duminică, 10 aprilie 2016

“(D)efectul Placebo” – TEATRUL NAȚIONAL “I.L.CARAGIALE” (Sala Mică)

NOUA GENERAȚIE ("9G"), SPECTACOL DE NOTA ZECE



         Programul “9G” aparținând Centrului de Creație Teatrală “Ion Sava”, început în ianuarie 2014, ce funcționează în cadrul Naționalului bucureștean, rămâne una din acțiunile importante de sprijin și punere în valoare a tinerei generații de creatori. În urma unui concurs sunt selectate proiectele care vor fi introduse în repertoriul curent al Naționalului la Sala Mică. Prima ediție a fost dedicată tinerilor regizori și din păcate, cele șase spectacole comentate pe acest blog la data premierei, nu au impus personalități de tineri regizori. Cea de a doua ediție, desfășurată în prezent, are drept scop actorul tânăr. Au fost incluse până acum în repertoriul curent “After Hours”, “Hotel Europa” și “(D)efectul Placebo”, ultima premieră devine un eveniment teatral prin tematica aleasă și exemplara interpretare a acelor cinci tineri actori – VLAD NEMEȘ, ALINA PETRICĂ, GEORGE BÎRSAN, RAREȘ FLORIN STOICA, IOANA PREDESCU, toți absolvenți la clasa profesorului Miklos Bacs la Facultatea de Teatru și Televiziune din cadrul Universității “Babeș Boyai” care este și actor al Teatrului de Stat Maghiar din Cluj Napoca.


         Surpriză, “(D)efectul Placebo” este o “creație colectivă”! Textul nu aparține vreunui dramaturg și nu aplică viziunea regizorală a vreunui regizor. Celor cinci actori s-au alăturat Ștefan Lupu (concept și coregrafie, actor fiind și el), Elena Dobîndă și Andreea Samson Negrilă (instalație scenografică), Cristian Ciopată (light design) și Daniel Octavian Nae (sound design). Reprezentația poate fi considerată rod al unui serios atelier de studiu pentru dramaturgie și actorie. Tinerii s-au orientat pentru o tematică foarte actuală, referitoare la evoluția spectaculoasă a tehnologiei care înlocuiește comunicarea umană directă prin online, interlocutorul fiind un  gadget – computer, tabletă, mobil sau altele; omul devine dependent de tehnologie, prinde teamă de real, se refugiază singuratic în acest nou univers care doar aparent îi dă iluzia de  siguranță și independență. Echipa de creație colectivă propune “trei povești, trei relatări și o întâlnire ca o ședință terapeutică, unde singurul psiholog este teatrul”, mai corect spus Marele Public judecător. Cele trei povestiri au un subiect simplu – conflictul unui cuplu, tratarea cu dispreț a unui tânăr de către cei din preajmă sau efectul pierderii unui suflet apropiat, se întrepătrund ingenios, se dezvoltă în cheie comică savuroasă, apelează la limbajul “cool” în care uneori replica poate să pară vulgară, dar are sensul bine motivat prin plasarea ei în context. Textul mai include și două accente sensibile prin versurile lui Omar Khayyam. Cei care se pretind astăzi dramaturgi și sunt revoltați că piesele trimise și la numeroasele concursuri de dramaturgie, rar ajung în repertoriul teatrelor, trebuie să vadă acest spectacol; au multe de învățat de la tinerii care au compus un scenariu reușit despre actualitate, încărcat de emoție și dau un răspuns impresionant întrebării - “Cine mai are nevoie de emoție?”. Și teatrul are nevoie de emoția transmisă de cei de pe scenă, Marelui Public. Această echipă reușește să o transmită, și să o sublinieze într-un final admirabil conceput, lăsând în multe momente ale reprezentației, spectatorii cu respirația tăiată.
     
  Într-un decor minimalist rezumat la cinci scaune albe în forme ciudate ce amintesc cu sens de frânturi ale corpului uman, bine speculate de jocul luminilor, fără efecte video, interpreții construiesc personaje, cântă și dansează. Ilustrația muzicală și melodiile alese subliniază atmosfera solicitată de conflicte. Coregrafia nuanțat punctează comic momente diverse, uneori cu trimitere de parodiere a dansulu din filme. Dansul, mișcarea expresivă, evidențiază capacitățile multiple deținute de interpreți. Acești actori minunați știu să cânte, să danseze și mai ales să gândească nuanțat fiecare replică, să o rostească trăind intens și subtextul ei. Construiesc astfel ireproșabil, în profunzime, personaje diverse, căzute în capcana evoluției lumii actuale.


 În fiecare monolog – destăinuire prezentat “terapeutului” din sală, publicul, Vlad Nemeș (Virtual Boy), George Bîrsan (David) sau Alina Petrică (Mara, Flori / Femeia S/erviciu) impun o relație interactivă cu spectatorii. De asemenea sunt nuanțat dezvoltate și relațiile dintre parteneri, speculate în special de Ioana Predescu (Bi_ Anca) sau Rareș Florin Stoica (Bogdan). Reușesc să compună portrete diverse Alina Petrică în Mara, Flori și Femeia S/ervici, ca și Rareș Florin Stoica în Bogdan și Mitică, fără să uite că personajele sunt legate ca profil tipologic. Toți acești tineri actori dovedesc că dețin talente complexe, capacități multiple de expresie, că teatrul nostru are prin ei asigurat viitorul. Rămâne, e drept, să beneficieze și de șansa întâlnirii cu roluri importante și cu regizori care să nu îi folosească doar în ansambluri de figurație prin care își motivează așa zisele viziuni regizorale moderne.
         Teatrul Național “I.L.Caragiale” prin proiectul “9G” și prin acest spectacol deosebit oferă cunoașterea personalităților tinerei generații de creatori. Completează cu acest prilej această dorință și prin o expoziție în elegantele foaiere ale Sălii Mici - “MISE EN PLACE”. Mai mulți tineri creatori aflați la masterat la Departamentul Modă al Universității de Arte București, prezintă costume în alb și negru în stil suprarealist. Expoziția lor inventivă arată că și pentru teatru ar putea oferi imagini inspirate.
         “(D)efectul Plagebo” este un spectacol excelent al tinerilor actori, original și plin de sens. Îl recomand cu entuziasm Marelui Public pentru că poate fi aproape de sufletul oricui.

P.S. “Dați la dracu gadgeturile și computerele – mergeți la teatru, umpleți rândurile la parter și la balcon, ascultați cuvintele rostite și priviți imaginile vii – teatrul e dinaintea voastră, nu-l deconsiderați și nu-l treceți cu vederea, în graba vieții voastre”, este apelul din mesajul Zilei Mondiale a Teatrului adresat de celebrul regizor Anatoli Vasiliev. Îndemnul său se potrivește perfect cu acest spectacol! 

         

2 comentarii:

  1. Comentez azi pentru ca tocmai m-am intors de la aceasta piesa. Intradevar actorii joaca foarte bine. Parca eram un profesor in fata caruia fiecare isi sustinea un examen de licenta in arta teatrala si le-as fi dat 10 fiecaruia.
    Insa in ansamblu, pentru un spectator care nu vrea mortis teatru ci doar spectacol, e o mizerie. MIZERIE cu majuscule. Pentru mine au fost doar monologuri / dialoguri cam dezlanate (in care, repet, actorii au aratat ca au scoala in domeniu), fara vreun subiect inchegat, fara vreo replica memorabila.
    Spectacolul (as fi vrut sa zic circul, dar ar fi o jignire pentru clovni) a durat 1:40 min., stiu pentru ca m-a captivat suficient ca sa ma uit la ceas aproape la fiecare 5 min. Primul zambet sincer mi l-au produs dupa 1:10 min., atat de uimit am fost ca m-au facut sa rad ca am si uitat replica.
    Scena de la final in care Rares (cred) face un balet intens cu o papusa gonflabila e de un grotesc rar, in sensul ca nici macar nu mi s-a parut autentic grotesc, doar ceva ridicol ce nu se mai termina. Si omul tot facea balet... Ma rog, la final i-a rupt capul, a dezumflat-o si basta. Adica inca un monolog de la George (cred) si aplauze de la spectatori. Din onestitate, nu am aplaudat. Am intrebat ulterior sotia daca i-a placut (NU) si de ce a aplaudat atunci (cica sunetul, scenografia etc.) Eu zic ca a aplaudat din politete, ca sa e la teatru...
    Ca sa inchei ceva neplacut, de la care as fi plecat din sala dar eram 2 intro masina si ramanea 1 pieton: de 30 ron luati ceva bere si seminte si cu un prieten va simtiti mult mai bine.
    Actorii sunt foarte buni, motiv pentru care ii rog sa joace roluri in piese care au un fir epic si in care omul e captivat si simte ceva. Daca vor continua cu mizeria asta o sa ramanem sa ne amintim de ei ca niste tineri talentati care se irosesc intro aiureala cu un VR addicted, o schizofrenica si un cuplu disfunctional (da, stiu, sunt marcat de baletul cu gonflabila :-( ).
    Si nu, in ansamblu nu are nici un sens acest "spectacol".

    RăspundețiȘtergere
  2. O piesa PORCARIE!!!! Am iesit din sala dupa 20 minute!!! Pustiul meu un adolescent de 17 ani si sora mea - 61 ani au fost de acord cu mine si in liniste am parasit sala mica a teatrului National! Cum a ajuns piesa asta la Teatrul National????? Eu merg si vad piese ale amatorilor pe toate scenele Bucurestiului si sunt extrordinare... Ce inseamna sfidarea asta la adresa inteligentei si culturii umane?

    RăspundețiȘtergere