“VIZĂ DE CLOWN” - TEATRUL ODEON (Sala Studio)

PRETENȚII TEATRALE LIPSITE DE ARGUMENTE

         Un bogat CV plasat în programul de sală al reprezentației recomantă pe autoarea textului – Saviana Stănescu și pe tânărul regizor – Alexandru Mihail că ar fi uimit America unde au activat și posibil că mai activează. Propun acum, și celor de acasă “Viză de clown” cu intenția să atace tema emigrației în America. Textul pare a fi gândit cu adresă pentru publicul de peste ocean, invadat de emigranți din țări cu probleme sociale.

         Saviana Stănescu este preocupată de această temă, dovadă fiind și “Organic” (spectacolul de la Naționalul bucureștean este comentat pe blog). Încropește acum, o poveste a întâlnirii dintre emigranți din Republica Moldova (Nadia), Rusia (Borat), Republica Dominicană (Lupita) cu un muzician sărman din “țara tuturor posibilităților” (Bob) și firește, cu doi “inși” (Ionuț Kivu și Relu Poalelungi) care se pare că ar reprezenta autoritatea pentru emigrare. Emigranții vor stabilizarea în “țara viselor” și firește, un “green card” pentru dreptul la muncă. Personajele nu au însă consistență, autoarea omite dezvoltarea motivelor grave pentru care au părăsit țara natală. Simplist textul are drept personaj central pe Nadia care a rămas singură pe lume, familia sa de clauni murind într-un accident. Conflictele sunt căznit construite. Un prolog și un epilog al emigranților degajă pretenții metaforice prin fabula câinelui îndrăgostit de o veveriță aflată sus într-un copac. Drama interioară a acestor oameni nefericiți, autoarea cu pretenții de dramaturg original, o uită. Replica se vrea colorată prin cuvinte în limba engleză și din cea a țărilor din care provin emigranții. Textul s-ar dori o tragicomedie, încărcat fiind de lungi monologuri. Subiecte legate de emigrație figurează în multe filme americane și amintim de pildă “Departe de Moscova” cu Robin Williams, ce se pare că au “inspirat-o” și pe Saviana Stănescu. Numai că textul său tratează superficial tema și nu oferă răspuns la întrebări esențiale legate de cauzele emigrării. În teatrele americane independente, numeroase aflate în planul doi ca importanță, textul poate atrage publicul pentru amuzament. La noi, textul sună fals, lipsit fiind de vână dramatică.

         Tânărul regizor Alexandru Mihail după experiențe în America, vine acasă să sprijine acest text. Apelează la Vladimir Turturică, scenograf apreciat pentru contribuția la o serie de spectacole reușite. Conform textului și conceptului regizoral, acesta propune un decor cu multe elemente cu substrat simbolic – un semafor uriaș, cabine telefonice, etc, pentru a indica diverse spații de joc. Regizorul și scenograful omit însă și folosirea posibilităților tehnice multiple cu care este dotată Sala Studio a Teatrului Odeon. Viziunea regizorală apelează mereu la elementele scenografiei pentru a aplica trimiteri metaforice textului. De pildă colorează insistent verdele semaforului pentru a atenționa asupra dragostei ivite între Nadia și Bob sau roșu pentru situațiile dramatice ori folosește cabinele telefonice pentru monologuri și stările de singurătate ale personajelor. Regizorul nu contribuie prin nimic pentru configurarea relațiilor dintre aceste personaje nefericite, cât și pentru îndrumarea actorilor spre a sugera cât este posibil tipologiile  care le revin. Interpreții sunt conduși ca într-un recital, static. Fără rost regizorul concepe și o scenă cu intenția de interacțiune cu publicul, când Nadia este căutată de funcționarii de la emigrație și se ascunde târându-se printre picioarele spectatorilor. Viziunea regizorală este lipsită de coerență. Înfrățirea dintre “dramaturgul” și regizorul cu pretenții de reușite peste ocean, are acasă drept rezultat un spectacol mediocru, salvat de penibil prin eforturile interpreților de a sugera credibil linia generală a personajelor.

         Investesc inspirație în expresia caracterizării generale a personajelor, chiar dacă textul și regia sunt fragile - Nicoleta Lefter (Nadia), Marius Damian (Borat), Alexandru Papadopol (Bob), Meda Victor (Lupita) și Ionuț Kivu, Relu Poalelungi (Ins 1 și Ins 2). Cu atenție la firescul implicării în situații în funcție și de starea interioară a lui Bob cel care caută un loc de muncă și … o canapea gonflabilă, Alexandru Papadopol reușește să transmită o caracterizare cu sens nefericitului său personaj. Nicoleta Lefter convinge în multe momente prin redarea cu sensibilitate a stărilor Nadiei, o adolescentă naivă, aflată într-o lume necunoscută și ostilă visurilor ei. Borat “taximetristul” emigrant, e construit convingător de Marius Damian prin diverse atitudini, dictate de situații. Încearcă să estompeze hibele pornite din text ale personajului Lupita, cu sârguință, Meda Victor; Lupita dansează la bară și e implicată în situații fals dramatice. Exagerat, forțat prezintă textul și regia pe cei doi “Inși”, iar Ionuț Kivu și Relu Poalelungi încearcă pe cât este posibil, să nu supralicite în interpretare, grotescul intervențiilor în acțiune.

         Saviana Stănesu și regizorul Alexandru Mihail, mândri de experimentele din “țara tuturor posibilităților”, propun și acasă un “experiment” despre emigrația unor oameni sărmani veniți din țări cu mari  probleme sociale, precum Republica Moldova sau Rusia, construit din vorbe goale de miez și situații neconvingătoare. Păcat de efortul interpreților care nu găsesc suport în text și regie pentru a oferii roluri de referință pentru biografia lor artistică.