IMAGINEA ÎNCEARCĂ SĂ SALVEZE UN SCENARIU NEINSPIRAT
Regizorul Dragoș
Galgoțiu dorește întodeauna un “altfel de teatru”, sprijinit în esență pe
imagine și uneori pe coregrafie, reunind o echipă de realizatori din care nu
poate lipsi Doina Levintza sau uneori Răzvan Maziliu. “Casanova”, spectacol de Dragoș
Galgoțiu (scenariu, regie, decor, coloană sonoră) se supune aceluiași stil
cunoscut din alte reprezentații precum “Portretul lui Dorian Gray”, “Epopeea
lui Ghildameș” sau “Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprită”, dezvoltat în
aceiași manieră cu pretenții de imagine, dar și cu neglijență față de
importanța actorilor.
După Dorian Gray sau Ghilgameș optează
acum, pentru un alt personaj de legendă, Casanova și încearcă un scenariu după
“Memorii” (“Povestea vieții mele”), mărturisiri scrise în ultimii ani de viață
de Giacomo Girolamo Casanova de Seingalt (1725 – 1798). Este singura sa
scrierea rămasă în istorie prin evocarea unei vieți tumultoase din Epoca
Luminilor dominată de o serie de personalități. Numele Casanova trece în
actualitate ca o legendă, simbol al seducției erotice, fiind considerar un
alter ego al lui Don Juan. În secolul XVIII, Casanova era însă, o personalitate
complexă, celebră, nu numai pentru cele peste o sută de aventuri erotice în
care își lua partenere, de la actrițe până la aristocrate, de la călugărițe până
la servitoare. Născut la Veneția într-o familie modestă de comedianți, reușește
să studieze dreptul, economia și pornește o călătorie în marile imperii de
atunci, ajunge în preajma lui Ludovic al XV-lea, Voltaire, Ecaterina cea Mare,
Frederic cel Mare, etc și se implică cu sfaturi financiare și medicale.
Scenariul lui Dragoș Galgoțiu după “Memoriile” lui Casanova, rezumă evocările
și urmărește în mod special partea erotică; neglijează un aspect de mare
interes pentru publicul de astăzi, manevrele aventurierului parvenit în
politică și finanțe.
Într-o singură secvență din partea a doua a
acestui scenariu plictisitor, se amintește de Casanova finanțistul aflat în
preajma regilor. În rest, scenariul se rezumă la un lung monolog ce îi revine
firește lui Casanova în care intervin din când în când, o sumedenie de
personaje pomenite în “Memorii”, cu replici scurte, seci în substrat, pentru a
colora evocările memorialistului. Scenariul negiljează și construcția eroului.
În debutul reprezentației, Casanova apare ca un bătrân aflat în pragul
sfârșitului care precizează datele jurnalului său, continuă apoi monologul prin
evocarea confuză a amintirilor, ca târziu să devină inexplicabil un om activ
care în final vrea să cucerească și … spectatoarele către care aruncă flori.
Scenariul prezintă un Casanova lipsit de consistență. Interpretul său, Marius
Stănescu, actor de valoare, se luptă sârguincios să împlinească acest rol
confuz în diversele situații evocate de personaj. Interpretarea sa este
meritorie, dar își pierde evidențierea prin spectaculozitatea imaginilor ce
domină mereu scena, prin activitatea personajelor-argument din evocări.
“Casanova” se poate considera doar, un spectacol vizual.
Decorul gândit de Dragoș Galgoțiu în
culori prăfuite, încearcă stângaci trimiteri spre epoca și biografia eroului.
Plasează în unghi, o scenă pentru teatru în teatru, că doar Casanova s-a născut
într-o familie de actori și viața sa este teatrală, iar în cealaltă latură, un
zid uriaș cu o ușă mică și patul povestitorului procurat parcă de la “Ikea”.
Mai sunt îngrămădite fără nici un rost, la marginea unei părți din față a
scenei, câteva scaune amărâte luate parcă dintr-un birou din zilele noastre,
nefolosite în acțiune. Decorul nu susține aspectul general al vizualizării,
scena de teatru în teatru e modest întrebuințată.
Cheia imaginii spectacolului ce deschide
trimiterea spre Epoca Luminilor și provoacă admirația spectatorilor, rămâne
creația senzațională a Doinei Levința care concepe peste șaizeci (!) de costume
pentru numeroasele personaje pomenite de Casanova. Publicul poate admira moda
celor cu peruci albe și veșminte bogate în croială și accesorii, realizate
minuțios prin fantezia acestei mari creatoare de imagine care este Doina
Levința. Costumele sale impun spectaculozitatea reprezentației. Fiecare costum
este personalizat prin mici amănunte pentru a indica tipologia personajului și
preciza prin detalii, epoca. Nu omite ca pentru fiecare costum să aplice și
fine accente de ironie. Costumele sale “vorbesc” despre rostul apariției
personajelor în diverse situații, înlocuiesc replica și comentează ironic,
subtil, povestea lui Casanova. Costumele Doinei Levintza ilustrează teatral
fără cuvinte sensurile “Memoriilor”, apar ca o “viziune regizorală” particulară
în raport cu scenariu și conceptul lui Dragoș Galgoțiu.
