luni, 22 februarie 2016

“EXPLOZIV” – TEATRUL NAȚIONAL “MARIN SORESCU” (Sala “I.D.SÂRBU”) - Craiova

PRETENȚII FACILE DE ORIGINALITATE


         Textul “Exploziv” aparține lui Elise Wilk, o tânără cu studii la Facultatea de Jurnalism (Universitatea “Babeș - Bolyai” din Cluj Napoca), completate și în alte universități. Acțiunea surprinsă este mai mult decât simplistă și vrea să redea o poveste dintr-un liceu. Fetele sunt îndrăgostite de frumosul clasei, Denis, dar lui îi cade cu tronc Psiholoaga școlii. “Panteu”, fiul neglijat de mama psiholoagă se va sinucide. Acțiunea se petrece în altă țară, printre eleve fiind și o negresă. Un astfel de subiect s-a mai întâlnit sub diverse formule și în scenarii de film și chiar în alte texte teatrale, dar cu conflicte solid construite și personaje concepute caracterial în amănunt. În “Exploziv” acțiunea cuprinde numeroase relatări, conflictul este fragil motivat, iar replica lipsită de substrat. Textul se vrea conceput însă, cu pretenții … șocante. Iată ce mărturisește Elise Wilk : “Când Andrei Măjeri m-a întrebat dacă sunt interesată să scriu o reinterpretare modernă Bacantelor lui Euripide am spus DA. Mi-a plăcut și propunerea ca locul unde se petrece acțiunea să fie un liceu. (…) Am privit proiectul ca pe o provocare. Nu numai pentru că e la modă printre dramaturgii contemporani să rescrie texte clasice și eu încă nu încercasem până acum. Ci și pentru că eram foarte curioasă cum ar arăta propia mea interpretare asupra tragediei antice. Am vrut să-mi testez limitele și așa s-a născut Exploziv. După ce am recitit Bacantele  mi-am dat seama că pe mine cel mai mult în această poveste mă interesează relația dintre Agave și Penteu. În textul meu m-am concentrat pe acest aspect. În Exploziv e vorba despre relația părinți – copii, relația elev – profesor, prima dragoste, raporturile de putere între colegi de clasă, prietenie, dorința de popularitate, revoltă, spaime, obsesii și vise. ( … ) Exploziv rămâne o tragedie ca și textul de la care a pornit N-am vrut să transmit un mesaj anume. Am vrut doar să spun o poveste. Sper ca fiecare spectator să găsească în povestea mea propriul său mesaj.” Din păcate, nu îl găsește!!! Precizările autoarei demonstrează pe deplin “limitele” sale, ca și cele alarmante ale unor regizori care terfelesc clasicii luați drept pretext pentru “creațiile” dânșilor lipsite de o elementară logică în transmiterea unui mesaj emoțional către public.


         Firește că și tânărul regizor Andrei Măjeri oferă în programul de sală explicații din care cităm :”Exploziv este o sintagmă obsedantă a societății actuale. Ea a invadat percepția asupra senzaționalului, intrând puternic în intrigile spectacolului nostru, care ne vorbește despre o generație în criză. Pornind de la o nouă ipoteză asupra Bacantelor lui Euripide, textul ( … ) aduce pe scenă o problematică de hiper-actualitate, construită ca o cantată. Spectacolul merge dincolo de text prin soluții scenice inedite, extratexte dinamice, tăceri tensionate, goluri și plinuri, (…) Spațiile acestui liceu capătă o mitologie propie, ritualizând gestica, mimica și mișcarea scenică, extrem de ancorată în contemporan. (…) Denis, un nume obsesiv în spectacol, este tributar zeului tutelar al teatrului: Dionisos. El este singurul care rămâne generic în ecuația personajelor, fiind exponentul unei realități plasticate, de peste tot și de nicăieri. (…)” În expunerea sa tânărul regizor prin vorbe goale arată conceptul “formei fără fond” a unui spectacol lipsit de idei convingătoare pe scenă. În prezent tânărul regizor este doctorand cu tema “Teatralitatea endemică a grupurilor segregate. Anatomia colectivității și psihologia corpului comun”. Îi dorim succes! Spectacolul său “Exploziv” rămâne însă, o înghesuială de pretenții facile de originalitate prin care nu reușește să transmită emoțional nimic, doar să stârnească uneori râsul spectatorilor tineri care percep situațiile diverse de pe scenă, ca pe niște glumițe banale ca la liceu.

