textul, conținutul său banal. Unii actori simt și ei această lipsă și plasează rar câte o replică personală cu trimitere la actualitate, și firește,  stârnesc aplauze. Mai trist este că regia lasă la voia actorilor interpretarea schematică a personajelor.
Dramaturgic acțiunea se bazează pe conflictul dintre un tată, Olimpiu (Vasile Muraru) și fiul său, Puiu (Cristi Simion). Tatăl e un zgârcit cu bani, maniac luptător contra micilor vicii – fumatul sau completarea mesei cu un pahar de vin ori o cafea -, iar fiul student în drept la Paris, cade în plasa “iubirii” pentru o șmecheră dansatoare de cabaret care toacă banii trimiși de tată pentru studii. În jurul acestor piloni ai conflictului rezumat pe scurt, mai apar câteva personaje pentru a spori situațiile comice – o rudă frivolă (Valentina Fătu), un amic al lui Olimpiu, profitor, Sache (Nae Alexandru), Zinca slujnica (Paula Rădulescu) și Anișoara (Ana Maria Donosă), fata naivă îndrăgostită de Puiu. Lipsă fiind regia, majoritatea actorilor aplică în interpretare stilul solicitat de reprezentațiile de revistă și tratează drept scheciuri unele scene, iar personajele numai relaționează între ele, nu mai au coerență în evoluție, devin fantoșe exagerat desenate. Scheciurile sunt mai mult sau mai puțin reușite, absente fiind însă, gagurile imaginate regizoral pentru susținerea unei comedii cu dorința de a sublinia coerent satiric, tipologiile și conflictul. Decorul fără accesorii pentru a sprijini profilul lui Olimpiu, omul bogat de fapt, dar zgârcit, este  conceput neinspirat de Ana Iulia Popov. Absența regiei îngreunează ritmul reprezentației, multe scene fiind lungi și plictisitoare, ca de pildă prima confruntare dintre tată și fiu. Reprezentația nu are o linie coerentă în dezvoltarea acțiunii și umorul este sporadic prezent.
Regizorul Nae Cosmescu a neglijat îndrumarea actorilor  pentru a construi solid tipologiile prin definire caracterială în scop satiric. La importantul capitol al interpretării, reprezentația oferă totuși, o mare surpriză, cunoașterea ca actriță remarcabilă pentru teatrul de repertoriu a tinerei Ana Maria Donosă. Rolul său este minor, de plan secund în scriere, ca într-o comedie ce are în centru un personaj cu rost satiric precum e Olimpiu, dar actrița scoate în evidență pe Anișoara  prin sensibila și nuanțata sa interpretare. Sinceră, cu firesc în atitudine, gest și expresie, mereu atentă să susțină coerent relațiile cu celelalte personaje și când nu are replică sau implicare în concretul acțiunii, Ana Maria Donosă este excelentă în interpretare, reușind să scoată în evidență un personaj secund în compania unor parteneri ce urmăresc efectul comic al intervenței personajelor ce le revin. Actrița oricând în spectacolele teatrului de repertoriu își poate afla un rol important pentru conflict, fie dramatic , fie comic. Un alt rol mic, cel al slujnicei îl definește cu umor, fără exagerări, Paula Rădulescu. Cum e și firesc, Vasile Muraru, actor principal prețuit în spectacolele de revistă, cucerește publicul prin inventivitatea sa de a susține comic multe scene prin scheciuri particulare. Fiind neîndrumat regizoral, personajul său Olimpiu nu are însă, consistență și coerență în relaționarea diversă cu partenerii. Vasile Muraru servește convenția asimilată și necesară reprezentațiilor de revistă, numai că “Sosesc deseară” solicită convenția teatrului de repertoriu și cere o implicare mai profundă în evoluția la nuanță a tipologiei. Pe același drum al căutării expresiei prin scheciuri , interpretează cu haz Nae Alexandru pe Sache, amicul șmecher al lui Olimpiu. Scheme de revistă, cu efecte comice, aplică și Valentina Fătu pentru ruda frivolă, dar și personajul său e uniform tratat. Actorii sunt remarcabili în micile scheciuri inventate, dar personajele lor nu mai au motivarea interioară impusă de text pentru definirea caracterială solicitată de ansamblul acțiunii conflictuale. Stângaci, lipsit fiind și de indrumarea regiei, este Cristi Simion în Puiu, rol de bază însă, pentru acțiune. Aventura sentimentală trăită la Paris de Puiu, nu e exploatată ca motivare a atitudinilor, nici de regie, nici de actor.

“Sosesc deseară” nu e nici măcar un musical, se vrea doar o “comedie sentimentală” fără să servească în esență personalitatea Teatrului “Tănase” impusă în timp, cât și cerințele publicului dornic de satiră explozivă cu țintă spre actualitate. Alegerea unui text prăfuit de vreme, nefolosit inventiv regizoral pentru a îi da sens actual, are drept rezultat un spectacol lung și tratat învechit ca modalitate teatrală. Poate după mai multe reprezentații, spectacolul va prinde viață prin contribuția actorilor de a îi aplica o coloratură provocatoare de umor, cu scop și motivare. Și Teatrul de Revistă “Constantin Tănase”, ca și majoritatea teatrelor de repertoriu, se confruntă cu lipsa de regizori originali, moderni și absența unor texte actuale, create pe specificul ofertei realității mileniului în care trăim.

7 comentarii:

  1. Ileana Lucaciu îmbătrâneşte urât. Asist cu neascunsă milă la ofilirea ei fizică şi intelectuală, privind cu tristeţe la o femeie roasă de propriile neîmpliniri. Aş putea să-i răspund cu aceeaşi monedă. Prefer însă să-i las pe alţii să o facă. Nu mă pot abţine să nu împrumut totuşi un îndemn din savurosul text al regretatului mare şi prolific dramarurg Paul Everac: „Zât madam!” Nae Cosmescu

    RăspundețiȘtergere
  2. “Arşinel diversifică repertoriul Teatrului său de revistă, apelând piesa „Sosesc deseară”, scrisă de Tudor Muşatescu, păstrătoare, chiar dacă minoră, a farmecului scrisului care l-a făcut atât de iubit de autor. Actorilor „specializaţi” în texte – scheciuri, cuplete, momente, schiţe, duete muzicale comice, anecdote, răvaşe, etc, etc, fondantele oricărei reviste – descoperă şi rolul de trei acte, sau de două, sau de unu într-o piesă clasică în care, cum se întâmplă la Muşatescu, rolul principal îl joacă şi literatura propriu-zis teatrală. Nu trebuie să ne speriem nici dacă vom întâlni la Tănase şi o piesă întreagă, mai solidă decât cea care se joacă azi, într-o distribuţie cu Vasile Muraru în frunte, în care se afirmă şi doi tineri cu şcoală mai puţină, dintr-o generaţie care n-a prea dat cine ştie ce talente. Aceştia sunt, însă, demni de toată atenţia. Aşadar, şi în cazul acesta, ca şi în genul revistă sută la sută, succesul depinde la fel şi de text şi de talent. Aflu că spectacolele de până acum binedispun spectatorii.” Dinu Sararu

    RăspundețiȘtergere
  3. Paul Everac
    Dinozaurul tare în dinţi
    Dacă până şi Ileana Lucaciu…
    Ileana Lucaciu e un edec de la Săptămâna lui Barbu, un edec rafistolat, dat la lifting post-revoluţionar. A făcut niţică cultură şi acuma stă proţap la vama teatrului şi triază de una singură. Ne spune ce e bine şi ce e rău, unde să mergem, ce i-a plăcut ei cel mai tare…! Zât madam!
    Acum câmpul critic e plin de gaiţe şi scatii care dau din fulgi protejând informul şi diformul, necoptul, hazardatul, şocantul fără noimă, libidinosul jegos. De unde această libertate căcăcioasă? Chiar nu mai păzeşte nimeni proprietatea gândului, il ia fiecare şi-l violeaza pe faţă într-un dezmăţ?
    De-aia n-are ursul coadă, cum nici zbenguitoarele, răscoaptele fecioare profanatoare ale criticii n-au vreo scuză!
    P.S. În dictatură selecţia o făcea un comitet de mai multe voci, în democraţie, hazul dracului, dictează una singură!?!
    ( Fragmente dintr-un articol în “Cronica Română” în 10 ianuarie 2008)