Ambiția regizorului de a
impune un “altfel de teatru” nu convinge, începând de la scenariul incoerent
până la coloana sonoră. Înghesuie de-a valma motive muzicale celebre din epocă
și le alătură secvențe din actuale compoziții, bănuim în intenția de a sugera
că aventura erotică a lui Casanova se poate repeta cu alte prsonaje și astăzi.
Coloana sonoră este strident transmisă, iar în partea a doua a reprezentației
repetă enervant un motiv muzical redat parcă de un patefon cu o placă
stricată. Viziunea regizorală folosește aproape
permanent două elemente – muzica și dansul, ce se completează prin
strălucirea costumelor, secvențele fiind uneori departajate prin efecte de fum.
Regia pare preocupată de ambalajul general al reprezentației și este exterioară
în exploatarea personajelor și a unei tematici mult mai profunde în cazul lui Casanova, decât
erotismul. Spectacolul pare o poveste cu benzi desenate, strălucind prin costume.
Răzvan Mazilu conduce inspirat
mișcarea agitată din diverse secvențe și coregrafia numeroaselor momente de
dans. Dă expresie substratului diferitelor tablouri scenice ale evocării și
punctează discret nuanța erotică. Toți actorii servesc ireproșabil intențiile
coregrafului, dar se detașează din ansamblu tânăra dansatoare Simona Dabija
(Henriette, Doamna d’Urfe, Alsaiana). Este excelentă în secvența cu artiștii de
circ prin flexibilitatea mișcării. Intența plasării în viziunea regizorală a
acestui moment rămâne însă, un artificiu fără motivare semnificativă tematic.
Dragoș Galgoțiu manipulează exagerat dansul,
muzica, efectele vizuale pentru a relata scenic aventurile erotice ale eroului.
Care este însă, miezul tematic al demersului său? Ce a vrut totuși să comunice
publicului de astăzi, emoțional și provocator prin o numeroasă desfășurare de
forțe actoricești plasate în planul figurației? Spectatorii urmăresc trei
ceasuri cu o pauză, că a fost odată ca niciodată, un bărbat numit Casanova care
a avut multe iubite și s-a întâlnit cu mulți regi, o poveste în ritm lent, cu
repetări de situații. Putea foarte bine să rezume povestea la jumătate din timpul spectacolului pentru o demonstrația teatrală încântătoare de prezentare vizuală a
Epocii Luminilor.
Douăzeci de actori se supun
indicațiilor regizorale și marea lor majoritate schimbă numeroase costume
pentru a indica imaginea scenică a două până la patru personaje-argument ce
revin fiecăruia și sunt amintite de Casanova. Se alătură distribuției pentru a
prezenta pe Ecaterina cea Mare în câteva minute și prețuita actriță, Dorina
Lazăr. Poartă un costum fastuos pentru a aminti de țarina Rusiei și rostește cu
un accent străin câteva replici. Regizorul ignoră importanța actorului în
spectacol și folosește interpretul ca o păpușă trasă de sforile sale pentru a
se mișca sau dansa. Un moment teatral deosebit
compune cu fin umor Virginia Rogin în una din cele trei apariții ce îi
revin – Doamna Orio, Veronique, Marcoline -, în acel personaj care manevrează distrat tot felul de bilețele și a încercat o aventură ca lesbiană. Într-un minut,
actrița compune satiric o tipologie.
Toți cei din distribuție merită
felicitări pentru adaptarea la solicitările scenariului, pentru mișcare
expresivă și dansuri, pentru modul în care evidențiază costumele. În afara
celor citați mai sus, în ordinea distribuției colaborează la acest spectacol pentru
mai multe personaje-argument vizual – Marian Ghenea (Leporello, Frederic cel
Mare), Mircea Constantinescu (Voltaire, Ludovic al XV-lea), Laurențiu Lazăr
(Dr.Gozzi, Stanislas, Bărbatul din Corfu, Capitano), Mugur Arvunescu (Pigozzo,
Brighella), Paula Niculiță (Bettina, Therese, Rose), Ana Maria Moldovan (Doamna
din trăsură, Zenobia, Ducesa de Chartres), Istvan Teglas (Gioacchino,
servitorul lui Casanova), Ionuț Kivu (Exorcistul, Statuia Comandorului,
Casanova tânăr), Marian Lepădatu (Don Giovanni, Pierrot, Croitorul), Silvian
Vâlcu (Casanova copil, Molinari, Truffaldino), Sabrina Iașchevici (Nanette,
Doamna F, Leab, Manon), Ruxandra Maniu (Doica Bettinei, Messalina, Codoașa,
Femeia din Corfu), Ioana Mărcoiu (Marton, Marucia, Clementine), Anca Dumitra (La
Tintoretta, servitoarea lui Casanova), Alexandra Poiană (Lucia, Rosalie, Nina),
Anca Florescu (Giulietta, Călugărița, Doamna de Pompadour).
“Casanova” rămâne o opțiune
repertorială discutabilă, când spectacolul trăiește doar prin imagine și
superficial prin conținutul tematic, reunind o sumedenie de tinere talente
pentru a face figurație într-o paradă a modei din secolul XVIII-lea. Este un
spectacol de efort pentru actori și apare întrebarea de ce nu s-a ales pentru
dânșii un musical pentru că au grație în mișcare și pot chiar și să
cânte?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu