marți, 16 februarie 2016

“ANUL DISPĂRUT 1989” – TEATRUL MIC

UN SPECTACOL CE INDUCE CONFUZIE


         Majoritatea spectatorilor la reprezentația care nu era o premieră, râdea, aplauda ca la un spectacol de divertisment, urmărind amuzată trei povestioare ce se petrec în anul 1989. Acestea sunt completate cu încercări debile de interacțiune cu spectatorii. Dramaturgul Peca Ștefan și regizoarea Ana Mărgineanu sunt tinerii autori ai acestui spectacol în care ambiționează să amintească de ultimul an al dictaturii comuniste din epoca lui Ceaușescu. După 26 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, când manaualele școlare, emisiunile de televiziune, mass media în general, nu oferă tinerei generații o documentare solidă și necesară despre acea dramatică  “epocă de aur” a comunismului, iar urmările lăsate în mentalitatea multor conducători actuali de pe plaiurile mioritice, se face simțită, reprezentația induce confuzie tinerilor spectatori; se amuză de parcă ar privi o emisiune tabloidă de televiziune. Superficialitatea punerii în lumina reflectoarelor a unei teme majore pentru societatea actuală ce trăiește într-o lume așa zisă nouă și democratică, are drept rezultat o improvizație teatrală încâlcită.
         Jurnalul de călătorie prin anul ’89 propus de Peca Ștefan, include trei povestioare și pomenirea banală a calendarului datelor și locurilor esențiale pentru acel timp istoric al căderii comunismului în statele Europei de est. Invocate derizoriu aceste date importante, sunt receptate ca o lecție de istorie dintr-un manual prăfuit. Peca Ștefan cu studii la cursurile de dramaturgie de la New York University, deține un CV încărcat de premii internaționale ca dramaturg, apreciat și pentru unele texte originale jucate în țară, de astă dată însă, textul său e jalnic sub aspectul constructului dramatic în numele originalității prin care terfelește o tematică necesară actualității. Compune și percepe documentarea asupra epocii istorice a comunismului, ca un școler al unui colegiu dintr-o țară de peste Ocean.


Textul e un puzzle și se aseamănă cu schema unui test, iar cele trei povestioare devin improvizații lipsite de consistență pentru argumentarea tematicii. Tânăra regizoare Ana Mărgineanu se pliază pe intențiile lui Peca Ștefan și încearcă să aplice o convenție sofisticată de “teatru în teatru”. La rândul său, scenografa Anda Pop dorește să sprijine vizual textul și regia. Decorul vrea să sugereze prin mobilierul înghesuit și prin obiecte, o locuință din anii’ 80, iar costumele respectă timpul istoric. Mobilierul conform conceptului regizoral va fi manipulat excesiv și va îngrădi în final timpul acela de tristă amintire. Nu vor lipsi din imaginea teatrală generală, nici palide proiecții pe fundal, din jurnalele de știri cu Ceaușescu.
         Șapte actori – Ilinca Manolache, Maria Ploae, Mihaela Rădescu, Isabela Neamțu, Gheorghe Visu, Virgil Aioanei și Viorel Cojanu se confruntă cu acest text care îi obligă să treacă rapid prin mai multe personaje. Mai toți actorii sunt născuți în “epoca de aur” și dovedesc o documentare propie în reușita interpretării unor momente. Spectacolul debutează din foaier, când spectatorii sunt invitați să tragă dintr-un bol, un bilet, cu un număr. Pe parcursul reprezentației vor fi strigate de actori numerele, iar spectatorii luați drept parteneri pe scenă sau … în afara sălii de spectacol, secvență rămasă misterioasă pentru ceilalți!


         Lipsită de o logică elementară este prima povestire în care se evocă o repetiție din 1989 pentru un spectacol la Teatrul Mic. Într-o învălmășeală teatrală numele unor actori prezenți în scenă este atribuit unor personaje jucate de alți actori. De pildă, Viorel Cojanu îl joacă pe Gheorghe Visu, iar actorul Gheorghe Visu îl interpretează pe directorul teatrului din ’89! Într-o aiureală de efecte teatrale se mai pomenesc și numele unor activiști ai cenzurii comuniste. Evident că marea majoritate a spectatorilor habar nu au de Tamara (Dobrin) sau de (Nicolae) Croitoru! La această scenă mai zâmbesc doar cunoscători în amănunt ai vieții teatrale de atunci, restul publicului fiind total nedumerit de ce se petrece pe scenă.