         Tânăra scenografă Alexandra Panaite propune un decor mobil, tern, gri, manevrabil pentru a marca diverse spații ale acțiunii. Uneori decorul devine ridicol, de pildă prin aprinderea unor beculețe la o masă devenită mașina personală a doamnei psiholog unde își destăinuie necazurile personale de acasă. Apreciabile rămân costumele Alexandrei Panaite, cele elegante ale doamnei psiholog îndrăgostită, cât și uniformele elevilor.
         Revenim însă, la viziunea regizorală care prezintă un alt exemplu al crizei actuale a regiei de la noi. Bietul Euripide este luat numai drept etichetă culturală a regizorului, iar spectacolul rezultat e un talmeș-balmeș de intenții teatrale, cărora li se alătură – că se poartă! – dansul și cântece la microfon, fără să dea un sprijin coerenței tematicii grave a generații de adolescenți aflată în căutarea dragostei, prețuirii și comunicării cu maturii. Regizorul nu arată a solicita interpretării personajelor schematice din acțiune,  consolidarea lor tipologică și îndrumarea pentru a relaționa convingător între ele. Are în distribuție o trupă stimată de actori care sunt lăsați fiecare să se descurce cum poate cu indicațiile de mișcare și încercările proprii de a cizela tipologic cât de cât, personajele ce le revin.
         În afară de Penteu și Denis, personajele nu poartă un nume. Ca într-un spectacol de revistă, reprezentația începe cu Femeia de servici, o negresă durdulie, interptetată de Raluca Păun. Imediat ea se va transforma în Fata trendy, tot negresă, iar actrița încearcă să rezolve acest ciudat demers al transformărilor fără rost. Cu un alt rol lipsit de consistență, cel al directorului, să luptă Marian Politic. O serie de tineri înzestrați încearcă definirea liceenilor, scheme derizorii de personaje - Romanița Ionescu pe Fata frumoasă, Ioana Manciu pe Fata premiantă, Monica Ardeleanu pe Fata deprimată, Ștefan Cepoi pe Băiatul bătăuș și Andrei Ștefănescu pe Băiatul trist. La rândul lor, Cătălin Miculeasa și Alex Calangiu, încearcă să dea credibilitate personajelor pilon Denis, frumosul clasei și Penteu, băiatul nefericit al doamnei psiholog. Atât cât la permite textul confuz le schițează.


         Unei personalități remarcate în multe partituri din cariera sa, Natașa Raab, îi revine rolul lipsit de sprijin prin substanța replicilor al psihologului școlii. Cu tibăcie, actrița reușește totuși, să sugereze sensibil frământările femeii din viața personală, autoritatea excesivă față de fiul său Penteu, dar și iubirea ivită pentru Denis. Actrița a căzut în capcana acestui spectacol cu pretenții de inovație teatrală, dar profesionalismul său își spune cuvântul pe scenă.

         Teatrul Național “Marin Sorescu” și alte teatre din țară, dovedesc insistent preocuparea pentru a descoperi tineri regizori cu personalitate creatoare. Naționalul din Craiova a reușit până acum să lanseze în circuitul teatral pe Bobi Pricop și Dragoș Alexandru Mușoiu, dar nu întodeauna bunele intenții dau rezultatul dorit. “Exploziv” se poate integra zonei experimentului motivat în fraze sforăitoare precum citatele din progranul de sală, lipsit de consistență tematică în raport cu realitatea trăită zilnic, intens de public.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu