“LUT” – TEATRUL NAȚIONAL “I.L.CARAGIALE” (Sala Atelier)

O NOUĂ DOVADĂ CĂ AVEM ACTORI CU HAR

         O femeie, un bărbat și o adolescentă, aparent o familie, trăiesc izolați de lume. Cauza o dezvoltă dramaturgul olandez Marijke Schnermer, apelând poate prea mult la monologuri explicative pentru tensiunea conflictului declanșat în jurul personajului central, Dora. Piesa se poate integra în zona teatrului intimist de introspecție psihologică. Tratează probleme intime, eșecul moral, iluziile trădate, totul desprins însă, de mediul social. Prin traducerea izbutită a textului de Liliana Alexandrescu, replica prinde substrat folositor interpreților.

         Regizorul Vlad Massaci și scenograful Andu Dumitrescu, cu rafinament teatral dau citire scenică acestui text dificil. Andu Dumitrescu prin scenografie, lighting design și video, creează atmosfera tensionantă a reprezentației, ingenios punctată prin efecte cu substrat metaforic. Decorul indică o casă simplu desenată, loc central al interpreților, plasată pe un câmp noroios, plin de “lut”, un șantier. Spectatorii sunt primiți în sală și privesc cum pe acel șantier mișună minuscule excavatoare, macarale, camionete, teleghidate. Se arată astfel, cum în jurul Dorei și a celor apropiați, viața pulsează, fiind ignorată de locatarii casei izolate. Momentele cheie ale unor monologuri - destăinuire sunt completate prin proiecții video pe casa celor trei personaje, alese sugestiv cu nori sau ploaie de diverse intensități în funcție de stările ce determină izolarea, singurătatea personajelor. Andu Dumitrescu reușește să vizualizeze inspirat substratul piesei. Conceptul regizoral datorat lui Vlad Massaci își află sprijin esențial în scenografie, dar se impune prin atenta îndrumare a actorilor, excelent aleși pentru fiecare personaj. Regizorul conduce abil acțiunea, imprimă ritm suspansului în prima parte a reprezentației, dar ritmul se diluează în cea de a doua parte din cauza textului prea mult axat pe cofesiuni.

 Pilonul principal al spectacolului este Dora, femeia mereu frământată de obsesia iubirii din trecut, impresionant prezentată de Irina Movilă. Actrița tratează în profunzime, nuanțat, osesiile Dorei, femeia care de cinsprezece ani se confruntă cu amintirile unei iubiri spulberate inexplicabil pentru ea. Cu timpil această obsesie a însingurat-o și îi provoacă mereu nemulțumiri față de bărbatul și adolescenta din preajmă, o duc chiar la crize de isterie. Irina Movilă  și când replica îi lipsește, transmite emoționant prin expresie, mici gesturi, drama interioară a personajului. 
    

Când pe neașteptate apare iubitul din trecut, Vink, moment dificil pentru Dora, actrița subliniază cu finețe trezirea la realitate a acestei femei, constatarea că obsesiile ce i-au provocat depresia, au fost o greșeală. În final, Dora dorește răzbunarea pentru trecuta relație cu Vink, cât și dorința de a duce o viață normală alături de Titus și tânăra de cinsprezece ani, Imme. Irina Movilă realizează cu adevărat o creație în interpretarea acestui personaj, ilustrat cu finețe ca o analiză psihologică a stărilor și relațiilor cu partenerii.

 În Titus, bărbatul tăcut care o veghează mereu, Claudiu Istodor, completează absența de multe ori a replicii și reușește doar din puține cuvinte, să definească remarcabil personajul. Tristețea singurătății impusă, de fapt de Dora, cât și sentimentul de înțelegere față de tulburările depresive ale femeii, actorul le sugerează atent în interpretarea sa ireproșabilă. Prezența copilei Imme, care abia spre final se precizează că ar fi rodul iubirii dintre Dora și Vink, nu e consolidată de dramaturg prin monologuri, dar regizorul Vlad Massaci o folosește creator pentru a spori tensiunea suspansului. Tânăra actriță Cristina Constantinescu se remarcă prin modul sensibil în care percepe personajul și relațiile sale, cât și prin rostirea bogată în sensuri a replicii. Debutul său pe scena Naționalului o evidențiază ca actriță capabilă de partituri complexe.

         Dacă Dora caută mereu disperată aflarea adevărului absolut în dragoste, Vink ar fi căutător de senzații neprevăzute. Dramaturgul amintește că acest cuplu cândva se putea asemăna chiar cu Bonnie și Clyde din celebrul film. Vink e posibil să fi continuat după despărțirea de Dora, aceiași cale a aventurii. Mircea Rusu reușește să puncteze ambiguitățile caracterului lui Vink, un aparent șmecher nefericit. Nele, sora Dorei, personaj argument fragil desenat în text, este femeia tristă că i-a murit câinele. Natalia Călin scoate personajul din simplismul textului, îl îmbogățește prin sublinierea necesității de a comunica atunci când omul ajunge la necaz. Actorii demonstrează când regia îi susține, că nu există doar rolurile principale într-un spectacol și că în ciuda hibelor textului, se pot remarca.

         “Lut” prin analiza psihologiei personajelor, rămâne o piesă specifică lumii din nordul Europei, dar prin echipa de realizatori ai reprezentării la noi, prinde forță emoțională. Devine un exercițiu reușit de gândire despre intimitate, provocator.