“ALLEGRO, MA NON TROPPO” – TEATRUL NAȚIOMAL “I.L.CARAGIALE” (Sala PICTURĂ)

UN SPECTACOL DE COMEDIE … ÎNCROPIT REGIZORAL

Gavril Pătru (Ion Marian), Marius Rizea (Titu
Micșoreanu) și Costina Ciuciulică (Cocuța)

         Naționalul bucureștean în dorința firească de a aminti publicului de nume prețuite din istoria literaturii noastre, a optat pentru Ion Minulescu și piesa sa de succes din perioada interbelică, “Allegro, ma non troppo”. Apreciat ca poet simbolist, Ion Minulescu a scris și piese de teatru și a fost pentru o scurtă perioadă directorul primei scene a țării. “Romanță albastră” sau “Romanțe pentru mai târziu” sunt volume de poezie de care s-au apropiat compozitorii timpului. “Allegro, ma non troppo” (1927), piesă jucată și peste hotare, se înscrie în zona comediilor de situații. Motivul “clasic” – soția își înșeală soțul, dar și acesta are o amantă – este manevrat de dramaturg prin personaje savuros construite și implicate în conflicte surprinzătoare.

         Comedia, se știe, solicită mai mult efort și inventivitate din partea creatorilor spectacolului, decât drama. De la ambalajul vizual,  până la interpretarea actorilor este nevoie de inspirație, coerență, ritm și trăire dramatică sinceră a situațiilor pentru a avea un rezultat comic încântător. Din păcate, acest spectacol este o încropeală de intenții, nefinalizate credibil.

Gavril Pătru (Ion Marian) și Costina Ciuciulică (Cocuța)

         Actorul Răzvan Popa, specializat în teatrul radiofonic ca regizor, își asumă și pentru scenă acest rol, cu un rezultat modest. Vrea să precizeze că acțiunea s-ar petrece în perioada interbelică și prefațează cele două părți ale reprezentației cu proiecții video și în calitate de “regizor video”. Selectează imagini de pe internet și le înghesuie în două proiecții scurte, lipsite de semnificație pentru conținutul acestei comedii de situații. Răzvan Popa este și autorul ilustrației muzicale, cu motive stângaci selectate din muzica epocii. Ca regizor uită însă, de timpul acțiunii și de îndrumarea actorilor pentru a dezvolta personajele în funcție de evoluția situațiilor tensionate.

Marius Rizea (Titu Micșoreanu) și
Eugen Cristea (Domnul Cuțui, samsar)

         Prin decor și costume, scenografii Florilena Popescu – Fărcășanu și Maxim Corciovă, nu reușesc să servească ilustrarea liniei specifice epocii interbelice, aspect esențial indicat chiar și de proiecții. Decorul casei lui Titu Micșoreanu, un parvenit ajuns milionar, adună la nimereală elemente diverse, de la mobilier, până la o mochetă banală, se vrea fastuos și nu oferă substratul comic solicitat de piesă. Costumele nu au eleganța epocii și nu servesc caracterizării personajelor.

Gavril Pătru (Ion Marian) și Aylin Cadîr (Noemi)

         În compartimentul cheie – interpretarea actorilor, defectul regiei în îndrumarea acestora se simte în majoritatea cazurilor. Fiecare actor joacă după înțelegerea propie a partiturii, iar relațiile dintre personaje nu sunt urmărite de regie. Un rol de plan secund, servitoarea Florica, este însă, ireproșabil conceput de Victoria Dicu, sugerând prin expresie și relația dictată de situații, un personaj comic exploziv și credibil prin firescul tratării chiar cu dramatism a fiecărei apariții în scenă. Din replici puține, configurează relații diverse, amuzantă fiind cea imaginată cu scriitorul Ion Marian. Aparițiile sale ridică ritmul reprezentației și transmit comicul de bună calitate dorit de public. Ion Marian, “autor dramatic” și coleg de școală cu milionarul Titu, personaj important al confilctului, cu multe fațete este apreciabil definit de Gavril Pătru. Duplicitățile personajului, frica amantului de răzbunarea soțului care îi este amic, sunt nuanțat și cu efect comic susținute prin interpretarea sincer dramatică a actorului. Gavril Pătru trece peste hibele conceptului regizoral și creează situații diverse cu rezultat comic, dezvoltă coerent rostul personajului în acțiune. Rezolvă acceptabil fără exagerări comice, personajul samsarului din planul secund, Eugen Cristea.

        

Costina Ciuciulică (Cocuța) și
 Marius Rizea (Titu Micșoreanu)

Motorul conflictelor este parvenitul milionar, dar Marius Rizea confundă convenția din teatru cu cea din divertismentul tv. Uită de reliefarea substratului manifestărilor lui Titu, de susținerea permanentă a relațiilor cu dublu sens pe care le are cu cei din preajmă. Regizorul lasă actorul să aplice maniera interpretării simpliste dintr-un divertisment tv, unui rol bogat în oferte.

Aylin Cadîr (Noemi) și Costina Ciuciulică (Cocuța)

 Soția milionarului, Cocuța, o doamnă cu pretenții intelectuale care are ca amant pe “autorul dramatic”, apare ca un personaj fad în interpretarea simplistă a Costinei Ciuciulică. Actrița trece prin situații tensionate, cu expresii uniforme, credem și din lipsa îndrumării regizorale.Tot fără substanță și vlagă apare și amanta milionarului, Noemi în interpretarea actriței Aylin Cadîr. Tratarea celor două personaje feminine este exterioară în raport cu propunerile piesei.

         Urmărind derularea acțiunii, publicul se va amuza însă, chiar dacă ilustrarea teatrală este mediocră din cauza regiei, scenografiei și a unor actori. “Allegro, ma non troppo” rămâne o intenție bună de a servi dorința de comedie a Marelui Public, dar spectacolul este la mijloc de drum în exploatarea ofertelor piesei.