marți, 19 aprilie 2016

“UMBRE. UN STUDIU” – TEATRUL EXCELSIOR

UN COȘMAR, ȘI LA PROPIU ȘI LA FIGURAT



         Teatrul Excelsior, cu țintă de public copiii și adolescenții, desfășoară o activitate remarcabilă și lansează proiecte noi. A inaugurat de curând și o nouă sală Studio. Aflată la etajul trei al sediului său elegant, sala are cinzeci de locuri și este bine dotată tehnic. Sala Studio se precizează că va găzdui spectacole pentru adolescenți și bănuim și spectacole ale tinerilor aflați la început de carieră. Inaugurarea sălii a oferit “Umbre. Un studiu” cu precizarea că ar fi recomandat “categoriei de vârstă: 12+”. Până aici toate bune și frumoase, dar … spectacolul cu pretenții de “studiu” sau experiment,  șochează privitorul matur, nu mai discutăm de adolescenți.
         Scenariul cuprinde alăturarea neinspirată a două texte. Primul – “Jocul de-a teatru” ar aparține Georgianei Barcan de 17 ani, finalistă a primei ediții a Concursului de dramaturgie pentru adolescenți, “New Drama”, inițiativă demnă de laudă a Teatrului Excelsior. Dar … tânărul regizor Horia Suru, se precizează în programul de sală, a folosit o adaptare “după Jocul de-a teatru” pe care a completat-o cu “Umbre” de Ilinca-Anamaria Prisăcaru, studentă la regie (UNATC). Conceptul regizoral ar vrea să ilustreze teatral un dialog abstract cu pretenții filosofice, purtat de două personaje – Călăul și Condamnatul, personajele schimbând rolurile; completează primul dialog cu un altul dintre Mamă și fiu, pe aceiași linie. Intențiile regizorale se pot rezuma la un coșmșar ce macină individul dornic să caute, să afle “lumina” vieții, fie că este condamnat la execuție, fie … că nu e înțeles de mamă! Jocul absurd al coșmarului, primitiv surprins de scenariu, duce la un spectacol de …  coșmar, plictisitor, chiar dacă durează doar cinzeci de minute.


         Horia Suru își susține conceptul regizoral și ca scenograf. Dialogul “filosofic” se petrece întrun decor minimalist ce ar indica o cameră goală pe un podium, cu un scaun, ce se completează cu două plasme laterale, loc de proiecții fără sens alese, mereu repetate. Publicul este așezat de-a lungul sălii și bombardat de efecte sonore stridente. Zgomotul sporește și prin lavalierele la care actorii rostesc textul, adeseori cu reverberație. Reamintim că Sala Studio este mică și are doar cinzeci de locuri. Viziunea regizorală nu ține cont de acest aspect, cum nu consideră nici actorii drept instrument principal al transmiterii convingătoare a unui posibil mesaj al reprezentației. Actorii sunt conduși de regizor, unul să stea pe scaun, altul în picioare, fără expresie gestuală și să rostească mecanic strident vorbe, vorbe, vorbe. Se luptă cu această concepție regizorală lipsită de sens convingător, Marian Rădulescu (Călăul), Oliver Toderiță (Condamnatul și apoi, fiul) și Isabela Neamțu (Mama), fiind … condamnați de regie să arate ca roboții vorbitori, antipatici. Toți sunt însă, actori cu reușite în alte spectacole.
Viziunea regizorală este lipsită de o logică elementară și nu comunică nimic publicului. Acest experiment nefericit, “studiu al umbrelor” în alb și negru se adresează totuși, adolescenților care dacă nimeresc la această reprezentație, mult timp vor ocoli teatrul, indiferent ce nume poartă el.    
         Pledăm pentru inovația în teatru, dar care să conțină un miez tematic de interes major pentru publicul mileniului trei. Astfel de exerciții în numele inovației teatrale, mai nou numite “studii” găzduite pe diverse scene, unele terfelind și dramaturgi consacrați, sunt de fapt, un fals experiment teatral ce amintește de diverse curente teatrale decedate, menționate doar, de istoria teatrului.

         Păcat că Teatrul Excelsior a inaugurat un studio cu astfel de “Umbre. Un studiu”… strâmb prezentate de ambiția pentru inovație a unui tânăr regizor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu