marți, 30 decembrie 2014

“ TARTUFFE “ – TEATRUL DE COMEDIE

O PROPUNERE REUȘITĂ DE A PRIVI ÎN OGRADA PROSTIEI OMENEȘTI

         Cum impostura și prostia sunt la ordinea zilei și pe plaiurile noastre, piesa lui Moliere “Tartuffe” rămâne în continuare actuală prin tâlcurile ei. Dacă vă este cunoscută piesa, mergând la spectacolul Teatrului de Comedie veți avea surpriza plăcută de a cunoaște un altfel de “Tartuffe” desprins parcă din lumea noastră. Și cei care știu piesa, dar și cei cărora le este străină, vor constata cât pot fi de periculoase și chiar dramatice, impostura și bigotismul. Întâmplările din familia Orgon cea păcălită de Tartuffe, degajă un comic amar în spectacolul realizat de Laszlo Bocsardi, ce demonstrează cât poate fi de actual clasicul Moliere din secolul XVII și în mileniul trei.


         Cu înțelepciune Laszlo Bocsardi și Alice Georgescu propun o “versiune scenică” a piesei, fără a leza prin nimic sensurile scrierii lui Moliere. De asemenea, traducerea lui Alice Georgescu vine în sprijinul “versiunii scenice” printr-un limbaj modern, direct, dar fără vulgaritate. Regizorul Laszlo Bocsardi optează pentru tratarea scenică originală a “versiunii” rezultate, ca o dramă cu efecte satirice, nu ca o comedie spumoasă de moravuri. Dă astfel, profunzime textului, condus pe linia unei convenții novatoare, sprijinite admirabil, în primul rând de actorii Adrian Titieni (Orgon) și Tudor Chirilă (Tartuffe). Rezultatul intervenției în familia avută a lui Orgon, a impostorului și ipocritului Tartuffe sub masca dibaci purtată de “om” religios, răscolește dramatic pe cei care îl găzduiesc generos. Orgon se va lăsa cucerit de impostor și va deveni un ridicol bigot, gata să își mărite fata cu acesta și îi dă chiar, întreaga avuție a familiei. Regizorul arată că această poveste nu este de fapt, de loc comică, are un conflict dramatic cu un substrat satiric dur la adresa prostiei celor păcăliți de impostori. Consecvent regizorul aplică dezvoltarea dramatică a acțiunii, cu finețe în tratare teatrală și măsură ritmică, sugerează convingător trimiterea spre societatea 
contemporană în care ipocrizia și impostura pot produce drame existențiale.

         “Versiunea scenică” aduce în centrul conflictului pe Orgon cel credul și păcălit de Tartuffe care poartă smerit chipul credinciosului apărător al semenilor de păcate, de greșeli. Intervențiile lui Tartuffe apar pe la mijlocul reprezentației și se compune astfel o atmosferă de suspans. Regizorul conduce o convenție teatrală ce cuprinde și spectatorii ca într-o plasă lansată asupra lor de Tartuffe. Personajele, în special Orgon, vin din sala de spectacol se întorc printre spectatori, îi înconjoară, îi iau drept parteneri direcți ai mărturisirilor particulare și ambiționează fiecare să îi convingă de dreptatea sa. Decorul simplu, minimalist, creat de Jozsef Bartha sprijină conceptul regizoral; se rezumă la un “zid” tapisat special, cu două mânere de bătut la poartă așezate central, ca și cele două personaje centrale, “zidul” din fundal vine spre centrul scenei sau se retrage în funcție de situații, iar spațiul se completează printr-o masă și câteva scaune manevrate tot conform situațiilor. Costumele concepute de Zsuzsanna Kiss au un croi contemporan. În final însă, cei care aplică actul de dreptate al regelui ca și în piesa lui Moliere, poartă straiele acelei epoci trecute. Îl vor aresta și condamna pentru înșelăciune pe Tartuffe contemporanul nostru, dar subtil prin o astfel de vizualizare a costumației se sugerează că dreptatea în timpul actual pare a fi greu de îndeplinit.