         Povestioara următoare se petrece în lumea pionierilor din clubul “Cutezătorii” și se completează cu o ședință cu părinții. S-ar vrea o satiră, dar rezultatul este un divertisment căznit. Pionierii ajung să discute despre … părinți securiști, ba chiar să se acuze între ei că unii ar fi securiști. În această scenă însă, este remarcabilă înterpretarea pionierei șefe, o fetiță încrezută, îngâmfată, realizată de Ilinca Manolache. Excelent trimite actrița la demersul ștergerii pe creier a tinerilor aplicat de idiologia comunistă. Construiesc cu tâlc personajele atribuite Gheorghe Visu, Mihaela Rădescu și Isabela Neamțu. Gheorghe Visu este un tată cu funcții, iar actorul îi definește la nuanță profilul tipologic. Mama sportivă care nu își găsește copilul, o caracterizează în profunzime Mihaela Rădescu, actrița sublinind pe lângă disperarea de părinte și revolta față de sistemul în care trăiește. Dirigintei ce dorește împăcare între părinți, Isabela Neamțu nu uită să îi exprime și tristețile interioare care o frământă ca dascăl supus regulilor absurde de atunci.

         Cea de a treia povestioară dintr-un bloc din Berceni, arată o familie modestă și complicatele relații dintre membrii ei. Subiectul pare împrumutat dintr-o telenovelă prin schemele de personaje. Produce conflictul major o elevă din ultima clasă de liceu, gravidă care vrea să fugă cu iubitul poet în altă țară pentru viitorul copilului. Admirabili sunt Ilinca Manolache în tânăra ce își dorește o altă viață, Maria Ploae în mama autoritară ca o tovarășă și Gheorghe Visu în tatăl amărât, un om modest măcinat de tristețe.În cele trei povestioare cu personaje încropite mai compun alte tipologi fragile cărora reușesc să le dea credibilitate și Virgil Aioanei, alături de Viorel Cojanu, Isabela Neamțu sau Maria Ploae. Toți actorii încearcă să îmbogățească expresiv tipologiile unor personaje definite prin replici stângaci compuse.
         Am credința că în special publicul tânăr are nevoie de spectacole ce au drept țintă epoca dinaintea evenimentelor din 1989 pentru o elementară documentare. Dramaturgia nu le produce, cu toate că ar găsi și subiecte pentru o satiră acidă. În 26 de ani au fost doar două spectacole memorabile cu această temă, regizate de Alexandru Tocilescu – “O zi din viața lui Ceaușescu” de Denis Dinulescu, în 2005, tot la Teatrul Mic și “Comedie roșie” de Constantin Turturică în 2006, la Teatrul Național “I.L.Caragiale”. Firește că marele regizor Alexandru Tocilescu își punea pregnant amprenta pe aceste spectacole, ca un adevărat regizor – cetățean care a trăit în acel timp devenit acum istorie.

         “Anul dispărut 1989” rămâne o improvizație de originalitate derizorie pe rana adânca a istoriei noastre.

Un comentariu:

  1. sunt de argint de la Garman, m-am căsătorit acum 8 ani fără un copil, căutam cu disperare o soluție pentru că doctorul a spus că nu pot rămâne însărcinată, dar un prieten de-al meu m-a îndrumat către un jucător de vrăji numit Dr. White și i-a explicat problemele mele și mi-a promis că totul va fi bine cu mine în 12 zile, mi-a dat câteva instrucțiuni pe care le-am făcut perfect, am fost la spital pentru test și mi-au confirmat că sunt însărcinată cu o săptămână și acum am frumosul meu fiu și mai am o altă sarcină chiar acum, mulțumesc ție dr White, contactează-l pentru tot felul de soluții,

    1) dacă doriți să returnați Ex.
    2) dacă vrei vraja să rămâi însărcinată.
    3) dacă doriți să opriți avortul spontan.
    4) dacă vrei să fii iubit de cineva.
    5) vraja pentru a vindeca tot felul de boli sau boli.
    Si altii.
    el este cel mai bun și foarte adevărat. wightmagicmaster@gmail.com. WhatsApp: +17168691327

    RăspundețiȘtergere