“DRUMUL SPRE MECCA sau CASA BUFNIȚEI” – TEATRUL “NOTTARA”

LIPSĂ DE INSPIRAȚIE REGIZORALĂ …

        

Piesa dramaturgului din Africa de Sud, Athol Fugard este inspirată dintr-un fapt real – viața lui Helen Martins. Dramaturgul apelează la povestea reală a conaționalei sale, Helen Martins, pe care o ia drept pretext pentru a susține tematica prețuirii creatorilor de frumos. După trecerea în neființă a lui Helen, casa ei dintr-o localitate din deșertul Africii de Sud, a devenit un important punct turistic prin originalitatea imaginii.

         Tânăra regizoare Geanina Hergheligiu concepe simplist spectacolul ce pare ca o primă lectură despre situația dificilă în care se află singură, la bătrânețe, Miss Helen pe care comunitatea vrea să o îngrijească într-un azil de bătrâni. Substratul tematic al istoriei sale este ignorat de Gianina Hergheligiu. (Atenție, numele și prenumele său nu trebuie să ne ducă la prețuitele regizoare Theo Herghelegiu sau Gianina Cărbunariu.)

         Cum Miss Helen a devenit celebră în lume prin casa creată cu multă muncă și inspirație, era de așteptat ca scenografii Victor Diaconu și Petre Manea, să propună un decor fascinant pentru a ilustra scenic forța creatoare a acestei femei care a lăsat posterității un “monument” ciudat din casa ei. Decorul este însă, o încropeală de intenții mediocre pentru a prezenta o locuință original concepută. La rândul lor nici costumele nu servesc caracterizării și imaginii celor trei personaje intrate în acțiune. Tinerii scenografi dovedesc aceiași superficialitate și amatorism profesional, ca și regizoarea. Cum e la modă, firesc regizoarea apelează și la proiecții, numai că proiecțiile “video-art” imaginate de Dimitris Palade în alb-negru, nu sugerează prin nimic fantezia creatoare a lui Miss Helen pe care ar vrea să o ilustreze convingător. Textul solicită pentru sprijin al atmosferei unde trăiește singură femeia, folosirea lumânărilor, iar regia le manevrează stângaci și afectează pereceperea expresiei interpeților.

Anca Bejenaru (Miss Helen) și Ada Navrot (Elsa Barlow)

         Regizoarea a distribuit trei actori ai Teatrului “Nottara”, remarcați în alte spectacole pentru harul lor – Anca Bejenaru (Miss Helen), Ada Navrot (Elsa Barlow) și Sorin Cociș (Pastorul Marius). Actorii se luptă cu un concept regizoral neinspirat, dar reușesc fiecare să prezinte momente încărcate de substrat în raport cu textul și de sinceră emoție. Miss Helen care a avut o viață încărcată de situații dramatice îi oferă actriței Anca Bejenaru investirea sensibilității expresive pentru creionarea personajului. Actrița transmite publicului rostul tematicii scrierii, că omul poate înfrânge vicisitudinile vieții chiar și în singurătatea unde caută comunicare prin creații personale de imagine.

Ada Navrot (Elsa Barlow)

Elsa Barlow este o persoană activă în lumea modernă, dar o vizitează pe Helen pentru că a descoperit un suflet apropiat stării sale interioare măcinată de probleme personale; Ada Navrot exploatează abil, cu subtilitate multe momente din vizita lui Elsa în casa ciudată a lui Helen, și dă consistență personajului. Reprezentantul comunității în preajma căreia se află Helen, pastotul Marius este interpretat credibil, nuanțat de Sorin Cociș. Actorul sugerează prețuirea pastorului față de Helen de care se pare că în tinerețe a fost chiar îndrăgostit. Actorii dovedesc o descifrare profundă a rolurilor, numai că regia nu le pune în evidență atitudinile și relațiile dintre personaje prin mișcarea scenică realizată de Alina Lazăr Iacov. Gianina Hergheligiu prezintă scenic o citire parcă la prima vedere a textului ce este bogat în pilde pentru societatea actuală, substratul scrierii fiind ignorat de regie.

         Spectacolul pare inexplicabil un examen modest de regie, un debut regizoral cu o piesă dificilă, examen acceptat în repertoriul unui teatru stimat cum poate fi Teatrul “Nottara”.