PREMIERE – TEATRUL “MARIA FILOTTI” din BRĂILA și ArCuB (Centrul Cultural al Municipiului BUCUREȘTI)

                                                        JOCUL DE-A … ORAȘELE!

         Stagiunea teatrală de toamnă 2016 debutează destul de greoi.  Preocuparea de bază sunt festivalurile. Teatrele instituționalizate primesc atenție sporită din partea municipalităților, în special pentru tot felul de festivaluri care au prioritate toamna.

 În această toamnă, apare în repertoriul unor teatre, și o nouă temă … orașul. Desigur, preocuparea pentru această temă nu are legătură cu lupta, de curând finalizată a orașelor București, Timișoara, Cluj-Napoca și Baia Mare pentru a deveni Capitală Europeană a Culturii în 2021. (A câștigat această importantă poziție, Timișoara!)

            Orașul ca temă îi preocupă și pe regizori. Cu toate că anual au loc numeroase concursuri de dramaturgie autohtonă, unii regizori scriu “scenarii de teatru” pe care le montează. Sunt și ei poate nemulțumiți de calitatea dramaturgiei noastre. Unii au câștigat și experiență în ale scrisului, după ce au practicat o sumedenie de “adaptări” când pun în scenă, mai ales clasici, preferabil fiind “DUPĂ” Shakespeare! Motivul transformării unor regizori în … dramaturgi, poate fi și de ordin financiar.

            Brăila și București au devenit teme pentru Teatrul “Maria Filotti” – “Suntrack (În căutarea sunetelor pierdute într-un oraș cu soare)”, scenariul și regia Radu Afrim și pentru ArCuB - “București. Instalație umană”, dramaturgie: Radu Nica (regizor), Florin Feroiu (coregraf) și Ada Lupu (actriță). Inițiativa unor astfel de proiecte dedicate orașelor este remarcabilă. Să vedem cum a fost pusă însă, în practică.

“SUNTRACK” (“În căutarea sunetului pierdut într-un oraș cu soare”) – este premiera Teatrul “Maria Filotti” ce deschide “Zile și Nopți de teatru la BRĂILA”, un festival care are drept generic “Teatrul, între Poveste și Criză” pentru ediția a X-a, desfășurată între 19 și 25 septembrie. Festivalul prezintă 13 spectacole - șapte din Capitală, cinci din țară și unul de la Chișinău. (Majoritatea au fost comentate pe acest blog, la data premierei) Priceputul manager al teatrului, Lucian Sabados reușește cu acest prilej să redeschidă după doi ani și jumătate de reparații a edificiului vechi de 150 de ani, sala mare a Teatrului “Maria Filotti”, o adevărată bijuterie arhitectonică, dar și să inaugureze a treia sală “Avantgarde” care se alătură sălii Studio. 

         De la un timp, inventivul regizor Radu Afrim, o personalitate deosebită a mișcării teatrale, se îndreaptă și către dramaturgie. După ce în 2014 realiza la Târgu Mureș, ca dramarurg și regizor, “Castingul dracului”, scrie un alt scenariu pentru teatrul din Brăila. Ideea scenariului este excelentă, de a reaminti brăilenilor, “sunetele” Brăilei și din împrejurimile acestui oraș de pe Dunăre cu un trecut aparte, când transformările milenului trei trece în uitare trecutul. Cu seriozitate s-a documentat mergând prin satele din preajma orașului. A filmat și a selectat apoi secvențe, pentru proiecțiile din spectacol (video Mihai Matei). Spectatorii au astfel prilejul de a cunoaște oameni simpli, păstrători ai tradiției care cântă și povestesc legende uitate. Naționalitățile din această zonă - români, lipoveni, bulgari, tătari, turci, dau viață trecutului uitat de orășeni; lipsesc grecii din filmări. Celor din secvențe li se alătură, prezente în momente muzicale pe scenă, Nigeri Caramanlî cu balalaica sa și Nadejea Isac cu cântece lipovenești și unul în duet cu apreciatul actor al teatrului, Valentin Terente (scenariul nici nu pomenește de celebrul Terente din balta Brăilei și actorul nu are legătură cu acea figură!). Până aici, toate bune și frumoase, de a readuce la viață o parte din “sunetele” care au animat o altă lume. Scenaristul Radu Afrim și-a dorit să pună trecutul și tradițiile, față în față cu realitatea curentă printr-o acțiune cu conflict pueril concepută însă. Povestea imaginată de regizor, aduce șase adolescenți care întâlnesc un regizor aiurit ce le propune un casting pentru un proiect muzical. Încropește un conflict între tineri, cum își schimbă iubitele partenerii și un alt conflict între regizorul alcoolic, Alin și serioasa sa scenaristă, Narcisa. Tinerii și vârsnicii susțin dialoguri stupide, uneori vulgare sau în limbajul “cool”. Se mai strecoară în unele replici și amintirea numelui unor personalități culturale născute la Brăila, de pildă, Mihail Sebastian; tinerii nu auziseră de Panait Istrati și nu îl pomenesc. Habar nu au nici de șlagărul timpului trecut – “La noi, la Brăila, la tanti Elvira …”, acum fiind la modă, manelele. Scenariul conceput de Radu Afrim pe tema – orașul Brăila și “sunetele” sale este superficial construit pentru a servi pretenția … regizorului Radu Afrim de a prezenta un spectacol “docu-fiction”.

         Regizorul folosește decorul creat de Irina Moscu funcțional, cu un perete din plexiglass, transparent și ușor manevrabil pentru a se sugera diverse spații ale acțiunii. Proiecțiile sunt plasate sus, deasupra decorului. Linia vizuală generală se întâlnște adeseori și în alte spectacole. Distribuția este dominată de cei cinci tineri de la un liceu de artă din Brăila în rolurile adolescenților – Irina Anghel (Irina), Mihai Jalbă (Mihai), Andrei Moraru (Andrei), Doru Ciutacu (Doru) și Florin Stan (Stan). În dorința de a susține aspectul de realitate și document, scenaristul dă prenumele interpreților din întreaga distribuție, personajelor din scenă. Facilă idee. Grupul liceenilor cucerit de propunerea unui casting, se completează prin tânăra actriță a teatrului, Corina Georgiana Borș (Corina), remarcată și la ediția din 2015 a Galei Tânărului Actor “Hop”. Tinerii cântă, dansează, se achită conștiincios de propunerile scenariului.

         Acest spectacol ce s-ar dori a fi integrat stilului de “docu-fiction” este dominat de personajele regizorului Alin și scenaristei Narcisa, desenate schematic în raport cu intențiile tematicii. Regizorul apare ca o caricatură specifică mai mult unui scheci de estradă; actorul teatrului Alin Florea se supune intențiilor regizorale de a provoca râsul publicului prin beția personajului Alin, dar se remarcă în monologul - prolog al reprezentației prin sublinierea subtilă a tematicii spectacolului. Narcisa Novac reușește în unele momente, implicarea scenaristei Narcisa pentru susținerea proiectului de căutare a cântecelor trecutului.

         “Suntrack” rămâne un spectacol încropit pe tema de a aminti “sunetele” din trecut ale Brăilei și din lumea Dunării, acoperite astăzi de tendințele unei alte societăți. Tema de pornire “în căutarea sunetului pierdut într-un oraș cu soare” nu este susținută nici de scenariu și nici de ilustrarea teatrală convingătoare, logică.

“BUCUREȘTI. INSTALAȚIE UMANĂ” – ArCuB se dorește a fi “un spectacol sincretic care îmbină dansul, muzica, arta plastică și video, teatrul, performance-ul într-un mixaj original, care reprezintă oglinda fidelă și democratică a întâlnirii dintre mai mulți artiști”. Aceasta este recomandarea din programul de sală. De la recomandare la ce prezintă pe scenă cei nouă interpreți, cu adevărat mari artiști tineri recunoscuți, este însă, o cale discutabilă. Experimentul teatral prezintă o înșiruire de clișee teatrale cu replici stereotip împrumutate din bombardamentul de știri “Breaking Newss” al televiziunilor ce ar vrea să arate starea unui sistem social bolnav care macină și orașul București, acel oraș dorit a fi Capitală Europeană a Culturii. Se vrea a fi un spectacol “angajat politic”, dar scenariul este haotic compus. Sub pretext de “dramaturgie” - Ada Lupu (actriță), Florin Feroiu (coregraf) și Radu Nica (regizor), înghesuie replici - știri cu “versuri publicate în volumul ‘București ‘21’, epopee participativă” semnate de Valentina Chiriță, Diana Iepure, Nora Iuga, Claudiu Komartin și Lucian Vasilescu.

Nouă actori tineri încearcă să ilustreze prin stări trăite interior cu tensiune, prin expresii corporale, replici referitoare la problemele majore ale Capitalei, și nu numai ale sale. De la copiii străzii la câinii vagabonzi, de la săraci și cerșetori la situația alarmantă a sănătății, de la corupție la tragedia de la “Colectiv”, de la starea clădirilor la cutremur, toate sunt amintite într-un montaj aleatoriu, plus multe altele, printre ele fiind și Catedrala Neamului. Se mai rostește și replica “Ieșiți în stradă!” Scenariul uită însă, că tinerii au ieșit în stradă după tragedia de la “Colectiv”, au dat jos un guvern, dar aceiași tineri nu au mai mers apoi,“democratic”, la vot să aleagă un primar al Capitalei fără miros politic amar. Talmeș-balmeșul de replici din știrile “Breaking Newss” nu construiește temeinic un scenariu cu mesaj ce se vrea “ofensiv”, “angajat politic”, “un manifest” pentru a salva Bucureștiul de răul care îl macină.

Presupusa temă a scenariului – starea orașului București, nu are consistență și e tratată teatral prin o sumedenie de scurte improvizații specifice și primului an de studiu la universitățile de teatru. Regizorul Radu Nica își îndeplinește rolul “după un concept de Florin Feroiu” care este și autorul “mișcării scenice” agitate.  Scenografia este și ea  … “un concept și realizarea instalației video / obiect / deformance intro: Andu Dumitrescu”. Adeseori însă, vizualul proiecțiilor este pleonastic întrebuințat în raport cu textul. Muzica originală și sound design aparțin lui Vlaicu Goicea. Toate aceste “concepte” încearcă să le ansambleze regizorul Radu Nica într-un spectacol incoerent ca intenții, lipsite de transmitere emoțională a presupusei tematici. Spectacol se dovedește a fi rezultat al unei regii colective, la care fiecare realizator a intervenit cu intențiile de a privi realitatea prin “lupă” personală. Spectatorii sunt întâmpinați în foaierul sălii, de actorii ce poartă pe chip un fel de “mască – lupă” care le deformează chipul, momentul vrând poate, să atenționeze asupra convenției propusă de regia colectivă.

Merită toată stima pentru efortul depus să prezinte acest experiment tinerii interpreți – ILINCA MANOLACHE, CIPRIAN NICA, ADA GALEȘ, FLAVIA GIURGIU, IOANA MARCHIDAN, DANA MARINECI, NICHOLAS CAȚIANIS, DUMITRU GEORGESCU, DENIS HANGANU. Actorii nu dezvoltă personaje, caractere, sunt doar comunicatori ai unor multiple fațete ale realității, revoltați adeseori pe situațiile grave, dramatice constatate. Uneori, sunt îndrumați însă, să rostească strident “știrea”. Fiecărui interpret îi revin și momente speciale, admirabil realizate, în diverse scurte ipostaze. Actorii reușesc adeseori și relaționarea directă, sinceră cu publicul. Interpretării lor și întrebării lansate la un moment dat – “Ce facem noi, aici?”, spectacolul nu îi dă răspuns. Nu se poate integra în rândul “manifestelor” pentru că este incoerent în consistența scenariului și nu reușește să provoace emoție. Păcat de efortul acestor tineri actori care merită fiecare, mari partituri teatrale.

“București. Instalație umană” rămâne doar … o “instalație” căznită de știri “Breaking Newss” lansate de televiziuni cu profiluri diverse, dictate de patroni, în care tema majoră a informației nu funcționează corect, cum nici în acest spectacol cu pretenții de “manifest” al orașului București, tema nu se transmite convingător prin regia colectivă