“ORGANIC” – TEATRUL NAȚIONAL “I.L.CARAGIALE” ( Proiectul “9G” – Sala Mică)

         JALNIC!    

         Inițiativa Naționalului bucureștean de a găzdui tineri creatori prin programul “9G” a încheiat o primă etapă cu “Organic”. Amintim că din 42 de proiecte au fost selectate șapte, s-au realizat până acum – “ActOrchestra”, “DISTROPIE.shakespeare.REMIX”, “Ziua în care nu se cumpără nimic”, “Piesă pentru frate și soră” și “Dragoste în patru tablouri”, comentate pe acest blog; a absentat spectacolul “Copii de aruncat”.

         “Organic” (“Useless”) poate fi considerat un exemplu pentru criza teatrală datorată regiei, dar și selecției repertoriale. Textul aparține Savianei Stănescu, o persoană ambițioasă care își dorește a fi dramaturg. A fost ziarist, a emigrat în SUA, “a rupt cu limba română” cum declară dânsa și a devenit “dramaturg rezident” peste ocean. După ce i-au fost jucate câteva piese acolo, în teatre din planul secund, atacă din nou, și mișcarea noastră teatrală. S-a deplasat și a lucrat la Teatrul Odeon alături de un alt posibil rezident, regizorul Alexandru Mihai, “Viza de clown” (“Străini cu abilități extraordinare”), spectacol pe care îl vom comenta în curând, iar acum, figurează ca dramaturg în generosul program “9G” dedicat tinerilor regizori, scenografi, actori. În cele două piese este obsedată tematic de emigrație. Încropește texte cu conflicte superficiale și personaje fără conținut și aplică în scriere pretenții sofisticate cu sens mataforic. “Organic” este o poveste absurdă despre trei emigranți din zone necunoscute, ajunși în țara visului, America. Tematica ar fi traficul transplantului de organe! Emigrația și traficul de organe sunt aspecte grave, dramatice ale realității și nu pot fi “subiecte” pentru un text care se vrea a fi … o comedie neagră cu picanterii erotice! Soții Chris și Kora sunt emigranți care ar avea condiții de trai; ea a fost prostituată, el câștigă acum fiind implicat în traficul de organe.

În casa lor se află Omy, de curând emigrat din altă țară, fost crescător de porci – precizare cu pretenție metaforică! – adus pentru a “dărui” un rinichi, el pare a fi un handicapat suferind de epilepsie. Despre Kora și Omy afli lămuriri esențiale, cum ar fi dorința ei de a deveni asistentă medicală (!), doar când rostesc monologuri. Textul pornește de la realitate și se încarcă prin cinci scene botezate “vis”, delirul de fapt al celor trei personaje, penibil conceput de așa zisul dramaturg. Saviana Stănescu se mândrește că textele sale au fost considerate “piese de limbaj”, numai că replica nu are substrat, nu servește personajele, intențiile tematice și mustește de vulgaritate. Limbajul trivial poate fi acceptat când are sprijin solid în conflict, dar nu e cazul acestui text ajuns pe prima scenă a țării. Iată și câteva exemple: “Oamenii sunt în stare să își dea rinichii ca să mă f…” sau “Te învăț să cunoști țâțe și p….”. Textul este scris în engleză pentru că autoarea “a rupt cu limba română” , e tradus, adaptat de Andreea Chindriș. Dar nu acest limbaj este gaura neagră a textului, ci dezastruosul montaj al scenelor în jurul unei tematici dramatice. De ce s-a als acest text ar trebui să răspundă tânărul regizor Andrei Măjeri și selecționerii programului “9G”. La premieră au răspuns câțiva tineri spectatori care au părăsit sala în timpul reprezentației, dezgustați de ce vedeau.

         La fel ca și pentru spectacolul “Ziua în care nu se cumpără nimic”, “Organic” reunește o numeroasă echipă în jurul tânărului regizor, absolvent al universității din Cluj. S-au căznit pentru vizualizarea scenică șapte persoane (Adina Lazăr – asistență regie, Irina Chirilă – scenografie, Ioana Grama, Corina Zăbavă – asistență costume, Dragoș Mălăescu – foto, Alex Luft – pregătire vocală, Andrei Turenici – logo) cărora li s-au alăturat “Artiști asociați” (Ada Milea, Arcadie Rusu & Les Ateliers Nomad, Ioana Păun, Tudor Giurgiu – inspirat din picturile Suzanei Dan / Montajul: Letiția Ștefănescu / Imagine: Adrian Silișteanu / Producția: Libra Film) pentru a ilustra delirul din cele cinci “vise”!!! Firește, în funcție de propunerile haotice ale textului și echipa a lucrat haotic în stiluri diverse de expresie. Astfel, rezultatul conceptului regizoral este un ghiveci fără sare și piper în care se amestecă la nimereală legume.

Regizorul pornește reprezentația de la realism teatral rudimentar, ajunge la grotesc, încearcă suprarealismul, viziunea sa fiind dezvoltată incoerent. Prima și ultima scenă ar vrea să arate atmosfera unei familii în care Kora și la final Chris gătesc sârguincios la aragazul aprins. Se trece după debutul reprezentației la pregătirea delirului, la agitație cu încercări forțate de dans, cântări la microfon sau urlete disperate. Combinația montajului scenelor este total neinspirată.

Scenografa Irina Chirilă ar vrea să indice prin decor o locuință cu specific american în care Omy manevrează o sacoșă ponosită de pe alte plaiuri. Costumele concepute cu sprijinul celor două asistente merg pe aceiași linie. Cora schimbă aiurea numeroase peruci, vestimentația se vrea extravagantă. Scenografia este stridentă în intenția definirii imaginii din “țara visului”. Intervin mereu și proiecțiile pe marele ecran din fundal , fiecare în alt stil, lipsite de o elementară legătură pentru definirea situațiilor și stării interioare a personajelor din scenă.

         O oră și patruzeci de minute spectatorul asistă la o învălmășeală de efecte teatrale, ilogic prezentate ca imagine pentru a sugera drame personale, pofte erotice, beția, totul în scopul ironizării “visului american” al emigranților. Spre final, se va flutura de către Omy și steagul american în monologul său de comunicare cu ...  mama decedată!

         Rar se întâlnește un astfel de spectacol jalnic în peisajul nostru teatral, unde normal că nu lipsesc reprezentații mediocre chiar submediocre. Și în cazul de față regizorul a vrut să își demonstreze originalitatea, dar a optat pentru un text deplorabil al unei foste românce rezidentă în America, poate visând la un posibil turneu peste ocean. Textul nu i-a servit pentru a convinge publicul de calitățile sale regizorale.

         Mai trist rămâne din oferta ultimă a primei etape a programului “9G”, drumul actorilor spre afirmare deplină. Trei tineri actori – Silvia Helena Schmidt (Kora), Andrei Stehan (Chris) și Lucian Rus (Omy) – se supun docil acestui proiect și se zbat cu disperare să interpreteze niște personaje goale de conținut, să cânte, să danseze, să urle cum solicită textul și regia. În tot acest balamuc cu pretenții de teatru, fiecare din cei trei reușesc însă, câteva secunde sau chiar un minut să exprime credibil  starea individului care caută mulțumire în viață. Păcat de acești actori că au avut neșansa întâlnirii cu “Organic”. Numeroși tineri actori caută proiecte pentru a se remarca, dar nu descoperă oferte de texte și nici viziuni regizorale care să le speculeze calitățile.

         Când în teatrul independent din multitudinea de reprezentații propuse de tineri creatori se descoperă într-o stagiune, măcar două sau trei spectacole remarcabile, este inexplicabil de ce acest “9G” nu a reușit să selecteze și să găzduiască sub “firma” Naționalului , proiecte consistente, pornind de la alegerea textului până la conceptul regizoral și să servească afirmarea tinerilor actori. Ori selecționerii nu merg la examenele de absolvire sau la spectacolele teatrului independent și nu îi cunosc pe tinerii creatori ori selecția este înfăptuită la nimereală. Din cele șase spectacole ale primei etape s-a detașt doar “ActOrchestra”. Urmează pregătirea și selecția pentru a doua etapă a programului “9G” și rămânem cu speranța că va oferi totuși, mai multe proiecte de calitate profesională și culturală.