“BUTOIUL CU PULBERE” – TEATRUL NAȚIONAL “I.L.CARAGIALE” (Sala Pictură)

PROPUNERE REUȘITĂ PENTRU … UN ALTFEL DE TEATRU

         Alegerea repertorială surprinde, fiind ieșită din linia obișnuită a dramaturgiei, dar e actuală prin propunerea tematică ce atacă fenomenul infiltrării alarmante a violenței în lumea de astăzi. Remarcabilă este tratarea piesei “Butoiul cu pulbere” a macedoneanului Dejan Dukovski de către regizorul Felix Alexa. Spectacolul este o tragicomedie, o “comedie neagră”; provoacă râsul publicului, dar îi lasă și un gust amar privind dezumanizarea manifestată în societate.

         Dramaturgul contemporan din Macedonia, Dejan Dukovski s-a impus în plan european prin piese concepute original. “Butoiul cu pulbere” a stat și la baza unui film, titlul fiind inspirat dramaturgului de răspunsul unor politicieni celebri privind războaiele din Balcani considerate un … “butoi cu pulbere”. Regizorul Felix Alexa reușește să evidențieze că violența, dezumanizarea sunt rod al stării societății actuale, nu numai un efect al războiului. În acest spectacol solid și coerent construit regizoral ca un film ce surprinde aspecte din realitate, războiul nu figurează nici măcar în planul secund al imaginii teatrale. Prin decupajul, ansamblarea a opt situații dramatice cu rezultate tragicomice, piesa pare scenariul unui film. Personaje din medii diferite susțin situații conflictuale diverse și în câteva “secvențe” unele reapar ca legătură cu acțiunea anterioară.

Răzvan Vasilescu (Dimitria) și Mihai Călin (Anghele)

 Prima și ultima scenă, ca un prolog și un epilog, au aceleași personaje duplicitar compuse ca victimă și călău. Prin stilul general al scrierii, Dejan Dukovski pare apropiat și de dramaturgul catalan Estave Soler (“Contra democrației”, “Contra iubirii” și “Contra progresului”), ținta și expunerea tematică sunt însă, diferite. Montajul surprindre radiografii din spații comune – cârciumă, tren, autobuz, pușcărie, etc și fiecare episod își are conflictul compus cu un suspans propriu, dar se leagă însă, prin nota comună a violenței.

Marius Manole (Manea)), Răzvan Vasilescu (Măciucă)
 și Marcelos S.Cobzariu (Ghela)

         Felix Alexa structurează admirabil viziunea sa regizorală ca studii de caz realiste din lumea de astăzi, străină de regulile existențiale ale moralei, primitivă prin reacții violente. Propune un mozaic al violenței în care agresivitatea devine un firesc al vieții, alarmant. Un sprijin pentru această radiografie a violenței îl are în scenografia Andradei Chiriac, ce rezolvă solicitarea mai multor spații de joc. Cum noua Sală Pictură a Naționalului bucureștean, dispune prin dotarea tehnică de o scenă rotativă, întrebuințată și de maestrul scenograf Helmut Sturmer în “Două loturi”, Andrada Chiriac folosește inspirat oferta tehnică pentru indicarea diferitelor spații unde apar  conflictele, construite semnificativ din elemente realiste. Într-o laterală a scenei, decorul se completează printr-un maldăr de scaune înghesuite cu trimitere simbolică spre o lume cu susul în jos, distrusă de agresivitate. Costumele imaginate de scenografă servesc desenul tipologic al personajelor.

În acest decor creator de atmosferă pentru conflicte, regizorul Felix Alexa conduce atent o distribuție excelent selectată, în scopul de a sublinia firescul periculos al violenței; de la prietenie, dragoste, infidelitate până la crimă pentru personaje exprimarea prin violență pare un mod firesc. Rezultatul este o comedie amară, captivantă pentru spectatori. Pentru șase actori revine sarcina grea de a compune creionarea convingătoare a câte două personaje distribuite fiecăruia. În câteva minute, actorii prezintă aceste tipologii. Interpretarea este interiorizată, filmică prin expresie, gest, și chiar prin tăcere când ascultă replica partenerului. Revenirea pe scenă a prețuitului actor Răzvan Vasilescu merită aplauze. În prologul și epilogul reprezentației este Dimitria cel răsplătit cu violență pentru violența sa, ajuns suferind de un handicap locomotor, personaj construit la milimetru de interpret, impresionant prin substratul stărilor trăite cu fină expresie. Îi revine în altă secvență, rolul lui Măciucă, pușcăriașul autoritar condamnat pe viață, un alt profil tipologic prezentat la nuanță, cu subtilă ironie de actor.

Victoria Dicu (Femeia) și Marius Manole (Andrea)

În topul distribuției se situează și interpretarea lui Mihai Călin în cele două tipologii diverse, Anghele, partenerul cinic al lui Dimitria și Gheorghi, îndrăgostitul gelos și violent. În fiecare rol, actorul transmite amănuntele motivării secătuirii umane a celor pentru care violența a devenit o soluție de viață. Admirabil este Marius Manole în Andrea și Mane, un personaj fiind implicat și în două situații. Le definește profilul variat, în funcție de conflct, urmărind consistența dramatică a fiecărei tipologii. O nouă performanță, și nu prin abilitatea expresiei corporale ce o deține, înregistrează Istvan Teglas în Ghiore și Kosta. În primul personaj e un agresiv “băiat de băiat”, ca în cel de al doilea să își schimbe total expresia în îndrăgostitul timid și laș. Marius Bodochi cu experiența profesională ce o deține, compune convingător personajele Simon și Paznicul. În Sveto și Bărbatul, reușește o creionare ireproșabilă Andrei Finți.

Istvan Teglas (Ghiore), Mihai Călin (Gheorghi),
 Crina Semciuc (Svetle) și Marcelo S. Cobzariu (Ghela)

Rolurile unor personaje singulare, dar nu fără importanță în conflicte,  sunt distribuite altor cinci actori. Senzațională este Victoria Dicu în femeia dintr-un autobuz, ce asistă speriată la o explozie de violență din partea unui călător, și receptează gestul acestuia cu spaimă, nedumerire, dar încercă și  calmarea agresivității. Naivitatea Svetlei, tânara îndrăgostită, Crina Semciuc o dublează de starea de uimire iscată de violența din jur pe care nu o poate înțelege. Marcelo S.Cobzariu poartă personajul Ghela prin două situații conflictuale și îi definește credința că violența ar fi pentru acesta, singura șansă de exprimare în viață. Caracterizări mai palide pentru personajele distribuite prezintă Florentina Țilea în Evdokia și Alexandra Poiană în Ana.

“Butoiul cu pulbere” al … violenței este o reușită a regizorului Felix Alexa și echipei sale. Se propune spectatorului … un altfel de teatru, dictat de intențiile dramaturgului de a face un montaj de radiografii surprinse din mersul alarmant al realității pe calea violenței. Spectacolul atrage prin suspansul și spiritul satiric al conflictelor, provoacă râsul publicului, dar și reflexul judecării unui aspect major și grav din realitatea noastră, curent relatat, chiar și prin informațiile buletinelor de știri tv.