“ MOMO “ – TEATRUL EXCELSIOR

ÎN CĂUTAREA … VÂRSTEI PUBLICULUI

         Teatrul Excelsior din centrul Capitalei, înființat cu efort de Ion Lucian, are un sediu elegant, dar după trei ani de la dispariția marelui actor nu poartă cu respect numele celui care și-a dedicat mulți ani din prestigioasa sa carieră teatrului pentru copii. Programul teatrului intenționa a cuprinde un public de vârste diferite printr-un repertoriu adresat dimineața copiilor, iar seara adolescenților. Și astăzi se încearcă a se pune în practică această intenție, după ce în 2013 s-a prezentat “Contrabasul” cu Radu Gheorghe, dedicat adolescenților, comentat pe acest blog. Recent s-a oferit “Momo”.

         Titlul precizează că “Momo” este “strania poveste despre hoții de timp și copilul care le-a înapoiat oamenilor timpul furat”. De la bun început această precizare indică un demers “sofisticat”, apropiat de înțelegerea unui public matur. “Momo” este o dramatizare după “basmul – roman” datorat scriitorului german Michael Ende (1929 – 1995), realizată de Lenuș-Teodora Moraru. Dramatizarea acestui roman fantastic devine un eseu teatral având drept temă situația copiilor neglijați de părinți din cauza timpului furat de profesiile ce le aduc câștig. Se filosofează pe marginea acestei teme actuale prin evocarea a diverse situații petrecute în lumea fantastică a fetiței Momo care trăiește singură într-un teatru părăsit, dar dramatizarea este neconvingătoare și nu poate atrage adolescenții.

         Lenuș-Teodora Moraru, actriță a Teatrului “Mihai Eminescu” din Botoșani, este și regizoarea reprezentației și nu a găsit un răspuns  întrebării – cui se adresează acest spectacol? Tinerilor, părinților sau copiilor?!! Teatral se pare că intenționează a se adresa copiilor, dar profunzimea textului nu îi are pe aceștia drept țintă. Regia folosește și împrumută diverse modalități teatrale, de la jocul de umbre, la dans sau la uniformizarea prin ținută a celor al căror timp a fost furat, dar rezultatul nu dezvoltă coerent tematica scrierii. Momentele de dans sunt reușite în sine prin coregrafia Victoriei Bucun, scenografia lui Gelu Rîșca e funcțională și servește nota fantastică a scrierii, dar regia nu ansamblează și folosește armonios aceste compartimente ale spectacolului. Regia nu dovedește, nici priceperea de a construi riguros o relație continuă a personajelor cu publicul luat drept partener al relatării diverselor povestiri ce servesc spinoasa tematică a “basmului-roman”.

         Distribuția întrebuințează douăzeci de actori (!), unii având și sarcina de a interpreta câte două personaje. Conștiincios toți se adaptează solicitărilor regiei, interpretarea lor fiind apropiată însă, mai mult de înțelegerea spectatorilor copii. De pildă, un exemplu este și desenul personajului fantastic Maestrul Ora, un rol metaforă, interpretat de Ștefan Velniciuc. Personajul e simplist manevrat regizoral. Se detașează din această numeroasă distribuție, prin interpretare nuanțată a unor momente – Silvana Mihai (Momo), Alexandru Voicu (Gigi Ghidul), Ion Bechet (Beppo Măturătorul), Ștefania Dumitru (Giogio/Omul cenușiu) și Silvana Ionescu (Doamna Liliana). Sensibilitate și firesc investește Silvana Mihai pentru a caracteriza tristețile și căutările lui Momo de a corecta egoismul celor copleșiți de preocupări personale, lipsiți de timp pentru a comunica cu cei dragi. Alexandru Voicu impune prin trăire interioară profilul povestitorului, ca să trateze apoi cu finețe transformarea sa în omul cenușiu al intereselor. Amărăciunea Măturătorului o subliniază atent Ion Bechet. Din grupul copiilor lăsați de izbeliște de părinți se detașează Giogio prin expresiile multiple și cu umor amar acordate de Ștefania Dumitru; în al doilea personaj ce îi revine, unul din oamenii cenușii cu timpul furat, este de nerecunoscut prin atitudinea aplicată. Tinerei actrițe Ștefania Dumitru, remarcată în spectacolul “Nevestele vesele din Windson”, sperăm că îi vor reveni în timp și roluri pe măsura talentului său special. Reușește să exploateze substratul personajului, Silvana Ionescu atenționând că doamna Liliana este femeia care se adaptează mediului social afectat de hoția timpului.

         Toți cei din distribuție sunt corecți în interpretare, dar prin absența unei viziuni regizorale coerente, spectacolul rezultat este confuz în intenții. Așteptăm în continuare ca la Teatrul Excelsior, spectacolele de seară să dovedească o alegere repertorială atractivă, dedicată publicului ajuns la vârsta maturității.