    RăspundețiȘtergere
  4. Încă o dată despre Ileana Lucaciu –
    şi sper, ultima oară
    Posted on mai 30, 2013 by Lorena Lupu

    Cine dracu’ e Ileana Lucaciu, se vor întreba cititorii obişnuiţi ai acestui blog.
    O hârcă sinistră, care a fost cronicăreasă de teatru la revista Nuştiucejegcomunist, unde a făcut cu uriaşă plăcere pe scorpia, în modul tipic oamenilor complexaţi, care simt nevoia să fie şi ei răi cu cineva, ca să simtă că trăiesc.
    De ce reiau subiectul Ileana Lucaciu?
    Pentru că foarte mulţi actori îmi dau mesaje private cu “bravo, Lorena, ce tare că i-ai zis-o. uite ce a scris şi despre mine aici”. link. Iar eu nu dau click. Şi, dragi actori, frumos ar fi ca nici voi să nu daţi.
    Pentru că, în fond, cine e Ileana Lucaciu? O blogăriţă. O posesoare de blog, exact ca vecinul meu Costel, care are un blog cu poze de maşini. Aşa cum au sute de mii de români blog.
    Acel blog există pentru că voi insistaţi să-l băgaţi în seamă şi să vă oripilaţi de ce scrie babeta pe el. Ignoraţi acel blog, iar el va căpăta exact însemnătatea blogului vecinului meu Costel.
    Şi vă implor, nu mă mai montaţi pe mine să-i fac publicitate. Ileana Lucaciu e ca haterii de Internet: în clipa în care le-ai dat atenţie, ai pierdut meciul. Prefer să port – şi să purtaţi – meciuri ceva mai importante în viaţă.
    (Deviza acestei incisive creatoare este:”Fut tot ce mişcă. Dacă nu mişcă, îi dau un ghiont”. Fii, pe fază, Ilenuţo!)

    RăspundețiȘtergere
  5. Sincer să fiu, nu pricep de unde au scos unii critici – poate mai pricepuţi decât mine sau poate doar mai exigenţi decât subsemnatul – că montarea lui Nae Cosmescu nu ar fi tocmai ceea ce s-ar putea numi „punere în scenă” şi că nu ar dovedi unde e mâna regizorului. Dimpotrivă, cred că Nae Cosmescu a avut flerul de a-i fi citit pe actori şi, mai ales, de a-i fi distribuit, pe fiecare, ca nimeriţi interpreţi, făcând din fiecare cei mai nimeriţi tălmăcitori ai personajelor. ŞERBAN CIONOFF „Cronica de teatru”

    RăspundețiȘtergere
  6. Comedia „Sosesc deseară”, de Tudor Muşatescu… este regizată de Nae Cosmescu şi are aşadar în distribuţie, în primul rol, pe actorul pentru care scena, gândul bun înaintea cuvântului, iubirea în contra urâtului, comuniunea în dizarmonie cu săparea la rădăcină sunt una, Vasile Muraru… Vasile Muraru joacă atât de neîngrădit, de nepietrificat în rol, încât acţiunile sale par întâmplări în act. Dar specialiştii întrevăd deasupra scenei cununa bogăţiei de idei şi artei nebiruite de lucrul în grabă, a regizorului Nae Cosmescu.
    Sosesc deseară , bine şi armonie sufletească la Teatrul De Revistă Constantin Tănase Aurel V. Zgheran : Confluenţe Literare, 07 noiembrie 2014,

    RăspundețiȘtergere
  7. Unele din spectacolele de la „Tănase” au sigiliul proeminent al regizorului Nae Cosmescu. Valoarea dată lor de către acest profesionist al regiei de teatru, film şi divertisment îngenunchiază definitiv preferinţa nesocotiţilor care nu gustă nectarul umorului ci se delectează cu acriturile expirate!


    Autor: Aurel V. Zgheran Publicat în: Ediţia nr. 1526 din 06 martie 2015 CONFLUENŢE LITERARE

    RăspundețiȘtergere