         Actorilor le revine un demers regizoral dificil de înfăptuit - solicitarea de interpretare dramatică a partiturilor și ignorarea oricărui accent comic. Toți trebuie să joace într-o dramă, comicul fiind rezultatul firescului dramatic acordat fiecărei situații conflictuale. Perfect se adaptează viziunii regizorale Adrian Titieni. Orgon al său de la prima apariție este sincer marcat de principiile dictate de Tartuffe. Vine din sală purtând pios un suport cu multe lumânări precum cele puse în nisip la biserică pentru cei morți. Se manifestă ca un habotnic, uită de relațiile cu fiica, fiul și soție, este vrăjit parcă de spusele lui Tartuffe. Adrian Titieni cu multă naturalețe și dramatism interior, descrie prin expresii nuanțate, un om copleșit de farmecele impostorului. Orgon e victima imposturii, cum adesea se întâmpla oamenilor de ieri, dar se întâmplă și celor de astăzi. Actorul urmărește să sublinieze divers fiecare relație cu cei din preajmă și accentuează starea fanatismului prin comportament. Excepțional prezintă Adrian Titieni portretul unui om înșelat care nu poate concepe înșelăciunea celui ce i-a acordat prețuire.


Tudor Chirilă revine în forță pe scena Teatrului de Comedie amintind de interpretarea de excepție a lui Malvolio din “A douăsprezecea noapte” și excelent configurează un altfel de Tartuffe. Mânuiește, exploatează la nuanță cu rezultate convingătoare ambiguitățile personajului. Jucând dramatic fiecare moment, lansează la început către public sensul că Tartuffe este cu adevărat un suflet sincer dedicat credinței. Dezvăluie treptat, treptat, profilul mârșav al acestui fariseu, ca în final Tartuffe cel sărac ce dăruiește totul sărmanilor, să devină un golan elegant care crede însă, că dreptatea e de partea sa dacă i-a reușit înșelarea lui Orgon. Pe diferite trepte relaționează interpretul cu fiecare personaj prin accente credibile de expresie; pare sincer îndrăgostit de soția lui Orgon sau este direct autoritar în relația cu acesta în numele binelui. Tudor Chirilă realizează admirabil caracterul impostorului periculos care știe să manevreze prostia omenească. Adrian Titieni și Tudor Chirilă trăiesc dramatic conflictele, iar rezultatul este un efect de comic amar la public.


         Același demers regizoral dramatic îl urmăresc și Virginia Mirea (Doamna Pernelle), Dan Rădulescu (Damis) și Gelu Nițu (Cleante). O altă victimă credulă a lui Tartuffe este autoritara bunică a familiei Orgon; Virginia Mirea cu măsură tratează temperamental manifestările de impunere a principiilor lui Tartuffe și cu abilitate dezamăgirea din final când descoperă impostura acestuia. Gelu Nițu în Cleante, cumnatul lui Orgon, construiește credibil pe omul rațional care caută soluții de salvare în fața impostorului. În fiul lui Orgon aparent rebel, Damis, se remarcă Dan Rădulescu prin gradarea dramatic a situațiilor conflictuale.

         Rolul soției lui Orgon care încearcă să îl convingă pe acesta de minciuna lui Tartuffe, Elmire, este interpretat de Irina Movilă cu rețineri în accente, doar ca un desen caracterial. Ioana Calotă, actriță cu bogată experiență în roluri comice, definește personajul slujnicei Dorine, în esență, cu vigoare în expresie. Doi tineri actori aflați la început de drum în teatru, Alina Rotaru (Marianne) și Anghel Damian (Valere) reușesc parțial să dea verosimilitate cuplului de îndrăgostiți. Se simte în cazul personajelor din planul doi al acțiunii, șovăiala de a trata dramatic personajele și relaționarea în diverse situații.
         Două personaje de plan secund care susțin finalul reprezentației – Domnul Loyal și Trimisul regelui, prind consistență prin interpretarea acordată de Teodora Stanciu și Cezar Grumăzescu. Un posibil viitor Tartuffe pare a fi Loyal prin prezentarea sa de către Teodora Stanciu, iar Cezar Grumăzescu punctează convingător monologul moralizator din final.
         “Tartuffe” este o propunere remarcabilă de citire scenică a unei piese clasice. Nu sunt “actualizate” prin exagerări situațiile conflictuale, scrierea este respectată și publicul devine partener al dezvăluirii metehnelor umane. Spectacolul atrage emoțional, provoacă la judecarea lucidă a nu uita că și astăzi printre noi se află urmașii lui Tartuffe care calcă în picioare Omul și profită de naivitatea sa.


P.S. Să fie un an nou bun și încărcat de bucuria inspirației pentru artiștii ce se dedică scenei! La mulți ani!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu