O “PROZĂ” DESPRE TRECUT ȘI PREZENT
“Dumnezeu se îmbracă
de la second-hand” este un text scris de Iulian Margu, o personalitate
cunoscută și apreciată, în special, pentru filmele documentare realizate. Piesa se vrea
originală fiind de fapt, o proză cu multe capitole în care se încearcă a se
marca ultimele etape ale istoriei noastre tulburi. Un pian, la care se
precizează că a cântat Chopin, este “personajul” liant pe care o familie de la
noi l-a deținut la începutul secolului trecut, trece apoi, la urmași în epoca
de tristă amintire comunistă, ca astăzi să fie acaparat de o persoană parvenită
în urma unor afaceri dubioase, Teodora mai zisă și Scorpia. Povestea acestui
pian “personaj” o evocă un hoț “cinstit” Lae, urmașul familiilor ce l-au
deținut care alături de un alt hoț “cinstit” – Buză, ajunge să fure din casa
Scorpiei. Prin numeroase flashback-uri se construiește un puzzle despre
trecutul unei lumi și prezentul ei, prilej al evocărilor fiind “pianul-istoric”. Secvențele sunt unele
dramatice – cele referitoare la trecut, altele satirice despre realitatea
zilelor noastre supusă unui jaf național. Acesta este cadrul unei proze cu
pretenția de a fi o piesă de teatru din care lipsește însă, logica unui
conflict dramatic prin personaje solid construite.
Atras de tematica istorică și de tenta
satirică în prezentarea actualitățiii, regizorul Ion Caramitru încearcă să dea
consistență teatrală acestei proze și reușește prin scenografia atractivă
datorată Mariei Miu și prin coordonarea distribuției, numai că textul nu îi
oferă întodeauna sprijin substanțial. Maria Miu rezolvă admirabil vizualizarea scenică a
textului. Folosește scena turnantă a Sălii Studio și astfel, trecem cu privirea
prin etape istorice, pornind din secolul trecut până în zilele noastre, prin
camere – spații de joc din timpuri diverse, create din amănunte realiste de
mobilier și obiecte. Costumele sale punctează și ele diversitatea tipologiilor.
Scenografia dă viață scenică și ritm, povestirii celor doi hoți cu suflete
cinstite mutilate de condițiile societății actuale. Ilustrația muzicală
solicitată de prezența pianului-personaj, este selectată inspirat de regizor și
ne amintește de Chopin, Brahms sau Johann Strauss, dar și de cântecele
patriotice ale epocii Bumbești Livezeni. Teatral prin vizualizare și ilustrația
muzicală, spectacolul are ținută în dorința de a suplini hibele textului.
Personajele centrale – Lae și Buză sunt
doar doi povestitori despre trecut și prezent, superficial construite ca
personaje dramatice cu destine frânte de biografii triste, care au ajuns să
fure ca să existe. Lari Giorgescu și Dorin Andone rezolvă apreciabil
interpretarea acestor personaje confuze; subliniază credibil fie amărăciunile
personale, fie punctează cu fin umor tendințele satirice ale replicii despre
prezentul îngălat de corupție. Le revin multe replici apropiate cupletului
teatrului de revistă, dar interpreții le îmbogățesc substratul prin expresie.
Pentru evocări textul apelează la tipologii - argument pe care actorii le
interpretează ireproșabil cu atenție la definirea esenței fiecăreia. Și apar
astfel, străbunicii sau părinții lui Lae în scene semnificative pentru
amintirea istoriei. Teodora Mareș (Elefteria) și Armand Calotă (Dimitrie)
compun portretele străbunicilor lui Lae, cu sensibilitate pentru a defini
atmosfera unei epoci din prima parte a secolului trecut.
Dezvoltă
excelent o altă imagine din istorie, Carmen Ungureanu (Eliza) și Eduard Adam
(Manole). Scena întâlnirilor a două tipologii reprezentative pentru sectoare
sociale aflate în conflict – fata burgheză și băiatul proletar din dragostea
cărora se va naște Lae, este exemplar interpretată, la nuanță de actori.
Completează distribuția în alte tipologii -
argument pe care le sugerează convingător, Fulvia Folosea (Elena), Ioan Andrei
Ionescu (Iorgu) și Theodora Calotă (Copilul Elena). Farsa finală a acestei
“cărți cu povești” despre istorie cu efect în realitate, revine Teodorei,
Scorpia prezentului, parvenitul om de afaceri corupt, dar care crede în
Dumnezeu și dă bani bisericii să i se ierte păcatele. Cu măestria sa bine
cunoscută, Florina Cercel prezintă satira finală la adresa individei care se
îmbogățește manevrând condițiile oferite de societatea actuală.
Efortul creator al realizatorilor
acestui spectacol este demn de stimă, dar textul este o făcătură cu intenții
satirice la adresa prezentului unei lumi cu un trecut zbuciumat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu