miercuri, 30 decembrie 2015

“PESCĂRUȘUL” – TEATRUL NAȚIONAL “MARIN SORESCU” din CRAIOVA

CUCERITOR DE ACTUALĂ ILUSTRAȚIE TEATRALĂ

         În ultima perioadă, Cehov atrage insistent regizorii în dorința de a arăta cât este de actual dramaturgul. Unii reușesc, alții nu, în special cei care îl i-au drept pretext pe Cehov pentru viziunea lor teatrală. După câțiva “pescăruși” cu aripile frânte pe diverse scene, “Pescărușul” Naționalului craiovean surprinde și atrage atenție prin inventiva sa ilustrare care nu știrbește prin nimic intențiile acestei valori a dramaturgiei universale.


         Regizorul grec Yiannis Paraskevopoulos este autorul acestui spectacol reușit ca inovație teatrală, dirijorul care a reunit în jurul său o echipă admirabilă, actori și scenograf. În 2006, acest regizor de marcă europeană, se remarcă la Craiova prin spectacolul original și impresionant, “Medeea” de Euripide și cu încredere în colectiv mai pune în scenă “Romeo și Julieta” de Shakespeare și “Lysistrata” de Aristofan. Acum, Yiannis Paraskevopoulos își dorește și reușește să propună un altfel de Cehov, actual, fără să îi afecteze  esența. Pornește pe calea actualizării prin îmbinarea a trei variante de traducere a piesei pentru a se adapta limbajului verbal direct al mileniului trei, fără să cadă în vulgaritatea întâlnită adeseori. Tematic în viziunea sa, regizorul urmărește să exploateze din scrierea lui Cehov spinoasa problemă a “căutării de zone noi în artă” concretizată prin personajele din “Pescărușul”, actori și scriitori de profesie, dar atenționând că și aceștia sunt caractere măcinate de probleme personale, dictate de relațiile particulare de familie sau de dorința iubirii. Yiannis Paraskevopoulos transpune coerent subiectul piesei în zilele noastre. Dezvoltă acțiunea în trepte, pornind de la sugestia de teatru în teatru existentă la Cehov în primul act, trece prin precizări pentru indicarea conflictului, ca apoi să sublinieze prin vizualizarea metaforic teatrală substratul cauzelor ce declanșează confruntările dintre cele patru personaje centrale preocupate de artă, actori și scriitori. Servesc și vor să servească teatrul ca actrițe, Arkadina ajunsă actriță celebraă și Nina ce își dorește aceiași profesie; Trigorin, iubitul Arkadinei este scriitor cunoscut, iar fiul ei Treplev visează la același statut. Conceptul regizoral arată că aceste personaje speciale prin profesia pentru care au optat, au însă, la fel ca orice om, defecte morale și calități.

         Un sprijin excelent pentru viziunea regizorală devine scenografia Liei Dogaru care în altă stagiune, la un alt teatru, a conceput modest decorul unui “Pescăruș” cenușiu. Colaborând perfect cu regia, Lia Dogaru desenează acum un decor în trepte. Cum reprezentația pornește de la convenția de teatru în teatru cu prezentarea în fața Arkadinei a unui monolog scris de fiul ei Treplev și interpretat de Nina – moment original și șocant tratat teatral de regizor -, cortina e trasă, și în fața ei doar două trepte indică cadrul scenografic. Scena este interactiv tratată regizoral, spectatorilor integrându-se și Arkadina cu suita sa.


Lia Dogaru va folosi apoi, treapta superioară ca un practicabil ce se rotește mereu cu sens, fiind spațiul de joc al marilor confruntări. Inspirata marcare a decorului prin acest practicabil mobil și prin câteva obiecte de mobilier prinde spectaculozitate prin jocul culorilor ce marchează în special fundalul. Prin schimbarea culorii de la albastru ca lacul indicat de Cehov, la roșu și apoi, gri sau negru, fundalul devine un personaj, comentator subtil al conflictelor. Efectele cromatice construiesc un spectacol pictural. Costumele sunt create în linie elegantă pentru Arkadina sau Trigorin și cu accente funcțional aplicate pentru indicarea tipologiei celorlalte personaje. Lia Dogaru a realizat o scenografie de atmosferă, servind strălucit proiectul regizoral.


         Decorul comentează situațiile, ca și cele două personaje alese de regizor – doctorul Dom și argatul Iakov, care din prima scenă dau glas numeroaselor precizări din parantezele textului scris de Cehov. Aceștia pe întregul parcurs al reprezentației, vor puncta relațiile dintre personaje și substratul situațiilor. Inițiativa regizorală originală este binevenită în raport cu tematica scrierii. La premieră însă, se făcea simțită nevoia de a sporiri dinamica interpretării acestor precizări. Contribuie la unitatea reprezentației și ilustrația muzicală datorată lui Manos Milonakis. Integrarea în partea muzicală a melodiei lui Amy Winehouse, “Back to Black” în interpretarea Ninei și Mașei, rămâne însă, un accent forțat.


         Stâlpii spectacolului care transmit emoție tratării novatoare a piesei într-un concept regizoral ce uimește prin colorit, sunt actorii. Fiecare rol este abil construit. Greul cade totuși, pe umerii celor patru piloni ai conflictelor, Arkadina, Nina, Trigorin și Treplev preocupați de dezbaterile despre artă și individualitatea creatorului. Excelent construiește Cerasela Iosifescu personajul Arkadinei. Propune o femeie seducătoare, sigură pe sine, autoritară, colerică uneori, dar cu o sensibilitate interioră ascunsă. Îmbogățește nuanțat profilul acelei artiste consacrate pentru care teatrul a devenit scop egoist al existenței și inconștient ajunge a se comporta teatral în viața zilnică, în familie. Cerasela Iosifescu susține complex și relația Arkadinei cu Trigorin, sugerează motivarea acceptului trădării în iubire a scriitorului prin cunoșterea profundă a superficialității acestuia pentru care celebritatea actriței rămâne un sprijin în afirmare. Interpreta realizează o Arkadină modernă, respectând profilul psihologic creat de Cehov.


Mereu activ în diverse teatre din țară, Sorin Leoveanu se întoarce la Naționalul din Craiova și prezintă substanțial caracterizarea lui Trigorin. Insuflă în substrat mediocritatea acestui scriitor egoist în relații, ambițios, pragmatic; aventura cu Nina rămâne doar, un experiment amoros, dar interpretul dezvăluie subtil și frământările, nemulțumirile ascunse ale scriitorului căutător de inspirație. Tinerii aspiranți la artă, Nina și Treplev, prind o altă înfățișare teatrală prin Iulia Colan și Vlad Udrescu. Lui Treplev cel preocupat de inovație în scrieriile sale, actorul îi definește credibil naivitatea, atent fiind să sublinieze și cauza ce îi provoacă ambițiile personale, relația nefericită cu mama sa Arkadina. Încearcă să impună un alt desen Ninei, tânăra actriță Iulia Colan. Visurile de celebritate ca actriță, superficialitatea în demersurile Ninei sunt uneori punctate de interpretă, dar rolul rămâne uniform tratat ca imagine generală. În jurul celor patru apar o serie de personaje ca sprijin în definirea psihologiei unui segment social. Remarcabil o prezintă pe Mașa și eșecul său în dragoste, Iulia Lazăr, cu accente de ironie bine plasate. Fratele Arkadinei este conceput nuanțat pentru a atenționa asupra lipsei sale de preocupări, de Valentin Mihali. Cu știința susținerii rolului dublu de comentator al teatrului în teatrul vieții sub chipul doctorului Dom, Adrian Andone prezintă remarcabil această inventivă tratare a personajului. Intervin corect în susținerea conflictelor Anca Dinu în Poliana, Dragoș Măceșanu în Medvedenko, Cătălin Vieru în Iakov. Exagerate sunt concepute regizoral intervențiile lui Șamraev (Eugen Titu) ca administrator al propietății Arkadinei.

         “Pescărușul” Naționalului din Craiova este o recitire inovatoare reușită a piesei lui Cehov, într-un adevărat spectacol pictural ce surprinde prin bogăția sugestiilor și prin interpretările deosebite ale unor personaje centrale. “Psihologul” societății, Cehov se dovedește din nou a fi … contemporanul nostru.

P.S. Un an nou cu inspirație urez slujitorilor Thaliei, actori, regizori și scenografi! Să întâlnim în 2016 spectacole remarcabile la tot pasul!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu